Atenție, bărbat în depresie!

Când vine toamna, un bărbat începe să se simtă…

vineri 9 octombrie

Bărbatul se simte ca într-o colivie, când trece vara, frunzele cad ca muștele în reclamele la insecticid și hainele acoperă femeile precum un capac de sicriu, apăsat peste imaginația tot mai plăpândă.
De o parte e un perete de ploaie și întuneric, pe alta, un zid din mirosul conservelor ce fierb, împuțind casa cu promisiuni deșarte despre gusturi din vremea postului. Drept în față e închis, între el și libertate e un munte de flanele de casă, pantaloni groși ca un refuz și botoși cu urechi de iepure. Spatele e și el blocat de un perete fără fisură din amintiri și regrete despre vara ce a fugit ca un ibovnic surprins în așternut de soțul întors mai devreme de la vânătoare.
Într-unul din pereți a săpat în anii trecuți o gaură, numai bună să se strecoare, dar și ea e acum înfundată de o gheretă de santinelă.
Și bietul bărbat ridică ochii spre tavanul împodobit cu planurile primăverii viitoare, când ochii se dezmorțesc odată cu obrajii fetelor la vederea ghioceilor și jurămintele verii ce topește vigilența. Dar tavanul e atât de sus!
Într-o cușcă din asta stătea un bărbat și santinela lui.

Ea se joacă pe telefon, dar nu scapă nici o mișcare a lui. Nu are ce mișcare să prindă, că el stă ca apa-n băltoacă, obosită de căderea tocmai din nori. I se face milă de el, lasă jocul și sparge liniștea:
-Auzi? Vrei să…
Primul lucru care a mișcat în el a fost un gând. ”Nu, nu vreau, când am vrut eu te durea capul!”
-Sau poate să…
Nu a vorbit, dar gândurile circulau prin el ca sângele. ”De restaurant îmi arde mie? Cu tine? Să mă cerți cum comand ceva!”
-Poate au must. Și pastramă.
Atunci parcă a văzut o fereastră pe care nu o observase mai înainte, chiar pe zidul cu haine groase cât barierele. Și prin ea vedea cum se adunase de ceva vreme aur și dulceață în niște boabe mici.

vineri 9 octombrie 2

Pastramă? Parcă ar deschide fereastra, să intre aerul toamnei, roșiatic-cald încă.

Doar o femeie știe să deschidă ușa cuștii.
-Da.
-Da, ce?
-Da la amândouă. Doar că…
-Spune odată!
-Parcă nu mi-e încă foame, mergem la mustărie… după.

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *