Când mă împiedic, alunec, dezechilibrez sau cad… Îmi placi tu

Totul era perfect. Deja vigurosul trandafir era în mâna ei, iar tuşele roşii şi groase ale petalelor se răsfrângeau pe obrajii atât de dragi. Era emoţionată. Ghicea ce ascunde cutiuţa de catifea albastră pe care el o strângea în palmă. Ştia – de ceva timp deja, uneori gândea că poate chiar de prea mult  – ce avea să răspundă la întrebarea lui. El deschise capacul şi toată lumina din încăpere se adună în faţetele îngrijit şlefuite ale minuscului diamant. Glasul lui se auzi, gâtuit de emoţie:

-Vrei să fii soţia mea?

Muzica poate nu era potrivită momentului, da’ nu poţi comanda unui biet aparat de radio ce să cânte … Deşi poate că Dumnezeu le mai potriveşte uneori şi fără a ne lăsa să-I pătrundem tainele…

Cri-Gri – Îmi placi tu

Faţa ei era strălucitoare ca diamantul, iar razele din ochii ei păreau că-l prind deja, posesive ca şi firele de aur ce fixau piatra preţioasă pe inel. Inelul… cu mişcări sigure, ea deja şi-l punea pe deget… Îi venea. El nu mai aşteptă răspunsul ei. Vorbi din nou. De data asta vocea-i era sigură, doar repetase de zeci de ori în gând ce avea de spus, poezie făceau cântăreţii din fundal, el avea ceva mai concret de aranjat:

-Atunci trebuie să ştii câteva lucruri. Dacă, în viaţa ce ne aşteaptă împreună, mă împiedic, vreau să fii aproape, să mă prind de tine. Dacă voi aluneca, să mă lovesc de tine, ca de o mantinelă, ca să ajung din nou pe drumul drept. S-ar putea să mă dezechilibrez. Vreau atunci să mă susţii, iar dacă voi cădea… să mă ridici, femeia mea…

I-a luat ceva timp să se dezmeticească. Trandafirul rupt umpluse covorul de petale. Inelul îi ardea palma… O nebună! În timp ce închidea palma peste diamant gândi că a scăpat la timp… sau poate nu alesese el bine cuvintele. Poate momentul era prost pentru a pune condiţii? Poate… Sute de întrebări îl acaparau în timp ce începu să strângă petalele de pe jos.

Undeva, în apropiere, ea îşi trăgea sufletul, sprijinită de un zid, după ce alergase. Bătăile accelerate ale inimii parcă-i vorbeau: Inelul era frumos! Puse mâna pe piept şi parcă stăpâni ritmul bătăilor. Cu mişcarea firească a oricărei femei care-şi aranjează părul alungă până şi amintirea cuvintelor inepte. Dă-l dracului, cu inelul lui cu tot! Ăsta vroia un fizioterapeut, nu o femeie! Iar inima ei e o… e o… o proastă, pentru că repeat inept “Îmi placi tuuuuuuuu!”

PS Ce ne-am face fără Ele atunci când ne împiedicăm, alunecăm, ne dezechilibrăm sau cădem? Vă spun eu, am rămâne împiedicaţi şi căzuţi. Ah, şi încă o consideraţie, împrumutată de la cineva cu mai multă experienţă: căsătoria e o lungă şedinţă de fizioterapie pentru suflete, la sfârşitul căreia, dacă iese totul bine, eşti tot mai obosit şi mai bătrân, dar mulţumit!

PPS Ascultaţi astăzi o piesă inedită a celor de la Cri-Gri, abia mixată de Victor Panfilov. Înfiinţată din 1996, formaţia suferă, din punctul meu de vedere, de lipsa popularizării şi e păcat pentru că muzica lor, profund urbană, e o pată de culoare şi inteligenţă. Şi nu putem spune că muzica româneasă nu duce lipsă şi de altfel de culori decât părul solistelor… Piesa va face parte din albumul Best Off, ce va fi lansat în toamnă.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

6 Responses to Când mă împiedic, alunec, dezechilibrez sau cad… Îmi placi tu

  1. Pingback: If tomorrow never comes…. « lunapatrata

  2. Pingback: Poveste de vis (41) « Teo Negură

  3. Pingback: Asculta-ti inima… « lunapatrata

  4. Pingback: Distilerie blogger-istică. Beţivul de cuvinte « Teo Negură

  5. Pingback: Ziua si blogul… « lunapatrata

  6. Florin says:

    V-am descoperit saitul prin intermediul blogului d-ului Anatol Basarab si nu regret asta. Aici totul este la superlativ. Atat textul cat si muzica. Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *