Editoriale

Hop coincidența: negocierile PMP cu UNPR au început când Gabriel Oprea a demisionat din partid

Marți – superstițioșii ar spune că nu e cea mai bună zi să anunți un proiect nou, de-ar avea gura aurită! – când Traian Băsescu a anunțat fuziunea dintre Mișcarea Populară și UNPR, a scăpat și informația că negocierile pentru unire au demarat acum două săptămâni.
Am vrut să văd cam care erau știrile de acum două săptămâni despre UNPR, adică cele din jurul datei de 1 iulie. Două au ieșit în evidență, demisia lui Șerban Mihăilescu din partid și demisia lui Gabriel Oprea. Le-am enumerat în ordinea în care au fost anunțate.
Tot atunci, Liviu Dragnea a forțat reacții publice pe o non-temă de zile mari, discuția pe care Klaus Iohannis, Gabriel Oprea și Valeriu Steriu ar fi avut-o despre fuziunea PNL-UNPR. Reacțiile au fost cele normale, negări, că doar nu se aștepta nimeni ca președintele să se autodenunțe că face politică în pauzele dintre două excursii de stat!
Și, în fine, era vorba tot atunci de plecări în masă la PSD ale parlamentarilor care nu doreau să intre în PNL și cei rămași se cafteau pe culoarele Casei Poporului pentru privilegiul de a-ți folosi biroul pe post de dormitor.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Acum câteva luni, unul dintre ”apostolii” #Brexit era lăudat de Facebook-ul românesc!

De câteva zile, mai exact de când #Brexit apare în postările românilor mai des decât pozele din lanurile de rapiță, unul dintre cele mai malefice personaje este Boris Johnson, fost primar al Londrei și promotor al votului pro ”Leave”.
Mutra de derutat congenital, cu un ciuf blond zburlit și o atitudine ce sugerează un răcnet m-au făcut să cred că l-am mai văzut pe undeva pe individul care a supărat jumătate din net-ul autohton. Nu sunt preocupat de știrile externe și de protagoniștii lor, dar pe clovnul ăsta sigur îl mai văzusem.
Și am avut dreptate!
În perioada 19-25 octombrie 2015, și apoi mai rar și după această perioadă ”de foc”, cel atât de hulit astăzi era eroul pozitiv al românilor de pe Facebook.
Țineți minte această imagine?

primar_londra

Imposibil să nu o fi văzut în acea perioadă.
Și acum, dacă ai răbdare să scotocești în arhive, tronează pe pereții a mii de oameni simpli, vedete, decidenți ai mesajelor ce merită ”shareuite”.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Jurnal de tătic. Alecsia și îngerii

Urmează o poveste sută la sută adevărată! Vă avertizez că unele cuvinte v-ar putea afecta emoțional.
-Tati, ne jucăm de-a ghicitorile?
Are 7 ani, împliniți în februarie! Crede încă în zâne. Cu Zâna Măseluță, însă, ar negocia un preț mai bun pentru dinții căzuți – Tati, ar trebui să înțeleagă, sunt tot mai puțini dinții de lapte! – despre Moș Crăciun are dubii serioase că ajunge chiar la fiecare copil… și lista poate continua. Alecsia e un copil care nu și-a scuturat încă praful de stele de pe aripi. Însă uneori are niște ”vorbe” de om matur, de stau și mă gândesc dacă nu-mi vorbește altcineva cu vocea ei.
La noi în casă e un joc, se cheamă ”fiecare cu părintele lui”. Facem echipe de câte doi, un copil și un părinte și ne jucăm. Fiecare ”echipă” joacă alt joc. Acum e rândul Alecsiei să mă transforme în ursulețul ei vorbitor de pluș.
-Cine are smocul castaniu, iubește un ponei roz și…

jurnal 34

Îmi plac jocurile din cuvinte. Am impresia că le transmit ceva din cea mai mare dragoste a mea. Poate că și fac asta, pentru că, pentru ele, vorbele sunt acum prilej de râs și bucurie.
Cu Alecsia jocurile au evoluat, dar Sofia are o percepție oarecum eronată despre unele jocuri, de exemplu Fazan. A urmărit cum joacă Alecsia cu prietenii de vârsta ei, ne-a văzut pe noi cum jucăm cu sora ei mai mare și a reținut un singur lucru:
Sofia: Tati, jucăm Fazan?
Eu: Da, spun eu: fetiță. Hai, spune.
Sofia: Pământ! Ai F!
Eu: Nu e ok, uite, alt cuvânt: mama!
Sofia: Pământ! Ai ial F!
Să revin, însă, la jocul de acum. Alecsia s-a prefăcut că se gândește la ghicitoarea mea și a izbucnit:
-Euuuuu! Am ghicit?
-Da, foarte repede ai dat răspunsul corect! Acum tu.
Curios, dar jocul ăsta îmi amintește de mama mea. Nu o mai am acum lângă mine, dar, dacă ar fi, multe din jocurile astea le-ar ”prelua”, ca pe o sarcină divină. Când străbăteam țara, în verile copilăriei mele, mai întotdeauna jucam Fazan sau ”ghici povestea” și drumul îmi părea chiar mai frumos decât locurile unde ajungeam.
-Ce ai pierdut pentru totdeauna și o să o găsești din nou când o să fii ca ea?
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Nisipul își acoperă goliciunea cu petice din carne de divă

Dedicat acelui număr infim de bărbați care, stând pe plajă lângă cineva, se gândesc în cu totul și cu totul alte locuri. Și numărului și mai mic de femei care nu se prind de asta

jurnal 33

Două șezlonguri, unul lângă altul, cu două pahare uriașe de sirop de zmeură, dizolvat ca o pastilă energizantă în apă de izvor. Lenea se scurge din cele două trupuri uitate în soare, precum ultima gură din singurul fel de înghețată care ți-a plăcut din paharul de ”3 cupe la 2 lei”.
El se preface că doarme, deși povara soarelui pe pleoape chiar i-a amorțit simțurile. Văzduhul mirosea a iarbă, pui de mere, a zmeură stoarsă și a ulei de plajă. Ca prin somn, se scarpină pe burtă și lasă gândurile să alerge. Visele nu știu ce e aia caniculă, fără pic de oboseală trec granița Bucovinei și ajung pe o plajă îndepărtată, care, pudică, își acoperă nisipul complet gol cu petice de carne. Câteva trupuri de dive ascund de privirea indiscretă a soarelui praful de scoici…
Ea întinde mâna după pahar. Înainte de a-l lua îl mângâie, sorbind răcoarea cu vârfurile degetelor. Când să-l lipească de buze, ridică mâna puțin mai sus și-și răcorește fruntea. După ce bea, culege o picătură de pe marginea paharului. Ultima. O savurează ca și cum era o tartă uriașă cu zmeură, câștigată la tombola de la sfârșitul unui bal de caritate, la care singura mâncare au fost gustările. Apoi îl duce jos. Paharul e complet gol.
Când să atingă iarba, paharul face o reverență, mulțumind pentru aplauzele papilelor gustative.
S-a auzit un clinchet. În liniștea verde, a sunat mai abitir ca alarma din cazarma unor pompieri alcoolici. În loc de fum, locul s-a umplut de miros de zmeură.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Tati e un prost

jurnal 32

Într-una din zilele când fetele erau la bunici și noi în București, Sofia a luat telefonul lui Buni și a vrut să discute ceva foarte serios cu mine. A doua seară, lucrurile mergeau și mai bine. Silvana a avut de lucru și a întârziat…
La o bere cu niște prieteni. A devenit o chestie atât de rară că ar fi bună de titlu de știre. Ba chiar merge un titlu din ăsta nou, din seria ”cititorii sunt idioți”: ”Șoc! Unde au mers prietenii lui Tati. Nimic nu va mai fi la fel!”
Unul de la masă ridică halba de pe masă, soarbe din ea și apoi culege cu limba resturile de spumă. Plescăie și-și lipește o țigară de colțul buzelor. Trage din ea ca și cum ar fi ”țigara de după”. Când e la masă cu prietenii, pentru un bărbat astea sunt semnele că vrea să emită o învățătură pe care ceilalți nu au decât să o înghită pe nemestecate, pentru ca imaginea lumii să le devină mai clară. Măcar într-unul din aspectele ei. Și care ar fi temele despre care un bărbat cu berea-n față poate emite o învățătură? Fotbalul, femeile, politica sau…
-Nu se poate, băi, să-ți bați copiii!
Dintre toți de la masă, am fost singurul care a dat din cap. Nu că restul și-ar cafti plozii, dar nici măcar nu au pe cine. Nu au copii. Ei au vociferat:
-Cum ați ajuns, mă, iar la copii?
-Ce știți voi?
Chiar, ce știu ăștia? Până nu-i ai, nu știi nimic! Când îi ai, observi că știi și mai puțin.
-Vorbeam și eu cu omul ăsta – arată spre mine – că mă înțelege.
Am dat iar din cap. Discuția a continuat, dar nu i-am dat atenție. Poate berea fără alcool, poate fiind sătul să aud și la alții povești asemănătoare cu acelea care mă bântuie pe mine, dădeam din cap spre cei care vorbeau și m-am lăsat să mă scufund în amintirea discuției de cu o zi dinainte cu Sofia. Are aproape 4 ani, ca și fetița despre care prietenul meu continua să vorbească.
Sofia mi-a spus, fără ca măcar să mă salute: ”Tati, tu nu mă mai iubești?” N-am apucat să răspund că a continuat: ”Ai spus că vii vineli!” R-ul e o încă o problemă pentru cel mai mititel înger din casa noastră.
Între timp, fără să dau atenție, prietenul de la masă își vărsa năduful și povestea:
-Când vreau să le învăț ceva, insist, le explic, stau câte o oră în patru labe. Uneori îmi iese, alteori, însă…
Vorbea absolut singur, dar asta nu părea să-l deranjeze. Ceilalți doi comeseni vorbeau ceva politică internațională, iar eu încă rememoram discuția. ”Sofia, tu nu știi că Tati te iubește, ce prostii sunt astea?” Vocea ei a redevenit ca un clopoțel de pitic de grădină: ”Dacă mă iubești, vii vineli. Dacă nu vii înseamnă că nu mă iubești!” O șantajistă! Sentimentală!
Omul vorbea și el, ca televizorul:
-Când nu mai am argumente, recunosc, le cumpăr tot ce vor. Asta e, sunt slab, asta mare – ca și cum 4 ani înseamnă ”mare”, dar l-am lăsat să spună ce vrea – mă joacă pe degete!
Sofia nu m-a lăsat să-i pun eterna placă ”Dacă terminăm treburile pe aici, venim imediat” A spus repede: ”Și nici nu îți dau cadou dacă nu vii!” Suna cool: ”Ce cadou mi-ai luat, Sof?” A lăsat un moment ca să crească tensiunea. Se pricepe asta mică a mea!
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Tatăl sirenelor

-Mâine le duc la înot!
Am vorbit mult cu socrul meu în seara aia. Nevastă-mea aștepta, relativ cuminte, să închid și să-i fac un raport complet despre ce au mai făcut fetele în orele de când ea nu vorbise cu soacră-mea. Adică pe la prânz. Eu primeam raportul în forma lui brută, o nouă înșiruire a poznelor cu care Alecsia și Sofia au umplut de viață casa și curtea bunicilor.
După ce am închis, la întrebările Silvanei…
-Ia zi, ce a mai spus? Cum sunt fetele?
Mi-am dat seama că reținusem doar două informații din ”fluxul” serii. Le-am epuizat dintr-o suflare:
-Sunt bine. Mâine merg la înot.
-”Merg”?
-Da, a zis foarte clar: ”le duc la înot”?
Apoi am tăcut. Amândoi.
Sofia abia face 4 ani în toamnă. După mine e încă mică, foarte mică, știu orhidee mai înalte decât ea, dar nu și mai frumoase.
Am avut o experiență proastă cu înotul. Când Alecsia era cât Sof, poate un strop mai mare, am dat-o la înot. Doamne, cât a urât cele două sau trei zile cât a mers la bazin! La același bazin unde ar trebui să meargă și Sofia, într-un orășel bucovinean. Când se apropia ora să plece, inventa micuța tot felul de dureri, poate-poate scapă de corvoadă! A scăpat, până la urmă, am renunțat noi.
Nu am reușit să aflăm ce o irita, frica de apă, instructorul. Dar nu a mai vrut să intre în apă vreo doi ani. Anul trecut, în Grecia, brusc a prins gustul de apă. Acum, acasă, merge deja o dată pe săptămâna la bazin.
Dar nu pot să nu mă gândesc că poate am grăbit-o noi, când era prea mică și poate a pierdut ani buni de bălăceală, doar că am vrut noi să înoate din fragedă pruncie.
Acum Sofia…
A doua zi ne-am luat cu treburi, am uitat de grijile serii când ne-am trezit cu mesaje de socru-meu:

jurnal 31

Râde-n apă!
Pentru a suta oară, Sof ne-a dat o lecție. Nu tot ce a fost valabil la sora ei mai mare i se aplică și ei. Am mai pățit asta. De la puținele jucării care au scăpat intacte din mâinile Alecsiei și cărora Sofia nu le-a dat nicio atenție, la mâncărurile preferate de una și detestate de alta.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Viciul ei și viciul meu

rubrica x 25 iulie

Minciună 100%, găsită printre gânduri împrumutate de la alții, în timp ce străbăteam poze mai vechi, car nu-mi aparțin: ”Am singurul viciu pe care terapia de grup nu face decât să-l accentueze!”

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment

Despre femei. Despre ce altceva?

rubrica 22 iulie

Când îmi trimite poza asta îmi scrie: ”Sunt frumoase!” Mă uit atent și mă întreb de unde știe. Poate după ochi. Dar ei sunt ”poarta sufletului” și, când doi bărbați sunt pe chat, ”frumos” se referă la altceva. Îi scriu: ”Probabil. Nu îmi dau seama”. M-a lăsat un timp și apoi a răspuns: ”Mă refer la ramele ochelarilor!”
Cam ”țipătoare”, dar merg.

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment


    Texte de vineri

Bărbatul între două vârste. Ce a fost acest concept și ce a ajuns

editorial 22 iulie

Pe vremuri, bărbatul între două vârste îl recunoșteai după cum se cocoșea pe lângă orice domnișoară din preajmă. Pieptul stă umflat cu aerul de tinerețe emanat de biata făptură. Bicepsul e mereu încordat, ca și cum a mai stat singur o oră la sală, după ce posesorul lui leșinase, chiar și în cazurile în care bucata de carne abia de umple mâneca. O bală discretă i se adună-n colțul gurii de câte ori ochii alunecă în decolteu.
E serviabil. Face bancuri porcoase și ar privi cu subînțeles și o găleată pentru stors mopul.
Cel de acum alege cei mai strâmți și lucioși chiloți cu mânecuțe și-și aplatizează ”podoabele”. Ce nu face supraelasticul termină șeaua bicicletei și gropile de pe o cărare de munte,, care are la ambele capete o priză pentru încărcător.
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Femeia care vrea să îmblânzească trandafirii

-Ce frumos ar fi să avem floarea asta în curte.
Priveam câmpul de pe margine. Ca doi oameni care admiră o cameră din ușă. Frumusețea era atât de copleșitoare, încât parcă ne era teamă să mai facem un pas.
-De ce am lua un trandafir sălbatic în curte?
Pe covorul verde de la picioarele noastre erau mii de pete roșii, albe, galbene, albastre, ca și cum tropăiseră pe el zeci de copii care-și vopsiseră tălpile în culori primordiale.
Din toată imensitatea, cuvintele ei au făcut ochii să se restrângă doar la un arbust, îngreunat cu flori.

editorial 1 iulie

-E frumos.
Curtea noastră are mulți trandafiri. Sunt corole uriașe din cei cu floare mică, dulce și parfumată. Avem unul roz ca o rochie de păpușă. Din el iese un sirop care învinge apa de izvor și transformă setea-n zâmbet. Între astea două tufe sunt câteva zeci altele, mai mici, scufundați în pământul fertil ca o mamă de copii roșii, portocalii, albi…
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Nevasta omului din cafenea. Frumușică

Și-a scos portofelul, a căutat în el, cu aerul unuia care e bucuros să dea banii pe ceva ce caută demult. A scos o poză. O poză din acelea pe hârtie groasă, cu marginile tăiate ondulat.
Mi-a întins-o.
Nu mai găsești oameni din ăștia. Acum mai toți avem pozele în telefoane, tablete, cardurile aparatelor de tot felul.

editorial 27 mai vineri

E un troc modern al comunicării. ”Am pus o floare!” spunem și deschidem telefonul, căutăm câteva secunde și îl întindem celui din fața noastră. Nu mai știm să povestim, arătăm cu degetul folosit drept cursor. Ce rost are să găsești cuvinte pentru floare, dacă poate să o vadă?
”Dă în dreapta! Aici eram la curte, la soacră-mea”. Te faci că te uiți, observi doar că nevastă-sa are burtă și îi întinzi telefonul înapoi, spunând: ”Ce au crescut băieții tăi!” În cel mai rău caz poți auzi: ”Nu-s ai mei, sunt din vecini. Eu am o fată!”
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Rețeta zilei: iubire pe un pat de leuștean

Povestea care urmează mi-a fost spusă de un prieten, eu doar am păstrat relatarea la persoana întâi, ca să-i las parfumul de autenticitate:
Priveam paharul din fața mea și am simțit cum mi se pune un nod în gât. Ca un capac de borcan, nodul închisese pe esofagul meu câțiva pitici care imediat au început să dea din mâini și picioare.
În pahar era ceva. Solid sau lichid? De unde stăteam nu se vedea. Poate era doar conținutul stomacului unui dragon, lichefiat deasupra flăcărilor Iadului. Poate era doar balegă de unicorn, care se întărea în soare.
Ceva miraculos oricum era, pentru că povestea paharului din fața mea începuse cu vreo două seri înainte. Nevastă-mea citea ceva pe telefon. A ridicat deodată ochii spre mine. M-a cântărit din priviri. Un gând m-a săgetat: ”A găsit alt tratament miraculos!” și am transpirat.
Nevastă-mea e atinsă tot mai mult de religia asta nouă a plantelor stoarse, topite, fierte până iese din ele tot ce e mai urât mirositor sau rău la gust.

editorial 13 mai vineri

-Vei bea leuștean!
Suna ca o sentință.
-Nici nu am știut până acum, dar…
A urmat o serie lungă de binefaceri pe care frunza care, după mine, strică orice ciorbă le aduce dacă o bei. Un efect avea deja, am transpirat și mai mult. Picături de sudoare se adunau pe fruntea mea vastă ca o câmpie, formând o coroană de spini. Urma crucificarea!
-Mă ocup eu de tot, dragule. Tu doar trebuie să bei!
(mai mult…)

Posted in Texte de vineri | Leave a comment

Bărbatul între două vârste. Ce a fost acest concept și ce a ajuns

iulie 22nd, 2016 de

editorial 22 iulie

Pe vremuri, bărbatul între două vârste îl recunoșteai după cum se cocoșea pe lângă orice domnișoară din preajmă. Pieptul stă umflat cu aerul de tinerețe emanat de biata făptură. Bicepsul e mereu încordat, ca și cum a mai stat singur o oră la sală, după ce posesorul lui leșinase, chiar și în cazurile în care bucata de carne abia de umple mâneca. O bală discretă i se adună-n colțul gurii de câte ori ochii alunecă în decolteu.
E serviabil. Face bancuri porcoase și ar privi cu subînțeles și o găleată pentru stors mopul.
Cel de acum alege cei mai strâmți și lucioși chiloți cu mânecuțe și-și aplatizează ”podoabele”. Ce nu face supraelasticul termină șeaua bicicletei și gropile de pe o cărare de munte,, care are la ambele capete o priză pentru încărcător.
(mai mult…)

Femeia care vrea să îmblânzească trandafirii

iulie 1st, 2016 de

-Ce frumos ar fi să avem floarea asta în curte.
Priveam câmpul de pe margine. Ca doi oameni care admiră o cameră din ușă. Frumusețea era atât de copleșitoare, încât parcă ne era teamă să mai facem un pas.
-De ce am lua un trandafir sălbatic în curte?
Pe covorul verde de la picioarele noastre erau mii de pete roșii, albe, galbene, albastre, ca și cum tropăiseră pe el zeci de copii care-și vopsiseră tălpile în culori primordiale.
Din toată imensitatea, cuvintele ei au făcut ochii să se restrângă doar la un arbust, îngreunat cu flori.

editorial 1 iulie

-E frumos.
Curtea noastră are mulți trandafiri. Sunt corole uriașe din cei cu floare mică, dulce și parfumată. Avem unul roz ca o rochie de păpușă. Din el iese un sirop care învinge apa de izvor și transformă setea-n zâmbet. Între astea două tufe sunt câteva zeci altele, mai mici, scufundați în pământul fertil ca o mamă de copii roșii, portocalii, albi…
(mai mult…)

Nevasta omului din cafenea. Frumușică

mai 27th, 2016 de

Și-a scos portofelul, a căutat în el, cu aerul unuia care e bucuros să dea banii pe ceva ce caută demult. A scos o poză. O poză din acelea pe hârtie groasă, cu marginile tăiate ondulat.
Mi-a întins-o.
Nu mai găsești oameni din ăștia. Acum mai toți avem pozele în telefoane, tablete, cardurile aparatelor de tot felul.

editorial 27 mai vineri

E un troc modern al comunicării. ”Am pus o floare!” spunem și deschidem telefonul, căutăm câteva secunde și îl întindem celui din fața noastră. Nu mai știm să povestim, arătăm cu degetul folosit drept cursor. Ce rost are să găsești cuvinte pentru floare, dacă poate să o vadă?
”Dă în dreapta! Aici eram la curte, la soacră-mea”. Te faci că te uiți, observi doar că nevastă-sa are burtă și îi întinzi telefonul înapoi, spunând: ”Ce au crescut băieții tăi!” În cel mai rău caz poți auzi: ”Nu-s ai mei, sunt din vecini. Eu am o fată!”
(mai mult…)

Rețeta zilei: iubire pe un pat de leuștean

mai 13th, 2016 de

Povestea care urmează mi-a fost spusă de un prieten, eu doar am păstrat relatarea la persoana întâi, ca să-i las parfumul de autenticitate:
Priveam paharul din fața mea și am simțit cum mi se pune un nod în gât. Ca un capac de borcan, nodul închisese pe esofagul meu câțiva pitici care imediat au început să dea din mâini și picioare.
În pahar era ceva. Solid sau lichid? De unde stăteam nu se vedea. Poate era doar conținutul stomacului unui dragon, lichefiat deasupra flăcărilor Iadului. Poate era doar balegă de unicorn, care se întărea în soare.
Ceva miraculos oricum era, pentru că povestea paharului din fața mea începuse cu vreo două seri înainte. Nevastă-mea citea ceva pe telefon. A ridicat deodată ochii spre mine. M-a cântărit din priviri. Un gând m-a săgetat: ”A găsit alt tratament miraculos!” și am transpirat.
Nevastă-mea e atinsă tot mai mult de religia asta nouă a plantelor stoarse, topite, fierte până iese din ele tot ce e mai urât mirositor sau rău la gust.

editorial 13 mai vineri

-Vei bea leuștean!
Suna ca o sentință.
-Nici nu am știut până acum, dar…
A urmat o serie lungă de binefaceri pe care frunza care, după mine, strică orice ciorbă le aduce dacă o bei. Un efect avea deja, am transpirat și mai mult. Picături de sudoare se adunau pe fruntea mea vastă ca o câmpie, formând o coroană de spini. Urma crucificarea!
-Mă ocup eu de tot, dragule. Tu doar trebuie să bei!
(mai mult…)

Reclama cu tipul care se bese-n nasul câinelui

aprilie 15th, 2016 de

editorial 15 aprilie vineri

Când ești șomer, ai încercat de toate, ai bătut la toate ușile și ai dat doar de refuzuri, nu dispera. Gândește-te că undeva pe lumea asta există un individ care dă bani pe filme cu bășini și apoi bagă mâna și mai adânc în buzunar și le difuzează la televizor. Nu, dragul meu disperat, nu știu unde-l găsești pe individul ăsta! Dar am un indiciu, vinde o drăcovenie care se cheamă Carbocit. Și dacă nu dai de prostul respectiv, poți lua medicamentul minune care se pare că absoarbe bășinile din tine și le transformă în briză trecută prin zambile.
De ceva timp, nu vă sfătuiesc să vă uitați serile la televizor cu iubita-n brațe. Calupurile publicitare nu mai conțin numai lucrurile obișnuite, femei chinuite de constipație, bărbați cărora cucul le picură ca un porumbel cu gripă aviară, balerine la ciclu. Un monstru perfid, pe nume Costică, s-a strecurat printre ei. Reclama de care vă spun e o capcană. La început apare unul care nu poate fi mai urât decât voi. Dacă printre voi e vreunul mai urât decât burtosul cu vestă din imagini… atunci nu cred că aveți vreo iubită-n brațe.
Îl vedem pe tip într-o Dacie, modelul mai vechi decât ”zâmbetul lui Iliescu”, și ești tentat să te alinți. Dacă aveți o mașină mai de kkt ca aia și totuși aveți o femeie în brațe, verificați dacă e vie.
La lift, individul din filmuleț dă cu burta-n țâțele unei vecine. Ambele accesorii se clatină ca orice carne de pe care mușchiul a fost desprins și aruncat pe grătar. Dacă sânii femeii de lângă voi se clatină la fel… asta e.
(mai mult…)