Exclusiv. Un draft al scrisorii de intenție către FMI vorbește de creșterea salariilor bugetarilor cu doar 5%! Cine minte?

Miniștrii cabinetului care tocmai pleacă vorbesc despre creșteri salariale de 16% pentru bugetari, adică revenirea la sumele din iunie 2010. Președintele Traian Băsescu a confirmat că exista sursele financiare pentru revenirea la salariile de dinainte de tăieri. Cei din Opoziție ( USL, dar e prematur să o numim Putere) vorbeau și ei de revenirea la acele sume, dar, când au început negocierile efective cu FMI și-au schimbat radical discursul. Duminică seara prezentau ca pe un real succes obținerea acordului de la FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană ca veniturile bugetare să fie crescute cu doar 8% și restul să vină după alegerile parlamentare din noiembrie!
Pe piață circulă un document, un draft al unei scrisori de intenție pentru negocierile din aceste zile. Cine l-a redactat? Nu se știe ( încă) dar e făcut după decizia Curții Constituționale din 17 aprilie, prin care se constată ilegalitatea reținerii CAS de la unii pensionari. Este documentul draftul negocierilor începute de Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu și întrerupte brusc pe 27 aprilie, prin trecerea moțiunii de cenzură? Este documentul baza de la care au plecat miniștrii desemnați pentru cabinetul Victor Ponta și când au avut ei timp să elaboreze un document de asemenea anvergură? Unele fragmente țin mai mult de pozițiile oficiale ale membrilor fostului Guvern, dar unele lucruri – necunoscute încă marelui public – au fost deja acceptate la negocieri de reprezentanții noului Guvern.
O să redau un fragment, cel în care se cere acordul de a se crește salariile cu 5%, cu mențiunea că eu cred că acesta era procentul pe care România și-l putea permite, celelalte cifre – 8 sau 16% – fiind afișe electorale pure.
” Alocări bugetare suplimentare vor fi probabil necesare pentru a ne asigura că nu apar noi arierate, pentru a finanţa deciziile recente judecătoreşti privind reducerea contribuţiilor sociale pentru pensionari sau pentru plata sumelor ordonate de instanțe pentru restituirea bunurilor confiscate în comunism. În timp ce reducerile de personal în domeniul public vor continua, există spaţiu fiscal limitat în cadrul obiectivului de deficit bugetar de 1.9% din PIB, pentru o mărire de salariu în 2012. Vom pune în aplicare, prin urmare, o creştere de 5%, la începutul lunii iulie, restul recuperării reducerilor salariale din 2010 urmând a fi amânat pentru începutul anului 2013.”
Traducerea îmi aparține, dar postez și fragmentul original:
” Additional budgetary allocations will likely be required to ensure no new arrears arise, to finance recent court decisions on reducing social contributions for pensioners, or to pay court-ordered restitution for assets seized under communism. While public employment reductions will continue, there is only limited fiscal space within the 1.9 percent of GDP budget deficit target for a wage increase in 2012. We will therefore implement an increase of [5] percent beginning in July, with the remainder of the restoration of the 2010 wage cuts postponed to early 2013.”

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

2 Responses to Exclusiv. Un draft al scrisorii de intenție către FMI vorbește de creșterea salariilor bugetarilor cu doar 5%! Cine minte?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.