Editoriale

Acum câteva luni, unul dintre ”apostolii” #Brexit era lăudat de Facebook-ul românesc!

De câteva zile, mai exact de când #Brexit apare în postările românilor mai des decât pozele din lanurile de rapiță, unul dintre cele mai malefice personaje este Boris Johnson, fost primar al Londrei și promotor al votului pro ”Leave”.
Mutra de derutat congenital, cu un ciuf blond zburlit și o atitudine ce sugerează un răcnet m-au făcut să cred că l-am mai văzut pe undeva pe individul care a supărat jumătate din net-ul autohton. Nu sunt preocupat de știrile externe și de protagoniștii lor, dar pe clovnul ăsta sigur îl mai văzusem.
Și am avut dreptate!
În perioada 19-25 octombrie 2015, și apoi mai rar și după această perioadă ”de foc”, cel atât de hulit astăzi era eroul pozitiv al românilor de pe Facebook.
Țineți minte această imagine?

primar_londra

Imposibil să nu o fi văzut în acea perioadă.
Și acum, dacă ai răbdare să scotocești în arhive, tronează pe pereții a mii de oameni simpli, vedete, decidenți ai mesajelor ce merită ”shareuite”.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Ion Creangă și #Brexit: ”Știu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj”

Mare noroc am că sunt înconjurat de zeci, poate chiar sute de specialiști în politici de tot felul, de la macro-economia Uniunii Europene la jongleriile partidelor din mai toate țările europene și, prin intermediul rețelelor de socializare, am putut să mă luminez și eu. Totuși mi-au rămas câteva nelămuriri și poate tot ei mă vor ajuta. Pentru că mi-au rămas destule întrebări, chiar dacă, repet, mulți mi-au explicat doct ce se întâmplă:
De ce se bucură Rusia?
Am citit câteva zeci de postări aproape identice: ”După Brexit s-au deschis sticle de șampanie la Moscova?” Ok, am văzut și cum campania pro ”Leave” ar fi finanțată de la Kremlin, dar mă întreb care e adevăratul scop. Slăbirea Europei sau eliminarea unui oponent înverșunat al ”împăcării” cu Rusia, promovată de liderii europeni? Vizita lui Junker la St Petersburg, apelurile Germaniei și Greciei pentru rediscutarea sancțiunilor aveau un oponent în Marea Britanie. Mie îmi pare că Brexit lasă drum liber liderilor europeni pentru a se înțelege, mai pe față, mai pe sub masă, cu Kremlinul. Așa că nu îmi e clar răspunsul la întrebarea de mai sus.
Alta:
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Jurnal de tătic. Nu există democrație!

La noi în casă, deciziile se iau în mod democratic. Prin vot. Deși am câteva nelămuriri privind numărul persoanelor cu drept de vot. O decizie – din orice domeniu, de la ce mâncăm, până la cum ne îmbrăcăm – se ia cu DOI…

jurnal 24

… la UNU!
Până să apară Sofia în viața noastră,
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Înainte de a avea copiii…

Înainte de a avea fetele, eram cel mai are adversar al mersului la cârciumă cu copiii. De fapt, oscilam, din simplă lipsă de informații, între două posibile soluții pentru copiii din local. Să-i ții așa:

jurnal 23 1

Sau așa:

jurnal 23 2

În niciun caz, însă, nu credeam că trebuie lăsați liberi!
-Vă deranjează?
Sigur, ăsta e momentul ăla rarisim când interesa pe cineva dacă are încă plodul în preajmă.
-Nu, nu mă deranjează – răspundeam, cu un zâmbet forțat – așa ne place, nouă, mie și acestei domnișoare. Cum vrem să vorbim ceva, ne place să ne întrerupem și să explicăm unui băiețel că nu e frumos să torni suc în ciorbă!
-Vai, Mitruș, puiule – auzeam uneori, în timp ce bolul alimentar îmi zbura din gură înapoi în farfurie – nu te mai juca la masa oamenilor cu trompeta!
De obicei, cel care reușea să-ți scurtcircuiteze creierul cu un sunet (care amintea mai degrabă de moartea trompetistului decât de vreun moment fericit din viața lui) se oprea din joacă. Nu se uita la părintele care-l apostrofa, dar care nici nu se ridica de pe scaunul său. În ochii micuțului citeam mirarea că nu apreciezi la justa valoare sunetul jucăriei. Ba chiar mai suflă odată în ciudățenia din plastic.
-Mitruș!
La a douua chemare, dumicatul scuipat la prima a avut o tresărire, ca și cum prefera tocatul între măsele în locul ”muzicii” din afara gurii.
-Lăsați-l, doamnă, nu face nimic!
Spuneam și eu, ca să par un tip cool, dar ce era în mintea mea… E incredibil cât de repede funcționează imaginația când ai la dispoziție o trompetă din plastic, cu marginile neregulate, vreo 3 găuri ale femeii care nu-și mută fundul să culeagă ”trompetistul” din drum și o oală sub presiune în care nervii dau cu fruntea de capac!
-Mitruș mamă, auzi, poți să te joci cu domnul! Nu se supără.
Când se întâmplau secvențe din astea – și se întâmplau de multe ori – la plecare îmi strângeam soția de mână și întrebam:
-Ai luat anticoncepționale?
Înainte de a avea fetele noastre, eram cel mai mare adversar al mersului la restaurant cu copiii. Acum nu…
PS Dacă stau bine să mă gândesc, parcă nevastă-mea nu mi-a răspuns întotdeauna la întrebarea de la plecare. Și bine a făcut! Trăiască toți ”trompetiștii” și trompetistele” din lume!
Foto Alex Mazilu

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Moartea lui Istrate

Mama lui vine în fiecare dimineața. La început mă enerva. Abia ce-mi potrivesc ”oala” de cafea, pipa și mă așez pe terasă că, hop, și ea!
Dacă nu-ți potrivești ceasul după filtrul meu de cafea, poți s-o faci după ea. La 9 fix, e acolo. Pe grindă. Cu ceva plin de proteine în plisc. Uneori, vânatul încă mișcă.
Vine și acum. Chiar dacă…

jurnal 22

Se uită nervoasă în jur. La mine, la bărbătușul ei, care țiuie masculin-prostește pe sârmă, la familia de porumbei care locuiește o grindă mai sus și huruie de parcă își fabrică puii la strung. Când vede că nu pândește nimic amenințător, strivește prada în cioc și dispare printr-o crăpătură pe care abia de o vezi dar să mai și crezi că poate trece vreo făptură prin ea. De câteva zile, iese și apoi strigă de pe grindă până îi face și pe porumbei să tacă. Apoi pleacă.
Cu doar câteva zile în urmă, pe la prânz, Silvana săpa la florile din fața casei. Văzduhul mirosea a vară bucovineană și a tutun de pipă. O pipă numai bună ca să nu strici tradiția că nu trebuie să întrerupi o femeie care îngrijește florile. Vocea nevestei a rupt vraja. De obicei vocile de femei măritate au efectul ăsta, dar de data asta:
-Alecu, vino repede!
Cum nu credeam că hortensiile pot ataca și nici nu vedeam cum caprifoliul o putea înghesui amenințător în gardul din spatele magnoliei, am amânat ridicarea din fotoliu.
-Vino odată!
Am lăsat pipa în suportul ei, m-am ridicat și am pornit spre ea. Era aplecată lângă o tufă de creasta cocoșului. Roșie ca lenjeria unei balerine, ca promisiunea unui necaz. Roșie ca…
-Vii odată? Sau te mai holbezi aiurea?
M-am apropiat și am văzut pe asfaltul de lângă floare un…
Cred că avea o zi sau două. Pe spate avea ceva puf, dar părea mai mult doar că s-a tăvălit prin făina lumii, după ce a stat în gelatină de ou. Căzuse din cuibul lui de vrabie de la 6 metri, direct pe piatră. Tremura, o aripă era întinsă ca și cum oasele nu credeau că nu zboară. Mișca necontrolat un picior, iar ciocul i se deschidea dureros, ca și cum aerul intra prin el cu un tirbușon.
”Moare”, mi-am spus. Silvana s-a uitat la mine și am citit același cuvânt. Fără niciun alt comentariu. Mă pregăteam să-l iau de jos, poate să-l pun undeva să-și tragă sufletul și apoi să aștept ca lumea să-și tragă înapoi sufletul din el.
-Ce s-a întâmplat?
Alecsia a apărut, probabil atrasă de vocea răstită a mamei.
-Țe e?
Sofia a răsărit și ea în grădină. Crinii s-au rușinat de coroanele lor.
Am acoperit puiul cu palma și am spus:
-Nimic! Mami s-a speriat de un gândac.
Alecsia m-a privit dezaprobator:
-Tati, ăla nu e gândac! E o păsărică!
Atunci am văzut că bietul de el se târâse de la umbra palmei mele. Avea forța promisiunii neonorate a unei vieți de sfadă gălăgioasă printre trandafiri.
-Găina!
Nu reușesc să-i explic nicicum Sofiei că nu tot ce are pene e găină.
-Ce a pățit?
Fața mea spunea ”Ce să fie? A căzut, e zdrobit și moare!” Dar ochii Alecsiei străluceau în soare. Sofia scutura smocu-i auriu. Mai era de față și măgărușul de pluș Olel, așa că am spus:
-A căzut! Îl țin până vine mama lui să-l ia înapoi.
Cum s-o minți pe Alecsia, când împreună am crescut șoimi? Dar erau măricei, aveau nevoie doar de mâncare, un pic de grijă și o lecție de zbor.
-Hai, tati, nu vine mama lui! Trebuie să-l creștem noi. Nu ții minte?
Am luat puiul în mână. Nu mai avea forță să se împotrivească.
Imediat Alecsia a adus un castron de plastic, Sofia a cules iarbă și i-au făcut un pat.
-Ce mănâncă?
-Gândac!
Sofia avea deja în mânuță o ”porție” zdravănă de mâncare.
Bineînțeles că n-a mâncat.
-Lasă-l – a spus Alecsia cu înțelepciunea celui care a mai crescut păsări – e speriat încă. Auzi, cum îl cheamă?
-Istrate – am spus pe nerăsuflate, nu mă întrebați cum mi-a venit, dar e un nume pe care nu mai vreau să-l aud curând!
-Cam ciudat nume – a spus Alecsia.
-State – a decretat și Sofia.
Peste ceva timp, stăteam toți 4 pe terasa de la etaj. În mijloc era castronul lui Istrate. Acum avea, pe lângă iarbă, o floare, gândaci cât să facă o nuntă. Nu mai mișca.
-Doarme?
-Cred că da – a spus Silvana – ar trebui să-l lăsăm să se odihnească. Uite, stă tati să-l păzească, nu?
-Da, stau eu. Hai, mergeți.
Au plecat. La ieșire, Silvana mi-a aruncat privirea ”Știi ce ai de făcut!” Știam.
Când le-am auzit râsetele afară am ridicat castronul. Atunci Istrate – tâmpit nume am găsit! – a mișcat. Mai era viață în oul ăsta? Am lăsat castronul iar jos. Și am așteptat.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Alecsia e vegetariană

jurnal 21

Foto Alex Mazilu

Sună telefonul. Mă uit la ecran și văd…
”Soacră-mea”, mă gândesc, ”o fi ceva cu fetele!” Răspund:
-Sărut mâna!
-Bună, tati!
Vocea Alecsiei sună ca și cum într-o cameră clocită în soare deschizi brusc fereastra și arșița e spălată de un curent de aer din Bucovina. Fetele sunt deja în vacanță, la bunici.
-Da, iubita!
-Tati, am luat telefonul de la Buni, că am ceva important să-ți spun!
De obicei, telefoanele din vacanță încep cu ”am ceva important” după care urmează o pauză. Dacă pauza se lungește, pe fundal se aude o voce care zice: ”Spune-i și lui taică-tău ce ai făcut!” De cele mai multe ori, recunosc vocea soacrei, de celelalte ori poate doar mi se pare că e dânsa.
De data asta nu a fost nici o pauză:
-Tati, de azi sunt vegetariană!
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Invidie. Maximă

rubrica 1 iulie

Când văd imagini din astea, îmi aud invidia scrâșnind între dinți, ca și cum mă hrănesc doar cu nisip…

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment

P(r)ost electorală

rubrica 3 iunie

Prostiile pe care le facem weekendul ăsta vor lăsa urme. Apoi vom pleca în vacanțe, ne vom lua cu altele. Apa mării le va șterge în vreo patru ani.

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment


    Texte de vineri

Femeia care vrea să îmblânzească trandafirii

-Ce frumos ar fi să avem floarea asta în curte.
Priveam câmpul de pe margine. Ca doi oameni care admiră o cameră din ușă. Frumusețea era atât de copleșitoare, încât parcă ne era teamă să mai facem un pas.
-De ce am lua un trandafir sălbatic în curte?
Pe covorul verde de la picioarele noastre erau mii de pete roșii, albe, galbene, albastre, ca și cum tropăiseră pe el zeci de copii care-și vopsiseră tălpile în culori primordiale.
Din toată imensitatea, cuvintele ei au făcut ochii să se restrângă doar la un arbust, îngreunat cu flori.

editorial 1 iulie

-E frumos.
Curtea noastră are mulți trandafiri. Sunt corole uriașe din cei cu floare mică, dulce și parfumată. Avem unul roz ca o rochie de păpușă. Din el iese un sirop care învinge apa de izvor și transformă setea-n zâmbet. Între astea două tufe sunt câteva zeci altele, mai mici, scufundați în pământul fertil ca o mamă de copii roșii, portocalii, albi…
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Nevasta omului din cafenea. Frumușică

Și-a scos portofelul, a căutat în el, cu aerul unuia care e bucuros să dea banii pe ceva ce caută demult. A scos o poză. O poză din acelea pe hârtie groasă, cu marginile tăiate ondulat.
Mi-a întins-o.
Nu mai găsești oameni din ăștia. Acum mai toți avem pozele în telefoane, tablete, cardurile aparatelor de tot felul.

editorial 27 mai vineri

E un troc modern al comunicării. ”Am pus o floare!” spunem și deschidem telefonul, căutăm câteva secunde și îl întindem celui din fața noastră. Nu mai știm să povestim, arătăm cu degetul folosit drept cursor. Ce rost are să găsești cuvinte pentru floare, dacă poate să o vadă?
”Dă în dreapta! Aici eram la curte, la soacră-mea”. Te faci că te uiți, observi doar că nevastă-sa are burtă și îi întinzi telefonul înapoi, spunând: ”Ce au crescut băieții tăi!” În cel mai rău caz poți auzi: ”Nu-s ai mei, sunt din vecini. Eu am o fată!”
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Rețeta zilei: iubire pe un pat de leuștean

Povestea care urmează mi-a fost spusă de un prieten, eu doar am păstrat relatarea la persoana întâi, ca să-i las parfumul de autenticitate:
Priveam paharul din fața mea și am simțit cum mi se pune un nod în gât. Ca un capac de borcan, nodul închisese pe esofagul meu câțiva pitici care imediat au început să dea din mâini și picioare.
În pahar era ceva. Solid sau lichid? De unde stăteam nu se vedea. Poate era doar conținutul stomacului unui dragon, lichefiat deasupra flăcărilor Iadului. Poate era doar balegă de unicorn, care se întărea în soare.
Ceva miraculos oricum era, pentru că povestea paharului din fața mea începuse cu vreo două seri înainte. Nevastă-mea citea ceva pe telefon. A ridicat deodată ochii spre mine. M-a cântărit din priviri. Un gând m-a săgetat: ”A găsit alt tratament miraculos!” și am transpirat.
Nevastă-mea e atinsă tot mai mult de religia asta nouă a plantelor stoarse, topite, fierte până iese din ele tot ce e mai urât mirositor sau rău la gust.

editorial 13 mai vineri

-Vei bea leuștean!
Suna ca o sentință.
-Nici nu am știut până acum, dar…
A urmat o serie lungă de binefaceri pe care frunza care, după mine, strică orice ciorbă le aduce dacă o bei. Un efect avea deja, am transpirat și mai mult. Picături de sudoare se adunau pe fruntea mea vastă ca o câmpie, formând o coroană de spini. Urma crucificarea!
-Mă ocup eu de tot, dragule. Tu doar trebuie să bei!
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Reclama cu tipul care se bese-n nasul câinelui

editorial 15 aprilie vineri

Când ești șomer, ai încercat de toate, ai bătut la toate ușile și ai dat doar de refuzuri, nu dispera. Gândește-te că undeva pe lumea asta există un individ care dă bani pe filme cu bășini și apoi bagă mâna și mai adânc în buzunar și le difuzează la televizor. Nu, dragul meu disperat, nu știu unde-l găsești pe individul ăsta! Dar am un indiciu, vinde o drăcovenie care se cheamă Carbocit. Și dacă nu dai de prostul respectiv, poți lua medicamentul minune care se pare că absoarbe bășinile din tine și le transformă în briză trecută prin zambile.
De ceva timp, nu vă sfătuiesc să vă uitați serile la televizor cu iubita-n brațe. Calupurile publicitare nu mai conțin numai lucrurile obișnuite, femei chinuite de constipație, bărbați cărora cucul le picură ca un porumbel cu gripă aviară, balerine la ciclu. Un monstru perfid, pe nume Costică, s-a strecurat printre ei. Reclama de care vă spun e o capcană. La început apare unul care nu poate fi mai urât decât voi. Dacă printre voi e vreunul mai urât decât burtosul cu vestă din imagini… atunci nu cred că aveți vreo iubită-n brațe.
Îl vedem pe tip într-o Dacie, modelul mai vechi decât ”zâmbetul lui Iliescu”, și ești tentat să te alinți. Dacă aveți o mașină mai de kkt ca aia și totuși aveți o femeie în brațe, verificați dacă e vie.
La lift, individul din filmuleț dă cu burta-n țâțele unei vecine. Ambele accesorii se clatină ca orice carne de pe care mușchiul a fost desprins și aruncat pe grătar. Dacă sânii femeii de lângă voi se clatină la fel… asta e.
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | 1 Comment

Femeia care vrea să îmblânzească trandafirii

iulie 1st, 2016 de

-Ce frumos ar fi să avem floarea asta în curte.
Priveam câmpul de pe margine. Ca doi oameni care admiră o cameră din ușă. Frumusețea era atât de copleșitoare, încât parcă ne era teamă să mai facem un pas.
-De ce am lua un trandafir sălbatic în curte?
Pe covorul verde de la picioarele noastre erau mii de pete roșii, albe, galbene, albastre, ca și cum tropăiseră pe el zeci de copii care-și vopsiseră tălpile în culori primordiale.
Din toată imensitatea, cuvintele ei au făcut ochii să se restrângă doar la un arbust, îngreunat cu flori.

editorial 1 iulie

-E frumos.
Curtea noastră are mulți trandafiri. Sunt corole uriașe din cei cu floare mică, dulce și parfumată. Avem unul roz ca o rochie de păpușă. Din el iese un sirop care învinge apa de izvor și transformă setea-n zâmbet. Între astea două tufe sunt câteva zeci altele, mai mici, scufundați în pământul fertil ca o mamă de copii roșii, portocalii, albi…
(mai mult…)

Nevasta omului din cafenea. Frumușică

mai 27th, 2016 de

Și-a scos portofelul, a căutat în el, cu aerul unuia care e bucuros să dea banii pe ceva ce caută demult. A scos o poză. O poză din acelea pe hârtie groasă, cu marginile tăiate ondulat.
Mi-a întins-o.
Nu mai găsești oameni din ăștia. Acum mai toți avem pozele în telefoane, tablete, cardurile aparatelor de tot felul.

editorial 27 mai vineri

E un troc modern al comunicării. ”Am pus o floare!” spunem și deschidem telefonul, căutăm câteva secunde și îl întindem celui din fața noastră. Nu mai știm să povestim, arătăm cu degetul folosit drept cursor. Ce rost are să găsești cuvinte pentru floare, dacă poate să o vadă?
”Dă în dreapta! Aici eram la curte, la soacră-mea”. Te faci că te uiți, observi doar că nevastă-sa are burtă și îi întinzi telefonul înapoi, spunând: ”Ce au crescut băieții tăi!” În cel mai rău caz poți auzi: ”Nu-s ai mei, sunt din vecini. Eu am o fată!”
(mai mult…)

Rețeta zilei: iubire pe un pat de leuștean

mai 13th, 2016 de

Povestea care urmează mi-a fost spusă de un prieten, eu doar am păstrat relatarea la persoana întâi, ca să-i las parfumul de autenticitate:
Priveam paharul din fața mea și am simțit cum mi se pune un nod în gât. Ca un capac de borcan, nodul închisese pe esofagul meu câțiva pitici care imediat au început să dea din mâini și picioare.
În pahar era ceva. Solid sau lichid? De unde stăteam nu se vedea. Poate era doar conținutul stomacului unui dragon, lichefiat deasupra flăcărilor Iadului. Poate era doar balegă de unicorn, care se întărea în soare.
Ceva miraculos oricum era, pentru că povestea paharului din fața mea începuse cu vreo două seri înainte. Nevastă-mea citea ceva pe telefon. A ridicat deodată ochii spre mine. M-a cântărit din priviri. Un gând m-a săgetat: ”A găsit alt tratament miraculos!” și am transpirat.
Nevastă-mea e atinsă tot mai mult de religia asta nouă a plantelor stoarse, topite, fierte până iese din ele tot ce e mai urât mirositor sau rău la gust.

editorial 13 mai vineri

-Vei bea leuștean!
Suna ca o sentință.
-Nici nu am știut până acum, dar…
A urmat o serie lungă de binefaceri pe care frunza care, după mine, strică orice ciorbă le aduce dacă o bei. Un efect avea deja, am transpirat și mai mult. Picături de sudoare se adunau pe fruntea mea vastă ca o câmpie, formând o coroană de spini. Urma crucificarea!
-Mă ocup eu de tot, dragule. Tu doar trebuie să bei!
(mai mult…)

Reclama cu tipul care se bese-n nasul câinelui

aprilie 15th, 2016 de

editorial 15 aprilie vineri

Când ești șomer, ai încercat de toate, ai bătut la toate ușile și ai dat doar de refuzuri, nu dispera. Gândește-te că undeva pe lumea asta există un individ care dă bani pe filme cu bășini și apoi bagă mâna și mai adânc în buzunar și le difuzează la televizor. Nu, dragul meu disperat, nu știu unde-l găsești pe individul ăsta! Dar am un indiciu, vinde o drăcovenie care se cheamă Carbocit. Și dacă nu dai de prostul respectiv, poți lua medicamentul minune care se pare că absoarbe bășinile din tine și le transformă în briză trecută prin zambile.
De ceva timp, nu vă sfătuiesc să vă uitați serile la televizor cu iubita-n brațe. Calupurile publicitare nu mai conțin numai lucrurile obișnuite, femei chinuite de constipație, bărbați cărora cucul le picură ca un porumbel cu gripă aviară, balerine la ciclu. Un monstru perfid, pe nume Costică, s-a strecurat printre ei. Reclama de care vă spun e o capcană. La început apare unul care nu poate fi mai urât decât voi. Dacă printre voi e vreunul mai urât decât burtosul cu vestă din imagini… atunci nu cred că aveți vreo iubită-n brațe.
Îl vedem pe tip într-o Dacie, modelul mai vechi decât ”zâmbetul lui Iliescu”, și ești tentat să te alinți. Dacă aveți o mașină mai de kkt ca aia și totuși aveți o femeie în brațe, verificați dacă e vie.
La lift, individul din filmuleț dă cu burta-n țâțele unei vecine. Ambele accesorii se clatină ca orice carne de pe care mușchiul a fost desprins și aruncat pe grătar. Dacă sânii femeii de lângă voi se clatină la fel… asta e.
(mai mult…)

Mesaj de 1 Aprilie pentru nevastă-mea

aprilie 1st, 2016 de

Draga mea,
După anii petrecuți lângă tine…

text vineri 1 aprilie

… știu că sunt deja un alt om. Unul mai fericit. Fără tine aș fi rămas burlacul ținut departe de mai toate bucuriile mari ale vieții.
Dacă nu te întâlneam, mă iroseam în iluzorii fărâme de deșertăciuni. Nici nu vreau să mi le reamintesc.
(mai mult…)