Editoriale

Trece USL de testul ”Biden”?

Pe 20 octombrie, Victor Ponta are programată o vizită în Statele Unite, în cadrul căreia va avea și o întrevedere cu vicepreședintele american Joe Biden. Anunțul – pe surse, evident, până ce întâlnirea nu va apărea în programul oficial – a fost făcut taman când în SUA era Mircea Geoană, cunoscută fiind prietenia dintre Biden și Geoană… chiar dacă ea n-a fost de vreun ajutor în 2009.
Tot în aceeași perioadă se anunța că a încercat și Crin Antonescu să fie primit la Casa Albă, dar ar fi fost refuzat. Unii spun că de aici și pornirea liderului liberal pe proiectul Roșia Montană, știut fiind că investitorii în acest proiect se numără printre cei care au înlesnit ultima întâlnire dintre Traian Băsescu și Barack Obama.
E clar că această ultimă informație va fi ”tocată” în paralel cu cele despre vizita lui Ponta. Îl vor ține nervii pe Antonescu să nu răbufnească? Greu de anticipat.
Trei alinări sunt posibile: prima e că va încerca și el prin consilierii săi să ”cumpere” o întrevedere în SUA. Termenul ” a cumpăra” este corect folosit. A doua este negocierea care, spun unii, s-ar purta acum ca liberalul să fie inclus pe lista delegației al cărei șef este premierul. A treia… Ponta își păstrează atuurile externe pentru a fi sigur că odată ajuns președinte Antonescu îl va desemna premier.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Ponta ar câștiga alegerile prezidențiale doar dacă ajunge în turul al doilea cu… Antonescu

Tot mai îndepărtată pare situația în care USL-ul de astăzi va avea doi candidați la alegerile din 2014, dar asta nu împiedică să vedem în continuare calculele care au îndepărtat acest scenariu.
Este evident că un candidat al PSD va ajunge în turul al doilea. Dacă el se va înfrunta cu un candidat al Dreptei unite, va rămâne la cei aproximativ 40% pe care-i are Partidul, pierzând ”la mustață” în fața celui care va strânge și destule voturi de la liberalii mințiți. Mai ales că – pentru a strânge o majoritate parlamentară – PNL va negocia asiduu cu PDL pentru a trece în Opoziția partidul care l-ar lăsa pe Crin Antonescu în offside.
Dacă totuși pesediștii se mai gândesc încă la a avea un candidat propriu la prezidențiale, atunci ei știu deja că singura șansă pentru a câștiga este de a-l ajuta pe Crin Antonescu să ajungă în turul al doilea. Din acel moment se va produce în sânul dreptei un efect ”Vadim”… adică, exact ca în 2000, când Corneliu Vadim Tudor se înfrunta cu Ion Iliescu, când cei mai aprigi adversari ai lui Iliescu s-au trezit în situația de a cerși oamenilor să vină și să le voteze dușmanul pentru a nu ajunge Vadim la Cotroceni.
Ah, să nu uit, dacă Ponta ajunge președinte prin această schemă, orice dușmănie a PSD cu PDL va înceta, cele două partide alcătuind o nouă majoritate. De altfel, cred că PDL va savura cele două săptămâni dintre tururi mai ceva decât anii cât au fost la Putere, ambele partide din USL curtând democrat-liberalii ca și cum ar fi ultima mireasă de pe o insulă pustie.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Dezbaterea Legii Roșia Montană în Parlament e inutilă. Doar votul final contează. Orice amendament trebuie negociat cu RMGC înainte de vot!

Vă propun un exercițiu simplu: Legea Roșia Montană este, așa cum susțin autoritățile, rodul unei lungi, meticuloase și la sânge negocieri cu partenerii de la RMGC. În concluzie, mai toate prevederile din lege trebuie să fie – și chiar sunt – elementele din acordul final semnat de părți și adaptări ale Legii Mineritului în vigoare aduse licenței de exploatare din 1999.
Să presupunem că în Senat sau Cameră se adoptă un amendament… ce se întâmplă atunci? Cum pot fi obligați cei de la Gabriel Resources să se supună – din punct de vedere comercial – deciziei unei părți, Parlamentul, care nu are legătură cu afacerea în sine? Dacă se schimbă elementele negociate – redevență, procentaje din acțiuni, cheltuieli de mediu – cum pot fi obligați canadienii să se supună fără o nouă negociere?
Soluția este ca deja mult prea celebra Comisie Parlamentară să strângă toate amendamentele și să intuiască propunerile ce ar trece la vot și să le negocieze cu RMGC și să obțină astfel un nou acord final… Votul de după din Camere va fi doar o formalitate, Legea putând fi adoptată sau respinsă doar în bloc!
Pe bune!

Posted in Editoriale | Leave a comment

Reclame la KKO

Ce vor da în clipuri cei de la RMGC când femeia nu va mai vinde ciorapi croșetați?

Are cineva idee – eu, de exemplu am, dar parcă n-aș spune ce cred – de ce de vreo două săptămâni aproape fiecare calup de publicitate de la știri începe cu unul dintre celebrele și cretinele clipuri de la Roșia Montană?
Pauză între două știri despre maidanezi, hop și femeia care vinde ciorăpei. Oana Roman a aflat sexul copilului, țușt și mama îndurerată de soarta nepoților!
Surpriza acestor redifuzări este că mișcările din stradă, din aproape toate orașele mari, demonstrează că toate aceste campanii au fost ineficiente, de la alea cu grija evreilor canadieni pentru moștenirea dacică până la aia cu pensionarul îngrijorat că nu muncește. Cea mai bună dovadă a proastei comunicări este ura cu care e privit proiectul – indiferent de argumente sau, dimpotrivă, de lipsa lor. Mai eficiente par a fi talk show-urile, dar… ele mai aveau loc dacă nu reapăreau atât de insistent clipurile cu pricina?
Campania publicitară a celor de la RMGC îmi amintește de alta absolut inutilă, ca un simplu transfer bancar, și anume a celor de la Petrom care ”susțin performanța”, dar sunt înjurați de fiecare om care alimentează de la pompele lor!

Posted in Reclame la KKO | Leave a comment

Fără cuvinte… doar cu rugăciuni

Alte imagini sugestive pe alexmazilu.ro

Posted in O poza si o fraza | Leave a comment


   Texte de vineri

Am iubit-o pe Pittiș

Am luat-o de mână și am strâns-o cât să îmi răspundă cu o strângere ușoară, ca un ”Da” sfios. I-am dat jos geaca de piele cu ținte, bluza largă și apoi sutienul cu bretele și barete largi. Ne-am iubit ca adolescenții care eram… Și am ascultat Pittiș.

Au trecut ceva ani și am prins un moment singuri. Venise de la serviciu. I-am dat jos sacoul de la taior. Bluza strânsă și sutienul ca prins în ațe. Ne-am iubit cu respectul câștigat în anii trăiți alături… Și am ascultat Pittiș.
Într-o noapte, după ce au adormit copiii, am luat-o pe brațe din pat și i-am scos cămașa de noapte ca un buchet de flori. Ne-am iubit ca și cum între noi nu mai era nevoie de cuvinte sau gemete, dar după aia nu ne-a mai păsat de nimic… Și am ascultat Pittiș.
Fata mai mare a crescut. Într-o noapte, pândeam momentul când s-a întors de la o întâlnire. Intrase în camera ei și tocmai voiam să merg să o cert, dar… Am auzit-o ascultând Pittiș. M-am întors în patul meu și am luat-o de mână. Strângeam tare când am simțit o strânsoare fină, ca un ”Da” sfios”. Ne-am iubit ca doi părinți care știu că dragostea creează… Și – prin peretele care despărțea din decență două generații – am ascultat Pittiș!
PS Florian ”Moțu” Pittiș – 4 octombrie 1943… și povestea continuă.

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Am iubit-o pe Pittiș

septembrie 27th, 2013 by Alecu Racoviceanu

Am luat-o de mână și am strâns-o cât să îmi răspundă cu o strângere ușoară, ca un ”Da” sfios. I-am dat jos geaca de piele cu ținte, bluza largă și apoi sutienul cu bretele și barete largi. Ne-am iubit ca adolescenții care eram… Și am ascultat Pittiș.

Au trecut ceva ani și am prins un moment singuri. Venise de la serviciu. I-am dat jos sacoul de la taior. Bluza strânsă și sutienul ca prins în ațe. Ne-am iubit cu respectul câștigat în anii trăiți alături… Și am ascultat Pittiș.
Într-o noapte, după ce au adormit copiii, am luat-o pe brațe din pat și i-am scos cămașa de noapte ca un buchet de flori. Ne-am iubit ca și cum între noi nu mai era nevoie de cuvinte sau gemete, dar după aia nu ne-a mai păsat de nimic… Și am ascultat Pittiș.
Fata mai mare a crescut. Într-o noapte, pândeam momentul când s-a întors de la o întâlnire. Intrase în camera ei și tocmai voiam să merg să o cert, dar… Am auzit-o ascultând Pittiș. M-am întors în patul meu și am luat-o de mână. Strângeam tare când am simțit o strânsoare fină, ca un ”Da” sfios”. Ne-am iubit ca doi părinți care știu că dragostea creează… Și – prin peretele care despărțea din decență două generații – am ascultat Pittiș!
PS Florian ”Moțu” Pittiș – 4 octombrie 1943… și povestea continuă.

Raiul e plictisitor. Pentru că ajung acolo numai femeile

septembrie 19th, 2013 by Alecu Racoviceanu

Zăceam într-o cafenea, la sfârșitul unei zile în care cel mai interesant lucru a fost momentul în care am ales din meniu ce să mănânc la prânz. Am mâncat ce mâncasem și ieri și… mi-a displăcut la fel de mult. De la ceașca aburindă, privirea mi-a alunecat spre femeia din fața mea, stând la masa ei, indiferentă la lumea înconjurătoare precum o axiomă într-o mare de teoreme.
Muzica aleasă de barman m-a făcut să mă afund în gândurile mele, tot mai îndepărtate de murdăriile zilnice din mintea unui bărbat.
Ascultați și voi melodia ce răsuna atunci:

Cum să nu filosofezi? Gândul mi-a fugit la celebra zicală ”drumul spre iad e pavat cu bune intenții”. Gândul bun se naște din lumina unui suflet curat căzută peste o aspirație. Și apoi pornești spre împlinirea gândului bun, aspirației.
Femeia ținea picior peste picior. Carnea ei se arcuia perfect, sugerând că, dacă vrei să le desparți, picioarele au exact atâta forță cât să nu te descurajeze dar nici să ți se pară prea ușor.
Evident că peisajul nu-mi oprea filosofarea la aburul cafelei. Problema mersului spre împlinirea unui vis este că drumul merge prin realitatea care, chiar dacă nu ți-a putut întina sufletul născător de gânduri frumoase, îți rănește trupul cu asperitățile printre care te poartă cărarea, îți murdărește mâinile și picioarele.
Când inspira, sânii ei se aruncau spre cer ca două acvile în căutarea prăzii, iar când scotea aerul din trup, păsările ca de piatră se întorceau pline de vești bune, despre prăzi ce așteptau ca hipnotizate să fie înhățate.
Ajungi la visul tău. Îl ai în față și trebuie să faci gestul final pentru a-l avea. Dar pui pe el mâna murdărită de obstacolele pe care le-ai dat din drum și murdărești totul. Scânteia de curat din sufletul tău se materializează într-un bulgăre de pământ. Dar ai călătorit prea mult ca să îl lași. Îl iei și te murdărești mai tare.
Părul ei arăta ca un așternut pentru fruntea ta, după ce extazul din ochii ei te-a golit de orice energie.
Bărbatul din visul meu, din sufletul căruia plecase gândul angelic ajungea la poarta Iadului murdar, obosit… Vedeam, însă, parcă folosind o a doua pereche de ochi ai minții, cum străjerii Raiului primeau înăuntru un alt bărbat, ajuns acolo curat și pur deși plecase spre a atinge un coșmar. O fi reciproca valabilă? Drumul spre Rai e pavat cu rele intenții?
Deodată ea s-a ridicat și, cu o țigară în mână, s-a apropiat de mine. Am intuit ce vrea… am sperat că vrea altceva, dar m-am ridicat și i-am oferit un foc. Cât a aprins a ținut mâna pe a mea, ca și cum fără atingerea ei flacăra s-ar fi stins.
-Mulțumesc!
-Cu plăcere!
A vrut să plece la loc, dar s-a întors din nou spre mine. Sperând măcar la o nouă atingere, m-am ridicat din nou. Mi-a vorbit după ce a suflat fumul ca și cum se curăța de duhurile rele din corp:
-Știți, mă gândeam, oricum nu ai cum să oprești mintea să lucreze cât bei cafeaua singură, că va fi plictisitor în Rai. Numai femei… Dar, cât timp Dumnezeu afurisește și păcatul cu gândul, sunt puține șanse să ajungă vreun bărbat acolo. Greșesc?
Nu am ajuns să-mi odihnesc fruntea pe părul ei. De fapt, acvilele ei probabil au vânat altă pradă în acea zi. Poate mai puțin timidă. Sau cu o brichetă mai bună. Un lucru mi-a rămas însă în gând: bune sau rele, intențiile te duc tot în Iad!

