Author Archives: Alecu Racoviceanu

Jurnal de tătic. Ferește-te de prinți, fata mea, chiar și atunci când îți fac daruri!

Eu cred că un tată de fată care poate spune la sfârșitul vieții că nu s-a temut niciodată de nimic nu a trecut cu adevărat prin viață. Eu recunosc, unele lucruri îmi dau fiori.
O să notez în pagina asta de Jurnal un eveniment din categoria: ”De ce are fire de păr alb până și un tată de fete chel ca un bec”!
În viața noastră și-a făcut loc de câțiva ani un băiețel, colegul și prietenul Alecsiei încă de când erau amândoi la grupa mică de la grădiniță. Acum sunt în clasa a doua și tot mai mereu îi vezi împreună.
Am apucat să vă spun că tații de fete au parte în viață de mulți fiori? Cred că da. În următorii ani o să vă mai vorbesc despre asta. Sigur!
Băiețelului blond ca un bulgăre de soare îi spunem simplu în discuțiile dintre noi: ”Prințul”. Porecla o are de când aveau 4 ani și se pregăteau pentru prima lor serbare. Alecsia era – NORMAL! – prințesă. M-am trezit că ne sună mama băiețelului și ne întreabă ce culoare are floarea de la mâna Alecsiei, ca să știe ce inel îi oferă… și așa i-a rămas numele, Prințul. Ne-a topit inima tuturor!
Între timp, familiile noastre s-au apropiat, iar copiii au rămas nedespărțiți.
Acum, după 5 ani, la petrecerea dată de ziua Alecsiei, Prințul iar a căutat un cadou special.
A bătut-o pe maică-sa la cap până a convins-o. Au ticluit și un plan.
La petrecerea care a avut loc acum, vineri, Prințul a venit doar cu un buchet de flori!
Abia după vreo două ore, la ușa locului de joacă s-a produs ceva agitație. Toți copiii au dispărut de pe ringul de dans, de la trambulină sau de la jocurile electronice. Toți erau la ușă.
Taman la petrecerea Alecsiei a venit Andra Gogan. Vocea din Soy Luna, inflexiunile din spatele doctoriței Plușica, alinturile din glasul Sofiei Întâi! (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Piu

Iminenta apropiere a avalanșei sărbătorilor de primăvară scoate la iveală fiara din orice bărbat responsabil!
Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment

Motivaționalu’ de marți

Nu există trei ceasuri rele. Marțea are 24 de ore!

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment

Jurnal de tătic. Jucăria care face răhăței!


Ziua Alecsiei a fost delicioasă.

Nu chiar ca în poza lui Alex Mazilu, dar ne-a umplut sufletele de dulceață.
Am căzut de comun acord asupra faptului că a fost o aniversare reușită toți cei din casă, de la morocănosul broscoi ”țestos” Vasile până la veșnic nesatisfăcuta mâță Mitzu, trecând, evident, prin cea mai greu de mulțumit prințesă din lume, Sofia, și mama care-i seamănă perfect din punctul ăsta de vedere, nevastă-mea.
Găselnița a fost ideea Alecsiei de cadou: Tati, Mai, știu ce facem de ziua mea. Mergem la cumpărături și luăm tot ce vreau eu!
Pe drumul spre magazin, ideea nu mai părea chiar așa de bună, mai ales mie nu mi se mai părea chiar atât de strălucită, poate și pentru că în buzunarul de la haina Alecsiei era cardul meu! Dar o dată face fiica ta 9 ani! Am zis că, fie ce o fi, merită să le vezi chicotind, pe ea și pe soră-sa care abia a împlinit 5 ani, și făcând planuri despre ce vor cumpăra.
Surpriza a fost că fetele nu s-au aruncat la cumpărături, așa cum m-aș fi așteptat. Și-au făcut un plan strict, câte păpuși va lua fiecare, cam ce jocuri și câte, ce atenții trebuie luate pentru terți. E adevărat că între rafturile cu zeci de mii de jucării și câteva mii de prostioare roșii ( doar buzunarele din toate lumea se pregătesc pentru 14 februarie!) , înțelegerile de acasă au fost încălcate de vreo două ori, dar nu dureros pentru posesorul cardului. Iar inima posesorului s-a înmuiat ca o lingură de înghețată scăpată-n ciorba de pe aragaz când a văzut că ”atențiile” erau două căni cu inimioare, pentru că ”E Ziua Îndrăgostiților și pentru Mami cu Tati” și o pernă pufoasă pentru canapeaua din sufragerie, luată ”să stea Mitzu pe ea când suntem toți la un film”!
Aproape că nici nu mi-a mai păsat că în coșul de cumpărături era și un cadou pentru un băiețel, tot din motive de Valentine’s Day! Nu mi-a păsat, dar am reținut amănuntul.
O să vă spun, însă, ceva ce m-a marcat. Alecsia și-a cumpărat un cățel din plastic care face răhăței. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Sold-Out


Uneori am impresia că viața noastră e un spectacol care virtual e sold-out, dar fizic nimeni nu-și onorează rezervarea.

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment

Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014


Foto B1

Foarte mult se vorbește zilele astea de dosarul ”Microsoft”. Și mi se pare normal, ”de morți numai de bine” și dacă nici moartea unui dosar nu e un bun prilej să vorbești despre el nici că găsesc altul mai bun.
Ca la orice dosar, s-a vorbit destul și la nașterea sa. Chinurile facerii suprapunându-se cu duelul ”tăcere-gălăgie” al campaniei prezidențiale din 2014, protagoniști fiind Victor Ponta și Klaus Iohannis.
Puțină lume își amintește că tocmai imunitatea unor foști miniștri PSD a fost subiect de atacuri în acea campanie.
La confruntarea Iohannis-Ponta din studioul B1 TV, din noiembrie 2014, candidatul liberal l-a atacat direct pe social-democrat pe tema votului împotriva ridicării imunității unor pesediști sau uneperiști.
La un moment dat, Iohannis a spus: ” Așteaptă România lui Victor Ponta cu legea aministiei. Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Miron Mitrea, Dan Nica, Dan Șova, Ioan Adam, Victor Mocanu, Adrian Duicu, Bunea Stancu, Nicușor Constantinescu – 38, vă las lista, dacă doriți. Domnule Ponta, sunteți președinte PSD, eu ACL, hai să facem o treabă între bărbați. Mâine se convoacă Parlamentul, scoatem legea amnistiei și dăm liber la toate arestările. Acceptați să convocăm Parlamentul? Sunteți de acord să convocăm Parlamentul? ACL vor veni toți. Sunteți de acord să votăm împreună?” (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc


Foto Artmark

Artmark a organizat o licitație cu obiecte din perioada ceaușistă. Poate ați văzut știrea de la sfârșitul săptămânii. Multe au fost daruri primite de Nicolae Ceaușescu de ziua lui, devenită un soi de Zi Națională, sau de sărbătorile de iarnă, reduse în acei ani la Ziua Republicii și Anul Nou. Poate merită să parcurgeți odată lista să vedeți la ce gimnastică își supuneau imaginația pupincuriștii din toată țara cu aceste speciale ocazii: tablouri croșetate, covoare cu ”președintele vorbind Marii Adunări Naționale” și lista continuă, plimbând încrederea că orice om are și ceva bun prin cele mai scârbavnice unghere.
Un exponat mi-a atras atenția. Habar nu am cine l-a vândut, cine l-a păstrat, dar bine a făcut! Au cerut 30 de euro pe el și au obținut 350. Probabil l-a cumpărat vreun colecționar de autografe sau poate vreun iubitor de literatură română, ca să-l ardă sau să-l facă bucăți și să îl arunce în zeci de coșuri de gunoi de pe străzile din mai multe orașe.
E o felicitare trimisă cu ocazia noului an 1974 de conducerea Uniunii Scriitorilor. Textul e în tonul Epocii de Aur:
” Cu prilejul noului an, 1974, vă rugăm să binevoiți a primi urarea noastră fierbinte de sănătate și fericire, pentru D-voastră personal, pentru toți ai D-voastră.
Vă dorim din toată inima să vă bucurați de cât mai mari succese în munca D-voastră de creație și cetățenească, pusă în slujba Patriei și a idealurilor noastre socialiste.
Să trăiți întru mulți ani!”
Felicitarea e semnată de ”Colectivul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S. România”, adică de Marin Preda, Laurențiu Fulga, Zaharia Stancu, George Macovescu, Imre Szasz, V. Teodorescu, Arnold Hauser, Ion Hobana, Fănuș Neagu și Traian Iancu.
Pe fila din dreapta sunt și semnăturilor celor enumerați.
Nu le fac și nici nu le caut vreo vină. (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Jurnal de tătic. 9 x 365 = Offff!

De câțiva ani ani buni am răspunsul pregătit dacă Dumnezeu și-ar răsturna regulile vechi de când lumea și, ca prin minune, mama m-ar putea întreba din nou: Ce ți-ai dori de ziua ta?
Așa da uitării toate listele pe care le făceam când eram de-o șchioapă, cowboys din plastic, pistolul cu capse sau camionul cu remorcă. Aș spune, cu ochii în lacrimi: Mamă, ții minte prăjitura ta cu dulceață de caise? Aia cu blat crocant și cu zăbrele dulci de cocă arsă peste pătura de aur dulce și parfumat? Da, aia pe care o făceai mereu, de sărbători, de aniversări, duminicile când ne strângeai pe toți la masă! Da, exact prăjitura aia pe care speram mereu să nu o mai faci și apoi o devoram. Mamă, asta aș vrea de ziua mea.
Acum e rândul meu să pun întrebarea cheie:
-Alecsia, ce ți-ai dori de ziua ta?
Alecsia face 9 ani și, în timp ce-și micșorează ochii de prințesă, semn că ia o decizie importantă, gândurile mele o iau razna. Ce ar vrea să audă un tată de fată la întrebarea asta? (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Astenie de primăvară în miezul iernii

Ador zilele de primăvară, picate din senin în mijlocul iernii. Inima o ia razna, în timp ce corpul e cuprins de dulce amețeală. Și nici nu trebuie să alergi după mărțișoare!

Foto Alex Mazilu

Posted in O poză și o frază | Leave a comment

Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul

Mă uit la știri și strâng pumnul. Am mai scris aici faptul că un părinte nu poate privi unele subiecte cu obiectivitate. Eu, cel puțin, nu pot.
Acum parcurg știrile despre un incident din Constanța: trei femei au bătut un copil într-o școală. La ora când scriu aceste rânduri, femeile au fost reținute de Poliție și se dezbate dacă să fie arestate. Au primit arest la domiciliu. Între timp aflu de un tată din Timiș care a bătut un copil într-o școală.
Ce mă interesează acum este ce ar fi făcut alții în locul lor? Dacă la școala copilului este unul mai mare, repetent, violent, care îi bate pe toți, îi terorizează, cum reacționezi? Reclami, iar reclami și te ciocnești de umerii ridicați de profesori, de director. Te duci la Poliție, Protecția Copilului, Procuratură, probabil că regulile civilizației adaugă zilnic noi și noi instituții pe listă, dar rezultatul palpabil e că un profesor îți spune că părinții celui care-ți amenință copilul nu vor nici măcar să meargă la un psiholog, ce să mai vorbim de vreun efort, cât de mic, din partea lor de a remedia situația, de a înțelege măcar faptul că fiul lor este un pericol.
Gestul mamelor din Constanța este de condamnat, dar are circumstanțe atenuante. E o prostie să nu recunoaștem asta. Putem să ne amăgim cu gândiri pozitive, puternic empatice, dar adevărul este că nu ne putem îngenunchea instinctul de a ne proteja proprii pui.
Evident, inculpatele din Constanța nu epuizaseră toate căile legale, mai aveau la îndemână Poliția, Inspectoratul, dar părerea mea e că și acolo ar fi obținut tot doar ridicări din umeri. Băiatul în cauză nu are răspundere penală, neavând 14 ani împliniți, iar răspunderea părinților pentru faptele copiilor este un desiderat îndepărtat în țara noastră.
Am citit declarațiile directorului, profesorilor sau cele de la Inspectorat și de departe cea mai insultătoare mi s-a părut cea că așteaptă ca băiatul să împlinească nu știu ce vârstă ca să fie exmatriculat. Pe bune? Un profesor îmi spune exact câți ani mai am de îndurat ca fiul meu să fie amenințat și bătut?
Ok, le condamnăm pe cele trei nefericite care au bătut un caftangiu minor în școală, dar eu cred că trebuie să cântărim și ce a făcut statul pentru a nu le aduce la disperare. (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment