Hank Williams – I Saw The Light
În cât timp epuizezi, în condiții normale, ”arsenalul” de rugăciuni pe care-l ai? Un minut? Două? Poți să te rogi, fără să te repeți cât ține melodia asta? Eu nu. Tatăl Nostru, câteva cuvinte din Crezul și apoi mă copilăresc cu primele vorbe din Înger, îngerașul meu…
Și apoi vine un moment când soarta te plachează ca la rugby, crezi că alergi prin viață și te trezești în genunchi, cu privirea lipită de pământ, incapabilă parcă să urmeze sufletul care caută pe cer o rază de speranță.
Brusc observi că ”arsenalul” devine mai bogat, inventezi rugăciuni, iei porunca sfântă de a nu avea alți sfinți și ai fi în stare să te rogi la frunzele căzute, la ferestre deschise spre nicăieri. orice loc devine un templu, în care te poți ruga în liniște, chiar dacă în jururl tău vacarmul nu încetează nici măcar o fracțiune de secundă.
Apoi, printre rugi, începi să cauți semne dacă ți-au fost ascultate, dacă vreo divinitate a avut o clipă de răgaz ca să te audă. Cauți, bunăoară, o lumină în spatele ochilor doctorilor când îți spun doar ce nu vrei să auzi. Vrei să vezi profeți biblici în oamenii care-ți spun ”Lasă că va fi bine!” deși știi că sunt oameni obișnuiți, lipsiți de orice har.
În astfel de momente, păcătosul se roagă cu mai multă patimă decât habotnicul, cuvintele ”Iartă-ne nouă greșealele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” te ard ca un fier roșu. Uiți dușmănii, cauți prietenii și, când le găsești, îți dai seama că de fapt vrei să fii singur, să te rogi… și atât.
Apoi afli că speranța moare înaintea celor pe care-i iubești, simți cum deznădejdea ia locul fricii, că reproșurile, blestemele înlocuiesc cuvintele frumoase, lovești lucruri, le arunci și le privești cum se fărâmă de pereți așa cum visele tale se sfărâmaseră de crunta realitate.
Și apoi… vezi Lumina. Habar nu ai cui să-i mulțumești. Omului care te-a salvat, divinității, care rugă a avut efect, care promisiune făcută chiar ție s-o ții, te-a ajutat că te-ai rugat la frunze. că ai căzut în genunchi în fața unei icoane? Știi doar că împlinirea dorinței atât de arzătoare e mai neprețuită decât orice alt dar primit până atunci. Iar darul e întrupare a Luminii care te călăuzește prin întunericul vieții tale de până atunci.
PS Păcătoșii se roagă cu mai multă patimă decât habotnicii, aici nu cred că am greșit foarte mult. Și în ceea ce mă privește, dar mai ales în privința lui Hank Williams, un om care în doar 6 ani de carieră și mult mai mulți de băutură a reușit să schimbe muzica modernă. I Saw The Light a fost lansat în 1948 – cu doar un an înainte de a se naște primul său copil și cu cinci înainte de moartea prematură a solistului – fiind parte a unei serii de country-gospel prin care Williams a demonstrat că în adâncul sufletului doborât la doar 30 de ani de alcool și morfină se ascundea un predicator. Nu l-a ajutat cu nimic…
One Response to Am o fiică, Sofia-Alexandra