Am părăsit-o în ziua când l-am înţeles pe Chaplin

După ce s-a-nchis în birou şi-a dat seama că nu, nu vorbise serios. Erau doar vorbe aruncate la supărare. Nu voia să o părăsească, nici nu putea concepe viaţa fără ea, dar uneori îl exaspera, îl scotea din minţi şi atunci nervii lui refulau în eterna şi deja banala ameninţare: “Plec! Te las! Nu mai vreau să trăiesc lângă tine!”

Dădu drumul la muzică şi parcă vedea cu ochii minţii cum acordurile calde vânau şi alungau furia din cele mai întunecate colţuri ale încăperii, înlocuind-o cu lumina liniştii.

Petula Clark – This Is My Song ( Charlie Chaplin)

Se liniştise. Se gândi că dacă s-ar ocupa puţin de actele pe care le adusese de la birou va uita mai uşor furtuna din paharul cu apă în care cuplul lor plutea de ceva ani buni. Printre hârtii îi sări în ochi una mai ciudată. O poezie! Probabil secretara o printase – era îndrăgostită şi toată ziua schimba mesaje cu un contabil – şi o amestecase din greşeală printre hârtiile din mapa lui…

Înainte de a o arunca la coş se uită peste ea. Citi: “În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

Prostii siropoase… Totuşi, muzica, vorbele alea meşteşugit împletite… Se lăsă pe spate şi parcă vedea trecutul lor, viitorul şi o linie subţire între ele, prezentul, pe care stătea el, încercând cu greu să-şi menţină echilibrul, întinzând mâinile, clătinându-se… Trecutul era ca un câmp de flori, petalele viu colorate şi frunzele groase, sănătoase, acopereau, ascundeau micile bucăţi de pământ întunecat ce ar fi putut strica priveliştea. Da, gândi, amintirile luminoase făceau neimportante clipele urâte. Viitorul era rupt în două. Într-un cadru era el, aşezat la birou, aşteptând ca sunetele compozitorilor din trecut să lumineze ungherele întunecate, în altul era ea, acoperindu-şi faţa cu palmele, pentru ca lacrimile să nu păteze încăperea cu sare şi indignare.

Cu forţa minţii făcea ca florile din câmpul nesfârşit al trecutului să crească, să crească, până ce petalele şi frunzele treceau de linia subţire a prezentului şi îşi întindeau culorile vii, forţa şi sănătatea spre vitor. Rodeau zidul dintre cele două încăperi şi putea să jure că vede cum muzica ştergea până şi lacrimile ei…

Râse de visul lui. Avea trecutul destule amintiri frumoase? Mai pot ele creşte? Revăzu şi fraza din poezia rătăcită. Trecutul e trecut, viitorul e viitor, ce simplu, aproape infantil.

Se ridică. Se terminase şi muzica. Ungherele redeveneau întunecate. Împături hârtia rătăcită şi o îndesă în buzunar. După restul lucrurilor avea să trimită mai târziu pe cineva…

PS As I Begun To Love Myself este un poem atribuit titanului culturii Charlie Chaplin. Dar acest lucru nu a fost confirmat niciodată. De fapt este una dintre cele mai frumoase legende urbane moderne. Se spune că mai multe VIP-uri internaţionale au fost invitate, pe 16 aprilie 1959,  la castelul din Europa unde părintele vagabondului sentimental Charlot îşi sărbătorea aniversarea de 70 de ani. Se mai spune că sărbătoritul nu a apărut la petrecere, dar fiecare invitat a primit o copie a bizarului şi profundului poem. Totuşi, nimeni nu a arătat niciodată în public vreo copie a darului primit de la Chaplin, deşi descendenţii mai multor familii mari susţin că o au în casă…

Cuvintele par a fi rostite de un om care revoluţionase arta cinematografică, presărând un strop de filosofie în aluatul din care se zămislea filmul, aşa cum îl ştim azi. Când Charlot risca falimentul financiar oferind o floare unei statui, succesele de casă erau dictate de spadasini eleganţi, bătălii cu frişcă sau cowboy dichisiţi, salvatori ai domniţelor legate de calea ferată… Dacă astăzi filmele transmit trăiri sofisticate, gânduri profunde, un rol important l-a jucat un om care, la 70 de ani, îşi putea bate joc de viitor.. doar el schimbase viitorul, balansându-se cu un mers ca de pinguin pe firul subţire al prezentului anilor de început ai cinematografiei.

În anul 2001, două scriitoare, Kim şi Alison McMillen au spus că ele sunt autoarele poemului şi că l-au folosit ca modalitate de a-şi lansa o carte. Totuşi, există voci care spun că l-au citi mult înainte, chiar în anii ’80.

Adevărul nu-l ştie nimeni…

PPS This Is My Song e o melodie compusă de acelaşi Chaplin. Pentru români rămâne genericul emisiunii Telecinemateca. Filmele de miercuri seara – parcă, nu mai sunt sigur – erau (alături de Teleenciclopedia, Serata Muzicală cu Iosif Sava, Albumul Duminical al lui Tudor Vornicu) unul dintre puţinele motive pentru care merita să ai televizor în anii Epocii de Aur.

PPPS Ideea acestui text mi-a venit vorbind foarte mult în ultimul timp cu o prietenă despre un pas pe care-l are de făcut. Îi dedic aceste rânduri. Vorbind cu ea mi-am dat seama că şi eu sunt tentat să valorific prea mult trecutul, sacrificând bucuriile prezentului şi riscând să-mi umbresc viitorul. La mine, însă, nu e vorba de o femeie, ci de o întreagă structură căreia eu îi dau prosteşte importanţă deşi pentru cei mai mulţi dintre dumneavoastră nici nu există… O să mai recitesc poemul şi văd dacă pricep ceva din el…

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.”

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

8 Responses to Am părăsit-o în ziua când l-am înţeles pe Chaplin

  1. amorena says:

    jos palaria mea cea verde,Alecu!!multumesc

  2. Creola says:

    Multumesc. Sincronizare perfecta cu ceea ce simt….

  3. Ema Aron says:

    Multumesc… pt TOT!

  4. Pingback: Uneori nu-mi ajunge cerul… « lunapatrata

  5. Anca says:

    Alecu,multzam fain!
    incep sa ma iubesc…

  6. Gens d'armes says:

    Excepţional text, minunată melodie! Felicitări pentru readucerea mesajului în lumina zilei de astăzi!

  7. Pingback: Miercurea fără cuvinte 11 – povestea merge mai departe « Teo Negură

  8. Pingback: România mea – din cap, la drum întins « Teo Negură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *