Bensonhurst Blues sau “Chemarea începuturilor”

Derbedeii spun că, orice ai face, nu poţi şterge complet de pe pantofi praful cartierului în care ai copilărit. Sigur, ei se gândesc la înţelegerile făcute încă din copilărie şi respectate până nu îţi mai poţi mişca picioarele, la onoarea hoţilor şi alte lucruri din astea care nu pot însemna ceva pentru tipi care despre bătăi ştiu doar optzecistele hârjoneli rockeri-depeşari sau mai modernele raiduri „pentru a face fericiţi nişte emo”. Pantoful e o metaforă, poate şi legămintele ce transced anii sunt o utopie, dar un lucru e cert, când te îndepărtezi de viaţa de stradă iei cu tine cicatricile şi tatuajele şi mai iei ceva, ce nu poţi ascunde sub costumul băncii, ziarului, partidului sau mega-companiei unde te-a purtat viaţa, privirea şi mersul. Astea se schimbă pentru totdeauna după ce ai ascultat măcar o dată ţiganii cântând balada unei bătăi ce ai câştigat-o sau a unei combinaţii reuşite. Chiar dacă Dumnezeu va vrea ca apoi tot restul vieţii sufletul să ţi se târâie în genunchi, la vedere, mersul îţi rămâne legănat şi privirea mijită, ca şi cum soarele îţi bate permanent în ochi.

Acum ajung la melodia despre care voiam să vorbesc azi, un cântec ştiut de toţi, dar înţeles de foarte puţini. E vorba despre Bensonhurst Blues. Cine nu s-a legănat măcar o dată-n viaţă pe acordurile ei? E genul de melodie bărbătească ajunsă preferata femeilor. Ascultaţi-o în celebra interpretare a olandezului Oscar Benton.


Povestea e simplă, un cerşetor îl „citeşte” pe omul care îi dă o ţigară că ascunde în spatele întregului arsenal al bogătaşului familist un tip ridicat din Bensonhurst. În New York, zona e cunoscută şi ca Mica Italie, cartierul natal al unor mafioţi celebri ca John Gotti, Vito Genovese, Frank Costello, Bugsy Siegel sau Carlo Gambino. Dar din acelaşi cartier s-au ridicat şi artişti ca Barbra Streisand. De aici sunt şi autorii melodiei, Artie Kaplan, decanul muzicii de studio newyorkeze, şi Artie Kornfeld, unul dintre cei doi părinţi ai festivalului de la Woodstock, din vara lui 1969. Iată şi interpretarea originală a lui Kaplan.


Versurile sunt geniale şi mereu actuale, dar nu au avut nici un succes între 1973, când a cântat-o Kaplan, şi 1981, când o interpretează Benton. Melodia a fost aleasă pentru coloana sonoră a filmului „Pour la peau d’un flic”, scris, regizat şi având rolul principal interpretat de Alain Delon. Filmul, un policier de serie, după mine, a lansat două lucruri: de atunci băbaţii poartă dezinvolţi sacou la blugi şi adidaşi, lucru de neacceptat până atunci, şi melodia interpretată de olandezul Benton. Pe nici una dintre aceste două componente Delon nu a pariat când a lansat filmul, ele neregăsindu-se în trailer. Succesul lor a venit după.

Am vrut să subliniez două lucruri, în primul rând internaţionalizarea poveştii scrise de Kaplan şi Kornfeld demonstrează că ea a rezonat cu suflete din toată lumea, care probabil îşi şterg zilnic pantofii în zadar şi, în al doilea rând că, acum că a venit vara, îmi e mai uşor să explic de ce am ochii mijiţi.

Redau mai jos şi versurile acestei mici capodopere rock-country-blues:

Bay Parkway wonder
You’re such a success
Your pretty secretary, ha
She say you are the best

Your face always smiling
say you sure paid your dues
But I know inside
You’ve got the Bensonhurst blues

Those custom-made ciggies
that you offer to me pretend
and pretend to care about my family

And those pictures on your desk
All them lies that you abuse
Do they know you suffer
from the Bensonhurst blues

Your grandmother’s accent
still embarrasses you
You’re even ashamed
of the French you once knew

You’re part of the chance now
They break you making the news
But I know inside
you’ve got the Bensonhurst blues

But thanks for the lesson
Cause the life that I choose
won’t make me feel like living
with the Bensonhurst blues

And don’t, don’t try to write me
And don’t bother to call
Cause I’ll be in conference Merry Christmas you all.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

One Response to Bensonhurst Blues sau “Chemarea începuturilor”

  1. Acelceeste says:

    Purtam cu si-n noi totul. Doar prezentul este realitate. Trecutul si viitorul nu exista in aceasta realitate. Este Realitatea lui Acum-aici. In acum-aici sunt cuprinse si trecutul si viitorul. Sunt toate si toti acum-aici. Trecut, prezent si viitor sunt de fapt niste conventii ele ne existand prin sine. Timpul nu exista. El se defineste prin deplasarea unor obiecte-actiuni in spatiu. Timpul este de fapt Spatiul. Astfel este o intrebare ce era inainte de a fii obiectele. Dar sa revenim.

    Purtam intr-adevar praful celor 6-7 ani de acasa toata viata dar asta este si ceva bun. Depinde foarte mult de calitatea prafului dar si de calitatea purtatorului prafului. De cat a reusit el sa fie in pas cu schimbarea. Totul se schimba asta este singurul lucru sigur din universul nostru. Asta este Calea, sansa sau nesansa.

    ok trebuie sa ma duc

    cu drag
    acelceeste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *