Editoriale

Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014


Foto B1

Foarte mult se vorbește zilele astea de dosarul ”Microsoft”. Și mi se pare normal, ”de morți numai de bine” și dacă nici moartea unui dosar nu e un bun prilej să vorbești despre el nici că găsesc altul mai bun.
Ca la orice dosar, s-a vorbit destul și la nașterea sa. Chinurile facerii suprapunându-se cu duelul ”tăcere-gălăgie” al campaniei prezidențiale din 2014, protagoniști fiind Victor Ponta și Klaus Iohannis.
Puțină lume își amintește că tocmai imunitatea unor foști miniștri PSD a fost subiect de atacuri în acea campanie.
La confruntarea Iohannis-Ponta din studioul B1 TV, din noiembrie 2014, candidatul liberal l-a atacat direct pe social-democrat pe tema votului împotriva ridicării imunității unor pesediști sau uneperiști.
La un moment dat, Iohannis a spus: ” Așteaptă România lui Victor Ponta cu legea aministiei. Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Miron Mitrea, Dan Nica, Dan Șova, Ioan Adam, Victor Mocanu, Adrian Duicu, Bunea Stancu, Nicușor Constantinescu – 38, vă las lista, dacă doriți. Domnule Ponta, sunteți președinte PSD, eu ACL, hai să facem o treabă între bărbați. Mâine se convoacă Parlamentul, scoatem legea amnistiei și dăm liber la toate arestările. Acceptați să convocăm Parlamentul? Sunteți de acord să convocăm Parlamentul? ACL vor veni toți. Sunteți de acord să votăm împreună?” (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc


Foto Artmark

Artmark a organizat o licitație cu obiecte din perioada ceaușistă. Poate ați văzut știrea de la sfârșitul săptămânii. Multe au fost daruri primite de Nicolae Ceaușescu de ziua lui, devenită un soi de Zi Națională, sau de sărbătorile de iarnă, reduse în acei ani la Ziua Republicii și Anul Nou. Poate merită să parcurgeți odată lista să vedeți la ce gimnastică își supuneau imaginația pupincuriștii din toată țara cu aceste speciale ocazii: tablouri croșetate, covoare cu ”președintele vorbind Marii Adunări Naționale” și lista continuă, plimbând încrederea că orice om are și ceva bun prin cele mai scârbavnice unghere.
Un exponat mi-a atras atenția. Habar nu am cine l-a vândut, cine l-a păstrat, dar bine a făcut! Au cerut 30 de euro pe el și au obținut 350. Probabil l-a cumpărat vreun colecționar de autografe sau poate vreun iubitor de literatură română, ca să-l ardă sau să-l facă bucăți și să îl arunce în zeci de coșuri de gunoi de pe străzile din mai multe orașe.
E o felicitare trimisă cu ocazia noului an 1974 de conducerea Uniunii Scriitorilor. Textul e în tonul Epocii de Aur:
” Cu prilejul noului an, 1974, vă rugăm să binevoiți a primi urarea noastră fierbinte de sănătate și fericire, pentru D-voastră personal, pentru toți ai D-voastră.
Vă dorim din toată inima să vă bucurați de cât mai mari succese în munca D-voastră de creație și cetățenească, pusă în slujba Patriei și a idealurilor noastre socialiste.
Să trăiți întru mulți ani!”
Felicitarea e semnată de ”Colectivul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S. România”, adică de Marin Preda, Laurențiu Fulga, Zaharia Stancu, George Macovescu, Imre Szasz, V. Teodorescu, Arnold Hauser, Ion Hobana, Fănuș Neagu și Traian Iancu.
Pe fila din dreapta sunt și semnăturilor celor enumerați.
Nu le fac și nici nu le caut vreo vină. (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Jurnal de tătic. Ce se alege de copiii cărora nimeni nu le spune povești?


Foto Alex Mazilu

Am sub ochi un ecran complet alb. Poți înșira cuvinte sau doar litere fără sens, ca niște mărgele vărsate pe nisipul de la picioarele unui băștinaș care-ți oferă în schimb aur, pietre prețioase. Dar de mărgele mele cine are nevoie? Ce stăpân al pământurilor necălcate până acum de străini ar ceda un grăunte de aur, un ciob de rubin ca să păstreze literele, mărgelele mele vărsate de pe ecranul complet alb?
Îmi place la nebunie povestea – aflată de mine încă din fragedă pruncie – conchistadorilor care au strâns primele grămăjoare de aur (din miile de tone pe care aveau să le care din America) oferind primilor indieni întâlniți mărgele din sticlă sau oglinjoare cu rame argintate.
”Mărgelele” mele sunt cuvintele, iar teritoriul pe care aș vrea să pun mâna, prin înșelătoria de Ev Mediu, sunt sufletele fetelor mele!
Asta poate și pentru că bunicul meu a reușit tot prin vorbe și povești să îmi fure sufletul. O poveste anume, am putea să-i spunem ”Povestea poveștilor”, am păstrat-o în memorie. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Tată de fete caut cuțit. Și piatră

Mult timp nu i-am înțeles pe Ducu și al său ”așa-mi vine câteodată să dau cu cuțitu-n piatră!”. Ce vină are piatra? Maramureșeanul ridica din umeri când îl întrebam asta și nu-mi răspundea ca și cum, vezi Doamne, noi oborenii nu avem cum pricepe cum gândesc cei de pe malul Izei. Nici pe aia cu ”dacă în viață n-am noroc” nu prea am cum s-o pricep, pentru că văd că lumea mea are doi sori, unul cocoțat pe cer de 9 ani iar celălalt făcându-și loc pe boltă de mai bine de 5.
Totuși, de ceva timp, când bărbații intră din țarcul ale cărui garduri se întind de la Valentine’s Day până pe 8 Martie, mă trezesc uneori uitându-mă după un cuțit și o piatră. Iar asta se-ntâmplă pentru că un tată de fete nu-i făcut din stâncă să dai în el cu lama.
Fără prea mare legătură cu gândurile de mai sus, aș vrea să notez în Jurnal cum pe 14 februarie, seara, pe profilul Silvanei a apărut o poză…

… și un text scurt: ” Tacs, dacă tot nu te grăbești acasă, atunci trebuie să știi că florile astea pe care le vei găsi în vază sunt primite de Sofi azi … 😜 ❤️
P.S. Lui … (nu are rost să dau numele băiețelului) i-a spus de ieri că îi plac freziile galbene… 😂 😂 ”
Am ajuns acasă destul de repede după ce am văzut postarea nevestei. Frezia galbenă trona pe masa din sufragerie, iar alături de ea, pus într-un păhărel de țuică, era ghemuit un buchețel de ghiocei.
După salutări, pupături de regăsire și verificarea buzunarelor mele după zilnica ”atenție” cuvenită fetelor când vin acasă, Silvana mi-a spus povestea freziei care-și revărsa parfumul în sufragerie.
-Când plecam de la grădi, Sof a început să strige că și-a uitat florile. Îi spun ”ce flori, mami?” După cum știi, ca și tine, uitasem că e Ziua Îndrăgostiților…
Au femeile un stil de a împăna cele mai dramatice povești cu tot felul de nimicuri! Dar n-am intervenit, am lăsat-o să spună.
-Ne-am întors la dulăpiorul ei și erau puse florile astea. Se ciufuliseră rău, cum le-a pus ea și i-am spus să le lăsăm acolo. Atunci o mămică din spatele meu mi-a spus: ”Nici să nu te gândești să le lași! Am alergat toată dimineața după frezie galbenă!” de după mămică se vedea un băiețel, roșu la față, dar mândru că Sof nu a uitat floarea în dulap.
-Sofia – am spus – păi e frumos să le ceri băieților cadouri? Și de unde până unde frezii galbene?
-Tati – s-a răstit Sofia la mine, deja plictisită de sporovăiala noastră în jurul florii – frezia galbenă e floarea preferată a mamei. Și știam că nu îi aduci flori azi!
Uneori am impresia că sunt victima unei conspirații. Vorba lu’ Ducu, ”când s-o împărțit norocu’ fost-am eu dus la lucru”!

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Ferește-te de prinți, fata mea, chiar și atunci când îți fac daruri!

Eu cred că un tată de fată care poate spune la sfârșitul vieții că nu s-a temut niciodată de nimic nu a trecut cu adevărat prin viață. Eu recunosc, unele lucruri îmi dau fiori.
O să notez în pagina asta de Jurnal un eveniment din categoria: ”De ce are fire de păr alb până și un tată de fete chel ca un bec”!
În viața noastră și-a făcut loc de câțiva ani un băiețel, colegul și prietenul Alecsiei încă de când erau amândoi la grupa mică de la grădiniță. Acum sunt în clasa a doua și tot mai mereu îi vezi împreună.
Am apucat să vă spun că tații de fete au parte în viață de mulți fiori? Cred că da. În următorii ani o să vă mai vorbesc despre asta. Sigur!
Băiețelului blond ca un bulgăre de soare îi spunem simplu în discuțiile dintre noi: ”Prințul”. Porecla o are de când aveau 4 ani și se pregăteau pentru prima lor serbare. Alecsia era – NORMAL! – prințesă. M-am trezit că ne sună mama băiețelului și ne întreabă ce culoare are floarea de la mâna Alecsiei, ca să știe ce inel îi oferă… și așa i-a rămas numele, Prințul. Ne-a topit inima tuturor!
Între timp, familiile noastre s-au apropiat, iar copiii au rămas nedespărțiți.
Acum, după 5 ani, la petrecerea dată de ziua Alecsiei, Prințul iar a căutat un cadou special.
A bătut-o pe maică-sa la cap până a convins-o. Au ticluit și un plan.
La petrecerea care a avut loc acum, vineri, Prințul a venit doar cu un buchet de flori!
Abia după vreo două ore, la ușa locului de joacă s-a produs ceva agitație. Toți copiii au dispărut de pe ringul de dans, de la trambulină sau de la jocurile electronice. Toți erau la ușă.
Taman la petrecerea Alecsiei a venit Andra Gogan. Vocea din Soy Luna, inflexiunile din spatele doctoriței Plușica, alinturile din glasul Sofiei Întâi! (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Jucăria care face răhăței!


Ziua Alecsiei a fost delicioasă.

Nu chiar ca în poza lui Alex Mazilu, dar ne-a umplut sufletele de dulceață.
Am căzut de comun acord asupra faptului că a fost o aniversare reușită toți cei din casă, de la morocănosul broscoi ”țestos” Vasile până la veșnic nesatisfăcuta mâță Mitzu, trecând, evident, prin cea mai greu de mulțumit prințesă din lume, Sofia, și mama care-i seamănă perfect din punctul ăsta de vedere, nevastă-mea.
Găselnița a fost ideea Alecsiei de cadou: Tati, Mai, știu ce facem de ziua mea. Mergem la cumpărături și luăm tot ce vreau eu!
Pe drumul spre magazin, ideea nu mai părea chiar așa de bună, mai ales mie nu mi se mai părea chiar atât de strălucită, poate și pentru că în buzunarul de la haina Alecsiei era cardul meu! Dar o dată face fiica ta 9 ani! Am zis că, fie ce o fi, merită să le vezi chicotind, pe ea și pe soră-sa care abia a împlinit 5 ani, și făcând planuri despre ce vor cumpăra.
Surpriza a fost că fetele nu s-au aruncat la cumpărături, așa cum m-aș fi așteptat. Și-au făcut un plan strict, câte păpuși va lua fiecare, cam ce jocuri și câte, ce atenții trebuie luate pentru terți. E adevărat că între rafturile cu zeci de mii de jucării și câteva mii de prostioare roșii ( doar buzunarele din toate lumea se pregătesc pentru 14 februarie!) , înțelegerile de acasă au fost încălcate de vreo două ori, dar nu dureros pentru posesorul cardului. Iar inima posesorului s-a înmuiat ca o lingură de înghețată scăpată-n ciorba de pe aragaz când a văzut că ”atențiile” erau două căni cu inimioare, pentru că ”E Ziua Îndrăgostiților și pentru Mami cu Tati” și o pernă pufoasă pentru canapeaua din sufragerie, luată ”să stea Mitzu pe ea când suntem toți la un film”!
Aproape că nici nu mi-a mai păsat că în coșul de cumpărături era și un cadou pentru un băiețel, tot din motive de Valentine’s Day! Nu mi-a păsat, dar am reținut amănuntul.
O să vă spun, însă, ceva ce m-a marcat. Alecsia și-a cumpărat un cățel din plastic care face răhăței. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Piu

Iminenta apropiere a avalanșei sărbătorilor de primăvară scoate la iveală fiara din orice bărbat responsabil!
Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment

Motivaționalu’ de marți

Nu există trei ceasuri rele. Marțea are 24 de ore!

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment


    Texte de vineri

Sex în iarna lui ’84

Nu a vrut să iasă din baie dezbrăcată, așa că a lăsat oala pe jos și ibricul în chiuvetă. După ce ultimele picături de apă călâie s-au dus gâlgâind pe scurgerea căzii, și-a șters picioarele energic. Sângele pus în mișcare i-a dat o senzație de bine. Care a dispărut când a pus talpa pe papucul atât de rece că părea umed.
În liniștea care se lăsase a răsunat un tranzistor, de undeva din vecini.

Gândul la canalul Dunăre-Marea Neagră i-a înghețat sângele-n vine.
A început repede să pună hainele pe ea. Erau plăcute la atingere. Le încălzise pe mânerul cuptorului aragazului, cât timp oala cu apă pentru spălat a dat în clocot.
A tras chiloții. Cei mai buni – nu pentru iarnă, dar buni pentru ocazii speciale. A zâmbit când plasticul mătăsos i-a îmbrăcat complet fesele și elasticul dantelat, doar puțin destrămat de la spălări, s-a așezat comod, sub începutul de burtă.
S-a privit în oglindă, prin ceața lăsată de aburi și s-a gândit: ”Încă e bine! Ba chiar n-arăt rău de loc.”
A luat maioul din cui și l-a tras peste cap. Se răcise. Sfârcurile i s-au întărit. A prins maioul cu elasticul chiloților și nimic din căldura corpului nu se mai irosea.
Așezată pe capacul toaletei și-a pus un dres, gros, tricotat din lâna gri pe care nimeni nu a vrut-o pentru vreo helancă. Călcâiul cioplit în material de purtări în cizme grele s-a așezat perfect pe piciorul ei.
A întins mâna spre pantalonii de trening – cu elastic la baza piciorului – dar a renunțat. ”I-am promis”, își spuse în gând și a lăsat pantalonii să atârne și a luat ceva mai lejer, un halat negru, cu flori roșii, mari. ”Sunt trandafiri”, îi spusese vânzătoarea, acum un an, când l-a cumpărat, dar ei i se păreau crizanteme. Ce-or fi, nu contează, era gros, călduros și cordonul nu risca să cadă, prins bine la spate, în două găici.
A luat sticla cu parfum de pe etajeră și a pulverizat spre gât. ”Lui îi place mult parfumul ăsta!” Când alcoolul i-a atins pielea, s-a înfiorat. De frig.
A vrut să strige: ”Iubitule, sunt gata!” Dar a strănutat. A căutat o batistă, dar nu avea în baie. A vrut să ia puțină hârtie igienică, dar și-a spus că e păcat, așa că și-a tras nasul. Apoi a tras aer în piept, a deschis ușa băii și a ieșit.
El era în bucătărie. Lângă geam.

editorial-14-octombrie-vineri

El stătea lângă aragaz și își încălzea mâinile. Nu-și asuma riscul, ca data trecută, să vrea să o mângâie și ea, delicată ca întotdeauna, să i le îndepărteze de pe pielea care i se zgribulea și să-i sufle în palme, să le încălzească.
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | 1 Comment

Femei goale, povești vechi și politică

editorial 26 august vineri

Am ajuns la el la doar o zi după ce a murit. De la ușa blocului am simțit ceva în neregulă. Era descuiat și nu a fost nevoie să mai sun la interfon. Penumbra acoperea ca o perdea de rușine lista locatarilor și lăsa lumina să cadă doar pe șirul restanțelor. Nu erau locuri goale pe coloana aia.
Am chemat liftul și, așteptându-l, am auzit o muzică ciudată pentru lumea din care tocmai hotărâsem să ies pentru vreo două ore.

Aveam treabă tocmai la ultimul etaj. Muzica venea de undeva mai de aproape. Asta m-a bucurat. Mi-ar fi părut rău să știu că el începuse să asculte cântece vechi înainte ca eu să ajung. Mai ales că aveam la mine două casete cu ”selecții”. Le găsești și pe youtube, dar parcă îmi place mai mult să mai bag ceva sevă în măruntaiele ruginite ale casetofonului lui. Dublu casetofon, dar unul nu mai merge. De câte ori ajung la el, pun o casetă și apoi spun, gânditor: ”Nu se aude bine!” Și, cu o șurubelniță, ajung la șurubul capului de redare.
Greu vine liftul ăsta! În pungă, lângă casete, aveam ”piesa de rezistență”. Cafea boabe. Procedeul de prelucrare era bine bătut în cuie. Desfăceam ambalajul și el spunea: ”Scoate dracii din ea!” Pe fundul unui ibric uscat ca ochii unui criminal, prăjeam boabele câteva zeci de secunde, până scoteau un abur și un parfum care se așează în bucătărie cu nerușinarea unei studente care n-are chef să învețe în sesiune. Le râșnim și apoi scuturăm mecanismul râșniței până și ultimul fir de praf negru-maroniu se duce din nou în ibricul plin, de această dată, cu apă. O lași de două ori să se umfle-n pene ca un cocoș gata de luptă și apoi o tragi de pe foc. Se dezumflă și, a treia oară, o pui pe marginea aragazului. Stă cam un minut înainte de a o turna. Împarți cu grijă caimacul. Eu pun zahăr, el nu.
În lift, apăs pe butonul de sub alarmă. Odată am greșit și soneria a umplut holurile cimentate cu sunete ascuțite. A răspuns doar ecoul. Asta m-a mirat, m-a indignat. Dacă pățeam ceva cu adevărat? Așa că am apăsat din nou butonul. Iar nimic.
Acum am fost atent. Nu aveam chef de decepții. Eram bine dispus, mai ales că găsisem ceva special pentru întâlnirea noastră săptămânală, un pachet de țigări englezești, frumos ca o tabacheră, cu două compartimente, fiecare învelit în foaie aurie.
Nu aveam nevoie să-l deschid ca să știu că fiecare țigară purta un inel de aur. Aur adevărat, ca-n gura florăresei sau ca pe inelarul prizonierilor din închisorile în doi! De când am găsit pachetul, am știut că îl vom deschide, vom aprinde câte una și vom vorbi de politică, povești vechi și femei goale. Nu neapărat în ordinea importanței.
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Bărbatul între două vârste. Ce a fost acest concept și ce a ajuns

editorial 22 iulie

Pe vremuri, bărbatul între două vârste îl recunoșteai după cum se cocoșea pe lângă orice domnișoară din preajmă. Pieptul stă umflat cu aerul de tinerețe emanat de biata făptură. Bicepsul e mereu încordat, ca și cum a mai stat singur o oră la sală, după ce posesorul lui leșinase, chiar și în cazurile în care bucata de carne abia de umple mâneca. O bală discretă i se adună-n colțul gurii de câte ori ochii alunecă în decolteu.
E serviabil. Face bancuri porcoase și ar privi cu subînțeles și o găleată pentru stors mopul.
Cel de acum alege cei mai strâmți și lucioși chiloți cu mânecuțe și-și aplatizează ”podoabele”. Ce nu face supraelasticul termină șeaua bicicletei și gropile de pe o cărare de munte,, care are la ambele capete o priză pentru încărcător.
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | 1 Comment

Femeia care vrea să îmblânzească trandafirii

-Ce frumos ar fi să avem floarea asta în curte.
Priveam câmpul de pe margine. Ca doi oameni care admiră o cameră din ușă. Frumusețea era atât de copleșitoare, încât parcă ne era teamă să mai facem un pas.
-De ce am lua un trandafir sălbatic în curte?
Pe covorul verde de la picioarele noastre erau mii de pete roșii, albe, galbene, albastre, ca și cum tropăiseră pe el zeci de copii care-și vopsiseră tălpile în culori primordiale.
Din toată imensitatea, cuvintele ei au făcut ochii să se restrângă doar la un arbust, îngreunat cu flori.

editorial 1 iulie

-E frumos.
Curtea noastră are mulți trandafiri. Sunt corole uriașe din cei cu floare mică, dulce și parfumată. Avem unul roz ca o rochie de păpușă. Din el iese un sirop care învinge apa de izvor și transformă setea-n zâmbet. Între astea două tufe sunt câteva zeci altele, mai mici, scufundați în pământul fertil ca o mamă de copii roșii, portocalii, albi…
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Sex în iarna lui ’84

octombrie 14th, 2016 de

Nu a vrut să iasă din baie dezbrăcată, așa că a lăsat oala pe jos și ibricul în chiuvetă. După ce ultimele picături de apă călâie s-au dus gâlgâind pe scurgerea căzii, și-a șters picioarele energic. Sângele pus în mișcare i-a dat o senzație de bine. Care a dispărut când a pus talpa pe papucul atât de rece că părea umed.
În liniștea care se lăsase a răsunat un tranzistor, de undeva din vecini.

Gândul la canalul Dunăre-Marea Neagră i-a înghețat sângele-n vine.
A început repede să pună hainele pe ea. Erau plăcute la atingere. Le încălzise pe mânerul cuptorului aragazului, cât timp oala cu apă pentru spălat a dat în clocot.
A tras chiloții. Cei mai buni – nu pentru iarnă, dar buni pentru ocazii speciale. A zâmbit când plasticul mătăsos i-a îmbrăcat complet fesele și elasticul dantelat, doar puțin destrămat de la spălări, s-a așezat comod, sub începutul de burtă.
S-a privit în oglindă, prin ceața lăsată de aburi și s-a gândit: ”Încă e bine! Ba chiar n-arăt rău de loc.”
A luat maioul din cui și l-a tras peste cap. Se răcise. Sfârcurile i s-au întărit. A prins maioul cu elasticul chiloților și nimic din căldura corpului nu se mai irosea.
Așezată pe capacul toaletei și-a pus un dres, gros, tricotat din lâna gri pe care nimeni nu a vrut-o pentru vreo helancă. Călcâiul cioplit în material de purtări în cizme grele s-a așezat perfect pe piciorul ei.
A întins mâna spre pantalonii de trening – cu elastic la baza piciorului – dar a renunțat. ”I-am promis”, își spuse în gând și a lăsat pantalonii să atârne și a luat ceva mai lejer, un halat negru, cu flori roșii, mari. ”Sunt trandafiri”, îi spusese vânzătoarea, acum un an, când l-a cumpărat, dar ei i se păreau crizanteme. Ce-or fi, nu contează, era gros, călduros și cordonul nu risca să cadă, prins bine la spate, în două găici.
A luat sticla cu parfum de pe etajeră și a pulverizat spre gât. ”Lui îi place mult parfumul ăsta!” Când alcoolul i-a atins pielea, s-a înfiorat. De frig.
A vrut să strige: ”Iubitule, sunt gata!” Dar a strănutat. A căutat o batistă, dar nu avea în baie. A vrut să ia puțină hârtie igienică, dar și-a spus că e păcat, așa că și-a tras nasul. Apoi a tras aer în piept, a deschis ușa băii și a ieșit.
El era în bucătărie. Lângă geam.

editorial-14-octombrie-vineri

El stătea lângă aragaz și își încălzea mâinile. Nu-și asuma riscul, ca data trecută, să vrea să o mângâie și ea, delicată ca întotdeauna, să i le îndepărteze de pe pielea care i se zgribulea și să-i sufle în palme, să le încălzească.
(mai mult…)

Femei goale, povești vechi și politică

august 26th, 2016 de

editorial 26 august vineri

Am ajuns la el la doar o zi după ce a murit. De la ușa blocului am simțit ceva în neregulă. Era descuiat și nu a fost nevoie să mai sun la interfon. Penumbra acoperea ca o perdea de rușine lista locatarilor și lăsa lumina să cadă doar pe șirul restanțelor. Nu erau locuri goale pe coloana aia.
Am chemat liftul și, așteptându-l, am auzit o muzică ciudată pentru lumea din care tocmai hotărâsem să ies pentru vreo două ore.

Aveam treabă tocmai la ultimul etaj. Muzica venea de undeva mai de aproape. Asta m-a bucurat. Mi-ar fi părut rău să știu că el începuse să asculte cântece vechi înainte ca eu să ajung. Mai ales că aveam la mine două casete cu ”selecții”. Le găsești și pe youtube, dar parcă îmi place mai mult să mai bag ceva sevă în măruntaiele ruginite ale casetofonului lui. Dublu casetofon, dar unul nu mai merge. De câte ori ajung la el, pun o casetă și apoi spun, gânditor: ”Nu se aude bine!” Și, cu o șurubelniță, ajung la șurubul capului de redare.
Greu vine liftul ăsta! În pungă, lângă casete, aveam ”piesa de rezistență”. Cafea boabe. Procedeul de prelucrare era bine bătut în cuie. Desfăceam ambalajul și el spunea: ”Scoate dracii din ea!” Pe fundul unui ibric uscat ca ochii unui criminal, prăjeam boabele câteva zeci de secunde, până scoteau un abur și un parfum care se așează în bucătărie cu nerușinarea unei studente care n-are chef să învețe în sesiune. Le râșnim și apoi scuturăm mecanismul râșniței până și ultimul fir de praf negru-maroniu se duce din nou în ibricul plin, de această dată, cu apă. O lași de două ori să se umfle-n pene ca un cocoș gata de luptă și apoi o tragi de pe foc. Se dezumflă și, a treia oară, o pui pe marginea aragazului. Stă cam un minut înainte de a o turna. Împarți cu grijă caimacul. Eu pun zahăr, el nu.
În lift, apăs pe butonul de sub alarmă. Odată am greșit și soneria a umplut holurile cimentate cu sunete ascuțite. A răspuns doar ecoul. Asta m-a mirat, m-a indignat. Dacă pățeam ceva cu adevărat? Așa că am apăsat din nou butonul. Iar nimic.
Acum am fost atent. Nu aveam chef de decepții. Eram bine dispus, mai ales că găsisem ceva special pentru întâlnirea noastră săptămânală, un pachet de țigări englezești, frumos ca o tabacheră, cu două compartimente, fiecare învelit în foaie aurie.
Nu aveam nevoie să-l deschid ca să știu că fiecare țigară purta un inel de aur. Aur adevărat, ca-n gura florăresei sau ca pe inelarul prizonierilor din închisorile în doi! De când am găsit pachetul, am știut că îl vom deschide, vom aprinde câte una și vom vorbi de politică, povești vechi și femei goale. Nu neapărat în ordinea importanței.
(mai mult…)

Bărbatul între două vârste. Ce a fost acest concept și ce a ajuns

iulie 22nd, 2016 de

editorial 22 iulie

Pe vremuri, bărbatul între două vârste îl recunoșteai după cum se cocoșea pe lângă orice domnișoară din preajmă. Pieptul stă umflat cu aerul de tinerețe emanat de biata făptură. Bicepsul e mereu încordat, ca și cum a mai stat singur o oră la sală, după ce posesorul lui leșinase, chiar și în cazurile în care bucata de carne abia de umple mâneca. O bală discretă i se adună-n colțul gurii de câte ori ochii alunecă în decolteu.
E serviabil. Face bancuri porcoase și ar privi cu subînțeles și o găleată pentru stors mopul.
Cel de acum alege cei mai strâmți și lucioși chiloți cu mânecuțe și-și aplatizează ”podoabele”. Ce nu face supraelasticul termină șeaua bicicletei și gropile de pe o cărare de munte,, care are la ambele capete o priză pentru încărcător.
(mai mult…)

Femeia care vrea să îmblânzească trandafirii

iulie 1st, 2016 de

-Ce frumos ar fi să avem floarea asta în curte.
Priveam câmpul de pe margine. Ca doi oameni care admiră o cameră din ușă. Frumusețea era atât de copleșitoare, încât parcă ne era teamă să mai facem un pas.
-De ce am lua un trandafir sălbatic în curte?
Pe covorul verde de la picioarele noastre erau mii de pete roșii, albe, galbene, albastre, ca și cum tropăiseră pe el zeci de copii care-și vopsiseră tălpile în culori primordiale.
Din toată imensitatea, cuvintele ei au făcut ochii să se restrângă doar la un arbust, îngreunat cu flori.

editorial 1 iulie

-E frumos.
Curtea noastră are mulți trandafiri. Sunt corole uriașe din cei cu floare mică, dulce și parfumată. Avem unul roz ca o rochie de păpușă. Din el iese un sirop care învinge apa de izvor și transformă setea-n zâmbet. Între astea două tufe sunt câteva zeci altele, mai mici, scufundați în pământul fertil ca o mamă de copii roșii, portocalii, albi…
(mai mult…)

Nevasta omului din cafenea. Frumușică

mai 27th, 2016 de

Și-a scos portofelul, a căutat în el, cu aerul unuia care e bucuros să dea banii pe ceva ce caută demult. A scos o poză. O poză din acelea pe hârtie groasă, cu marginile tăiate ondulat.
Mi-a întins-o.
Nu mai găsești oameni din ăștia. Acum mai toți avem pozele în telefoane, tablete, cardurile aparatelor de tot felul.

editorial 27 mai vineri

E un troc modern al comunicării. ”Am pus o floare!” spunem și deschidem telefonul, căutăm câteva secunde și îl întindem celui din fața noastră. Nu mai știm să povestim, arătăm cu degetul folosit drept cursor. Ce rost are să găsești cuvinte pentru floare, dacă poate să o vadă?
”Dă în dreapta! Aici eram la curte, la soacră-mea”. Te faci că te uiți, observi doar că nevastă-sa are burtă și îi întinzi telefonul înapoi, spunând: ”Ce au crescut băieții tăi!” În cel mai rău caz poți auzi: ”Nu-s ai mei, sunt din vecini. Eu am o fată!”
(mai mult…)