Adevărul despre întâlnirea Iohannis-Grindeanu


Un episod foarte interesant al luptei dintre palatele Cotroceni, Parlamentului și Victoria este anunțata întâlnire dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Sorin Grindeanu. Extaziații deținători ai adevărului absolut au expus imediat – și fără drept de apel – realitatea LOR despre acest eveniment: ”Iohannis îl cheamă la ordine pe Grindeanu!” și ”PSD își trimite emisarii la Cotroceni ca să-i explice lui Iohannis programul de guvernare”. Are vreuna dintre aceste tabere dreptate?
Opinia mea e că o asemenea întâlnire poate însemna finalul unei perioade mult prea tensionate ca să devină vreodată productivă pentru vreuna dintre părți – fie și doar electoral, dacă de social și economic nu le pasă.
Care poate fi scenariul cel mai negativ? Cel mai întunecat sfârșit al întâlnirii de miercuri este ca, după discuția cu premierul și ministrul de Finanțe, Iohannis să iasă public și să spună că programul de guvernare nu este realizabil, să ceară Guvernului să-l modifice și să amenințe că va retrimite fiecare reformă a PSD la Parlament, cerând probabil la fiecare dintre ele să se specifice mai clar sursele de finanțare.
E ăsta un scenariu atât de negru? Sau, mai bine spus, este ăsta un scenariu care nu se manifestă deja public? Opoziția de după 11 decembrie constă în câteva declarații mieunate ale liberalilor surprinși pe holurile Parlamentului sau în postări amar-umoristice pe wall-urile useriștilor. Iohannis în schimb, la depunerea jurământului de către Guvern, a spus deja că așteaptă de la Cabinet să i explice soluțiile pentru majorările de venituri și reducerile de taxe. Mai mult, pe Legea celor 102 de taxe a experimentat retrimiterea legilor în Parlament. Evident, produce disconfort și întârzieri, dar rezultatul final e nul. Repetată la nesfârșit, metoda nu e decât o sursă de iritare și finalul fiecărui demers este un nou titlu de genul: ”Iohannis îngenuncheat pe Legea…”
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Unde au dispărut colindătorii?

editorial-2-ianuarie

Nu, nu-mi e dor de puradelul care-ți bătea-n ușă cu furie până-i deschideai și apoi îngâna rapid un cântec, având mâna întinsă după o pomană, de la primul până la ultimul vers al colindei. Nici de gunoierul care urla de la lift că e Anul Nou și-și cerea dreptul. Dar anul ăsta mi-au lipsit copiii din bloc sau grupul de 3-4 adolescenți care plimbau de la un etaj la altul o chitară și câteva versuri frumoase.
Știți la ce mă refer? Mă gândesc la vocile alea frumos armonizate, lucrate în ore bune de repetiție, care îmbrăcau ecoul scării cu un colind sau două. Când deschideai ușa, ochiul se încânta și el: câțiva tineri frumoși, fete sau băieți, grupați în jurul celui care cară și o chitară. Sau mi-a lipsit corul de tineri de la ”seminar”, picătura aia de muzică și religie care se îmbina perfect cu aroma de cozonaci abia scoși din cuptoare.
Anul ăsta mi-a lipsit și gașca de copii din bloc, grupul ăla bine definit, cu cel mic, care e și cel mai conștiincios la versuri, cu dolofanul ale cărui mustăți maronii arată că nu a avut răbdare să ajungă acasă cu ciocolatele primite și cu cel mai mare, purtând desaga în care adună plata efortului de a ura toate cele bune.
Mi-am dat seama că au dispărut toate aceste umbre frumoase ale unui trecut nu prea îndepărtat când am văzut, acum, după Anul Nou, că era intact coșulețul cu batoane de ciocolată pus în hol, să fie la îndemână. Neatinse erau și bancnotele de 1 leu, puse sub coș.
În timp ce banii îi băgam în buzunar și rupeam ambalajul de la o ciocolată – cu praf de cocos, preferatele mele – m-am întrebat ce s-o fi întâmplat cu toți acești copii și tineri?
(mai mult…)

Posted in Editoriale | 2 Comments

Cel mai nou scenariu privind viitorul viitorului Guvern PSD-ALDE…


În ultimele ore care mai sunt până va fi anunțată propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier, scenariile se înmulțesc. Pe lângă nume de posibili premieri sau liste de favoriți pentru diversele fotolii de ministru, circulă și scenarii despre evoluția viitorului Cabinet.
Unul dintre ele spune că un grup de parlamentari PSD și ALDE va iniția, totuși, după ianuarie un demers la Curtea Constituțională împotriva Legii 90/2001, cea care a împiedicat acum PSD să îl desemneze pe președintele său la conducerea Cabinetului. O altă variantă este că va fi inițiată o amendare în Parlament a Legii buclucașe.
Un asemenea demers i-ar elibera calea lui Liviu Dragnea spre Palatul Victoria. Dar ar mai conta? Poate doar de palmares politic, pentru că e greu de crezut că ar avea și efecte practice. Ce ar însemna ”efecte practice”? Să fie premier iar asta e greu de crezut.
Cum ar putea face rocada? Greu, dacă nu imposibil. O soluție ar fi ca Dacian Cioloș să rămână premier până s-ar pronunța Curtea Constituțională pe excepțiile ridicate sau Parlamentul pe eventualele amendamente. Imposibil, incredibil și improbabil. O altă variantă ar fi ca premierul desemnat acum și validat de Parlament să-și dea demisia și să-i cedeze locul lui Dragnea. Iar e greu de crezut că un premier votat de 60% din parlamentari va accepta să fie un figurant într-o scenetă de tip ”Dragă, Stolo”.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Caut ”Lider al Opoziției”. O prostie post-electorală

De câteva zile tot aud expresia ”liderul Opoziției”, titlul fiind atribuit pe rând câte unei persoane mai cunoscute din așa-zisa ”coaliție anti-PSD”. Coaliție care s-a dovedit – atât înainte cât și după alegeri – că nu există. Sau, dacă or fi unii care au înțelegeri subterane, nu le ajută la nimic.
Titlul este, evident, o minciună, o invenție. Clar nu există un lider al Opoziției, cea mai clară probă fiind aceea că Opoziția nu acționează unitar, ci pare o adunătură de indivizi care preferă să se bată între ei, în loc să se unească. Caută câte o temă colaterală – de obicei găsește cineva un articol de lege care le poate folosi pe moment, în principal pentru a-l stopa pe Liviu Dragnea – și pare că declarațiile lor sunt unitare, dar o secundă mai târziu unitatea dispare din nou. Și lasă în urmă mirosul aspru al trădărilor, minciunilor și loviturilor pe la spate.
Titlul i-a fost acordat, la început, lui Klaus Iohannis, nu pentru că ar avea cine știe ce merite în lupta electorală abia încheiată, ci pentru că, în ciuda scorului de pe tabela de marcaj, a încercat să facă un mișmaș, să mute ALDE dintr-o tabără în alta. De la început trebuie spus că ”lider al opoziției” e un titlu care nu are cum să-i facă onoare unuia care, teoretic, este la Putere. E un nonsens și de aceea cei care vor să îl folosească preferă ”Lider al Dreptei”, nume care pare să-i placă președintelui, chiar dacă el nu înseamnă nimic.
Nici acum – după ce au trecut câteva zile bune – nu reușesc să înțeleg de ce a acceptat Călin Popescu Tăriceanu să se vadă cu Iohannis. Posturi în Guvern, șefia PNL, masa s-a umplut sub ochii lui Călin Popescu-Tăriceanu, doar-doar renunță la PSD și face alianță cu… Chiar, cu cine? Cu Traian Băsescu, unul cu care s-a bătut între 2005 și 2008, pe viață și pe moarte? Cu un partid, PNL, de unde a fost exclus și dinspre care i-au venit în ultimul timp cele mai dure injurii?
Fac o pauză din seria pretendenților la titlul de ”Liderul Opoziției” pentru că eu cred că e important de spus că persoana care face o ofertă altuia propune un schimb pe care el l-ar considera acceptabil. Ar putea Iohannis să se asocieze cu cineva care l-a terfelit sau pe care l-a terfelit?
Nu știu răspunsul, dar al doilea de pe listă e Traian Băsescu. El, dacă ar fi desemnat ”lider” ar conduce pe cine? Are două variante.
Prima ar fi să atragă în PMP fugari din PNL, întărindu-și partidul, poate chiar aducându-l peste USR și să spere că va crește destul până la următoarele alegeri. Totuși, prin declarații războinice el pare să le comunice foștilor pedeliști deveniți liberali acum 2 ani că nu are nevoie de ei.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Divorț de soțul pe care nu l-a văzut de 37 de ani. Poveste din România reală

editorial-14-decembrie

Uneori viața chiar bate filmul. Îl snopește, nu alta! De obicei, în anii de când suntem împreună, eu aduc acasă poveștile greu de crezut, poate și fiindcă de o viață caut cele mai ieșite din comun întâmplări. De data asta, a fost rândul soției mele să culeagă, dintr-o sală de tribunal, fiind avocată, o poveste absolut tulburătoare. A descris-o așa, pe pagina ei:
De prin sala adunate…
Ordinea 32 (sect. 5)(obiect-divorţ):
Grefiera: „Reclamanta: C. Gabriela!”
„Prezent!” – se aude o voce stinsă din fundul sălii aglomerate…
Încet, spre pupitru înainta o bătrânică de 74 de ani, cocoşată la aproape 90 de grade şi sprijinită de un baston foarte solid.
Ajunsă în faţă, a ridicat greoi fruntea către instanţa, spunând că ea e reclamanta…
Sala amuțise. Vedem multe şi nevrute prin instanţe, dar divorţurile între doi bătrânei sunt excepţii la care ridicăm ochii şi ascultăm cu atenţie şi toleranţă…
Pârâtul nu răspundea, instanţa strigă insistent la bătrână (crezând că are probleme cu auzul) unde şi dacă soţul de care divorţează e prezent…
Calmă, bătrână i-a răspuns:
„Nu ştiu, Maică, dacă e aici! Nu ştiu dacă îl mai cunosc sau cum arată! Nu l-am mai văzut de 37 de ani !!!”
Rumoare în sala…
Instanța: „Atunci vă rog să mai așteptați ! Poate apare !”
I-am spus: Pe bune? Altceva nu inventai și tu?
În loc de răspuns a căutat ceva pe telefon și mi-a arătat rezumatul unui dosar pe arhiva online a Judecătoriei Sectorului 5. E un divorț ”fără minori” – era și culmea la doi oameni care nu s-au văzut de 37 de ani să aibă un copil de până-n 18 ani! – înregistrat la 26 mai 2016. Femeia cerea divorțul, probabil îngrijorată că i se apropie sfârșitul și se teme să nu apară vreun moștenitor de care să nu fi auzit niciodată sau să nu apară chiar soțul, pretinzând jumătate din puținul pe care probabil că-l consideră ”agoniseala de o viață”. Sau poate s-a remăritat în anii când îl credea mort. Cine știe ce-o ascunde femeia ”în unghi drept”.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Aroganța și incompetența au stârnit din nou emoția colectivă. Și au dat peste cap calcule electorale. Ca în 2014! Ca în 2000!

jurnal 21

O să se spună multe despre aceste alegeri parlamentare. Se vor căuta explicații de tot felul și cei frustrați de rezultate vor jigni cumplit tabăra câștigătoare sau chiar își vor tăvăli susținătorii, făcându-i leneși, indolenți sau mai știu eu cum.
Adevărul este foarte simplu. Am văzut votanți mulți – în marjele altor confruntări electorale – și, dată fiind ora la care s-a votat masiv, am simțit că o anumită tabără a fost încrâncenată. De data asta e vorba de alegătorii relativei Stângi. Când s-a votat masiv după-amiaza și seara, a fost încrâncenarea celor care au convingeri de Dreapta.
Pe 11 Decembrie, eu am recunoscut trăsăturile a două răsturnări de situație electorală care au făcut carieră în disputele sociologilor. E vorba de alegerile din 2000 și de cele din 2014.
În 2000, s-a votat masiv – la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale – cu tot ce n-avea legătură cu CDR. De ce? Cred eu că explicația a fost dezamăgirea cumplită față de Convenție și Emil Constantinescu, comparativ cu gradul de așteptare extraordinar atunci când au câștigat, în 1996. Plângea lumea în piețele marilor orașe când, în 1996, s-a anunțat că pierd ”feseniștii”. Apoi a urmat spectacolul deciziilor naive, infantile, uneori, certuri interminabile. Și toată această incompetență a fost îmbrăcată într-o mantie de Aroganță. Cu ”A” mare.
În 2000, dezamăgirea s-a transformat în tușul ștampilei! În al doileaa tur, românii i-au propulsat pe Ion Iliescu și pe Corneliu Vadim Tudor.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Unde să ne băgăm, dragi partide, referendumul din primăvară, dacă la Curtea Constituțională sunt recunoscute căsătoriile unisex? Miza ”Curcubeu” de la Curtea Supremă a SUA ( episodul al treilea)

Participanti la Parada Gay Fest defileaza, sambata, 23 mai 2009, in Bucuresti, pe bulevardul Unirii.

Participanti la Parada Gay Fest defileaza, sambata, 23 mai 2009, in Bucuresti, pe bulevardul Unirii.


Foto Răzvan Vălcăneanțu/evz.ro

Motto: ”Decizi Curții efectiv jefuiește poporul de dreptul de a se guverna singur” (vezi în text cui îi aparțin aceste cuvinte)

Când pui mâna pe clanța unei toalete publice și e udă, primul tău gând este… ”sper că e apă”. Asta pentru că oamenii sunt, prin definiție, optimiști. Sincer, șansa de a nu fi apă e destul de mare. Dar dacă în toaleta respectivă apa este oprită… șansa de a fi optimist scade tulburător. Spre zero.
Astea sunt doar câteva gânduri după ce am oprit câteva zile serialul despre Miza ”Curcubeu” de la Curtea Supremă a SUA și am privit politicienii români – toți, dacă e să-i asimilăm pe fiecare majorității din partidele din care fac parte – dezbătând inițiativa Coaliției pentru Familie. Și uite așa am constatat că e clanța udă și că izvorul care alimenta robinetul de la baie e oprit.

27 octombrie – adevăratul ”referendum”

Am văzut cum – sub presiunea a 3 milioane de votanți – partidele au cedat, pe rând, presiunii și au promis că vor trece rapid prin Parlament amendamentul la Constituție care nu va permite însoțirea cu acte a două persoane de același sex. Unul câte unul, partidele au cedat și au promis că vor rezolva rapid totul și, în aprilie, vom avea un referendum.
Am avut răbdare și am mai amânat continuarea poveștii despre îndreptarul primit de profesorii din provincia Alberta, Canada. În această broșură, dascălii sunt instruiți cum să facă să nu discrimineze elevii, indiferent de genul pe care îl au. Adică să nu se simtă nebăgați în seamă cei morfologic bărbați, dar femei din punct de vedere social, nici cei vice-versa, dar să se regăsească în materia predată și copii non-gen, cei de gen-fluid sau two-spirit.
Dar, ce să fac, evenimentele vin peste mine, și mai amân un strop chestia asta.
Așa, să revin, ultimul care s-a răzgândit a fost președintele nostru. Care nu ne-a mai împărțit în fanatici și toleranți…
Ah, ceva important: în materie de exprimare corectă politic, președintele e mai demodat decât pantalonii ăia cu două funduri! Modern nu se mai spune ”tolerant”, ci ”inclusiv”, pentru că ”toleranța pentru diversitate” e un sentiment peste care am trecut, acum ne zbatem să facem un spațiu inclusiv pentru toți. Dar ce să le ceri ăstora! Politicienii noștri au rămas la blugii prespălați turcești!

Ferește-mă, Doamne, de proști!

Dacă subiectul nu ar fi serios, aș bate și două mătănii, pentru că e clar că declarațiile politicienilor nu au nici cea mai mică bază legală. Și e păcat. Pentru că e o minciună heirupistă de campanie, în care mulți cred.
”Referendum în aprilie” e o lozincă și nimic mai mult.
Să vă spun de ce cred asta: nici măcar unul dintre zevzecii din politică care au promis că fac și dreg pentru păstrarea familiei tradiționale nu a amintit că pe rolul Curții Constituționale – instituția din aripa vecină lor, în Casa Poporului – este procesul de declarare ca neconstituționale a unor prevederi din Codul Civil.
Da, e vorba de excepția ridicată de soții Coman-Hamilton în procesul prin care vor să silească statul român să recunoască mariajul lor din Belgia. Procesul are următorul termen peste câteva zile, pe 27 octombrie. Poate chiar atunci se pronunță Curtea.
Uite cu ce pierd timpul, în loc să vă spun lucrurile importante despre felul cum va evolua și la noi corectitudinea politică!
Dar trebuie explicat ce se întâmplă. Pentru că politicienii, grăbiți să ne smulgă 3 milioane de aplauze, nu au avut timp.
Ei, pur și simplu, nu puteau să promită organizarea referendumului pentru modificarea Constituției – așa cum a cerut Coaliția pentru Familie – înainte de a vedea ce decide Constituționala. Așa e de bun-simț. Dar la ce folosește bunul simț în campanie? Mai mult încurcă.

Hetero-politica și Curtea

Normal era ca partidele să spună așa: ”Hai să vedem ce decide Curtea pe 27 octombrie și, dacă decizia lor ne va permite, sprijinim inițiativa! Dacă nu, vom găsi alte căi, modificăm mai multe legi sau articole din Constituție.”
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Comunitatea LGBTTTPQQAI+. Mothers Against Canada. Miza Curcubeu de la Curtea Supremă a SUA ( episodul al doilea)

editorial-7-noiembrie-2

Spuneam în materialul de mai devreme – printre multe alte prostii, recunosc, despre cowboy, muzică și filme, dar mai bine dați CLICK AICI – că SUA e la jumătatea drumului recunoașterii tuturor drepturilor. Pași mai mari a făcut Canada.

Văicăreala unui retrograd

Știu, știu, noi suntem retrograzi, înapoiați și barbari și căsătoriile între persoane de același sex sunt recunoscute în mai multe țări, dar toate au făcut acest lucru abia după 2003. În concluzie, ăsta e un domeniu în care nimeni nu poate spune că suntem cu 50 de ani în urmă. Am putea să ne blamăm, potrivit tradiției noastre, abia în 2053.
Așa cum arătam, în SUA – cel mai vehiculat exemplu de libertate – abia în vara anului trecut Curtea Supremă a impus tuturor statelor americane să permită căsătoria unisex. 14 dintre statele americane nu o permiteau! Tot ca exemplu de înapoiere românească: în 2003, tot Curtea Supremă a SUA a anulat ultimele prevederi legale din diverse state privind pedepsirea sodomiei. În România, aceste prevederi – blestematul și celebrul articol 200 din Codul Penal al României socialiste – a fost abrogat în 2001!
Dar ajunge cu văicăreala prostească, drepturile civile sunt o necesitate socială și a le pune în aplicare este doar o chestiune de timp. Dar care drepturi? Impunitatea preferințelor sexuale, permiterea traiului în doi, în trei, cum vrea fiecare, garantându-i că bunurile comune nu ajung la primărie dacă unul moare… Toate-s ok și eventualele dispute pot fi nu pentru realizarea lor, ci doar pe termeni, ”căsătorie” sau ”parteneriat”, amănunte colaterale problematicii esențiale. Dar…
V-am spus că am citit o broșură – o carte în toată regula, de 152 de pagini – prin care profesorii din provincia Alberta, Canada sunt învățați cum să creeze în clase o atmosferă ”inclusivă” ( ăsta e termenul folosit acum de cei corecți într-ale politicii pentru a descrie un spațiu lipsit de discriminare) pentru copiii de toate genurile.
Ah, e deja a doua postare de pe blogul ăsta în care-mi doresc să vă vorbesc despre cartea asta, dar mai sunt câteva lucruri pe care vreau să vi le spun. Ele au legătură cu ce se întâmplă acum în SUA, cu alegerile care au înghețat sângele în vinele a mii de activiști din toată lumea și pun Europa în situația de a spune ”Ce oroare!”
Pe mai tot mapamondul, tradiționaliștii ne dăm cu capul de pereți că se căsătoresc – sau că se vor căsători, în funcție de legislație – persoanele de același sex, crezând că, dacă se va legaliza acest tip de uniune, primăriile vor fi asaltate de tipi care-și vor trece soțul în brațe peste prag. Sau că multe dintre fiicele noastre vor rămâne fete mari, nedorite fiind decât de colega de bancă.

Să începem de la LGB

Cifrele arată altceva. În Canada, de exemplu – că tot mă țin să vă povestesc despre cartea pentru profesorii care nu știu cum să nu discrimineze persoanele cu gen fluid sau non-gen – în 2003, erau 1% persoane gay și 0.7% bisexuali. Dacă-mi permit o glumă, ca să se însoare un tip trebuia să caute în 199 de case!
Întrerup puțin firul acestor calcule, că simt nevoia să vă reamintesc faptul că una dintre mizele alegerilor din SUA – pe lângă alea grele, economice, militare, de politică externă, clar cu pondere mai mare în formarea unei opinii politice – e numirea celui de-al nouălea judecător la Curtea Supremă, forul care, prin deciziile sale, cu putere de lege, a dezlegat cele mai multe dileme legate de discriminarea sexuală. Mult mai multe decât au făcut-o legiuitorii statali sau federali. Acum, proporția e de 4 judecători progresiști, 3 conservatori și un moderat. Hillary Clinton ar fi numit un progresist. De fapt, ar fi făcut-o și Barack Obama, dar l-a oprit Senatul, rezervând acest drept următorului președinte. Doar că – și de aici o mare parte din supărarea comunității LGBTQ – președinte a ieșit Donald Trump și e de bănuit că va numi un judecător care să încline balanța spre conservatori. Aveți AICI povestea pe muchie de cuțit a legalizării a tot mai multe drepturi civile în SUA. Sau mai puține.
Sondajul din care am citat mai sus e făcut la cererea Statisticii din Canada, în 2003, pentru estimarea dimensiunilor comunității LGB.
În 2007, s-a făcut un studiu mai amplu, care viza elevii și studenții, și 11% dintre bărbații intervievați și 18% dintre femei s-au declarat LGBTQ.
Așa, ca o simplă remarcă, între cele două studii ”de piață” a mai intervenit ceva. Canada a legalizat în 2005 – cu 10 ani înainte de SUA! – căsătoriile între persoane de același sex și a devenit cea mai liberală țară din punctul de vedere al eliminării discriminării.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | 2 Comments

Miza ”Curcubeu” de la Curtea Supremă a SUA. Un cowboy se apleacă după o floare pe Brokeback Mountain și No Country for Old Man

editorial-7-noiembrie

Am citit un îndrumar scos de o asociație a profesorilor din provincia canadiană Alberta. E o broșură menită să ajute cadrele didactice să nu discrimineze elevii pe criterii de gen… Adică să nu se simtă marginalizați copiii care se simt de gen masculin deși sunt morfologic fete, nici cei de gen feminin deși natura i-a înzestrat cu semnalmentele celui masculin, dar să nu fie excluși nici cei trans-gen, de gen fluid sau non-gen.
Cum de am ajuns să citesc chestia asta? E o poveste, nu foarte lungă, dar vreau să v-o spun ceva mai încolo. E foarte interesantă și are legătură cu fiecare dintre noi. Chiar dacă, deocamdată, pare ruptă dintr-un thriller fantasy.

They don’t make this stuff anymore

Înainte de asta vreau să vă spun alt lucru, constatat de mine din ce am citit, din ce am discutat cu americani – recunosc, rednecks sadea, iubitori de artă western sau colecționari de obiecte vintage, oameni din grupuri ale căror camere de chat le frecventez. Știți genul? Cei care la câteva fraze repetă: ”They don’t make this stuff anymore…”
Am multe discuții cu oamenii ăștia – aproape toți cu studii, cu venituri care să-ți permită un hobby destul de scump – unii au familii, alții sunt celibatari (aceștia din urmă par mai veseli), în grupuri sunt albi, negri, asiatici, arabi, dar toți suntem convinși că Billy The Kid a fost un tip pe cinste și că nu e chiar așa de sigur că a murit la 21 de ani. Toți deosebim o pipă Peterson de una Kaywoodie, știm cum arată un Zippo serie redusă cu John ”The Duke” Wayne. Suntem siguri că ”True Gritt”, ”3:10 to Yuma” și ”The Magnificent Seven” nu aveau nevoie de remake-uri sau că ”Fructele Mâniei” e unul dintre ultimele romane western bune. Din pozele de pe grupuri rezultă că nu avem printre noi tipi care să caute mufa și cablul ca să încarce un Smith & Wesson, un Colt sau Winchester. Mai toți suntem de acord că au fost vremuri mai bune, când un cowboy se putea apleca fără frică să ia gamela de cafea de lângă focul de tabără, chiar dacă era cocoțat pe Brokeback Mountain, dar știți cum se zice: ”No Country for Old Man”…
În fine, în ultimele luni i-am întrebat pe cei din SUA despre alegerile de la ei. Evitau orice răspuns. Vorbeau despre orice – de la soacre la secretare – dar nu despre alegeri.
Acum știu de ce. Au votat cu Donald Trump și le era teamă de oprobriul nostru, cei din celelalte colțuri ale lumii. Noi cei care nu știm mai nimic despre sistemul de taxe, de Nafta, de eforturile războaielor, de înlocuirea lui ”Stars and Stripes” cu Rainbow.

4 progresiști și 4 conservatori

Sigur fiecare dintre ei are argumentele sale și acum, când votul a trecut, sigur o să le aflu. Taxe, emigranți, armate trimise peste multe hotare, atmosferă sufocantă din cauza unei corectitudini politice dusă la extrem, orașe rămase în faliment, multinaționale obraznice. Habar n-am, dar cred că e puțin din fiecare.
Hai că m-am lungit cu povești de cowboys de pe rețele de socializare și nu mai ajung la adevărata poveste pe care vreau să o notez! Hai să-i uităm, deocamdată, pe prietenii ăștia cărora gura li se sigilează la unele subiecte.
Văzând că nu scot nimic de la pistolarii timorați de pe net, am citit și eu destule despre asta – evident că nu se compară cu experiențele trăite, dar câte ceva am înțeles – și m-am mirat ce amplă dezbatere e pe două teme, căsătoriile gay și controlul pe Curtea Supremă a Statelor Unite.
Poate că m-aș fi lăsat furat de clișeul românesc ”vor să controleze Justiția, hoțomanii!” sau de celălalt clișeu, ”familia tradițională sugrumă cuplul unisex”. Am avut noroc și am citit mai mult. Nici vorbă! Cine controlează Curtea Supremă controlează drepturile civile, nu procesele unor apropiați.
Asta cu opoziția sau susținerea căsătoriilor între persoane de același sex e altă balivernă.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Cum îl pupi în fund pe unul când e așezat pe o piatră

editorial-30-octombrie

După ce președintele Klaus Iohannis a strivit mai toate străchinile din Târgu Jiu și s-a așezat la Masa Tăcerii, în mediul online au apărut unii despre care pot afirma, cu mâna pe inimă, că au brevetat pupatul în fund al unuia care e așezat pe o piatră. E o artă să te strecori între un fund – oricât de fin ar fi devenit prin dezmierdările din ultimii 2 ani – și o suprafață mai dură chiar decât propriul obraz și, băgat între ele, să reușești să țugui buzele, să tragi aer în piept și să aplici pupicul. Bravo băieți, sunteți buni!
Președintele – sub privirile languroase ale autorităților din Târgu Jiu – a încălcat o regulă locală. ”Nu atingeți exponatele!” Nu e vreo invenție oltenească, ea aplicându-se în mai toate muzeele lumii.
Apărătorii președintelui au avut trei faze de manifestare pe rețeaua de socializare care aduce voturi. Prima fază a fost să spună că fotografia cu Gânditorul de la Sibiu așezat pe un scaun din piatră e un fals. S-a demonstrat repede că nu e așa.
Au apărut imediat cei care au postat propriile fotografii care demonstrau că s-au așezat și ei pe scaunele sau chiar pe masa sculpturii, ca și cum noi, ceilalți, credeam că președintele e singur în demersul de a se cocoța pe monumente. Am avut astfel și dovada că nu e singur și că, dacă regula din Târgu Jiu s-ar schimba, ar fi coadă de indivizi dornici să se pozeze acolo, sluțind cu mutrele lor complexul. Au găsit chiar și o fotografie cu câțiva mari actori români surprinși pe masă. Asta abia demonstrează că pupatul în fund necesită și ceva eforturi – să cauți în arhive, să descarci, să postezi – pentru a mulțumi buca bine țintită.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment