Editoriale

Tăcerea nudurilor


Motto: Să privim partea bună a lucrurilor, ce scândurică mică-mică ne trebuie nouă să acoperim rușinea, dacă ne-o vizita iranianul și trece prin fața Muzeului de Istorie.

editorial 29 ianuarie

Nu se poate să nu fi avut nici o tresărire când ați văzut imaginile cu statuile puse în cutii de lemn, cu ocazia vizitei președintelui iranian în Italia. Știu că vor sări pe mine ”gardienii guralivi, tineri și frumoși ai civilizației interdicțiilor” și-mi vor spune că e genială schema premierului italian. Că aveau nevoie de aurul negru cu care țara proaspăt ieșită de sub embargou va face o clismă Europei. Că ”te faci frate cu dracu’ până treci puntea” și că, uite, francezii nu au mai făcut rabat!
Prostii!
Indiferent de motivație, mesajul e clar. Una dintre cele mai vechi și stabile civilizații europene e gata oricând să-și taie din tradiții pentru că, na, ce să-i faci, așa e corect. Și problema nu e că un țuțer ajuns șef acum la ei se poate căciuli până la a face reverențele cu spatele la invitat, ci că acolo nu e scandal.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Benefica exorcizare adusă de cazul Bodnariu

Ca mai toate cazurile care stârnesc spiritele pe meleagurile unde mămăliga nu explodează, drama familiei Bodnariu a scos și ea la suprafață frământări pe care cei mai mulți dintre noi le resimțeam, dar nu vorbeam despre ele.
E nevoie de câte un cutremur din ăsta ca să aflăm că ne iubim cățeii, că vrem să salvăm caii sălbatici, că nu violăm dacă vrem sex.
Dar cazul Bodnariu a scos la iveală ceva cu adevărat important, copiii. Și iubirea pentru ei, grija pentru viitorul lor și cum ne-o manifestăm.
Nu vorbesc despre idioții care-și manifestă furia neputinței sexuale lovind femei și copii, deși e o exorcizare faptul că mulți s-au spovedit privind urmele pe care le-au lăsat în sufletul lor violențele trăite în copilărie.
Mă refer la marea masă a părinților care își iubesc copiii, care-și iubesc și respectă părinții, la oamenii normali. 63% și 37% Așa suntem împărțiți. Nu divizați, doar împărțiți.
Mie mi s-a părut benefică discuția despre metode de educație, despre cum să-ți arăți frica de devierea copilului, perpetuarea metodelor părinților tăi, metode despre care știi pe propria piele că au dat roade și iubire.
Nu știu dacă se schimbă ceva, nici măcar nu știu dacă are ce să se schimbe. Va dispărea mama nervoasă, exasperată de un copil aflat într-o zi proastă? Nu cred.
E metoda mea mai bună decât a altuia? Nu știm și nu vom afla decât după ce cresc copiii și vedem ce a ieșit.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Jurnal de tătic. Azi n-am chef de primăvară!

Luni. 08.02.2016 ora 08.17

Soarele îmi zgârie geamul cu unghii de foc. Aerul de afară miroase a ghiocei, muguri și pulpe care se răcoresc după ce luni bune au fost ascunse sub haine mai groase decât pot străbate frigul și ochiul nărăvaș al imaginației.
Nu am timp de primăvară. Mă sâcâie, mă enervează. Pentru prima oară într-o viață în care am urât frigul și zăpada, mi-aș fi dorit să ningă. Să viscolească. Aș fi vrut ca drumurile spre o localitate din Brașov, Tărlungeni, să fie acoperite, blocate și să fi fost interzisă orice plecare spre acest loc.
Dar natura nu ține cu mine. Soarele – tot mai arzător – îmi zgârie geamul cu unghii de foc.
Am telefonul la îndemână. Cu viteza unui pistolar care-și ciuruiește dușmanul, l-aș prinde și aș răspunde. Vibrează:
-Bună, ce faci?
-Stau. Ai vreo veste?
-Ce veste, ești nebun? Abia a plecat, la ora 8, de unde vești?
Da, sunt nebun, cum să fiu altfel? Ieri seară aveam două comori…

jurnal 94

… azi am numai una…

În urmă cu o lună. Ora 22.30

Fetele au adormit. Deja Olel și Ponică au prins viață în lumea basmelor și zburdă cu picioarele lor de pluș moale printre norii roz care acoperă turnul palatului prințeselor.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Prințesa îmbufnată!

I-am promis Alecsiei că o spun la toată lumea, ca să nu mai avem discuții.
-Tati, nu poți să faci asta!
-De ce? Doar ți-am promis!
-Tu nu ești un pârâcios! Doamna a zis că e urât…
-Dar ce-ai făcut tu nu e urât?
I-am spus, o fac. Na:

jurnal 93

Uitați-vă la ea cum a stat la tortul luat de bunici pentru ziua ei! Scuzați calitatea pozei, dar îmi tremurau și mâna și telefonul.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. La mulți ani, prima mea zână!

jurnal 92

Nu știu dacă e chiar așa, dar asta simt. La naștere, copiii sunt borna cea mai apropiată de natura umană în forma ei pură.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Vezi aici bancul sadic care sfâșie inima taților de fete!

La noi acasă se râde foarte mult.

jurnal 91

Râdem de bancuri, șotii, glumim unul pe seama celuilalt. Ba chiar și dacă vreunul dintre noi se lovește sau se julește sfârșește tot prin a râde.
Acum vreun an, un an și jumătate, când Sofia spunea doar Olel, Tati și Dirli-dirli, Alecsia a conceput un banc pe seama ei. Combinase ea ce auzea pe la grădi, poate vreun banc spus de vreunul dintre noi și i-a ieșit asta:
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Sadic!

rubrica 5 februarie

Pe când nu se găseau de niciunele, pe vremea lui ”ceașcă”, îl știam pe unul care încingea grătarul din bucătărie în fiecare duminică și îl ungea cu grăsime, rămasă de pe la Crăciun. Făcea în ciudă întregului cartier! Pe lapoviță și ploaie, eu pun poze cu femei frumoase care-și fac un selfie în soare.

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment

Adevăr sau minciună?

rubrica 29 ianuarie

Privind poza asta, îmi dau seama că o femeie preferă să dezvăluie 10% și să lase restul mister. Fiind mai mult pe placul vostru,a voastră să fie! Ne-o veni și nouă, bărbaților, rândul să primim o poză.

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment


    Texte de vineri

Bluesul ciorapilor cu ceapă

De câteva luni bune, nu e zi de la Dumnezeu în care să nu vezi pe Facebook pe cineva că ”șeruiește” știrea că niște cercetători au descoperit minunea pe care o face o felie de ceapă pusă noaptea în ciorapi.
De ceva timp, eu mă întreb dacă ăștia de o propagă au și încercat șmecheria.

editorial 5 februarie vineri

”O felie de ceapă pusă în șosete vă poate schimba viața!”
Ah, de-aș putea să ”click aici” și să văd cum e seara la ăștia în casă.
Vine el în dormitor. Se scarpină sub burtă și ”gândul cel de jos” e străfulgerat de amintirea vreunei poze de pe net. Din lipsă de altceva, merge spre nevastă-sa. Se oprește în ușă și nările-i freamătă ca ale cerbului care simte miros de lup la izvor:
-Ce pute aici?
-Ce pute, dragă?
Țineți minte bancul ăla porcos – și complet misogin! – cu orbul care intră-n pescărie și strigă ”Fetelor!” Ei bine, eroul nostru intră la femei și strigă ”Batog cu ceapă!”
Alt titlu, aceeași știre: ”Ce se întâmplă dacă ții ceapa în șosete”
Păi, ce poate să se întâmple? Se împute.
Fie ceapa, fie piciorul, depinde de igiena fiecăruia.
Oricum, în știrea ”șeruită” în neștire suntem asigurați că picioarele vor mirosi mai frumos ca înainte de acest tratament! Asta înseamnă că înainte miroseau mai urât!
Brrr!
Studiul, suntem asigurați de propagatori, are legătură și cu ”leacurile din străbuni” și cu medicina tradițională chinezească.
Ce-ți mai poți dori de la un tratament?
Parcă văd prin pereții unui institut de cercetare din marea Chină.
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Avantajele doamnelor cu fundul mare. Studiu științific

Știți genul ăsta de știri? Prima care-ți atrage atenția e poza.

editorial 29 ianuarie vineri

Abia apoi vezi titlul: ” Studiu. Femeile cu fundul mare sunt mai sănătoase și mai deștepte”. Dai click. Adică e clar că prima constatare o poate face în câteva fracțiuni de secundă orice bărbat, dar nu mai auzisem de cineva care să privească un fund de femeie și să-și spună: Deșteaptă fată! Se vede de aici!
Primul lucru pe care-l afli e că nu e constatarea unui admirator de funduri care a dat apoi teste de perspicacitate doamnelor – cea mai ciudată metodă de a intra în vorbă, trebuie să recunoașteți – ci e rodul muncii la o catedră de la Universitatea Oxford!
Bă, ești nebun, adică viața universitară nu e deloc searbădă, ternă ca o pagină îngălbenită de manual, mirosind a deșeurile laboratorului de chimie! Pe undeva e un profesor, poate chiar o echipă, care ajunge la serviciu și spune: Ce avem azi de făcut? Ah, nu mai suport, iar ne uităm la funduri de dame? Vreau o mărire de salariu!
Își șterge apoi ochelarii, pune pe masă cana de cafea și strigă: Să intre prima! Încăpeți, doamnă, vă simt inteligentă! Da, cum să spun, inteligentă rău!
Mai mult, studiul a vizat 16.000 de funduri, pardon, doamne. Păi într-o viață nu ai timp să te uiți după atâtea poponețe. Ce înseamnă sacrificiul de dascăl!
Și cum crezi că-l cheamă pe profesorul ăsta de măsoară mintea în lungimea elasticului de la chiloți?
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | 1 Comment

De ziua voastră, la mulți ani, îmbrățișărilor!

-Azi e Ziua Internațională a Îmbrățișărilor!
Cuvintele astea au răsunat ciudat în mintea mea. În sufletul meu. Parcă le rostise vocea iubitei.

vineri 22 ianuarie

Mi-am simțit mâinile încolăcite pe un trup iubit. Vedeam căldura cum trece din unul în celălalt. Mâini care se plimbau pe spatele meu și, ușor, respirația mea căpăta miros de păr. O zi în care toată lumea sărbătorește tocmai îmbrățișarea mea!
Parcă vocea iubitei deja mulțumea lumii pentru urări. Dar nu, nu era vocea ei.
-M-ați auzit?
Am ridicat ochii din lumea viselor și mi-am adus aminte, după rătăcirea de doar câteva fracțiuni de secundă, că sunt în cafenea, la masă cu un necunoscut. Un hazard al locurilor libere sau ocupate într-un loc unde cafeaua e mai bună decât acasă.
-Da, am auzit. Ce e aia, Ziua Îmbrățișărilor?
-Nu știu, o prostie hipsterească. Am văzut pe Face.
-Aha, și?
M-am uitat spre el destul de urât, cât să înțeleagă că, indiferent de ce-o avea-n minte, nu vom sărbători împreună aniversarea. Zilele astea nu mai știi cum să…
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Hipster în 2069. SF în chiloți

vineri 15 ianuarie

-Niște tâmpiți! Au omorât speranța!
Ion a lovit cu palma peste genunchiul gol, destul de tare ca Maria să tresară. Altfel, vorbele lui nu o mai interesau. Era și ea supărată.
Metroul a oprit în stație și a urcat un singur tip. Nu apucase să-și dea jos pantalonii și țopăia cu ei în vine. Cu un crac scos și celălalt înțepenit în bocanc. A terminat treaba abia când s-a așezat. Jenat, a zâmbit ca și cum își cerea scuze:
-Abia ce am coborât în stație și a venit…
Nu l-au băgat în seamă. Mulți se pișă pe memoria înaintașilor care s-au jertfit ca noi să mergem azi mai comod.
S-a uitat din nou la Ion. Nu meritau niciunul să trăiască aici, dar asta e, împotmoliți în țara asta plină de bigoți, proști, sclavii trecutului.
Ceva timp nu au scos niciunul nici un cuvânt. Ion și-a pus piciorul epilat peste cel hirsut, simbol al respectului cuvenit ambelor sexe. Maria își admira tatuajul de pe pulpe. De nervi îi venea înapoi masa de prânz, salată cu salată, agrementată cu foi de salată. Bună, dar cam grea pentru micul dejun.
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Bluesul ciorapilor cu ceapă

februarie 5th, 2016 de

De câteva luni bune, nu e zi de la Dumnezeu în care să nu vezi pe Facebook pe cineva că ”șeruiește” știrea că niște cercetători au descoperit minunea pe care o face o felie de ceapă pusă noaptea în ciorapi.
De ceva timp, eu mă întreb dacă ăștia de o propagă au și încercat șmecheria.

editorial 5 februarie vineri

”O felie de ceapă pusă în șosete vă poate schimba viața!”
Ah, de-aș putea să ”click aici” și să văd cum e seara la ăștia în casă.
Vine el în dormitor. Se scarpină sub burtă și ”gândul cel de jos” e străfulgerat de amintirea vreunei poze de pe net. Din lipsă de altceva, merge spre nevastă-sa. Se oprește în ușă și nările-i freamătă ca ale cerbului care simte miros de lup la izvor:
-Ce pute aici?
-Ce pute, dragă?
Țineți minte bancul ăla porcos – și complet misogin! – cu orbul care intră-n pescărie și strigă ”Fetelor!” Ei bine, eroul nostru intră la femei și strigă ”Batog cu ceapă!”
Alt titlu, aceeași știre: ”Ce se întâmplă dacă ții ceapa în șosete”
Păi, ce poate să se întâmple? Se împute.
Fie ceapa, fie piciorul, depinde de igiena fiecăruia.
Oricum, în știrea ”șeruită” în neștire suntem asigurați că picioarele vor mirosi mai frumos ca înainte de acest tratament! Asta înseamnă că înainte miroseau mai urât!
Brrr!
Studiul, suntem asigurați de propagatori, are legătură și cu ”leacurile din străbuni” și cu medicina tradițională chinezească.
Ce-ți mai poți dori de la un tratament?
Parcă văd prin pereții unui institut de cercetare din marea Chină.
(mai mult…)

Avantajele doamnelor cu fundul mare. Studiu științific

ianuarie 29th, 2016 de

Știți genul ăsta de știri? Prima care-ți atrage atenția e poza.

editorial 29 ianuarie vineri

Abia apoi vezi titlul: ” Studiu. Femeile cu fundul mare sunt mai sănătoase și mai deștepte”. Dai click. Adică e clar că prima constatare o poate face în câteva fracțiuni de secundă orice bărbat, dar nu mai auzisem de cineva care să privească un fund de femeie și să-și spună: Deșteaptă fată! Se vede de aici!
Primul lucru pe care-l afli e că nu e constatarea unui admirator de funduri care a dat apoi teste de perspicacitate doamnelor – cea mai ciudată metodă de a intra în vorbă, trebuie să recunoașteți – ci e rodul muncii la o catedră de la Universitatea Oxford!
Bă, ești nebun, adică viața universitară nu e deloc searbădă, ternă ca o pagină îngălbenită de manual, mirosind a deșeurile laboratorului de chimie! Pe undeva e un profesor, poate chiar o echipă, care ajunge la serviciu și spune: Ce avem azi de făcut? Ah, nu mai suport, iar ne uităm la funduri de dame? Vreau o mărire de salariu!
Își șterge apoi ochelarii, pune pe masă cana de cafea și strigă: Să intre prima! Încăpeți, doamnă, vă simt inteligentă! Da, cum să spun, inteligentă rău!
Mai mult, studiul a vizat 16.000 de funduri, pardon, doamne. Păi într-o viață nu ai timp să te uiți după atâtea poponețe. Ce înseamnă sacrificiul de dascăl!
Și cum crezi că-l cheamă pe profesorul ăsta de măsoară mintea în lungimea elasticului de la chiloți?
(mai mult…)

De ziua voastră, la mulți ani, îmbrățișărilor!

ianuarie 22nd, 2016 de

-Azi e Ziua Internațională a Îmbrățișărilor!
Cuvintele astea au răsunat ciudat în mintea mea. În sufletul meu. Parcă le rostise vocea iubitei.

vineri 22 ianuarie

Mi-am simțit mâinile încolăcite pe un trup iubit. Vedeam căldura cum trece din unul în celălalt. Mâini care se plimbau pe spatele meu și, ușor, respirația mea căpăta miros de păr. O zi în care toată lumea sărbătorește tocmai îmbrățișarea mea!
Parcă vocea iubitei deja mulțumea lumii pentru urări. Dar nu, nu era vocea ei.
-M-ați auzit?
Am ridicat ochii din lumea viselor și mi-am adus aminte, după rătăcirea de doar câteva fracțiuni de secundă, că sunt în cafenea, la masă cu un necunoscut. Un hazard al locurilor libere sau ocupate într-un loc unde cafeaua e mai bună decât acasă.
-Da, am auzit. Ce e aia, Ziua Îmbrățișărilor?
-Nu știu, o prostie hipsterească. Am văzut pe Face.
-Aha, și?
M-am uitat spre el destul de urât, cât să înțeleagă că, indiferent de ce-o avea-n minte, nu vom sărbători împreună aniversarea. Zilele astea nu mai știi cum să…
(mai mult…)

Hipster în 2069. SF în chiloți

ianuarie 16th, 2016 de

vineri 15 ianuarie

-Niște tâmpiți! Au omorât speranța!
Ion a lovit cu palma peste genunchiul gol, destul de tare ca Maria să tresară. Altfel, vorbele lui nu o mai interesau. Era și ea supărată.
Metroul a oprit în stație și a urcat un singur tip. Nu apucase să-și dea jos pantalonii și țopăia cu ei în vine. Cu un crac scos și celălalt înțepenit în bocanc. A terminat treaba abia când s-a așezat. Jenat, a zâmbit ca și cum își cerea scuze:
-Abia ce am coborât în stație și a venit…
Nu l-au băgat în seamă. Mulți se pișă pe memoria înaintașilor care s-au jertfit ca noi să mergem azi mai comod.
S-a uitat din nou la Ion. Nu meritau niciunul să trăiască aici, dar asta e, împotmoliți în țara asta plină de bigoți, proști, sclavii trecutului.
Ceva timp nu au scos niciunul nici un cuvânt. Ion și-a pus piciorul epilat peste cel hirsut, simbol al respectului cuvenit ambelor sexe. Maria își admira tatuajul de pe pulpe. De nervi îi venea înapoi masa de prânz, salată cu salată, agrementată cu foi de salată. Bună, dar cam grea pentru micul dejun.
(mai mult…)

Din ciclul ”Poți să-mi fluturi ș-un tramvai…”

ianuarie 8th, 2016 de

vineri 8 ianuarie

-Uite, sunt un fluture! Am și aripi!
S-a rotit atât de tare, încât a părut că eșarfa ei a vrut să facă-n ciudă ultimelor frunze, lipite de asfalt cu apă înghețată.
-Nu aripi, ci aripă! Ai o singură eșarfă.
S-a oprit, cu mâna îndepărtată de corp. Jumătate din ea chiar părea a-și lua zborul.
-Dacă nu-ți cumpăr încă una, nu poți zbura.
S-a învârtit din nou, iar frunzele păreau chiar mai roșii, de ciudă că nu se pot smulge de jos.
-A fost scumpă?
A privit-o. Violet, frunze abia conturate, colții lor mușcă din pânză.
-Nu e vorba de asta, dar îți mai trebuie una.
A lăsat eșarfa să cadă. Frunzele de sub ea nu se încălzeau.
-Pot zbura și fără ea.
A întins mâinile și a imaginat o ieșire cum doar un fluture ar fi putut ieși de pe scenă.
Ce scenă? O alee gri de la ploaia înghețată. Care fluture? O fată fără eșarfă violet, care se îndepărta cu mâinile deschise.
A doua zi, aripa de o secundă înghețase, moartă, printre alte frunze abia conturate după ce putreziseră în gri-albastrul asfaltului.

PS Îmi trimite Alex Mazilu poza asta și-mi zice: ”Am văzut asta câteva secunde! Apoi a înghețat totul și a zburat!”
”Ești nebun!” I-am zis. ”Eșarfele nu zboară și nu îngheață”.
Dar cred că m-am pripit. Cea văzută de el chiar pare înghețată înainte de a apuca să zboare.