Aroganța și incompetența au stârnit din nou emoția colectivă. Și au dat peste cap calcule electorale. Ca în 2014! Ca în 2000!

jurnal 21

O să se spună multe despre aceste alegeri parlamentare. Se vor căuta explicații de tot felul și cei frustrați de rezultate vor jigni cumplit tabăra câștigătoare sau chiar își vor tăvăli susținătorii, făcându-i leneși, indolenți sau mai știu eu cum.
Adevărul este foarte simplu. Am văzut votanți mulți – în marjele altor confruntări electorale – și, dată fiind ora la care s-a votat masiv, am simțit că o anumită tabără a fost încrâncenată. De data asta e vorba de alegătorii relativei Stângi. Când s-a votat masiv după-amiaza și seara, a fost încrâncenarea celor care au convingeri de Dreapta.
Pe 11 Decembrie, eu am recunoscut trăsăturile a două răsturnări de situație electorală care au făcut carieră în disputele sociologilor. E vorba de alegerile din 2000 și de cele din 2014.
În 2000, s-a votat masiv – la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale – cu tot ce n-avea legătură cu CDR. De ce? Cred eu că explicația a fost dezamăgirea cumplită față de Convenție și Emil Constantinescu, comparativ cu gradul de așteptare extraordinar atunci când au câștigat, în 1996. Plângea lumea în piețele marilor orașe când, în 1996, s-a anunțat că pierd ”feseniștii”. Apoi a urmat spectacolul deciziilor naive, infantile, uneori, certuri interminabile. Și toată această incompetență a fost îmbrăcată într-o mantie de Aroganță. Cu ”A” mare.
În 2000, dezamăgirea s-a transformat în tușul ștampilei! În al doileaa tur, românii i-au propulsat pe Ion Iliescu și pe Corneliu Vadim Tudor.

Așa a fost și în 2014, când Victor Ponta a pierdut în fața lui Klaus Iohannis. În 2012, când USL a câștigat cu 70%, așteptarea era din nou uriașă. Salarii și pensii tăiate, spitale închise. Iar plângea lumea de bucurie că ”se va face dreptate până la capăt”. Și ce a urmat? Multă Aroganță și multe greșeli, sancționate aspru. Tot cu Aroganță s-a rupt Uniunea, cei doi lideri, Victor Ponta și Crin Antonescu au tăvălit orice speranță fusese cândva legată de numele lor. Și atunci – când a apărut scânteia votului din diaspora – lumea a votat. Cu înverșunare.
Acum e la fel. După emoția și presiunea forțate dincolo de limite de tragedia de la Colectiv, așteptările legate de Dacian Cioloș au ajuns la cer. Propaganda ieftină care l-a transformat în Omul Providențial a crescut și ea așteptările.
În paralel cu gesturi de ageamii de clasă mică, fanfarele intonau ode de preaslăvire. Cu cât o ratare era mai mare, propaganda țipa și mai abitir că nu vedem noi cât de bun e premierul.
Aroganța propagandei și incompetența subiectului laudelor au omorât procentele liberale.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *