Editoriale

Noaptea puilor vii! Bani aruncaţi pe geam

Eu cred că lucrurile stau cam aşa: Vasile Blaga se plimba prin curtea ACL şi înjura, ca un căprar. Brusc vede o găină moartă pe jos, pene roşietice, precum merele rase din burta unui ştrudel. Era supărat pe Iohannis, pe cum a mers prima confruntare cu Ponta la tv şi brusc îşi aminteşte de zilele de glorie, de campaniile cu Băsescu, când era de ajuns să facă rost de bani, de restul ocupându-se candidatul. Şi îşi aminteşte şi de camarazii din acele vremuri. Îi înfloreşte un zâmbet când revede cu ochii minţii clipul din negurile politice, ăla cu puiul mort aruncat în sus şi îndemnul cu voce de copil „Zboară, puiule, zboară!”
Şi îşi aminteşte şi că în campania asta l-a plătit pe Felix Tătaru şi că acum ar avea nevoie de el. Să-i pună nişte „Arde-i!” pe coadă sasului, să rupă din ciuma roşie. Şi, dacă se poate, să lase în umbră ciuma portocalie din umbra neamţului.
Zis şi făcut! Şi iată ce cred eu că a ieşit:
1.Amândoi au avut acum la ei o mulţime de hârtii şi… nu le-au folosit. Ponta probabil le frunzărise cu o seară înainte şi nu le-a mai citit iar Iohannis a cărat un bibliograf de câteva kile ca să scoată din el un talon de pensie care-i încăpea în portofel. Restul hârtiilor folosite erau doar copiuţele cu răspunsurile la întrebările ştiute dinainte.
2.A fost o dezbatere în care fiecare tabără a recunoscut în favoritul său exact ce-l atrăsese şi înainte iar în adversar a văzut ce-l enervează de ceva timp. Adică a fost o întâlnire care nu a făcut decât să le confirme celor deja convinşi că e bine să voteze, dar nu asta urmăreau angajatorii maestrului puilor morţi. ACL avea nevoie să provoace nehotărâţii să iasă la vot, să-l demonizeze cât mai mult pe Ponta şi să clădească un personaj care să ridice masele … ori Iohannis nu părea în stare să ridice ochii.
3.Blaga a aruncat pe geam banii partidului sau, ca să fiu mai exact, a aruncat prea târziu banii!

Posted in Editoriale | Leave a comment

3 lucruri simple despre prima confruntare Ponta-Iohannis

1.Bunul simţ dictează ca atunci când nu te pricepi la un subiect să taci ( dar asta nu mai era posibil după secvenţa cu găinile) sau să promiţi că te vei documenta până la următoarea discuţie. În nici un caz nu confundaţi vorbitul rar şi pe lângă subiect cu buna creştere. Iohannis s-a făcut de râs prin lipsa de informaţii nu numai prin consilierii de imagine care nu i-au lucrat până acum capacitatea de a comunica.
2.Dacă aş participa la o dezbatere despre fizica cuantică aş tăcea, aş face feţe-feţe, aş cere un time-out, fiindu-mi clar că dacă deschid gura voi părea prost. Dar dacă aş vrea să reprezint România, să zicem la Consiliul Europei, pe tema fizicii m-aş pregăti. Dacă aş participa la deciziile acestui for aş fi şi mai pregătit!
Iohannis nu se pregăteşte numai să ne reprezinte la tv, ci şi în forurile europene! Datele despre care s-a discutat marţi seară fac parte din bagajul obligatoriu de informaţii pentru unul care-mi cere să-i dau girul pentru a merge la Consiliu!
3.Nu a fost numai o dezbatere între doi prezidenţiabili ci şi una între doi oameni care au vise ( unul realizate, celălalt încă nu) legate de Palatul Victoria. Iohannis, acum 5 ani trebuia să fie premierul lui Mircea Geoană, după ce fusese al candidatului de atunci Crin Antonescu. Mai mult, la începutul acestui an voia să fie vicele premierului pe teme financiare, poziţia eliberată de Daniel Chiţoiu. Datele de bază nu s-au schimbat atât de mult de atunci, lăsându-mă să trag concluzia că era… nepregătit pentru acele poziţii!

Posted in Editoriale | 3 Comments

Candidatura lui Dragnea la şefia PSD, un exerciţiu de imagine

Cum sună mai bine, atunci când vrei să justifici un eveniment penal din viaţa ta? „La o zi după ce şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PSD, DNA i-a organizat lui Liviu Dragnea un pelerinaj de sute de oameni cărora li s-ar fi falsificat votul de la Referendumul din 2012” sau „Sute de martori au declarat că votul le-a fost fraudat la Referendum, in cadrul procesului vicepremierului Dragnea” ?
Este clar că prima afirmaţie e mai bine mulată pe linia mesajului PSD din această campanie, „Justiţia să-şi facă datoria, dar e clar că aglomerarea de dosare e făcută cu scop electoral”. În concluzie, anunţul candidaturii la şefia PSD este un cadou pe care Victor Ponta i l-a permis adjunctului său pentru a avea argumente în cazul unei dezbateri publice pe tema acţiunii de aducere a 180 de martori pentru o singură zi de audieri în instanţă.
Aşa se şi explică de ce preşedintele PSD nu a mai reacţionat violent când doi lideri de marcă – Dragnea şi Sebastian Ghiţă – au început să-i împartă moştenirea.
Anunţul i-a folosit lui Dragnea, dar şi lui Ponta, pentru că i-a adus un strop de linişte în partid. Episoadele Hrebenciuc-Şova şi cel Geoană-Vanghelie au agitat apele în deja agitatul partid. Aşa, cu Dragnea şi Ghiţă protagonişti, taberele stau mai liniştite, odată pentru că nu are rost să te iei de Dragnea cât timp e la el carnetul de cecuri al Guvernului şi apoi pentru că o prostie să te cerţi cu Ghiţă, cât timp este cel mai fidel prieten care i-a rămas lui Victor Ponta.
Concluzie: Dragnea poate o candida la şefia PSD, dar nu ăsta a fost anunţul oficial. Acum doar a spus că Ponta vrea linişte că are puţină treabă cu Iohannis şi că dacă iese ceva rău la ICCJ – deocamdată ca imagine pentru partid – totul e din cauză că procurorii răi vor să-l discrediteze şi pe viitorul preşedinte al formaţiunii.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Reclame la KKO

Ce vor da în clipuri cei de la RMGC când femeia nu va mai vinde ciorapi croșetați?

Are cineva idee – eu, de exemplu am, dar parcă n-aș spune ce cred – de ce de vreo două săptămâni aproape fiecare calup de publicitate de la știri începe cu unul dintre celebrele și cretinele clipuri de la Roșia Montană?
Pauză între două știri despre maidanezi, hop și femeia care vinde ciorăpei. Oana Roman a aflat sexul copilului, țușt și mama îndurerată de soarta nepoților!
Surpriza acestor redifuzări este că mișcările din stradă, din aproape toate orașele mari, demonstrează că toate aceste campanii au fost ineficiente, de la alea cu grija evreilor canadieni pentru moștenirea dacică până la aia cu pensionarul îngrijorat că nu muncește. Cea mai bună dovadă a proastei comunicări este ura cu care e privit proiectul – indiferent de argumente sau, dimpotrivă, de lipsa lor. Mai eficiente par a fi talk show-urile, dar… ele mai aveau loc dacă nu reapăreau atât de insistent clipurile cu pricina?
Campania publicitară a celor de la RMGC îmi amintește de alta absolut inutilă, ca un simplu transfer bancar, și anume a celor de la Petrom care ”susțin performanța”, dar sunt înjurați de fiecare om care alimentează de la pompele lor!

Posted in Reclame la KKO | Leave a comment

Noi, adevăraţii

Nu puteţi voi să faceţi destulă gălăgie cât să tulburaţi viaţa reală.

rubrica 7 noiembrie

Alte imagini sugestive pe alexmazilu.ro

Posted in O poza si o fraza | Leave a comment


   Texte de vineri

Black Friday la bordel

„Faţa ei avea expresivitatea unui piept de pui la grătar cu garnitură de legume fierte. Ochii ei erau puţin mai vii decât ai unui cap de miel fiert prea mult în ciorba de Paşte. Şi dinţii îi avea asemănători cu ai mielului.”

Prietenul meu era încă sincer marcat de imaginea din trecut pe care o retrăia povestindu-mi. Poate l-aş fi cruţat de momentul crud al unei amintiri traumatizante, dar mă interesa restul poveştii. Plus că era o şansă ca destăinuindu-se cuiva să treacă peste durere şi să meargă mai departe.

„Afişul cu reducerile era atât de mare încât până să intre nu am văzut cine – sau mai exact CE era înăuntru! Adică, nu mă înţelege greşit, ştiam că e un bordel, dar sperasem sincer ca înăuntru să fie femei. Sau, în fine, fiinţe despre care să ştii din prima că sunt femei!”

Omul se nimerise singur, într-o delegaţie într-o capitală europeană, în ziua marilor reduceri. Febra tăierilor lovise şi un bordel, de pe o stradă ale cărei trotuare erau luminate doar de felinarele roşii ale stabilimentelor. Acuma nu mă întrebaţi ce căuta el tocmai pe acea stradă! Poate se pierduse în labirintul de beton, căutând cea mai potrivită atenţie pentru soacră-sa.

„Intrasem, aşa că nu puteam sta ca prostul sau să fug şi atunci m-am trezit interesându-mă de promoţii:

-Am văzut că faceţi reduceri de Black Friday…

Mie îmi era neclar dacă reducerea consta în ce au clienţii de plătit sau creştea suma plătită de fiinţa de la tejghea pentru că te uitai la ea.

-Da, reduceri mari. Ce v-ar interesa?

-Păi…

-Promoţia e că, la orice produs, plătiţi 3 şi primiţi 4.

Am zis că e ofertă bună. Trebuie să mă înţelegi, m-am gândit că nu puteau fi toate 4 ca aia de la recepţie, adică nu cred că pe lume erau 4 atât de urâte ca aia de la recepţie.”

Îl înţelegeam, cum să nu-l înţeleg. Noi bărbaţii avem un al şaselea simţ, al toleranţei.

„Am întrebat cât costă, mi-a spus, am crezut că ăla e preţul pentru 3, s-a dovedit a fi preţul pentru una, aşa că am scos din buzunar diurna pe toată delegaţia şi i-am pus-o pe tejghea. A luat banii şi s-a uitat la ei ca şi cum se mira că unul cu faţa mea putea deţine bancnote reale. Brusc mi-a zâmbit şi mi-a spus:

-Bine aţi venit la…

Eram acolo de două zile. De unde să ştiu limba aia butucănoasă? Am rugat-o să traducă. Plăteam 3 şi primeam 4, merita să ştiu numele bordelului. Mi-a spus în engleză:

-Bine aţi venit la Paradisul Băieţilor în Furou!”

Eu nu ştiu de ce ne încăpăţânăm să facem lucruri la care nu ne pricepem, chiar dacă ne străduim pentru a ajuta un prieten. Adică e clar că nu mă pricem la psihologie. Auzi la mine, se destăinuie cuiva şi durerea scade, făcându-l să meargă mai departe! O prostie, plângea ca un copil după ce mi-a povestit.

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Black Friday la bordel

noiembrie 21st, 2014 by

„Faţa ei avea expresivitatea unui piept de pui la grătar cu garnitură de legume fierte. Ochii ei erau puţin mai vii decât ai unui cap de miel fiert prea mult în ciorba de Paşte. Şi dinţii îi avea asemănători cu ai mielului.”

Prietenul meu era încă sincer marcat de imaginea din trecut pe care o retrăia povestindu-mi. Poate l-aş fi cruţat de momentul crud al unei amintiri traumatizante, dar mă interesa restul poveştii. Plus că era o şansă ca destăinuindu-se cuiva să treacă peste durere şi să meargă mai departe.

„Afişul cu reducerile era atât de mare încât până să intre nu am văzut cine – sau mai exact CE era înăuntru! Adică, nu mă înţelege greşit, ştiam că e un bordel, dar sperasem sincer ca înăuntru să fie femei. Sau, în fine, fiinţe despre care să ştii din prima că sunt femei!”

Omul se nimerise singur, într-o delegaţie într-o capitală europeană, în ziua marilor reduceri. Febra tăierilor lovise şi un bordel, de pe o stradă ale cărei trotuare erau luminate doar de felinarele roşii ale stabilimentelor. Acuma nu mă întrebaţi ce căuta el tocmai pe acea stradă! Poate se pierduse în labirintul de beton, căutând cea mai potrivită atenţie pentru soacră-sa.

„Intrasem, aşa că nu puteam sta ca prostul sau să fug şi atunci m-am trezit interesându-mă de promoţii:

-Am văzut că faceţi reduceri de Black Friday…

Mie îmi era neclar dacă reducerea consta în ce au clienţii de plătit sau creştea suma plătită de fiinţa de la tejghea pentru că te uitai la ea.

-Da, reduceri mari. Ce v-ar interesa?

-Păi…

-Promoţia e că, la orice produs, plătiţi 3 şi primiţi 4.

Am zis că e ofertă bună. Trebuie să mă înţelegi, m-am gândit că nu puteau fi toate 4 ca aia de la recepţie, adică nu cred că pe lume erau 4 atât de urâte ca aia de la recepţie.”

Îl înţelegeam, cum să nu-l înţeleg. Noi bărbaţii avem un al şaselea simţ, al toleranţei.

„Am întrebat cât costă, mi-a spus, am crezut că ăla e preţul pentru 3, s-a dovedit a fi preţul pentru una, aşa că am scos din buzunar diurna pe toată delegaţia şi i-am pus-o pe tejghea. A luat banii şi s-a uitat la ei ca şi cum se mira că unul cu faţa mea putea deţine bancnote reale. Brusc mi-a zâmbit şi mi-a spus:

-Bine aţi venit la…

Eram acolo de două zile. De unde să ştiu limba aia butucănoasă? Am rugat-o să traducă. Plăteam 3 şi primeam 4, merita să ştiu numele bordelului. Mi-a spus în engleză:

-Bine aţi venit la Paradisul Băieţilor în Furou!”

Eu nu ştiu de ce ne încăpăţânăm să facem lucruri la care nu ne pricepem, chiar dacă ne străduim pentru a ajuta un prieten. Adică e clar că nu mă pricem la psihologie. Auzi la mine, se destăinuie cuiva şi durerea scade, făcându-l să meargă mai departe! O prostie, plângea ca un copil după ce mi-a povestit.

Daţi-mi o femeie dezbrăcată de haine şi… de convingeri politice!

noiembrie 14th, 2014 by

Noaptea mirosea a frunze proaspăt omorâte şi inmuiate în apa curată a ploii. Întârziam la fiecare pas pentru că-mi plăcea aroma care se ridica atunci când le striveam sub tălpi. Totul strălucea de la umezeală şi părea că Luna-şi trage seva de lumină din Pământ şi nu că ea-şi revarsă razele peste noi.
Mă duceam spre casă şi drumul îmi creştea dorinţa de a ajunge la căldură, de a mă lăsa dezmierdat, alintat. Ştiam că parfumul unei camere în care e o femeie va trezi, măcar pentru o noapte, adolescentul din mine, acoperit sub chintalul de bărbat matur.
Am ajuns la uşă şi m-am oprit să reaşez buchetul de flori „culese” în grabă dintr-o florărie improvizată undeva la graniţa dintre ape şi asfalt. Am tresărit, de dincolo de uşă se auzeau voci. De bărbaţi!

IMG_8529

A durat puţin până când orgoliul meu de mascul şi-a lins rana şi a lăsat ceva spaţiu lucidităţii. Am recunoscut vocile, dar bărbaţii ăia doi nu puteau fi acasă la noi. Era televizorul. Se înfruntau. Dezbăteau. Unul era agresiv, celălalt se bâlbâia. Ce plictiseală, îmi imaginam cum faţa ei se va lumina când mă va vedea în uşă.
Am simţit-o prin casă. Vorbea şi ea. „Ce bou! Uită-te la el!” Şi a continuat cu un portret al celui de la televizor, destul de plastic ca să o facă pe mama lui să-i pară rău că nu a avortat!
Am vrut să bag cheia-n uşă, dar am zis să văd ce se mai întâmplă. „Dragă, eu nu ştiu cum poţi vota aşa un specimen! Dar nu mă mir, din şcoală nu erai tu vreo deşteaptă!” Era momentul să intru, doar prezenţa mea îi va putea oferi scuza perfectă să întrerupă conversaţia stresantă. Intuiam şi cu cine vorbeşte. De vreo lună se certa mereu cu prietena ei din şcoală. Motivul sigur era altul decât cel pe care-l afişau, nu se putea să te cerţi cu un prieten de-o viaţă pentru nişte alegeri!
Am descuiat şi am intrat. O vedeam cum dă deoparte telefonul, îl închide şi opreşte televizorul, totul parcă nu destul de repede pentru a ajunge în braţele mele.
Dar nu a fost aşa.
M-a văzut şi a părut mirată. E adevărat că ajunsesem un pic mai devreme, dar… Mi-a făcut semn că vorbeşte, ca şi cum eu puteam crede că aparatul doar i se prinsese de bucle. Mi-a arătat televizorul şi mi-a făcut semn să tac.
„Da.hai că a venit Alecu! Uită-te la prostul tău până îi dau ceva de mâncare şi vorbim după! Cum? Ai mâncat în oraş? Ah, nu închide, hai să mai comentăm!”

Mihaela sau Gabriela? O întrebai dacă e fată, sus!

noiembrie 7th, 2014 by

Niciodată nu am răbdare să ascult problemele altora. Nu mă laud, dar e clar că încurcăturile lor nu se ridică la complexitatea dilemelor mele. Plus că nimeni din jurul meu nu pare să ştie cum să împacheteze o poveste la al cărei sfârşit e nevoie de mine ca să-l clarific sau chiar să-l dictez. Astea sunt evidenţe! Neclar e ce vrea omul ăsta din faţa mea. Adică problema pare simplă, iubeşte două femei, nu vrea să le chinuie pe niciuna aşa că trebuie să aleagă: Mihaela sau Gabriela! Păăăăi, care e mai frumoasă?
-Alecule, cum să-ţi spun mai clar, e ca şi cum ai compara frumuseţea soarelui arzător de vară, când stai cu picioarele în bătaia valurilor mării cu farmecul lunii pline care te scapă de orbirea şi teama întunericului.
Mâncam pastramă, cu mult usturoi, cum numai holteii de carieră şi veteranii căsătoriilor ştiu să-şi pună. Mi-am mai pus o cană de must şi m-am gândit ce noroc a dat peste prietenul meu.

Elena Merişoreanu şi Ion Dolănescu – Suflecată pân’ la brâu

-Bă, eşti copil, aşa de frumoase? E greu, vezi şi tu care e mai gospodină, un bărbat are…
M-a întrerupt, pierzând o constatare chiar inspirată despre legătura dintre confortul unui mascul şi satisfacţia unui stomac plin şi a curăţeniei din jur! Pierderea lui!
-Gospodine? E crimă ce fac astea două din câteva ingrediente. M-am îngrăşat trei kile de când fac naveta de la una la alta!
-Dar, ia spune-mi, la pat…
S-a uitat la mine ca şi cum i-aş fi cerut să le probez personal. Am zis că mă şi pocneşte, când colo…
-Îţi spun atât, dacă nu erau două diavoliţe la pat nu mă îngrăşam numai cu trei kilograme în ultima lună!
Da, chiar că e o problemă. Aveam testul final:
-Dar socrii, socrii cum sunt?
-Pâinea lui Dumnezeu, mama Mihaelei mi-a împletit ciorapi de lână iar a Gabrielei mi-a ţesut iniţialele pe batista de costum. Taţii, ce să mai spun, prietenii mei la cataramă. Şi au amândoi un vin!
-Auzi, eu ştiu cum să faci!
A ridicat ochii spre mine, plini de speranţe.
-Mâine e ziua lor, Mihail şi Gavril, da? Te duci la fiecare cu o floare şi un mic dar. Una-ţi va spune că nu trebuia să te deranjezi, că ai cheltuit aiurea, alta va lua floarea şi o va pune într-o glastră unde sigur a pus apă dinainte, ştiind că nu vei veni cu mâna goală! Rămâi cu cea care face asta, pentru că, vezi tu, nicio femeie nu va dărui destul dacă nu aşteaptă ceva în schimb!
-Băi, eşti deştept! Asta fac! Mă duc de acum să cumpăr atenţiile! Dar, stai puţin, e păcat de cealaltă. Poate că aşteaptă şi ea, dar nu vrea ca eu să văd asta…
-Păi de ce e păcat de ea? Mi-o prezinţi mie şi s-a rezolvat!
Sunt bun la sfaturi, e clar!

Mi-a murit iubita!

octombrie 31st, 2014 by

Am iubit o femeie superbă. Mult m-a iubit Dumnezeu că mi-a scos-o în cale exact când nu mai așteptam o mare dragoste sau când eram atât de comod așezat în fotoliul vieții încât nu îmi trebuia să mă mai ridic ca să caut flori de câmp.
A apărut în viața mea așa cum parfumul caprifoliului invadează încăperile de la etaj și transformă tihna-n freamăt.
Am savurat-o ca pe zahărul pudră de pe prăjitura bunicii, am consumat-o în loc de antreu, fel principal și mai ales desert. Am mâncat din ea până nu a mai avut resurse să se refacă.
Și a început să moară.
Să dispară bucăți din ea.
I s-a stins zâmbetul șăgalnic. L-a pierdut născând. Apoi i s-a înăsprit palma deprinsă să mângâie. Pasul ca de podium de modă a devenit tiptilul de dimineață când se trezește prima.
Încet, încet a murit la ea superbul adulat și a devenit frumusețe caldă și respectabilă.
A căzut și am pus peste ea perna grea a căsniciei și am ținut apăsat în ciuda zbaterilor ei. Până nu a mai mișcat și atunci am așezat pe trupul ei piatra funerară.
Și acum sunt prizonierul acestui mormânt în care zace iubita mea de odinioară. Din când în când,de sub piatra casei de piatră mai răzbate parfumul de caprifoliu și atunci tihna devine freamăt. Și mă laud că asta am vrut de când mi-a apărut pentru prima oară în viață, chiar când nu mai aveam nevoie de o dragoste mare.

Dă-le-n colo de cupluri nefericite!

octombrie 24th, 2014 by

Poate că e cafeaua prea fierbinte. Sau poate porţelanul ceşcuţei e prea subţire şi focul aromat arde prin el. Aştept să se răcească, să pot încerca gustul prevestit de parfumul ce invada încăperea.
Nu numai pofta mă îndeamnă să mă grăbesc, să vreau să iau cana de toarta mică şi fierbinte – de ţi-e teamă să nu se topească – şi să suflu în ea. Adevăratul motiv stă în faţa mea, e la fel de supărat că nu-şi poate savura cafeaua, dar nu e la fel de nerăbdător ca mine să o soarbă şi să plece. Nu, cel din faţa mea savurează momentul ca pe un tort cu ciocolată, la sfârşitul unui festin culinar.
-Ne-am certat din nou. De data asta cred că definitiv. Aşa cum stau lucrurile acum, nu avem cum să trecem peste tot ce s-a spus în ultimele zile.
Am fost sigur că asta era problema încă de când l-am văzut intrând în cafenea, trist şi absent. Are doi prieteni în local, eu, singur la o masă şi un fost coleg de-al lui – îl mai văzusem de câteva ori dar nu am schimbat niciodată destule vorbe ca să stăm împreună la cafea – care trebăluia într-un laptop. M-a ales pe mine. Nu mai puteam evita fără a fi nepoliticos, dar fostul lui coleg, înţelegând că i-a trecut glonţul pe lângă ureche, a cerut repede nota şi a şters-o, lăsând cafeaua pe masă.
-Oricum nu mai ţinea relaţia noastră. Din respect pentru marea iubire care a fost cândva am încercat să o târâi! Dar un bărbat are o limită! Of, cafeaua asta e fierbinte rău!
El e un băiat bun, vesel, plin de viaţă şi şuetele cu el sunt o plăcere în afară de momentele când e trist. Atunci trebuie evitat. Întotdeauna problema e ea, nevastă-sa. Nu are probleme de sănătate, e cât un taur, nu are probleme financiare, nu ştiu cu ce se ocupă, dar pare că banii îi vin mai uşor ca un câştig la loto. Problema e mereu ea şi noi, prietenii lui ne-am săturat să-l auzim plângându-se. La un moment dat ne-am hotărât să facem ceva pentru a-l scăpa de drama trăită. Am tocmit un avocat, ne-am conceput un discurs şi l-am convocat la o întâlnire.
-Pur şi simplu nu văd cum am putea să iertăm. Resursa sufletească de iertare este complet epuizată.
Cafeaua parcă devine mai fierbinte, în loc să se răcească. Mă gândeam chiar să inventez ceva, o întâlnire, moartea unei rude… Ah, am uitat să vă spun cum s-a terminat cu divorţul plănuit de clubul celor exasperaţi de povestea lui matrimonială: ne-a răspuns cu un sms că e în a doua (eu cred că era a opta sau chiar a noua) lună de miere cu ea şi că dă de băut când se întoarce. Când s-a întors, însă, l-am întâlnit şi iar am trecut prin purgatoriul unei discuţii de câteva ore în care am aflat cum el sălăşluieşte cu un monstru!
-Aştept să plece de acasă şi mă duc să îmi iau ceva lucruri şi mă mut la mama. O perioadă măcar, până găsesc altceva…
Îi sună telefonul. Mă gândesc că e un moment bun să iau cana cu un şerveţel şi să o vărs pe jos. Dar…
Sunt din nou singur şi îmi dau seama că s-a răcit prea tare cafeaua. El a plecat. L-a sunat ea şi… În fine, nu mai insist.