PS Almost Persuaded, compusă de un tandem de mare succes în muzica country, Glenn Sutton și Billy Sherrill, a deținut – până anul trecut – recordul de a fi pe prima poziție în topul Billboard, la secțiunea country. În 1966, în interpretarea lui David Houston, piesa stat 9 săptămâni pe locul întâi. Anul trecut, recordul a fost egalat și apoi depășit de Taylor Swift.

Sterilizare prin epuizare

septembrie 12th, 2013 by Alecu Racoviceanu

-Da, sigur, tu le știi pe toate! Ești deținătorul adevărului absolut!
Se ridicase din pat și dintr-o singură mișcare a cules de pe jos destule haine ca să se acopere cât să fie clar că nu mai putea fi vorba de vreo tandrețe. Creierul lui pricepea asta, tot trupul lui o știa mai puțin o parte… care se încăpățâna să-l anunțe că nu era momentul unui scandal.
-Ok, țipă cât vrei, dar asta nu te face mai deșteaptă!
S-a ridicat și el și… atunci și-a dat seama că supărarea ei îi transmitea lui o senzație plăcută. S-a acoperit ca să nu-i dea satisfacție, dar privirea ei îl taxase deja.
-Până la urmă nici nu ai logică. Ție îți e frică să parcăm în spatele blocului că sunt câini și acum spui că ”nu, să-i lase-n pace”! Nu vezi că ești nebun?
-Se poate, dar știu sigur ce se va întâpla cu ei dacă sunt luați de aici. Sau poate la padoc e vreo imagine idilică, căței parfumați, cu zgardă roșie să nu-i deoache îngrijitorii de cât îi sorb din ochi?
Oricât se străduia nu reușea să nu-l excite cearta. Ea l-a simțit și, ca să-și bată joc de el, îl incita, dezgolindu-și, ca din întâmplare un sân.
-Dar acum ce e idilic în haitele de pe străzi, bătându-se pe o scursură de șaorma de pe trotuar? Sau o fi idilic faptul că îndrăgostiții din parcuri trebuie să aibe la ei, pe lângă un prezervativ, și un aparat cu ultrasunete?
Era tot mai evident că scandalul nu îl afecta și de la brâu în jos. A tras chiar plapuma peste el, dar tot părea vizibil. Ochii ei mustăceau, savurând chinul la care-l supunea.
-Câinii sunt animale. Ca și oamenii. Dacă ne-ar lăsa să flămânzim am ajunge și noi să ne mâncăm între noi…
-Da și atunci fiecare familie să facă un copil în plus ca să nu moară de foame concetățenii cu blăniță?
Nu mai știa ce să facă! Pur și simplu penisul lui nu pricepea că e un scandal și că femeia goală din fața lui nu e o bucată de carne, ci un adversar în idei…
-Auzi? Tu spui toate astea despre câini pentru că-ți place să mă enervezi? Te excită?
Cum să spună ”Nu” ?
-Nu, mă excitasem înainte de scandal, dar ai sărit ca arsă că ai auzit un lătrat!
Zâmbi. Lăsă să cadă hainele strânse la piept și se întinse la loc în pat.
-Să zici merci că nu ne-am luat de la cianuri. Aia era o ceartă mai lungă…
De afară se auzeau lătrături a… eutanasie, dar nu-i păsa. Alte instincte animalice își vedeau de drum prin creierul lui.

Alecsia-Teodora și Sofia-Alexandra!

august 30th, 2013 by Alecu Racoviceanu

Copiii, când sunt mici îți vine să-i mănânci. Când cresc… îți pare rău că n-ai făcut-o cât erau mici!
Dar deocamdată ele sunt mici și le mănânci cu sufletul, le storci de secundele minunate pe care le împrăștie în jurul lor așa cum pielea absoarbe ploaia de vară aducătoare viață și relaxare.
Și simt că întineresc de fiecare dată când o nouă secundă din copilăria lor moare pe altarul creșterii. Parcă fur energia și o ascund adânc în mine.
Iar mândria că una-mi poartă prenumele și alta porecla șterge acreala oricărui tată de fete care-și știe numele pierdut atunci când taina căsătoriei îi va răpi pentru totdeauna ploaia revigorantă, lăsându-l pentru totdeauna pradă îmbătrânirii.
Dar, până atunci, sufletul îmi cântă ca un cintezoi care crede că țipetele copiilor din locul de joacă de sub cuibul său sunt de fapt chemări la primăvară.

PS Despre Alecsia…
PS 2 Despre Sofia…
PS 3 Și povestea unui cântec destul de des ascultat de mine, fie că am vrut fie că nu. Și, evident, lista celor pentru care am scris a ajuns între timp la trei!

Tester de iubire

august 23rd, 2013 by Alecu Racoviceanu

Nu știu ce mi-a venit de i-am propus un test de iubire mai ciudat. M-a ascultat și eram împreună în magazinul de cosmetice, o uriașă farmacie pentru defecte. În dreptul standului de parfumuri bărbătești s-a mai întors odată spre mine și m-a întrebat din priviri dacă sunt sigur.
-Da, iubito, alege-mi tu un parfum!
S-a întors spre o sticlă care arăta ca un lift desprins din Star Trek, luminată violet de irizațiile din material. A fluturat testerul și, cu nările pline de miros m-a scanat. În ochii ei vedeam un bărbat dur, ieșit de la sală și o îmbrățișare ce emana mai mult descărcare hormonală decât tandrețe.
A clătinat din cap și a spus ”Nu, dragule! Nu e ăsta!”
Dintr-o sticlă clasică, vopsită în negru, roșu și auriu, a pulverizat o doză nouă. În ochii ei vedeam cum, la braț, intrăm într-o încăpere plină de lume. Mirosul bărbătesc ăși arunca inflexiunile orientale peste cel al femeii de la brașul său. Privirile cădeau întâi pe el și apoi pe ea.
A clătinat din cap și a spus ”Nu, dragule! Nu e ăsta!
Una după alta fâșiile de hârtie parfumate umpleau coșul de la picioarele noastre. Devenea agitată, mă privea după fiecare nouă aromă încercată și clătina din cap…
Într-un târziu, ochii i-au căzut pe un panou pe care era reclama unui parfum nou scos de o casă oarecare. Un zâmbet șiret îi înflori…
-Vrei să încerci și tu o dată măcar să fii la modă?
Nu știu de ce tot restul zilei m-a bântuit gândul că picase testul. A doua zi mi-a trecut.
Am înțeles că haina nu-l face pe om, nici parfumul, dar felul în care-l vede femeia de alături…