Editoriale

A doua făcătură din dosarul candidaturii lui Marian Munteanu

editorial 18 aprilie
Niște liberali… foto Cristian Botez, ziarist independent

Habar nu am dacă liberalii chiar se gândesc serios să-i retragă sprijinul politic lui Marian Munteanu pentru candidatura la Primăria Capitalei. Dacă da e mai mult decât o sinucidere, tentativă de suicid a fost ce au făcut până acum. Retragerea echivalează cu gestul unuia care se spânzură, dar se rupe lațul, cade, își sparge capul și se rănește la gât cu un cuțit bont și, înainte de a se arunca de pe Intercontinental – că tot dă în Piața Universității – se unge cu rahat ca să-i alunece din mâini oricui încearcă să-l salveze.
A renunța la al treilea candidat e o prostie, dar e vizibil că liberalii sunt presați să facă acest gest. Unii par că au mutre destul de tâmpe să-l facă.
E adevărat că și candidatul ”surpriză” se zbate să îi convingă să o ia pe căile nebănuite ale Domnului. Cel mai recent interviu, acordat ziarului Lumina, e un bun exemplu. Protestatarii #Colectiv să treacă pe la spovedanie înainte de a critica Biserica și alte afirmații stupefiante pentru 2016.
Ce nu înțeleg eu este desfășurarea de forțe pentru a-l desființa ca personaj. Normal este să procedezi ca mine – chiar mă consider un exemplu, în acest caz – spui că nu-l votezi, explici de ce (motivele mele le găsiți AICI) și îți vezi de viața ta.
Netul, presa sunt pline de dezvăluiri de tot felul despre Marian Munteanu, de parcă toți erau votanți Ludovic Orban și, brusc, au rămas cu ștampila-n aer, incapabili să găsească un pătrățel adecvat să-i șteargă cerneala de pe buze.
Chiar așa de mulți votanți aveau liberalii de furia e atât de mare că nu candidează Adriana Săftoiu sau Cătălin Predoiu?
Eu cred că presiunea are un scop. Retragerea candidaturii și eliberarea locului de favorit al votanților de dreapta. Pentru cine?
E clar că dacă liberalii desemnează un al patrulea candidat nu mai strâng nici un vot. Poate fi și Obama, strânge voturi cât Maica Tereza în fața unei moschei.
În luptă e aruncată orice armă, de la Eli Wiesel la doctrina popularilor europeni.
Totuși cine și de ce îi presează? Excludem, normal, votanții care s-ar putea simți lezați de alegere.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Dacă duminică ar fi alegeri, nu l-aș vota pe Marian Munteanu


Parafrazez în titlu întrebarea tipică unui sondaj de opinie. Dacă întrebarea mi-ar fi fost pusă cu fix o săptămână înainte, cred că răspunsul nu mai era atât de tranșant. Poate chiar aș fi spus că da, îl votez. Dacă numele său ar fi fost propus de o mișcare civică, dacă regăseam acolo semne că multe dintre temerile mele legate de lumea actuală se pot rezolva, poate că l-aș fi votat. Asta pentru că se mișcă și în mine viermele îndoielii că partidele se pot reforma doar arestându-le lideri din eșaloanele superioare. Nu se face decât o înlocuire de cadre, aduse din pepiniere surori. Șocul trebuie să vină cu totul din afara sistemului.
Nu aș vota asocieri de ”oengeuri” care mă agasează de ceva ani buni – buni, pentru ei – cu tot felul de aberații, multe copiate prostește din Raiul utopic definit ca ”țările civilizate”. Apostoli ai interdicțiilor, susținători ai reducerilor libertăților, au ei destui politicieni pe care-i sperie cu like și unlike ca să le mai fie de trebuință și o funcție în administrație.
Diferența față de săptămâna trecută nu e dată nici de valul de dezvăluiri din ultimele zile. Nu spun nimic ce nu știam deja, iar cei care o fac sunt cei care acum ceva timp, când unul dintre cei care tocmai creau un partid poreclit ”Alba ca Zăpada” era acuzat de legionarism, au tăcut sau cel mult au spus că ”așa arată nebuniile tinereții”.
Ba, mai mult, sunt dintre cei care încă au cucuie după ce s-au dat cu capul de pereți că taman ce nu știură ce votează sau îi îndemnau pe alții să voteze.
Ce mă intrigă acum este modul în care Marian Munteanu a ajuns candidatul PNL.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Jurnal de tătic. Amazoana lu’ Tati!

jurnal 132

Armăsarul a fornăit a primejdie. Prințesa a ridicat ochii din oglinda iazului. Oprise să-și lase calul să soarbă din apa ca gheața. În schimbul apei dătătoare de viață, adâncul izvorului avea voie să răsfrângă o clipă chipul frumoasei și apoi să-l imprime pe pietrele ce-i străjuiesc malul.
Fata a smucit de hățuri și au sărit printre copacii Pădurii de Argint, taman când în poiană au apărut căpcăunii Zmeului, călare pe șopârle care scuipă foc, agitând buzdugane din care săreau scântei.
Coama bălană a armăsarului deschidea drum prin crâng, dar dragonii pârjoleau totul în cale. Se apropiau. Atunci prințesa și-a amintit de pieptănul de piatră pe care-l purta în păr. L-a aruncat peste umăr, rostind vraja învățată de tatăl ei: ”Tati, mergem?”
Un zid din stânci a apărut în fața căpcăunilor. Mult timp a câștigat armăsarul prințesei până au reușit ei să spargă piatra. Dar, până la urmă, au trecut.
Se apropiau din nou, arzând tot în goana lor aducătoare de moarte!
A băgat mâna-n sân după aripa Reginei furnică și a aruncat-o peste umăr: ”Tati, mergem?” Și nimic.
Iar. ”Tati, mergem?” Nimic.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Diferența dintre Moș Crăciun și Iepurașul de Paște: GUSTUL

Sofia are 3 ani. De câte ori vin seara acasă, prima ei întrebare e: ”Tati, ce cadou mi-ai adus?”
Mult timp am luat din drum câte o atenție – normal că iei pentru amândouă, că nimeni nu e nebun să se certe cu soră-sa, Alecsia – dar, într-o seară, când chiar nu mai aveam de unde să iau măcar un ou de ciocolată, am improvizat și, la întrebarea zilnică, am spus:
-Da, ți-am luat doi pupici!
Fața i s-a luminat și a strigat, fericită:
-Dă-i repede că trebuie să mă culc!
Vă dați seama ce pretenții are Sofia de la Iepuraș? Mai ales că bietul urecheat vine doar o dată pe an și trebuie să se revanșeze pentru 365 de zile! Știam sigur cât de mari sunt așteptările ei, pentru că mă avertizase deja: ”Tati, Iepurașul să nu înceapă cu am adus pupici sau îmbrățișări!”
Până la nota de astăzi din Jurnal, trebuie să vă împărtășesc 3 concluzii sumare. Iepurașul vine și la copiii care nu au dat pe afară de cuminți, dovada vie sunt fetele mele. Apoi, vine și la cei care nu au postit, o mărturie pot depune și eu pe acest subiect. Și, în fine, e o diferență majoră între Iepurașul care călătorește adăpostit de umbra florilor de liliac și Moșul care înfruntă nămeții ca să ne aducă daruri.

jurnal 130

Anul ăsta, soacră-mea – o cititoare mi-a spus că poveștile fără mama Silvanei parcă nu au farmec – a hotărât ca la masa de Paște să avem și tocană de iepure. A pregătit totul din timp și, în Sâmbăta Mare, misiunea care mi-a fost încredințată a fost de a păzi ceaunul cu friptură de pe vatra din curte.
Amestecam cu linguroiul de lemn…
-Ușor, să nu o sfărâmi ca pe friptura de miel!
Mă îmbătam de aromă…
-Mai pune zeamă că se usucă!
Vocea soacrei mă bântuia, chiar dacă mă credeam singur în grădină. Atunci am mai auzit o voce:
-Ce faci aici?
La început am crezut că e o zână, împodobită cu flori de păpădii, care-mi susură cuvinte dulci să-mi alunge amărăciunea. Apoi am văzut că e Sofia.
-Fac friptură.
-Ce friptulă?
-De iepure.
-De iepulaș?
Așa spune ea la iepure, dar nu asta e important.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Spinoasa problemă a celor 12 Evanghelii

jurnal 129

Una fierbe ouăle, una le înfășoară în pergamentul din care-și vor trage zeci de culori și a treia… le sparge. O operațiune de asemenea anvergură are nevoie și de un supraveghetor, ochi vigilenți și o minte ageră care să intervină când e nevoie de experiență. Pentru această ultimă sarcină m-am oferit eu, cu altruismul și spiritul de sacrificiu care trebuie să-l caracterizeze întotdeauna pe capul familiei.
-Tu n-o vezi pe Sofia ce face?
Curios, deși nu e acasă, mi s-a părut că o aud pe soacră-mea, taman când mă gândeam la capul familiei.
-Tati, tu nu te uiți la Sofia?
Nu numai că o vedeam, dar o și ajutam pe Sofia… Tabloul era așa: Silvana supraveghea oala în care fierbeau ouăle, înarmată cu o paletă din oțel, parcă pregătită să îi dea în cap celui care ar fi vrut să sară din apa clocotită. Era roșie ca un rac, de la aburi, dar nu e dramatic pentru că ea chiar e Rac. Alecsia le învelea și avea mâinile atât de colorate că o puteai pune în coșul de răchită pe care Iepurașul avea să-l fure și să-l ascundă-n grădină. Sofia, cea mai mică din trupă, lua câte un ou și-l bușea de masă. Supraveghetorul îl curăța, îl dădea cu sare și-l degusta.
După mine, operațiunea decurgea perfect, dar niciodată bărbatul și femeia nu vor vedea la fel pregătirile de sărbătoare.
-Parcă spuneai că te duci la biserică! Ia-o și pe Sofia.
Adevărul e că-mi doream să merg la cele 12 Evanghelii. Slujbele în Bucovina au un parfum aparte.
-Ba nu, merg eu, Sofia te ajută în continuare, mami.
Când ieșeam cu Alecsia pe poartă, am auzit-o din nou pe Silvana: ”Sofia, lasă ouăle!”. Dar noi ne îndepărtam deja.
-Tati, de ce se vopsesc ouăle?
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Trei ceasuri negre pentru Bubu

jurnal 128

Bubu a avut o zi de rahat. Dimineața s-a trezit sub o frunză de trifoi. Sigur nu avea patru foi! Frig, umezeală, poate era o idee mult mai bună să mai stea pe sub pământ câteva săptămâni, dar soarele ca de vară de acum câteva zile a păcălit-o și a făcut ochi, carapace și buline negre. Nu a apucat să-i cânte vreo fecioară, dornică să afle unde-i e sortitul.
Gărgăriță riță,
Zboară-n poieniță
Și unde te-oi așeza
Acolo m-oi mărita!
De unde știu că Bubu e fată? Din sursă sigură, de la Alecsia.
Poate că Bubu scapă de vrăbii prefăcându-se moartă, dar pentru Alecsia figura nu a ținut. A prins-o.
Nimeni nu avea timp de fată, toți eram preocupați să ne umplem de noroi, să-l înghesuim sub unghii, în încălțări sau să ne dăm cu el pe față. Poate v-am mai spus, dar nevastă-mea suferă de o boală foarte rară. Se numește ” hai să plantăm flori în cele mai bizare și inutile locuri și apoi să plecăm, urmând să ne întoarcem mult după ce s-au ofilit și arată ca niște boscheți putreziți”.
Când sărmana femeie e în criză, toți încercăm să-i facem pe plac, pentru că se pare că boala asta e mai greu de suportat când ești singur în grădină.
Așa că, în momentul în care ziua lui Bubu începea să devină de rahat, toți ceilalți speram ca ziua să se încheie mai repede.
În jurul nostru erau zeci de mușuroaie în care tronau bebeluși de petunii, panseluțe, creasta cocoșului, pete mari de noroi pe alei și pe noi era destul pământ cât să prindem rădăcini.
Silvana, într-un târziu, a înfipt sapa, s-a sprijinit în ea ca un cavaler în paloșul cu care tocmai decapitase un vrăjmaș și a spus:
-Peste o lună o să fie foarte frumos aici!
Timid, am șoptit:
-Peste o lună noi nu suntem aici…
Poate era lumina de după-amiază sau poate doar mi s-a părut, dar la cuvintele mele o rază de speranță a trecut prin ochii soacră-mii. În fine.
Ne-am suflat toți în mâini, încercând zadarnic să alungăm frigul. La meteo spuneau că vor fi 6 grade, așa o fi fost, dar mi se părea că sunt 3 grade-n curte și 3 în uliță.
Abia atunci două lucruri mi-au atras atenția. Primul era că Sofia călcase în bălegarul de la flori, al doilea era că Alecsia avea o caserolă de plastic, cu capac, plină de frunze și iarbă. Cum primul lucru părea a fi exclusiv de competența feminină din casă, m-am aplecat asupra celui de-al doilea.
-Lasă aia afară, Alecsia, am văzut destule frunze azi.
-Tati – în vocea ei era un ton de reproș – e animalul meu de companie, Bubu! E fetiță!
Prima chestie la care m-am gândit a fost o râmă, dezgropasem destule, plantând flori, și aproape era să o las să o bage-n casă, doar de bucuria de a vedea pe maică-sa cum îi dă pupicul de noapte bună, dar am văzut prin capac o gărgăriță cât o unghie de copil.
-E o buburuză, las-o să zburde liberă.
-Tati, dar îi e bine în acvariu. Are tot ce-i trebuie. Uite, are și o floare.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Sărbători cu parfum de liliac

rubrica 29 aprilie

Mama îmi spunea că e bine ca Paștele să te prindă cu flori de liliac în casă. Nu știu cum făcea, dar de câte ori îmi zicea asta, tata era prin preajmă și mereu aveam flori în casă în noaptea Învierii.
Acum, cu ajutorul lui Alex Mazilu, trebuie doar să deschid laptopul.

Posted in O poză și o frază | Leave a comment

Petale certărețe

rubrica 15 aprilie

Fără flori, viața noastră ar fi o eternă sfadă, într-un decor cenușiu. Așa măcar e într-un decor viu colorat.

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | 1 Comment


    Texte de vineri

Reclama cu tipul care se bese-n nasul câinelui

editorial 15 aprilie vineri

Când ești șomer, ai încercat de toate, ai bătut la toate ușile și ai dat doar de refuzuri, nu dispera. Gândește-te că undeva pe lumea asta există un individ care dă bani pe filme cu bășini și apoi bagă mâna și mai adânc în buzunar și le difuzează la televizor. Nu, dragul meu disperat, nu știu unde-l găsești pe individul ăsta! Dar am un indiciu, vinde o drăcovenie care se cheamă Carbocit. Și dacă nu dai de prostul respectiv, poți lua medicamentul minune care se pare că absoarbe bășinile din tine și le transformă în briză trecută prin zambile.
De ceva timp, nu vă sfătuiesc să vă uitați serile la televizor cu iubita-n brațe. Calupurile publicitare nu mai conțin numai lucrurile obișnuite, femei chinuite de constipație, bărbați cărora cucul le picură ca un porumbel cu gripă aviară, balerine la ciclu. Un monstru perfid, pe nume Costică, s-a strecurat printre ei. Reclama de care vă spun e o capcană. La început apare unul care nu poate fi mai urât decât voi. Dacă printre voi e vreunul mai urât decât burtosul cu vestă din imagini… atunci nu cred că aveți vreo iubită-n brațe.
Îl vedem pe tip într-o Dacie, modelul mai vechi decât ”zâmbetul lui Iliescu”, și ești tentat să te alinți. Dacă aveți o mașină mai de kkt ca aia și totuși aveți o femeie în brațe, verificați dacă e vie.
La lift, individul din filmuleț dă cu burta-n țâțele unei vecine. Ambele accesorii se clatină ca orice carne de pe care mușchiul a fost desprins și aruncat pe grătar. Dacă sânii femeii de lângă voi se clatină la fel… asta e.
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | 1 Comment

Mesaj de 1 Aprilie pentru nevastă-mea

Draga mea,
După anii petrecuți lângă tine…

text vineri 1 aprilie

… știu că sunt deja un alt om. Unul mai fericit. Fără tine aș fi rămas burlacul ținut departe de mai toate bucuriile mari ale vieții.
Dacă nu te întâlneam, mă iroseam în iluzorii fărâme de deșertăciuni. Nici nu vreau să mi le reamintesc.
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Nu mai cred în dorințele puse când sufli în lumânări

Nu știu dacă am crezut vreodată cu adevărat în dorințele pe care ți le pui când sufli în lumânările de pe tort. Poate, când eram mic, când dorințele ți se citesc în ochi și ești înconjurat de oameni care pentru asta păreau că trăiesc. Să deslușească dorințele din ochii tăi și să le împlinească.
Apoi nu am mai crezut. Poate și fiindcă am văzut că nu se împlineau, dar cine e nebun să renunțe la ele. Tortul miroase dulce, frișca de pe el joacă-n lumina focului, strângi ochii, gândul aleargă aiurea și sufli. Se sting, ale dracului lumânări, că multe s-au adunat! Aplauze, cântecul lălăit de cei din jur și atât.
Puteți fi siguri că asta e tot.
Adică tu te visezi…

vineri 25 martie 1

Și apoi visul se spulberă, ca și cum l-ai destrămat cu suflul tău.

vineri 25 martie 2

Nu se împlinesc, bărbații știu. Dacă s-ar împlini mult mai multe mașini s-ar vinde, mult mai multe doamne ar avea mult mai multe de povestit, fără să roșească, nepoților. Câte poturi nu ar mai fi ajuns în fața adversarului, câte premii la loterie, câți șefi ar traversa pe roșu?
Și femeile știu că nu se împlinesc. Altfel lumea ar fi plină de playboys nărăvași și de vecine grase. Ar ploua cu bijuterii, iar barza ar deveni stemă.
Bine măcar că regula e să nu spui dorința cu voce tare. Doamne, câte palme mi-aș fi luat!
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

O veste proastă pentru cei care s-au înscris: Festivalul onaniștilor de la Praga nu se ține!

Vara dă semne că vine, dar unora li s-au încins deja creierii.

vineri 18 martie

Nu-mi dau seama ce ar trebui să pui în plus sau în minus în bagaje când mergi la mitingul masturbării. Bine, nu-mi dau seama de ce ai merge la așa o întrunire, dar, dacă e în tine chemarea și baia proprie nu ți se mai pare satisfăcătoare, care ar fi arsenalul? Mâna o ai la tine, restul, cât ți-a dat Ăl de sus. Trei zile, trei schimburi. Bagi unul în plus, poate te pătezi în piață. Șervețele umede. Parfumate. ”Dragă, iau și vibratorul?”
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Reclama cu tipul care se bese-n nasul câinelui

aprilie 15th, 2016 de

editorial 15 aprilie vineri

Când ești șomer, ai încercat de toate, ai bătut la toate ușile și ai dat doar de refuzuri, nu dispera. Gândește-te că undeva pe lumea asta există un individ care dă bani pe filme cu bășini și apoi bagă mâna și mai adânc în buzunar și le difuzează la televizor. Nu, dragul meu disperat, nu știu unde-l găsești pe individul ăsta! Dar am un indiciu, vinde o drăcovenie care se cheamă Carbocit. Și dacă nu dai de prostul respectiv, poți lua medicamentul minune care se pare că absoarbe bășinile din tine și le transformă în briză trecută prin zambile.
De ceva timp, nu vă sfătuiesc să vă uitați serile la televizor cu iubita-n brațe. Calupurile publicitare nu mai conțin numai lucrurile obișnuite, femei chinuite de constipație, bărbați cărora cucul le picură ca un porumbel cu gripă aviară, balerine la ciclu. Un monstru perfid, pe nume Costică, s-a strecurat printre ei. Reclama de care vă spun e o capcană. La început apare unul care nu poate fi mai urât decât voi. Dacă printre voi e vreunul mai urât decât burtosul cu vestă din imagini… atunci nu cred că aveți vreo iubită-n brațe.
Îl vedem pe tip într-o Dacie, modelul mai vechi decât ”zâmbetul lui Iliescu”, și ești tentat să te alinți. Dacă aveți o mașină mai de kkt ca aia și totuși aveți o femeie în brațe, verificați dacă e vie.
La lift, individul din filmuleț dă cu burta-n țâțele unei vecine. Ambele accesorii se clatină ca orice carne de pe care mușchiul a fost desprins și aruncat pe grătar. Dacă sânii femeii de lângă voi se clatină la fel… asta e.
(mai mult…)

Mesaj de 1 Aprilie pentru nevastă-mea

aprilie 1st, 2016 de

Draga mea,
După anii petrecuți lângă tine…

text vineri 1 aprilie

… știu că sunt deja un alt om. Unul mai fericit. Fără tine aș fi rămas burlacul ținut departe de mai toate bucuriile mari ale vieții.
Dacă nu te întâlneam, mă iroseam în iluzorii fărâme de deșertăciuni. Nici nu vreau să mi le reamintesc.
(mai mult…)

Nu mai cred în dorințele puse când sufli în lumânări

martie 25th, 2016 de

Nu știu dacă am crezut vreodată cu adevărat în dorințele pe care ți le pui când sufli în lumânările de pe tort. Poate, când eram mic, când dorințele ți se citesc în ochi și ești înconjurat de oameni care pentru asta păreau că trăiesc. Să deslușească dorințele din ochii tăi și să le împlinească.
Apoi nu am mai crezut. Poate și fiindcă am văzut că nu se împlineau, dar cine e nebun să renunțe la ele. Tortul miroase dulce, frișca de pe el joacă-n lumina focului, strângi ochii, gândul aleargă aiurea și sufli. Se sting, ale dracului lumânări, că multe s-au adunat! Aplauze, cântecul lălăit de cei din jur și atât.
Puteți fi siguri că asta e tot.
Adică tu te visezi…

vineri 25 martie 1

Și apoi visul se spulberă, ca și cum l-ai destrămat cu suflul tău.

vineri 25 martie 2

Nu se împlinesc, bărbații știu. Dacă s-ar împlini mult mai multe mașini s-ar vinde, mult mai multe doamne ar avea mult mai multe de povestit, fără să roșească, nepoților. Câte poturi nu ar mai fi ajuns în fața adversarului, câte premii la loterie, câți șefi ar traversa pe roșu?
Și femeile știu că nu se împlinesc. Altfel lumea ar fi plină de playboys nărăvași și de vecine grase. Ar ploua cu bijuterii, iar barza ar deveni stemă.
Bine măcar că regula e să nu spui dorința cu voce tare. Doamne, câte palme mi-aș fi luat!
(mai mult…)

O veste proastă pentru cei care s-au înscris: Festivalul onaniștilor de la Praga nu se ține!

martie 18th, 2016 de

Vara dă semne că vine, dar unora li s-au încins deja creierii.

vineri 18 martie

Nu-mi dau seama ce ar trebui să pui în plus sau în minus în bagaje când mergi la mitingul masturbării. Bine, nu-mi dau seama de ce ai merge la așa o întrunire, dar, dacă e în tine chemarea și baia proprie nu ți se mai pare satisfăcătoare, care ar fi arsenalul? Mâna o ai la tine, restul, cât ți-a dat Ăl de sus. Trei zile, trei schimburi. Bagi unul în plus, poate te pătezi în piață. Șervețele umede. Parfumate. ”Dragă, iau și vibratorul?”
(mai mult…)

Harștul de Vaslui

martie 11th, 2016 de

Cică o femeie din Vaslui – unde altundeva? – a vrut să-l castreze cu mâinile goale pe concubinul ei, pentru că nu i-a luat flori de 8 martie. Bine, pe urmă s-a aflat că nu florile erau supărarea, ci săpatul viei, dar problema rămâne: a vrut să-i smulgă coa… testiculele. Până aici povestea e adevărată, de aici încolo e o ficțiune măgărească.

editorial 11 martie vineri

Unde a ajuns lumea asta!
Cu mâinile goale? Adică, dacă vrei să te duci acasă, pe 8 martie, fără flori, trebuie să te asiguri că ajungi destul de târziu ca nevastă-ta să-și fi ros înainte unghiile de furie.
Altfel…
Există o solidaritate stomacală masculină, exact cum femeile plâng una la drama alteia, noi simțim un gol în stomac. Parcă văd cum în spatele florăriei pândește o mână făcută cupă, gata să prindă de… orice bărbat care trece fără flori.
-Dacă în Vaslui, unde, vorba aia, păi în București ce ar face?
Vorbele prietenului meu m-au trezit din reverie. Tocmai mă gândeam la o mișcare amplă de solidaritate cu nefericitul din Vaslui care-a plecat spre spital cu podoabele în buzunar.
-Adică, îți spun sincer, dacă eu mă duc acum acasă fără flori, bine, nu e cazul – și a arătat spre zambila ciufulită pe care o pusese pe masă – sare nevastă-mea și… harșt!
Harștul ăla l-am simțit ca un scrâșnet în dinți!
-Taci, măi, nu mai vorbi, cine știe ce o fi fost acolo?
Ce contează ce a fost, îmi răspundeam singur, în gând, așa ceva nu se face. Nici un bărbat nu merită asta! Orice ar fi făcut!
Se poate discuta. Unde sunt femeile care întorc fața, strâng din ochi și varsă o lacrimă? Sau alea pe care le auzi suspinând și spunând: „Nu mă mai iubești”?
Așa, brusc, harșt! Fără un avertisment, măcar un ultimatum.
Fără o negociere, ceva. Suntem perfectibili!
-Ce putea să fie? A ajuns omul acasă și… harșt!
Iar cuvântul ăsta.
-Și nu văd să se adune lumea în stradă că ”Jos guvernul!” ”Jos violența!” E un bărbat, în fine, aproape, dă-l dracului!
Ar merita ca la anul să nu luăm flori și când harșt, surpriză! Să purtăm toți cochilii de alea, de hocheiști.
-Bărbatul nu e discriminat. Nu, dacă îi smulgea unul unei femei o țâță, ia să vezi reportaje, lacrimi, organizații, dar așa… harșt!
-Băi, nu mai spune asta cu harșt.
Da chiar, noi de ce nu ieșim în stradă? ”Stop violența!” sau ”Lăsați-ne testiculele la locul lor” sau, și mai bine, ”Scoate-ți mâna din scrotul nostru!”
(mai mult…)