Category Archives: Jurnal de tătic

Jurnal de tătic. Ce face Alecsia când îi e dor și ce ar trebui să fac eu

Sunt sigur că s-a bucurat când m-a văzut. Doar că n-a avut nicio reacție. Poate a zvâcnit o lăbuță sau a scuturat dintr-o ureche, dar eu n-am observat. Mai entuziastă a fost soacră-mea. Măcar a spus ”Bună” și imediat s-a ferit din calea Sofiei care venea ca o ghiulea ca să-mi explodeze-n brațe.
Dar ce pretenții să ai de la o pisicuță care din viață înțelege doar…

jurnal 6

Da, am făcut cunoștință cu Pufoșica, mâțul care a intrat în viața fetelor de curând, în săptămânile cât ele au fost la bunici iar noi am copilărit prin prăfuitul București! Acum, când toți ne-am reunit în curtea bunicilor, depărtarea e uitată și ultimele ei fărâme sunt luate de răcoritorul vânt bucovinean, care duce spre luncă și aroma grătarului cu care ne așteptau.
Doamne, cum a fost regăsirea cu fetele după o lună în care ne-au despărțit Milcovul, Siretul, Bistrița, apa Moldovei și mai știu eu câte obstacole!
Nu am contabilizat pupicii sau îmbrățișările, le-am pierdut firul și nici n-am putut păstra măsura între cele date și cele primite!
Sofia m-a târât – da, o mogâldeață de 5 ani poate trage după ea și un munte de om! – spre tufele de zmeură și, în timp ce-mi oferea bobițe zemoase, doar puțin stoarse-ntre degete, a început să mă aducă la zi cu ce s-a mai întâmplat.
-Tati, graurii au mâncat vișinele curățate pentru compot!
Îmi amintesc momentul, deși parcă bunica ni l-a descris puțin altfel la telefon. Și nu era nici fulg de graure în povestea ei.
-Lui Pufoșica îi place să urce în pat! (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic… fără copii. Perechea de dame și mama lor

Părinții fără copii duc o viață de cucuvele. Redescoperă noaptea.

jurnal 5 1

Tocmai ce am ieșit din joc. Toate fisele din fața mea au dispărut ca prin farmec, așa că m-am dus spre fotoliile chibiților și m-am așezat pe cel eliberat de rezerva care mi-a luat deja locul la masa de joc.
Am pierdut cu dame. Mi se întâmplă rar chestia asta. Două plus a treia, mama lor, înseamnă destul de multe dame pentru un biet jucător, dar cele trei ochioase nu au făcut decât să mă încingă ca niște excelente lapdancers, să mă facă să arunc cu jetoanele pe masă, lăsându-mă apoi să mă uit în gol, după ce un comesean a etalat trei ași. Când damele mele s-au întors în pachet nici măcar nu au schițat un gest de adio.
După ce mi-am pus un pahar uriaș de suc și am aprins o țigară de foi din suportul umplut permanent, cu generozitate, de gazdă, am început să pândesc dansul cărților pe plușul verde, cântărind din ochi fiecare jucător, sperând ca unul să iasă și să-mi elibereze din nou un loc.
În noaptea aia nu mă grăbea nimic. Nu conta cât de târziu aveam să mă strecor în pat, niciun ciuf auriu nu o să clatine a mustrare, spunându-mi, pe jumătate adormită, ”Tati, să nu-l trezești pe Olel!”
Am zâmbit. Într-o noapte, astă iarnă, aveam toate simțurile amorțite după ultimele mâini, dar nu am adormit până ce nu i-am cântat ceva de nani lui Olel. Ce să faci, dacă fiica ta de nici 5 ani nu are pe lume prieten mai bun decât un măgăruș din pluș albastru? Și un singur tată care-l poate legăna aproape de zori.
De unde eram vedeam cum unul dintre jucători, aflat cu spatele la mine începuse să parieze pe orice carte. Semnul aproape sigur că un loc se va elibera în curând. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic… fără copii. De dor am sunat-o pe soacră-mea

Multe doamne (care altfel par să mă aprecieze) m-au certat după ce au citit ultima filă din acest Jurnal. Postarea cu pricina e AICI. Cel mai mult mi s-a reproșat că m-am răzbunat pe un biet pisoi, mânat de gelozie. Am rememorat ce s-a întâmplat și, nu doar din amabilitatea care mă caracterizează, tind să le dau dreptate doamnelor care m-au abordat. Și aici nu e vorba doar de faptul că, locuind cu 3 reprezentante ale sexului frumos ( fără a mai socoti și pisica Mitzu) am exercițiu în a da dreptate sexului opus.
Fetele noastre – Alecsia, 8 ani, și Sofia, aproape 5 – sunt de ceva timp în vacanță la bunici, storcând Bucovina de fiecare strop de sevă a bucuriei copilăriei. Rămași singuri în București, eu și nevastă-mea trăim fiecare clipă, amestecând sentimente contradictorii: bucurie, vinovăție, dor de fete, liniște, îngrijorare.
Din frustrare și neputință, m-am enervat când Sofia mi-a spus că au primit o pisicuță, Pufoșica, și că e ”mai drăguță” decât mine, dar nu și decât Olel, măgărușul de pluș de care e nedespărțită!
M-am răzbunat și nu am inclus în Jurnal poza Pufoșicăi! O prostie! În loc să-I mulțumesc lui Dumnezeu că măcar sunt pe locul al III-lea în topul ”drăguților” din sufletul Sofiei, m-am lăsat pradă invidiei.
Așa că acum repar o primă parte din greșeală, doamnelor, aceasta e Pufoșica:

jurnal 4

Recunosc, la o primă privire, pare un pic mai drăguță decât mine.
Ca să-mi repar complet scăparea, am vrut să vorbesc și cu Sof. Mânat de dor și vinovăție, am format numărul soacră-mii și, în timp ce așteptam să-mi răspundă cineva, parcă vedeam următoarea scenă. Soarele arde grădina, dar în umbra foișorului, Sofia și Pufoșica sunt ascunse de vipie. Telefonul, pus și el la adăpost, sună. Sofia strigă, așa cum face întotdeauna: ”Buniiiiii, telefonul! Cine e?” Îi răspunde blând: ”E Tati. Vrei să vorbești cu el?” Și îi întinde aparatul. Iar eu aud vocea-i dulce…
Realitatea nu e tocmai pe măsura gândurilor:
-Da, bună Alecu. Ce e?
Puteam să jur că nu e Sofia.
-Sărut mâna! Ce să fie? Nu e nimic. Am vrut să vorbesc cu Sof, e pe acolo?
-Nu. Sunt la cucuvele. Când veniți să faceți curat acolo, că au umplut totul de găinați!
E felul ei de a-mi spune că puii de cucuvea din cuibul de sub streașină sunt bine, câți au mai rămas, că trei, din păcate, au murit, încercând să zboare! (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic… fără copii. Text interzis minorilor. 18+

Părinții singuri cad uneori în romantisme ieftine.

jurnal 3

Ah, nu se apucă să adulmece flori pe stradă, precum nemeritat uitatul tăuraș Ferdinand, din desenele vechi ale lui Walt Disney! Dar te apuci uneori că cotrobăi prin vreun folder cu poze vechi și te trezești zâmbind, alintat de dulci aduceri aminte. Poza asta, de exemplu, e făcută de Alex Mazilu, într-o superbă zi de primăvară, când noi și fetele am mișunat prin Grădina Botanică.
Acum, în miez de vară, eu și nevastă-mea, Silvana, încă mai bântuim prin București, păcălindu-ne (și mințindu-i pe toți apropiații) că mai avem multă treabă pe aici, amânând plecarea spre Bucovina. Acolo, după cum filele acestui Jurnal știu deja, sunt singurele stele de pe cerul nostru, Alecsia și Sofia.
O să întrebați: Păi, dacă ele sunt stelele de pe cerul vostru, de ce nu plecați mai repede la ele?
Să vă explic. Uneori, e bun la ceva și un cer fără stele, să te adăpostești în întunericul deplin și să lași mintea să se odihnească. Să ridice piatra cel care n-a căzut niciodată în păcatul răsuflării ușurate dacă o clipă copii s-au îndepărtat. Sigur, dacă-i știi bine și, acum vorbind serios, unde poate fi mai bine decât în curtea cu povești a bunicilor!
Un prieten îmi spunea odată că el și nevastă-sa dau în mintea copiilor tocmai când le pleacă de acasă copiii. ”Cum adică?”, l-am întrebat intrigat. ”Păi, ne jucăm de-a mama și de-a tata prin casă!”
Perioada asta se încheie curând, pentru că începe să lase urme. Primul astfel de semn mi l-a dat Sofia, prințesa mea de 4 ani și jumătate. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Secretele nevestei mele

jurnal 2

Sâmbătă am ieșit să cumpăr câte ceva. Eram singur cu o listă de cumpărături în buzunar și bântuiam pe străzile Oborului. Nu-mi trebuia nimic special, doar chestii fără valoare, despre care ești convins că le ai în casă până chiar ai nevoie de ele și atunci îți dai seama că, de fapt, nu le-ai cumpărat niciodată. Nu le-am cumpărat nici sâmbătă. Până la ușa magazinului, am trecut pe lângă taraba unei florărese.
Mii de flori se îmbulzeau una-ntr-alta pe trotuar, dar parfumul uneia m-a țintuit. Am căutat acul parfumat în carul cu arome și l-am găsit. Câteva fire de chiparos ( știu, măi, tuberoze, că nu toată lumea-i din Obor) reușeau să acopere corul de mirosuri.
Atunci mi-am dat seama. Cu o seară înainte greșisem la un test-quiz cu nevastă-mea. Am cumpărat trei fire și am plecat spre casă, lăsând cumpărăturile pe altă dată. Am intrat și un alt miros m-a izbit. Pastramă! Imediat am înțeles că nu fusesem singurul care și-a dat seama că greșise la test-quiz-ul din seara precedentă.
Ce test-quiz? Și ce legătură are asta cu Jurnalul de tătic?
Păi, are, pentru că fetele noastre, Alecsia și Sofia, sunt deja în vacanță la bunici – să nu spuneți nimănui, dar și noi numărăm zilele până plecăm spre Bucovina sufocată de căpșuni, coacăze și fragi! – și noi ne cam facem de cap. Nu vă gândiți la prostii, vineri seară am jucat rummy.
Cel mai bun prieten al Alecsiei e un coleg de școală. Au fost în aceeași grupă la grădiniță, acum au terminat clasa întâi și tot colegi sunt. În atâția ani, am ajuns și noi, părinții, să fim prieteni. Ba, mai mult, ne-am făcut și o mică tradiție: zornăim pietrele de rummy cam o dată la două săptămâni. Copiii se joacă până cad lați și noi ne lungim la taclale.
Obiceiul ăsta ne-a intrat atât de bine în sânge, că ne-am văzut și acum, când toți copiii ne sunt plecați.
În timpul jocului, discuția a ajuns tot la copii. Din vorbă-n vorbă, mi-am dat seama că nevestele noastre au ajuns să cunoască atât de bine toți cei trei copii, mâncarea, băutura sau culoarea preferate. Silvana parcă mi-a citit gândurile și a pornit un joc:
-Tu știi care e mâncarea mea preferată?
-Ciorbă cu afumătură, am răspuns fără să clipesc. Dar tu știi care e a mea?
-Ăăăă… ceafă cu cartofi prăjiți!
În situații din astea nu are rost să pornești o discuție în contradictoriu. Am dat din cap a aprobare, dar gândul mi-a zburat la o bucată țeapănă de pastramă de oaie!
Prietenii noștri s-au prins și ei în joc, dar în felul lor:
-Auzi – i-a spus ea, lui – tu nu mă întreba nimic, nici măcar ce floare-mi place…
-Liliacul – a spus bietul om, cu o voce timidă – dar și…
-Ba lalelele!
-Lui Alecu îi place liliacul, a intervenit Silvana, ca și cum omul stătea cu un buchet de liliac în mână și nu știa cui să-l ofere, mie sau nevesti-sii. Dar tu știi care e floarea mea preferată? (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Iartă-mă, dragă Jurnalule! Și ceva despre fragi, soacre, bujori, fete, căpșuni și neveste

jurnal bujori

Le-am lăsat acolo unde fragii se ascund timizi pe sub frunze și fac vara geloasă strigându-i în față: Noi iubim primăvara!

jurnal 1 1

Și din partea cealaltă a grădinii, căpșunele le răspund, întinse la umbră: Hai, prichindeilor, eliberați ringul, e vremea greilor dulceții!

jurnal 1 2

Când ne-am urcat în mașină, eu și nevastă-mea, aproape plângeam. Pentru aproape o lună lăsam în grija Bucovinei tot ce avem mai de preț. