Despre Yodel, tradiții, diversitate, politică și mândruța cowboy-ului. Eurovision 2017

editorial 14 mai
Sursa foto: pagina TVR

Una dintre surprizele votului juriilor din țările europene pentru piesa noastră – Yodel It, cu Ilinca și Alex Florea – este că niciuna dintre țările pentru care muzica yodel reprezintă tradiție ( Elveția, Germania și Austria) nu a acordat nici măcar un punct melodiei românești.
Sunt mai multe posibile explicații. Prima ar fi mult prea tehnică și nu cred că a contat, atenția pe istoria tehnicilor vocale nemaifiind de mult un punct tare al membrilor juriilor internaționale.
Practic, melodia, deși e prezentată la un concurs european și folosește un stil de interpretare cu rădăcini în munții Europei, e tributară unui stil de yodel puternic diferit. Ilinca folosește yodelul american, din celebrii Munți Stâncoși, importat din Elveția, dar prelucrat în secolele trecute. Îl recunoașteți dacă ascultați interpreți de western ca Slim Clark sau – dacă e să mergem chiar la vocea pe care Ilinca o imită – Patsy Montana.
Dar, repet, nu cred că juriile din Elveția sau Germania au sesizat asta și au spus: ”Ah, ăsta nu e yodel european! Nu-i dăm puncte!” De mult tehnica nu mai are valoare în puncte pentru Eurovision.
La sfârșitul acestui material veți găsi ceva din tehnicile de yodel american, doar așa, de palmares.
Al doilea motiv (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Niște idioți căutau prin boscheți ”Sfere de Primăvară”

editorial 13 aprilie

Nu știu dacă există prostie mai mare decât asta cu discriminarea pe care induce respectarea sărbătorilor religioase. E ca și cum un Costică se simte discriminat că lui nu îi urează nimeni ”La mulți ani!” de Sfânta Maria. Sau ca nuntașii să se declare marginalizați că nu participă activ și la noaptea nunții.
O poveste mi se pare emblematică pentru chestia asta și o să o notez aici, doar pentru că suntem în perioada Sărbătorilor Pascale dar și în cea a celor mai absurde atacuri. Nu le mai enumăr, le știți. Plus că nimic nu-ți poate face mai mare plăcere decât să vezi idioți printre cei care îți contrazic ideile sau râd de convingerile tale.
În aprilie 2011, la o școală de stat din Seattle, din statul american Washington, un voluntar a vrut să împartă copiilor dulciuri puse în ouă din plastic. O profesoară i-a spus că poate să o facă dacă nu le numește ”ouă de Paște”, ci ”sfere de primăvară”! Denumire mai tâmpă nici nu puteau găsi. Nu o deranja pe profesoara – și, așa cum reiese din știri, deranjată era și administrația școlii – doar cuvântul ”Paște”, ci o deranja până și ideea de ou, de a ajuns să-i spună sferă.
Voluntarul – o adolescentă – nu a vrut decât să-i distreze pe copiii din clasa a treia cu jocul vechi de sute de ani, ”vânătoarea de ouă”. Profesoara, însă, s-a gândit la copiii care nu sărbătoresc Paștele și… Eu nu pricep, dacă nu cred că Isus a înviat din morți, copiii ăia nu pot căuta ciocolată-n boscheți? Ce scară de valori li se dărâmă?
La vremea ei, știrea a făcut furori, mulți adepți ai diversității și ai societăților deschise aplaudând gestul. Mai mult, ziarele vremii remarcau faptul că în statul Washington afișele care anunțau organizarea în parcuri a celebrelor ”vânători de ouă” sau concursuri de ”egg roll” nu mai foloseau și cuvântul Easter/Paște. Ca și cum obiceiurile veneau din neant și erau legate doar de venirea primăverii în Ierusalim. Voluntara – intervievată de un post de radio – remarca un fapt interesant: când a scos ouăle pline cu dulciuri, a spus: ”Uite, sfere de primăvară!” Și copiii au strigat în cor: ”Wow, ouă de Paște!” Știau toți despre ce era vorba, se bucurau de conținut și nu cred că vreunul a refuzat delicatesele doar pentru că nu era sigur dacă erau legate de creștinism sau de un obicei păgân, mult mai vechi. Până la urmă, singura care a folosit sintagma năroadă ”sfere de primăvară” a fost voluntara.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Trei președinți la bordel

Cică trei președinți ai României erau în Paris, chiar în Place Pigalle. Unul dintre ei se trezește vorbind:
-Eu cred că sunt Isus! M-au vândut pe 30 de arginți!
-Ba nu, eu sunt – spune al doilea – că după ce m-au ales am văzut că era o coroană de spini!
Tot vorbind, au ajuns în fața unei clădiri cu felinar roșu. Atunci al treilea a spus:
-Eu sunt Isus! Uite, vă arăt imediat!
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Fotografiile care-mi displac profund

Țineți minte jocurile din cărțile copilăriei, alea în care te puneau să găsești 5, 6 sau 7 diferențe între două imagine ce păreau identice? Mă uit la pozele de mai jos și îmi dau seama că eu nu sunt capabil să văd vreo diferență importantă.

mozaic

Oricât m-aș uita văd trei copii folosiți de părinții lor ca suport pentru pancarte pe care nu se află ideile lor, ci ale maturilor care decid asupra lor.
Și asta e rău?
E un subiect la care m-am gândit destul de mult atunci când era în toi dezbaterea legată de copiii aduși la protestele #rezist din Piața Victoriei. Multă furie a stârnit subiectul ăsta! Multă patimă și societatea părea ruptă-n două. Ca de obicei, când sunt teme din astea sensibile, pare că România este un biet teren viran pe care se luptă pe viață și pe moarte două tabere.
Așa cum bănuiam, flegmele care zburau din toate direcțiile nu erau ”din suflet”, ci doar adunau mizeria din gâtlejurile ”prestatorilor”. Dovada cea mai bună este că apărătorii de acum o lună ai protestatarilor cu prunci în brațe râd acum de cei care și-au luat copiii la Marșul pentru Viață. Și – vorba ”lozurilor” – ”viceversa”.
Eu cred că acest nou duș rece de ipocrizie pe care-l primim – mă refer la cei capabili să prindă ideea din alăturarea acestor imagini – este încă o lecție că nimic nu e veșnic în România, nici măcar convingerile ferme!
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Scandalurile Șerban Nicolae și Victor Ponta miros a diversiuni

Observând desfășurarea a zeci de campanii de presă din ultimii ani, poți afirma, cu mâna pe inimă, că strategiile propagandiștilor de dreapta și cele ale agitatorilor de stânga diferă foarte mult, dar fiecare dintre ei și-a păstrat și perfecționat metoda încă de pe vremea strămoșilor ideologici, cederiștii și feseniștii. O să încep cu agitatorii de dreapta, pentru că restul materialului va fi dedicat celor de stânga. ”Dreptacii” au o metodă clară atunci când vor să impună pe agenda publică o anumită informație: orchestra lor de alămuri țipă obsesiv un mesaj unic. Oricare ar fi subiectul discuției, orice i-ai întreba, răspunsul lor e același: ”Uite ce grozăvie s-a întâmplat!” Dacă li se spune că nu ăsta e subiectul, sar ca arși și urlă că se mușamalizează oroarea! Cu timpul, mesajul e repetat atât de des încât pare că e cel mai important din istoria recentă a țării.
Dimpotrivă, strategia stângii a fost mereu de a nu răspunde la primul val de acuze. Să spere că interlocutorul se va plictisi să repete în gol același mesaj și că disputa se va încheia de la sine. Când au posibilitatea de a controla agenda publică, agitatorii de stânga au preferat soluția diversiunii, pentru a ieși dintr-o situație încurcată. Așa se face că, taman când te concentrezi pe un subiect, apare o altă temă și îți e imposibil să nu o dezbați.
De aceea, când aud cinci propagandiști cunoscuți ca fiind de dreapta că strigă un mesaj unic, încep să fiu atent, poate deslușesc ce efect urmăresc de fapt. Tot așa, când în mijlocul unui scandal care ține stânga în corzi, apare un subiect nou, sunt atent la felul în care, încet-încet, se lasă tăcerea peste principalul motiv de ceartă.
Din aceste motive nu-mi plac două teme care ne asaltează de ceva vreme. Prima este amendamentul făcut de senatorul Șerban Nicolae la Legea Grațierii. Acest amendament are în el confirmarea tuturor atacurilor care au vizat PSD în ultimii ani. Să faci o asemenea lege – în mijlocul disputei pentru OUG 13 – pare prostia supremă. Totuși nu se poate să nu remarc o serie de avantaje politice pe care le aduce apariția acestui scandal, stârnit de inițiatorul amendamentului care oricum era unul dintre cei mai antipatizați pesediști pentru adversarii partidului. Adică nu are nimic de pierdut.
În primul rând, atenția s-a mutat de la Guvern la Parlament, asta în condițiile în care, de la promulgarea Bugetului încoace, până și președintele Klaus Iohannis se străduiește destul de mult să-și repare relația cu Cabinetul Sorin Grindeanu. Apoi acest amendament a permis principalilor lideri ai PSD să se declare împotriva grațierii faptelor de corupție, tocmai când aveau mai mare nevoie, adică aveau de discutat cu străini, Liviu Dragnea în Israel și Grindeanu cu liderii europeni.
Plus că nu cred că ar fi vreun politician din cele două mari partide, PSD și PNL, care să fie chiar atât de supărat dacă ar trece un asemenea amendament.
Al doilea scandal care intrigă este cel al plecării lui Victor Ponta din PSD. El are trei componente, despre care se discută de mult timp, încă din timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Prima este așa-zisa scoatere de pe liste a membrilor Guvernul Ponta și marginalizarea lor. A doua este eterna ceartă dintre Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin și, în fine, a treia, ruperea dintre UNPR și PMP.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Nu te purta ca un idiot, oferă măcar o floare astăzi! Și cum se sărbătorea Ziua Femeii când femeile de acum erau fete


Ziua Femeii, Ziua Mamei, spune-i cum vrei, pare a fi una dintre cele mai hulite zile speciale din parcursul unui an. Mulți o consideră o serbare comunistă, preluată și la noi în cei 50 de ani de spălare de creiere și apoi păstrată mai mult pentru a satisface lăcomia principalelor beneficiare ale serbării, funcționare de ghișeu, cadre didactice sau cine știe ce doamne sau domnișoare întâlnești în fatidica zi. Alții spun că e o zi dedicată doar discuțiilor interminabile și goale de efect despre discriminare, violență sau emancipare. Eu cred că, indiferent de la ce a plecat, e o zi în care să ne amintim că suntem, totuși, diferiți de partenerele noastre de planetă. Diferiți, într-un sens frumos în ceea ce le privește.
De la început vreau să spun că știu rolul jucat și de această zi în propaganda din anii comunismului, când, de exemplu, din cele două ore de program de televiziune pe zi, cât rămăseseră în ultimii ani ai lui Nicolae Ceaușescu, 10 minute erau destinate ”tâmpirii” copiilor. Da, nicio generație, nicio categorie socială – sau, cum le plăcea ”limbarilor” de lemn să spună: ”categorie socio-profesională sau de vârstă” – nu scăpa picăturii zilnice de otravă ”materialist-dialectică”.

abecedarul

Uite, până și materialul ăsta îl voi ilustra cu o poză luată de pe net, un text din cărțile de citire ale începuturilor anilor ’80, care are și el un strop din stereotipiile vremii, menite uniformizării celor care urmau să devină ”omul nou, făurar al societății socialiste multilateral-dezvoltate”:
La televizor
Mama deschide televizorul. Paraschiva și Chiriac vin repede. E ora copiilor. Apare Mihaela. Ea stă de vorbă cu școlarii din clasa întîi.
-Am aflat că învățați bine și mă bucur, spune Mihaela. Acum, puteți citi și socoti. Ați învățat multe poezii. Desenați și cîntați frumos. Ba chiar, de 8 Martie, ați trimis felicitări mamei și tovarășei învățătoare. Bravo copii!
Paraschiva și Chiriac sar în sus de bucurie.

Până și desenul era din categoria mesajelor ce ar fi trebuit să le purtăm tatuate pe creier: călăuzit de raza de lumină a partidului, televizorul a pătruns până în satele îndepărtate și ”oamenii muncii de la sate” întâmpinau bucuria Telejurnalului sau a ”Arcului peste timp” îmbrăcați în straie de sărbătoare!
Așa și? Au reușit aceste mesaje – și altele zeci de mii care asaltau o populație înfometată, înfricoșată și înfrigurată – să preîntâmpine evenimente cum aveau să fie Revoluția sau Piața Universității? Evident că nu. Mintea umană selectează ce reține din amalgamul de informații care i se varsă-n minte. Sigur, au o influență, dar nu una decisivă pentru generații întregi. Fac o paranteză: așa cum nu vor mai avea efect, peste ani, nici multe din mesajele care azi par să ne izbească la tot pasul.
Tot ce e forțat, nefiresc naturii umane e respins până la urmă de mintea omului întreg la cap.
Așa că și din ”scârbavnica serbare comunistă” a zilei de 8 Martie păstrez ce nu e contra-naturii: scrisoarea colorată strâmb, la care munceam zile întregi, pentru mama sau bunica, buchetul dus unei învățătoare căreia îi păstrez și astăzi calde amintiri sau cel de ghiocei pe care bunicul mi-l strecura la capul patului în seara de 7 și a doua zi dimineața, când făceam ochi, îl ofeream mamei, mândru ca și cum eu l-aș fi cules.
Sfatul meu – pe care nu-l ofer nimănui, doar îl notez pe acest blog, dacă îl voi uita vreodată – este cam așa: Nu vezi de ce copilul tău să-i ducă un buchet de flori profesoarei? Nu-i trimite florile. Nu vrei să-i dai o zambilă celei de la ghișeul la care te-ai nimerit tocmai azi, cu un vraf de acte pentru multiplicat? Nu-i da. Amâni cu o zi vizita la doctoriță? Perfect, ai rămas cu banii de 3 narcise. Dar nu te purta ca un idiot, oferă măcar o floare astăzi, unei femei dragi, cui vrei tu, mamă, soră, nevastă, amantă sau fiică! Tu pierzi dacă nu faci asta.
Așa se face că am rămas
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Oscarul a devenit un fel de Eurovision! Dacă eu trebuia să aleg doar între Moonlight și Lala Land, Oscarul se amâna un an

Mare agitație, ca în fiecare an, cu festivitatea de decernare a Oscarurilor. Anul ăsta parcă un pic mai multă, dat fiind faptul că s-au încurcat borcanele cu mierea faimei și… premiul a traversat de la un film la altul pe un curcubeu.
Sincer, acum vorbesc în necunoștință – parțială – de cauză. Am început amândouă filmele care și-au disputat supremația. Nu l-am văzut pe niciunul până la capăt, nu din cauza vreunei aroganțe intelectuale, ci pur și simplu am considerat că-mi pierd timpul urmărind finalul unor povești care nu m-au prins până spre jumătatea lor. În definitiv, sunt obiecte de consum și, ca la o ciocolată care nu te ”fură” de la prima pătrățică, poți s-o lași neterminată pe marginea farfurioarei.
Unul dintre filme e o poveste din gategoria ”gândește pozitiv”, cu o muzică departe de gustul meu. Asta nu înseamnă cu nu or fi și oameni cărora le place. Poate nu au ascultat jazz-ul anilor de aur, poate li se pare mai bună copia decât originalul. Habar nu am și nici nu mă frământă. Iar figura cu două finaluri am aflat-o de la alții, care au avut timp să-l vadă pe tot.
Celălalt film m-a lăsat rece, e a mia dramă de acest fel lansată în ultimii ani și nici nu simt că va avea impactul unor filme ca Străzile din Philadelphia sau Brokeback Mountain.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Adevărul despre întâlnirea Iohannis-Grindeanu


Un episod foarte interesant al luptei dintre palatele Cotroceni, Parlamentului și Victoria este anunțata întâlnire dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Sorin Grindeanu. Extaziații deținători ai adevărului absolut au expus imediat – și fără drept de apel – realitatea LOR despre acest eveniment: ”Iohannis îl cheamă la ordine pe Grindeanu!” și ”PSD își trimite emisarii la Cotroceni ca să-i explice lui Iohannis programul de guvernare”. Are vreuna dintre aceste tabere dreptate?
Opinia mea e că o asemenea întâlnire poate însemna finalul unei perioade mult prea tensionate ca să devină vreodată productivă pentru vreuna dintre părți – fie și doar electoral, dacă de social și economic nu le pasă.
Care poate fi scenariul cel mai negativ? Cel mai întunecat sfârșit al întâlnirii de miercuri este ca, după discuția cu premierul și ministrul de Finanțe, Iohannis să iasă public și să spună că programul de guvernare nu este realizabil, să ceară Guvernului să-l modifice și să amenințe că va retrimite fiecare reformă a PSD la Parlament, cerând probabil la fiecare dintre ele să se specifice mai clar sursele de finanțare.
E ăsta un scenariu atât de negru? Sau, mai bine spus, este ăsta un scenariu care nu se manifestă deja public? Opoziția de după 11 decembrie constă în câteva declarații mieunate ale liberalilor surprinși pe holurile Parlamentului sau în postări amar-umoristice pe wall-urile useriștilor. Iohannis în schimb, la depunerea jurământului de către Guvern, a spus deja că așteaptă de la Cabinet să i explice soluțiile pentru majorările de venituri și reducerile de taxe. Mai mult, pe Legea celor 102 de taxe a experimentat retrimiterea legilor în Parlament. Evident, produce disconfort și întârzieri, dar rezultatul final e nul. Repetată la nesfârșit, metoda nu e decât o sursă de iritare și finalul fiecărui demers este un nou titlu de genul: ”Iohannis îngenuncheat pe Legea…”
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Unde au dispărut colindătorii?

editorial-2-ianuarie

Nu, nu-mi e dor de puradelul care-ți bătea-n ușă cu furie până-i deschideai și apoi îngâna rapid un cântec, având mâna întinsă după o pomană, de la primul până la ultimul vers al colindei. Nici de gunoierul care urla de la lift că e Anul Nou și-și cerea dreptul. Dar anul ăsta mi-au lipsit copiii din bloc sau grupul de 3-4 adolescenți care plimbau de la un etaj la altul o chitară și câteva versuri frumoase.
Știți la ce mă refer? Mă gândesc la vocile alea frumos armonizate, lucrate în ore bune de repetiție, care îmbrăcau ecoul scării cu un colind sau două. Când deschideai ușa, ochiul se încânta și el: câțiva tineri frumoși, fete sau băieți, grupați în jurul celui care cară și o chitară. Sau mi-a lipsit corul de tineri de la ”seminar”, picătura aia de muzică și religie care se îmbina perfect cu aroma de cozonaci abia scoși din cuptoare.
Anul ăsta mi-a lipsit și gașca de copii din bloc, grupul ăla bine definit, cu cel mic, care e și cel mai conștiincios la versuri, cu dolofanul ale cărui mustăți maronii arată că nu a avut răbdare să ajungă acasă cu ciocolatele primite și cu cel mai mare, purtând desaga în care adună plata efortului de a ura toate cele bune.
Mi-am dat seama că au dispărut toate aceste umbre frumoase ale unui trecut nu prea îndepărtat când am văzut, acum, după Anul Nou, că era intact coșulețul cu batoane de ciocolată pus în hol, să fie la îndemână. Neatinse erau și bancnotele de 1 leu, puse sub coș.
În timp ce banii îi băgam în buzunar și rupeam ambalajul de la o ciocolată – cu praf de cocos, preferatele mele – m-am întrebat ce s-o fi întâmplat cu toți acești copii și tineri?
(mai mult…)

Posted in Editoriale | 2 Comments

Cel mai nou scenariu privind viitorul viitorului Guvern PSD-ALDE…


În ultimele ore care mai sunt până va fi anunțată propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier, scenariile se înmulțesc. Pe lângă nume de posibili premieri sau liste de favoriți pentru diversele fotolii de ministru, circulă și scenarii despre evoluția viitorului Cabinet.
Unul dintre ele spune că un grup de parlamentari PSD și ALDE va iniția, totuși, după ianuarie un demers la Curtea Constituțională împotriva Legii 90/2001, cea care a împiedicat acum PSD să îl desemneze pe președintele său la conducerea Cabinetului. O altă variantă este că va fi inițiată o amendare în Parlament a Legii buclucașe.
Un asemenea demers i-ar elibera calea lui Liviu Dragnea spre Palatul Victoria. Dar ar mai conta? Poate doar de palmares politic, pentru că e greu de crezut că ar avea și efecte practice. Ce ar însemna ”efecte practice”? Să fie premier iar asta e greu de crezut.
Cum ar putea face rocada? Greu, dacă nu imposibil. O soluție ar fi ca Dacian Cioloș să rămână premier până s-ar pronunța Curtea Constituțională pe excepțiile ridicate sau Parlamentul pe eventualele amendamente. Imposibil, incredibil și improbabil. O altă variantă ar fi ca premierul desemnat acum și validat de Parlament să-și dea demisia și să-i cedeze locul lui Dragnea. Iar e greu de crezut că un premier votat de 60% din parlamentari va accepta să fie un figurant într-o scenetă de tip ”Dragă, Stolo”.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment