Scandalurile Șerban Nicolae și Victor Ponta miros a diversiuni

Observând desfășurarea a zeci de campanii de presă din ultimii ani, poți afirma, cu mâna pe inimă, că strategiile propagandiștilor de dreapta și cele ale agitatorilor de stânga diferă foarte mult, dar fiecare dintre ei și-a păstrat și perfecționat metoda încă de pe vremea strămoșilor ideologici, cederiștii și feseniștii. O să încep cu agitatorii de dreapta, pentru că restul materialului va fi dedicat celor de stânga. ”Dreptacii” au o metodă clară atunci când vor să impună pe agenda publică o anumită informație: orchestra lor de alămuri țipă obsesiv un mesaj unic. Oricare ar fi subiectul discuției, orice i-ai întreba, răspunsul lor e același: ”Uite ce grozăvie s-a întâmplat!” Dacă li se spune că nu ăsta e subiectul, sar ca arși și urlă că se mușamalizează oroarea! Cu timpul, mesajul e repetat atât de des încât pare că e cel mai important din istoria recentă a țării.
Dimpotrivă, strategia stângii a fost mereu de a nu răspunde la primul val de acuze. Să spere că interlocutorul se va plictisi să repete în gol același mesaj și că disputa se va încheia de la sine. Când au posibilitatea de a controla agenda publică, agitatorii de stânga au preferat soluția diversiunii, pentru a ieși dintr-o situație încurcată. Așa se face că, taman când te concentrezi pe un subiect, apare o altă temă și îți e imposibil să nu o dezbați.
De aceea, când aud cinci propagandiști cunoscuți ca fiind de dreapta că strigă un mesaj unic, încep să fiu atent, poate deslușesc ce efect urmăresc de fapt. Tot așa, când în mijlocul unui scandal care ține stânga în corzi, apare un subiect nou, sunt atent la felul în care, încet-încet, se lasă tăcerea peste principalul motiv de ceartă.
Din aceste motive nu-mi plac două teme care ne asaltează de ceva vreme. Prima este amendamentul făcut de senatorul Șerban Nicolae la Legea Grațierii. Acest amendament are în el confirmarea tuturor atacurilor care au vizat PSD în ultimii ani. Să faci o asemenea lege – în mijlocul disputei pentru OUG 13 – pare prostia supremă. Totuși nu se poate să nu remarc o serie de avantaje politice pe care le aduce apariția acestui scandal, stârnit de inițiatorul amendamentului care oricum era unul dintre cei mai antipatizați pesediști pentru adversarii partidului. Adică nu are nimic de pierdut.
În primul rând, atenția s-a mutat de la Guvern la Parlament, asta în condițiile în care, de la promulgarea Bugetului încoace, până și președintele Klaus Iohannis se străduiește destul de mult să-și repare relația cu Cabinetul Sorin Grindeanu. Apoi acest amendament a permis principalilor lideri ai PSD să se declare împotriva grațierii faptelor de corupție, tocmai când aveau mai mare nevoie, adică aveau de discutat cu străini, Liviu Dragnea în Israel și Grindeanu cu liderii europeni.
Plus că nu cred că ar fi vreun politician din cele două mari partide, PSD și PNL, care să fie chiar atât de supărat dacă ar trece un asemenea amendament.
Al doilea scandal care intrigă este cel al plecării lui Victor Ponta din PSD. El are trei componente, despre care se discută de mult timp, încă din timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Prima este așa-zisa scoatere de pe liste a membrilor Guvernul Ponta și marginalizarea lor. A doua este eterna ceartă dintre Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin și, în fine, a treia, ruperea dintre UNPR și PMP.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Nu te purta ca un idiot, oferă măcar o floare astăzi! Și cum se sărbătorea Ziua Femeii când femeile de acum erau fete


Ziua Femeii, Ziua Mamei, spune-i cum vrei, pare a fi una dintre cele mai hulite zile speciale din parcursul unui an. Mulți o consideră o serbare comunistă, preluată și la noi în cei 50 de ani de spălare de creiere și apoi păstrată mai mult pentru a satisface lăcomia principalelor beneficiare ale serbării, funcționare de ghișeu, cadre didactice sau cine știe ce doamne sau domnișoare întâlnești în fatidica zi. Alții spun că e o zi dedicată doar discuțiilor interminabile și goale de efect despre discriminare, violență sau emancipare. Eu cred că, indiferent de la ce a plecat, e o zi în care să ne amintim că suntem, totuși, diferiți de partenerele noastre de planetă. Diferiți, într-un sens frumos în ceea ce le privește.
De la început vreau să spun că știu rolul jucat și de această zi în propaganda din anii comunismului, când, de exemplu, din cele două ore de program de televiziune pe zi, cât rămăseseră în ultimii ani ai lui Nicolae Ceaușescu, 10 minute erau destinate ”tâmpirii” copiilor. Da, nicio generație, nicio categorie socială – sau, cum le plăcea ”limbarilor” de lemn să spună: ”categorie socio-profesională sau de vârstă” – nu scăpa picăturii zilnice de otravă ”materialist-dialectică”.

abecedarul

Uite, până și materialul ăsta îl voi ilustra cu o poză luată de pe net, un text din cărțile de citire ale începuturilor anilor ’80, care are și el un strop din stereotipiile vremii, menite uniformizării celor care urmau să devină ”omul nou, făurar al societății socialiste multilateral-dezvoltate”:
La televizor
Mama deschide televizorul. Paraschiva și Chiriac vin repede. E ora copiilor. Apare Mihaela. Ea stă de vorbă cu școlarii din clasa întîi.
-Am aflat că învățați bine și mă bucur, spune Mihaela. Acum, puteți citi și socoti. Ați învățat multe poezii. Desenați și cîntați frumos. Ba chiar, de 8 Martie, ați trimis felicitări mamei și tovarășei învățătoare. Bravo copii!
Paraschiva și Chiriac sar în sus de bucurie.

Până și desenul era din categoria mesajelor ce ar fi trebuit să le purtăm tatuate pe creier: călăuzit de raza de lumină a partidului, televizorul a pătruns până în satele îndepărtate și ”oamenii muncii de la sate” întâmpinau bucuria Telejurnalului sau a ”Arcului peste timp” îmbrăcați în straie de sărbătoare!
Așa și? Au reușit aceste mesaje – și altele zeci de mii care asaltau o populație înfometată, înfricoșată și înfrigurată – să preîntâmpine evenimente cum aveau să fie Revoluția sau Piața Universității? Evident că nu. Mintea umană selectează ce reține din amalgamul de informații care i se varsă-n minte. Sigur, au o influență, dar nu una decisivă pentru generații întregi. Fac o paranteză: așa cum nu vor mai avea efect, peste ani, nici multe din mesajele care azi par să ne izbească la tot pasul.
Tot ce e forțat, nefiresc naturii umane e respins până la urmă de mintea omului întreg la cap.
Așa că și din ”scârbavnica serbare comunistă” a zilei de 8 Martie păstrez ce nu e contra-naturii: scrisoarea colorată strâmb, la care munceam zile întregi, pentru mama sau bunica, buchetul dus unei învățătoare căreia îi păstrez și astăzi calde amintiri sau cel de ghiocei pe care bunicul mi-l strecura la capul patului în seara de 7 și a doua zi dimineața, când făceam ochi, îl ofeream mamei, mândru ca și cum eu l-aș fi cules.
Sfatul meu – pe care nu-l ofer nimănui, doar îl notez pe acest blog, dacă îl voi uita vreodată – este cam așa: Nu vezi de ce copilul tău să-i ducă un buchet de flori profesoarei? Nu-i trimite florile. Nu vrei să-i dai o zambilă celei de la ghișeul la care te-ai nimerit tocmai azi, cu un vraf de acte pentru multiplicat? Nu-i da. Amâni cu o zi vizita la doctoriță? Perfect, ai rămas cu banii de 3 narcise. Dar nu te purta ca un idiot, oferă măcar o floare astăzi, unei femei dragi, cui vrei tu, mamă, soră, nevastă, amantă sau fiică! Tu pierzi dacă nu faci asta.
Așa se face că am rămas
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Oscarul a devenit un fel de Eurovision! Dacă eu trebuia să aleg doar între Moonlight și Lala Land, Oscarul se amâna un an

Mare agitație, ca în fiecare an, cu festivitatea de decernare a Oscarurilor. Anul ăsta parcă un pic mai multă, dat fiind faptul că s-au încurcat borcanele cu mierea faimei și… premiul a traversat de la un film la altul pe un curcubeu.
Sincer, acum vorbesc în necunoștință – parțială – de cauză. Am început amândouă filmele care și-au disputat supremația. Nu l-am văzut pe niciunul până la capăt, nu din cauza vreunei aroganțe intelectuale, ci pur și simplu am considerat că-mi pierd timpul urmărind finalul unor povești care nu m-au prins până spre jumătatea lor. În definitiv, sunt obiecte de consum și, ca la o ciocolată care nu te ”fură” de la prima pătrățică, poți s-o lași neterminată pe marginea farfurioarei.
Unul dintre filme e o poveste din gategoria ”gândește pozitiv”, cu o muzică departe de gustul meu. Asta nu înseamnă cu nu or fi și oameni cărora le place. Poate nu au ascultat jazz-ul anilor de aur, poate li se pare mai bună copia decât originalul. Habar nu am și nici nu mă frământă. Iar figura cu două finaluri am aflat-o de la alții, care au avut timp să-l vadă pe tot.
Celălalt film m-a lăsat rece, e a mia dramă de acest fel lansată în ultimii ani și nici nu simt că va avea impactul unor filme ca Străzile din Philadelphia sau Brokeback Mountain.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Adevărul despre întâlnirea Iohannis-Grindeanu


Un episod foarte interesant al luptei dintre palatele Cotroceni, Parlamentului și Victoria este anunțata întâlnire dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Sorin Grindeanu. Extaziații deținători ai adevărului absolut au expus imediat – și fără drept de apel – realitatea LOR despre acest eveniment: ”Iohannis îl cheamă la ordine pe Grindeanu!” și ”PSD își trimite emisarii la Cotroceni ca să-i explice lui Iohannis programul de guvernare”. Are vreuna dintre aceste tabere dreptate?
Opinia mea e că o asemenea întâlnire poate însemna finalul unei perioade mult prea tensionate ca să devină vreodată productivă pentru vreuna dintre părți – fie și doar electoral, dacă de social și economic nu le pasă.
Care poate fi scenariul cel mai negativ? Cel mai întunecat sfârșit al întâlnirii de miercuri este ca, după discuția cu premierul și ministrul de Finanțe, Iohannis să iasă public și să spună că programul de guvernare nu este realizabil, să ceară Guvernului să-l modifice și să amenințe că va retrimite fiecare reformă a PSD la Parlament, cerând probabil la fiecare dintre ele să se specifice mai clar sursele de finanțare.
E ăsta un scenariu atât de negru? Sau, mai bine spus, este ăsta un scenariu care nu se manifestă deja public? Opoziția de după 11 decembrie constă în câteva declarații mieunate ale liberalilor surprinși pe holurile Parlamentului sau în postări amar-umoristice pe wall-urile useriștilor. Iohannis în schimb, la depunerea jurământului de către Guvern, a spus deja că așteaptă de la Cabinet să i explice soluțiile pentru majorările de venituri și reducerile de taxe. Mai mult, pe Legea celor 102 de taxe a experimentat retrimiterea legilor în Parlament. Evident, produce disconfort și întârzieri, dar rezultatul final e nul. Repetată la nesfârșit, metoda nu e decât o sursă de iritare și finalul fiecărui demers este un nou titlu de genul: ”Iohannis îngenuncheat pe Legea…”
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Unde au dispărut colindătorii?

editorial-2-ianuarie

Nu, nu-mi e dor de puradelul care-ți bătea-n ușă cu furie până-i deschideai și apoi îngâna rapid un cântec, având mâna întinsă după o pomană, de la primul până la ultimul vers al colindei. Nici de gunoierul care urla de la lift că e Anul Nou și-și cerea dreptul. Dar anul ăsta mi-au lipsit copiii din bloc sau grupul de 3-4 adolescenți care plimbau de la un etaj la altul o chitară și câteva versuri frumoase.
Știți la ce mă refer? Mă gândesc la vocile alea frumos armonizate, lucrate în ore bune de repetiție, care îmbrăcau ecoul scării cu un colind sau două. Când deschideai ușa, ochiul se încânta și el: câțiva tineri frumoși, fete sau băieți, grupați în jurul celui care cară și o chitară. Sau mi-a lipsit corul de tineri de la ”seminar”, picătura aia de muzică și religie care se îmbina perfect cu aroma de cozonaci abia scoși din cuptoare.
Anul ăsta mi-a lipsit și gașca de copii din bloc, grupul ăla bine definit, cu cel mic, care e și cel mai conștiincios la versuri, cu dolofanul ale cărui mustăți maronii arată că nu a avut răbdare să ajungă acasă cu ciocolatele primite și cu cel mai mare, purtând desaga în care adună plata efortului de a ura toate cele bune.
Mi-am dat seama că au dispărut toate aceste umbre frumoase ale unui trecut nu prea îndepărtat când am văzut, acum, după Anul Nou, că era intact coșulețul cu batoane de ciocolată pus în hol, să fie la îndemână. Neatinse erau și bancnotele de 1 leu, puse sub coș.
În timp ce banii îi băgam în buzunar și rupeam ambalajul de la o ciocolată – cu praf de cocos, preferatele mele – m-am întrebat ce s-o fi întâmplat cu toți acești copii și tineri?
(mai mult…)

Posted in Editoriale | 2 Comments

Cel mai nou scenariu privind viitorul viitorului Guvern PSD-ALDE…


În ultimele ore care mai sunt până va fi anunțată propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier, scenariile se înmulțesc. Pe lângă nume de posibili premieri sau liste de favoriți pentru diversele fotolii de ministru, circulă și scenarii despre evoluția viitorului Cabinet.
Unul dintre ele spune că un grup de parlamentari PSD și ALDE va iniția, totuși, după ianuarie un demers la Curtea Constituțională împotriva Legii 90/2001, cea care a împiedicat acum PSD să îl desemneze pe președintele său la conducerea Cabinetului. O altă variantă este că va fi inițiată o amendare în Parlament a Legii buclucașe.
Un asemenea demers i-ar elibera calea lui Liviu Dragnea spre Palatul Victoria. Dar ar mai conta? Poate doar de palmares politic, pentru că e greu de crezut că ar avea și efecte practice. Ce ar însemna ”efecte practice”? Să fie premier iar asta e greu de crezut.
Cum ar putea face rocada? Greu, dacă nu imposibil. O soluție ar fi ca Dacian Cioloș să rămână premier până s-ar pronunța Curtea Constituțională pe excepțiile ridicate sau Parlamentul pe eventualele amendamente. Imposibil, incredibil și improbabil. O altă variantă ar fi ca premierul desemnat acum și validat de Parlament să-și dea demisia și să-i cedeze locul lui Dragnea. Iar e greu de crezut că un premier votat de 60% din parlamentari va accepta să fie un figurant într-o scenetă de tip ”Dragă, Stolo”.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Caut ”Lider al Opoziției”. O prostie post-electorală

De câteva zile tot aud expresia ”liderul Opoziției”, titlul fiind atribuit pe rând câte unei persoane mai cunoscute din așa-zisa ”coaliție anti-PSD”. Coaliție care s-a dovedit – atât înainte cât și după alegeri – că nu există. Sau, dacă or fi unii care au înțelegeri subterane, nu le ajută la nimic.
Titlul este, evident, o minciună, o invenție. Clar nu există un lider al Opoziției, cea mai clară probă fiind aceea că Opoziția nu acționează unitar, ci pare o adunătură de indivizi care preferă să se bată între ei, în loc să se unească. Caută câte o temă colaterală – de obicei găsește cineva un articol de lege care le poate folosi pe moment, în principal pentru a-l stopa pe Liviu Dragnea – și pare că declarațiile lor sunt unitare, dar o secundă mai târziu unitatea dispare din nou. Și lasă în urmă mirosul aspru al trădărilor, minciunilor și loviturilor pe la spate.
Titlul i-a fost acordat, la început, lui Klaus Iohannis, nu pentru că ar avea cine știe ce merite în lupta electorală abia încheiată, ci pentru că, în ciuda scorului de pe tabela de marcaj, a încercat să facă un mișmaș, să mute ALDE dintr-o tabără în alta. De la început trebuie spus că ”lider al opoziției” e un titlu care nu are cum să-i facă onoare unuia care, teoretic, este la Putere. E un nonsens și de aceea cei care vor să îl folosească preferă ”Lider al Dreptei”, nume care pare să-i placă președintelui, chiar dacă el nu înseamnă nimic.
Nici acum – după ce au trecut câteva zile bune – nu reușesc să înțeleg de ce a acceptat Călin Popescu Tăriceanu să se vadă cu Iohannis. Posturi în Guvern, șefia PNL, masa s-a umplut sub ochii lui Călin Popescu-Tăriceanu, doar-doar renunță la PSD și face alianță cu… Chiar, cu cine? Cu Traian Băsescu, unul cu care s-a bătut între 2005 și 2008, pe viață și pe moarte? Cu un partid, PNL, de unde a fost exclus și dinspre care i-au venit în ultimul timp cele mai dure injurii?
Fac o pauză din seria pretendenților la titlul de ”Liderul Opoziției” pentru că eu cred că e important de spus că persoana care face o ofertă altuia propune un schimb pe care el l-ar considera acceptabil. Ar putea Iohannis să se asocieze cu cineva care l-a terfelit sau pe care l-a terfelit?
Nu știu răspunsul, dar al doilea de pe listă e Traian Băsescu. El, dacă ar fi desemnat ”lider” ar conduce pe cine? Are două variante.
Prima ar fi să atragă în PMP fugari din PNL, întărindu-și partidul, poate chiar aducându-l peste USR și să spere că va crește destul până la următoarele alegeri. Totuși, prin declarații războinice el pare să le comunice foștilor pedeliști deveniți liberali acum 2 ani că nu are nevoie de ei.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Divorț de soțul pe care nu l-a văzut de 37 de ani. Poveste din România reală

editorial-14-decembrie

Uneori viața chiar bate filmul. Îl snopește, nu alta! De obicei, în anii de când suntem împreună, eu aduc acasă poveștile greu de crezut, poate și fiindcă de o viață caut cele mai ieșite din comun întâmplări. De data asta, a fost rândul soției mele să culeagă, dintr-o sală de tribunal, fiind avocată, o poveste absolut tulburătoare. A descris-o așa, pe pagina ei:
De prin sala adunate…
Ordinea 32 (sect. 5)(obiect-divorţ):
Grefiera: „Reclamanta: C. Gabriela!”
„Prezent!” – se aude o voce stinsă din fundul sălii aglomerate…
Încet, spre pupitru înainta o bătrânică de 74 de ani, cocoşată la aproape 90 de grade şi sprijinită de un baston foarte solid.
Ajunsă în faţă, a ridicat greoi fruntea către instanţa, spunând că ea e reclamanta…
Sala amuțise. Vedem multe şi nevrute prin instanţe, dar divorţurile între doi bătrânei sunt excepţii la care ridicăm ochii şi ascultăm cu atenţie şi toleranţă…
Pârâtul nu răspundea, instanţa strigă insistent la bătrână (crezând că are probleme cu auzul) unde şi dacă soţul de care divorţează e prezent…
Calmă, bătrână i-a răspuns:
„Nu ştiu, Maică, dacă e aici! Nu ştiu dacă îl mai cunosc sau cum arată! Nu l-am mai văzut de 37 de ani !!!”
Rumoare în sala…
Instanța: „Atunci vă rog să mai așteptați ! Poate apare !”
I-am spus: Pe bune? Altceva nu inventai și tu?
În loc de răspuns a căutat ceva pe telefon și mi-a arătat rezumatul unui dosar pe arhiva online a Judecătoriei Sectorului 5. E un divorț ”fără minori” – era și culmea la doi oameni care nu s-au văzut de 37 de ani să aibă un copil de până-n 18 ani! – înregistrat la 26 mai 2016. Femeia cerea divorțul, probabil îngrijorată că i se apropie sfârșitul și se teme să nu apară vreun moștenitor de care să nu fi auzit niciodată sau să nu apară chiar soțul, pretinzând jumătate din puținul pe care probabil că-l consideră ”agoniseala de o viață”. Sau poate s-a remăritat în anii când îl credea mort. Cine știe ce-o ascunde femeia ”în unghi drept”.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Aroganța și incompetența au stârnit din nou emoția colectivă. Și au dat peste cap calcule electorale. Ca în 2014! Ca în 2000!

jurnal 21

O să se spună multe despre aceste alegeri parlamentare. Se vor căuta explicații de tot felul și cei frustrați de rezultate vor jigni cumplit tabăra câștigătoare sau chiar își vor tăvăli susținătorii, făcându-i leneși, indolenți sau mai știu eu cum.
Adevărul este foarte simplu. Am văzut votanți mulți – în marjele altor confruntări electorale – și, dată fiind ora la care s-a votat masiv, am simțit că o anumită tabără a fost încrâncenată. De data asta e vorba de alegătorii relativei Stângi. Când s-a votat masiv după-amiaza și seara, a fost încrâncenarea celor care au convingeri de Dreapta.
Pe 11 Decembrie, eu am recunoscut trăsăturile a două răsturnări de situație electorală care au făcut carieră în disputele sociologilor. E vorba de alegerile din 2000 și de cele din 2014.
În 2000, s-a votat masiv – la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale – cu tot ce n-avea legătură cu CDR. De ce? Cred eu că explicația a fost dezamăgirea cumplită față de Convenție și Emil Constantinescu, comparativ cu gradul de așteptare extraordinar atunci când au câștigat, în 1996. Plângea lumea în piețele marilor orașe când, în 1996, s-a anunțat că pierd ”feseniștii”. Apoi a urmat spectacolul deciziilor naive, infantile, uneori, certuri interminabile. Și toată această incompetență a fost îmbrăcată într-o mantie de Aroganță. Cu ”A” mare.
În 2000, dezamăgirea s-a transformat în tușul ștampilei! În al doileaa tur, românii i-au propulsat pe Ion Iliescu și pe Corneliu Vadim Tudor.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Unde să ne băgăm, dragi partide, referendumul din primăvară, dacă la Curtea Constituțională sunt recunoscute căsătoriile unisex? Miza ”Curcubeu” de la Curtea Supremă a SUA ( episodul al treilea)

Participanti la Parada Gay Fest defileaza, sambata, 23 mai 2009, in Bucuresti, pe bulevardul Unirii.

Participanti la Parada Gay Fest defileaza, sambata, 23 mai 2009, in Bucuresti, pe bulevardul Unirii.


Foto Răzvan Vălcăneanțu/evz.ro

Motto: ”Decizi Curții efectiv jefuiește poporul de dreptul de a se guverna singur” (vezi în text cui îi aparțin aceste cuvinte)

Când pui mâna pe clanța unei toalete publice și e udă, primul tău gând este… ”sper că e apă”. Asta pentru că oamenii sunt, prin definiție, optimiști. Sincer, șansa de a nu fi apă e destul de mare. Dar dacă în toaleta respectivă apa este oprită… șansa de a fi optimist scade tulburător. Spre zero.
Astea sunt doar câteva gânduri după ce am oprit câteva zile serialul despre Miza ”Curcubeu” de la Curtea Supremă a SUA și am privit politicienii români – toți, dacă e să-i asimilăm pe fiecare majorității din partidele din care fac parte – dezbătând inițiativa Coaliției pentru Familie. Și uite așa am constatat că e clanța udă și că izvorul care alimenta robinetul de la baie e oprit.

27 octombrie – adevăratul ”referendum”

Am văzut cum – sub presiunea a 3 milioane de votanți – partidele au cedat, pe rând, presiunii și au promis că vor trece rapid prin Parlament amendamentul la Constituție care nu va permite însoțirea cu acte a două persoane de același sex. Unul câte unul, partidele au cedat și au promis că vor rezolva rapid totul și, în aprilie, vom avea un referendum.
Am avut răbdare și am mai amânat continuarea poveștii despre îndreptarul primit de profesorii din provincia Alberta, Canada. În această broșură, dascălii sunt instruiți cum să facă să nu discrimineze elevii, indiferent de genul pe care îl au. Adică să nu se simtă nebăgați în seamă cei morfologic bărbați, dar femei din punct de vedere social, nici cei vice-versa, dar să se regăsească în materia predată și copii non-gen, cei de gen-fluid sau two-spirit.
Dar, ce să fac, evenimentele vin peste mine, și mai amân un strop chestia asta.
Așa, să revin, ultimul care s-a răzgândit a fost președintele nostru. Care nu ne-a mai împărțit în fanatici și toleranți…
Ah, ceva important: în materie de exprimare corectă politic, președintele e mai demodat decât pantalonii ăia cu două funduri! Modern nu se mai spune ”tolerant”, ci ”inclusiv”, pentru că ”toleranța pentru diversitate” e un sentiment peste care am trecut, acum ne zbatem să facem un spațiu inclusiv pentru toți. Dar ce să le ceri ăstora! Politicienii noștri au rămas la blugii prespălați turcești!

Ferește-mă, Doamne, de proști!

Dacă subiectul nu ar fi serios, aș bate și două mătănii, pentru că e clar că declarațiile politicienilor nu au nici cea mai mică bază legală. Și e păcat. Pentru că e o minciună heirupistă de campanie, în care mulți cred.
”Referendum în aprilie” e o lozincă și nimic mai mult.
Să vă spun de ce cred asta: nici măcar unul dintre zevzecii din politică care au promis că fac și dreg pentru păstrarea familiei tradiționale nu a amintit că pe rolul Curții Constituționale – instituția din aripa vecină lor, în Casa Poporului – este procesul de declarare ca neconstituționale a unor prevederi din Codul Civil.
Da, e vorba de excepția ridicată de soții Coman-Hamilton în procesul prin care vor să silească statul român să recunoască mariajul lor din Belgia. Procesul are următorul termen peste câteva zile, pe 27 octombrie. Poate chiar atunci se pronunță Curtea.
Uite cu ce pierd timpul, în loc să vă spun lucrurile importante despre felul cum va evolua și la noi corectitudinea politică!
Dar trebuie explicat ce se întâmplă. Pentru că politicienii, grăbiți să ne smulgă 3 milioane de aplauze, nu au avut timp.
Ei, pur și simplu, nu puteau să promită organizarea referendumului pentru modificarea Constituției – așa cum a cerut Coaliția pentru Familie – înainte de a vedea ce decide Constituționala. Așa e de bun-simț. Dar la ce folosește bunul simț în campanie? Mai mult încurcă.

Hetero-politica și Curtea

Normal era ca partidele să spună așa: ”Hai să vedem ce decide Curtea pe 27 octombrie și, dacă decizia lor ne va permite, sprijinim inițiativa! Dacă nu, vom găsi alte căi, modificăm mai multe legi sau articole din Constituție.”
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment