”Fie ca”… BFF și zeii în pielea goală

Am așteptat să treacă toată furia sărbătorilor ca să îmi notez câteva gânduri încolțite în această perioadă.
Ele sunt legate de noul ”război mondial” dintre hatteri și cei care transmit de sărbători mesaje de felicitare tuturor celor din agenda telefonului sau din lista de prieteni de pe Facebook.
Au, ce chin, ce dor, ce jale! I-am văzut pe unii cum se dădeau de ceasul morții, amenințând cu afurisenia supremă a rețelelor de socializare, block-ul. Alții se plângeau că nu mai suportă avalanșa de mesaje care-i acoperă, îi sufocă, le blochează toată tehnica din casă, de la telefonul mobil la senzorul de gaze din bucătărie. Sincer, am dubii că respectivii au fost chiar atât de băgați în seamă, dar e posibil să mă înșel sau poate sunt hiper-sensibili și de la două mesaje în sus le sare muștarul.
Pe de altă parte, parcă și maniacii ”mass-mesajelor” au fost mai timizi anul ăsta și, gândindu-mă acum la asta pentru prima oară, parcă scade numărul lor de la an la an.
Prima oară nebunia asta a apărut odată cu telefoanele mobile, prin 1996 sau 1997. Atunci, gheața a fost spartă de diverse companii, care-și felicitau clienții sau potențialii clienți prin mesaje care mai pioase, care mai haioase. Uite așa se făcea că te trezeai că-ți urează ”Crăciun fericit!” nu știu ce fabrică de ciorapi sau, cum mi se întâmplă acum mie, o marcă de spirtoase îmi urează toate cele bune și îmi spune că mă așteaptă în diverse locații, deși nu beau alcool de ani buni!
Dar nu mă deranjează, nu mă supără. (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014


Foto B1

Foarte mult se vorbește zilele astea de dosarul ”Microsoft”. Și mi se pare normal, ”de morți numai de bine” și dacă nici moartea unui dosar nu e un bun prilej să vorbești despre el nici că găsesc altul mai bun.
Ca la orice dosar, s-a vorbit destul și la nașterea sa. Chinurile facerii suprapunându-se cu duelul ”tăcere-gălăgie” al campaniei prezidențiale din 2014, protagoniști fiind Victor Ponta și Klaus Iohannis.
Puțină lume își amintește că tocmai imunitatea unor foști miniștri PSD a fost subiect de atacuri în acea campanie.
La confruntarea Iohannis-Ponta din studioul B1 TV, din noiembrie 2014, candidatul liberal l-a atacat direct pe social-democrat pe tema votului împotriva ridicării imunității unor pesediști sau uneperiști.
La un moment dat, Iohannis a spus: ” Așteaptă România lui Victor Ponta cu legea aministiei. Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Miron Mitrea, Dan Nica, Dan Șova, Ioan Adam, Victor Mocanu, Adrian Duicu, Bunea Stancu, Nicușor Constantinescu – 38, vă las lista, dacă doriți. Domnule Ponta, sunteți președinte PSD, eu ACL, hai să facem o treabă între bărbați. Mâine se convoacă Parlamentul, scoatem legea amnistiei și dăm liber la toate arestările. Acceptați să convocăm Parlamentul? Sunteți de acord să convocăm Parlamentul? ACL vor veni toți. Sunteți de acord să votăm împreună?” (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc


Foto Artmark

Artmark a organizat o licitație cu obiecte din perioada ceaușistă. Poate ați văzut știrea de la sfârșitul săptămânii. Multe au fost daruri primite de Nicolae Ceaușescu de ziua lui, devenită un soi de Zi Națională, sau de sărbătorile de iarnă, reduse în acei ani la Ziua Republicii și Anul Nou. Poate merită să parcurgeți odată lista să vedeți la ce gimnastică își supuneau imaginația pupincuriștii din toată țara cu aceste speciale ocazii: tablouri croșetate, covoare cu ”președintele vorbind Marii Adunări Naționale” și lista continuă, plimbând încrederea că orice om are și ceva bun prin cele mai scârbavnice unghere.
Un exponat mi-a atras atenția. Habar nu am cine l-a vândut, cine l-a păstrat, dar bine a făcut! Au cerut 30 de euro pe el și au obținut 350. Probabil l-a cumpărat vreun colecționar de autografe sau poate vreun iubitor de literatură română, ca să-l ardă sau să-l facă bucăți și să îl arunce în zeci de coșuri de gunoi de pe străzile din mai multe orașe.
E o felicitare trimisă cu ocazia noului an 1974 de conducerea Uniunii Scriitorilor. Textul e în tonul Epocii de Aur:
” Cu prilejul noului an, 1974, vă rugăm să binevoiți a primi urarea noastră fierbinte de sănătate și fericire, pentru D-voastră personal, pentru toți ai D-voastră.
Vă dorim din toată inima să vă bucurați de cât mai mari succese în munca D-voastră de creație și cetățenească, pusă în slujba Patriei și a idealurilor noastre socialiste.
Să trăiți întru mulți ani!”
Felicitarea e semnată de ”Colectivul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S. România”, adică de Marin Preda, Laurențiu Fulga, Zaharia Stancu, George Macovescu, Imre Szasz, V. Teodorescu, Arnold Hauser, Ion Hobana, Fănuș Neagu și Traian Iancu.
Pe fila din dreapta sunt și semnăturilor celor enumerați.
Nu le fac și nici nu le caut vreo vină. (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul

Mă uit la știri și strâng pumnul. Am mai scris aici faptul că un părinte nu poate privi unele subiecte cu obiectivitate. Eu, cel puțin, nu pot.
Acum parcurg știrile despre un incident din Constanța: trei femei au bătut un copil într-o școală. La ora când scriu aceste rânduri, femeile au fost reținute de Poliție și se dezbate dacă să fie arestate. Au primit arest la domiciliu. Între timp aflu de un tată din Timiș care a bătut un copil într-o școală.
Ce mă interesează acum este ce ar fi făcut alții în locul lor? Dacă la școala copilului este unul mai mare, repetent, violent, care îi bate pe toți, îi terorizează, cum reacționezi? Reclami, iar reclami și te ciocnești de umerii ridicați de profesori, de director. Te duci la Poliție, Protecția Copilului, Procuratură, probabil că regulile civilizației adaugă zilnic noi și noi instituții pe listă, dar rezultatul palpabil e că un profesor îți spune că părinții celui care-ți amenință copilul nu vor nici măcar să meargă la un psiholog, ce să mai vorbim de vreun efort, cât de mic, din partea lor de a remedia situația, de a înțelege măcar faptul că fiul lor este un pericol.
Gestul mamelor din Constanța este de condamnat, dar are circumstanțe atenuante. E o prostie să nu recunoaștem asta. Putem să ne amăgim cu gândiri pozitive, puternic empatice, dar adevărul este că nu ne putem îngenunchea instinctul de a ne proteja proprii pui.
Evident, inculpatele din Constanța nu epuizaseră toate căile legale, mai aveau la îndemână Poliția, Inspectoratul, dar părerea mea e că și acolo ar fi obținut tot doar ridicări din umeri. Băiatul în cauză nu are răspundere penală, neavând 14 ani împliniți, iar răspunderea părinților pentru faptele copiilor este un desiderat îndepărtat în țara noastră.
Am citit declarațiile directorului, profesorilor sau cele de la Inspectorat și de departe cea mai insultătoare mi s-a părut cea că așteaptă ca băiatul să împlinească nu știu ce vârstă ca să fie exmatriculat. Pe bune? Un profesor îmi spune exact câți ani mai am de îndurat ca fiul meu să fie amenințat și bătut?
Ok, le condamnăm pe cele trei nefericite care au bătut un caftangiu minor în școală, dar eu cred că trebuie să cântărim și ce a făcut statul pentru a nu le aduce la disperare. (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei


Foto: Suspectul agresiunii sexuale din 5 ianuarie 2017

O întrebare simplă, la care răspunsul nu e simplu de oferit de anchetatori: câte agresiuni a comis pedofilul din Drumul Taberei? 2? 4? 6? Până la prinderea nenorocitului nu vom avea un răspuns. Altă întrebare: câte agresiuni mai face până a fi prins? Sunt întrebări normale, normale pentru că noi, părinții, suntem paranoici atunci când e vorba de copii.
Ca părinte și mai ales ca tată de fete cazul ”Pedofilului” din lift îmi dă fiori. Fiori de spaimă, normal. Și de neputință, pentru că, analizând desfășurarea evenimentelor, nu poți să nu observi că soluția nu e decât una: să nu-ți lași niciodată copiii nesupravegheați. Altfel e un joc al hazardului: unul dintre ”vânătorii” de senzații tari poate apărea în calea lor și să îi traumatizeze pentru mult timp sau, la fel de bine, se poate ca ei să zburde liberi și fericiți o copilărie întreagă fără ca vreun nenorocit din ăsta să le întunece lumea!


Foto: Suspect de agresiune asupra a 4 copii, într-un lift din cartierul Titan, 10 iunie 2015

Am găsit cazuri nerezolvate din 2012, 2015 și cine știe câte or mai fi. Ele nu trădează o lipsă de profesionalism a anchetatorilor pentru că vorbim de agresori care nu fac parte din anturajul victimelor, frecventează locurile unde atacă doar pentru scurt timp, cât să ”ochească” o victimă și să descopere puțin din topografie. E vorba de agresori ”random”, cum îi numesc criminologii, adică își aleg victimele la întâmplare sau după criterii doar de ei știute.
Spaima îmi e alimentată de corul de experți criminaliști, psihologi, psihiatri sau idioți pozitivi specializați în parenting care mă asaltează de pe toate posturile de televiziune. Cel mai enervant mesaj este ”să nu lăsăm frica să ne schimbe comportamentul”. ”Să nu îngrădim libertatea copilului”!
Mesajul pe care acești oameni îl transmit este că societatea este neputincioasă când vine vorba de a depista astfel de indivizi înainte ca ei să facă victime. Procentul celor care dau semne depistate de cei din jurul lor este infim. Asta nu e o realitate a României, prilej pentru cârcotași de a critica lipsa noastră de educație, ci e o dramă a lumii moderne. Dacă viitorul agresor nu comercializă pornografie, dacă nu e prins pândind imagini cu copii, ci se comportă ca un individ normal, nu avem cum să îl dibuim.
Și atunci ce-i rămâne părintelui de făcut? (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt

editorial 5 ianuarie

E foarte multă agitație zilele astea legat de niște cărți de amintiri, din pură ipocrizie mai vizibile fiind dezvăluirile despre Donald Trump decât cele despre învinsa sa rivală, Hillary Clinton.
O hârtie strecurată în volumul uriaș de documente declasificate în operațiunea JFK Files ( actele legate de anchetele privind asasinarea celui de-al 35-lea președinte american la 22 noiembrie 1963) vorbește despre astfel de cărți de dezvăluiri, o obișnuință în peisajul american de aproape 50 de ani.

”Confidential”

Documentul arată clar cum agenții statului american monitorizau dezvăluiri incomode despre foști conducători ai SUA și cum informațiile despre locurile unde puteau vedea lumina tiparului căpătau valoarea de ”secrete de stat”.
Actul este o cablogramă de la rezidența din Franța către centrala CIA din noiembrie 1966. Ea conține informațiile strânse de un agent secret, având numele conspirativ de Rodigast, probabil ales ca o trimitere la creatorul de imnuri Samuel Rodigast.
Agentul de la Paris comunică:
”Un corespondent al Newsweek la Paris, Ray Sokolov, i-a spus lui RODIGAST că are misiunea de la șefii săi de la centru să încerce să dea de urma manuscrisului cărții lui Manchester despre asasinarea lui Kennedy. El speră că e acum în mâinile unui editor francez, pentru traducere și că va putea pune mâna pe ea, măcar pentru puțin timp, pentru că Newsweek are informația că Jacqueline Kennedy retrage cartea, măcar temporar, probabil insistând să se facă unele tăieri (din text n.n.).”

Femeia care a fascinat Secolul XX

Personajele din primul pasaj trebuie detaliate pentru a înțelege importanța telegramei. În primul rând e vorba de Jacqueline Kennedy, fascinanta văduvă a președintelui. E femeia care a înflăcărat imaginația a generații întregi în secolul trecut. Creatoare de modele, Jackie a impus modele de ținute, de tunsori, de gândire, lăsând lumii imaginea femeii frumoase, bogate, dar lovită de soartă, în special după ce i-a murit și al doilea soț, miliardarul grec Aristotel Onassis.
Fotografia din material este făcută în avionul care aducea la Washington trupul lui JFK, în timp ce succesorul, Lyndon B. Johnson depune jurământul de președinte. În prim plan este Jackie Kennedy.
Imediat după asasinarea lui JFK, Jacqueline a decis să înregistreze un interviu de peste 10 ore cu un istoric, William Manchester. Un rol important în ideea editării unei cărți care să descrie prin ce a trecut familia Kennedy în perioada 22-25 noiembrie 1963 l-a avut și Bobby, fratele președintelui ucis. La acea dată, Bobby era procuror general, dar aspirațiile sale ținteau Casa Albă. Nu a ajuns, fiind și el victima unui asasinat, în 1968.
După ce documentarea a fost completă – și avansul de 65.000 de dolari cheltuit – Manchester a scris cartea ”Moartea unui Președinte: noiembrie 20-noiembrie 25, 1963”. Ea a fost gata în a doua jumătate a lui 1966, dar familia Kennedy nu a mai fost de acord cu publicarea unor pasaje, destul de consistente, și nu și-a mai dat acordul pentru publicare până nu au fost scoase 654 de pagini, inclusiv dezvăluirea că frumoasa Jackie fuma. Chiar cenzurat, volumul s-a vândut, în 1967, într-un milion de exemplare! Casetele înregistrate în 1963 sunt secrete până în… 2067. (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

De ce s-a oprit Rex Tillerson la București

editorial 17 noiembrie

În urmă cu vreo două seri, o știre a făcut turul televiziunilor, siteurilor de știri și al social media din țara noastră: șeful diplomației americane, secretarul de stat Rex Tillerson, a venit la București. Informația a căpătat rapid parfumul unui episod dintr-un thriller politic. Se făceau speculații, are mai de care mai captivante. Ba că a venit să-i spună lui Dragnea să-și ia bagajele din poarta Camerei Deputaților, ba că a venit până aici tocmai ca să nu se vadă cu Iohannis, dându-i acestuia un semnal înțeles doar de marii inițiați ai măruntaielor politicii externe. S-a spus inclusiv că Tillerson a venit aici speriat de faptul că senatorii din Comisia noastră de Apărare nu au fost luni la serviciu ca să avizeze Legea achiziției rachetelor Patriot, domniile lor fiind ocupați în acea zi să se pozeze la popota SRI. Evenimentul a avut mai mult ca efect împlinirea unui vis mai vechi de-al lui Dragnea, acum, punând presiune pe colegii săi din Comisie, are și el un rol în această tranzacție. Era nevoie de venirea unui oficial american? Ca și cum e vreun politician român care să se opună acestui contract din care se adapă toți ca dintr-o Fântână a Dorințelor?
Uite tocmai această Fântână îmi amintește (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Nu-mi plac ”dosarele ritualice”, Mineriadă, Revoluție, ”15 noiembrie 1987”!

editorial 14 noiembrie
Foto preluare evz.ro

După ce autoritățile din România au tăcut 30 de ani pe tema înăbușirii revoltei din 15 noiembrie 1987, de la Brașov, a apărut, ca din neant un comunicat al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație care ne anunță că există un dosar legat de faptele comise atunci.
Gestul de a deschide acest dosar e lăudabil, dar ziua aleasă pentru comunicarea sa e discutabilă. Îmi dă senzația că nu e vorba de o încercare reală de stabilire a unor adevăruri, din care multe poartă sigur și încărcătură penală, ci că e vorba de un gest care ține mai mult de arta comunicării publice.
Dintr-un gest normal de cercetare a unor fapte penale, prin simpla anunțare a existenței dosarului exact la data comemorării a 30 de ani, întregul demers devine unul mediatic.
Și nu e primul de acest fel. Din iunie 2016 încoace, (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

În spatele luminii Regelui era întunericul

Stema Regală mare
Foto Stema Casei Regale a României


Ce se întâmplă zilele astea la ușa reședinței Regelui Mihai este cea mai cruntă dovadă că visele copilăriei nu merită să se împlinească. Visul copilăriei mele ca ziarist, în primii ani de după Revoluție, ca simplu spectator al vieții politice și sociale, era întoarcerea Regelui Mihai pe tronul României. Astăzi, 10 noiembrie 2017, afirm cu tărie: visul meu era o imensă tâmpenie.
Mă uit acum la războiul dintre interviurile, postările și comunicatele sau pur și simplu flegmele și filmările făcute pe ascuns și mă gândesc că visul din copilăria mea post-revoluționară a fost o uriașă capcană.
Țigăneala nepot, mamă, mătușă și ce-or mai fi ei demonstrează că puterea nu e făcută să o lași urmașilor, nu e cinstit pentru cei asupra cărora se exercită această putere ca ea să ajungă la cineva care poate fi nedemn sau nepregătit. Nu am nici acum vreun dubiu că Regele Mihai I ar fi fost mai presus decât oricare dintre conducătorii pe care i-am avut în ultimii 27 de ani.
Când, la 20 de ani, visam la Regalitate eram orbit de personalitatea Regelui, cel din poveștile bunicilor, cel a cărui putere o simțeai chiar și din paginile de istorie răstălmăcită din anii comunismului. Acum văd dincolo de lumina lui și că în urma sa pândeau umbra nimicului, pufoșenia micimii, exhibiționismul de vedete de cabaret când au probleme sentimentale. Acum văd că ăștia se filmează sunând la uși. Se dau în gât în comunicate sub sigla cândva glorioasă a Coroanei române, comunicate date în grabă, de teama știrilor de la ora 19.00. Sunt neputincioși în a gestiona o biată criză de familie, dar sunt urmașii unui om care a gestionat în tinerețe situații de mii de ori mai grave. Pare că tăria genei Sale s-a epuizat în 65 de ani de eternă criză.
Pe lângă gustul amar, scandalul ăsta (mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Îmi e mai frică de ministrul Sănătății decât de Olivia Steer!

editorial 11 august

Aproape nimeni nu ”a avut timp” de o știre pe care eu o consider importantă, pentru că ea demonstrează un lucru pe care l-am intuit încă de la începutul verii: Ministerul Sănătății a încercat să-și mascheze incompetența în problema asigurării populației cu vaccinurile necesare și să ascundă o realitate cruntă a societății noastre: sute de așezări nu au un medic.
Pentru variile epidemii care ne lovesc s-a găsit vinovatul perfect: militanții anti-vaccin. Periculoși, e adevărat, pot face prozeliți în cele mai variate medii, fie hipsteri pozitivi, cum e publicul divei Steer, fie habotnici, speriați cu afurisenia de un popă ciudat din deșertul dobrogean.
Acum ministrul Florian Bodog a decis să o demită pe Amalia Șerban, directorul general al Direcției Generale de asistență medicală și sănătate publică. (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment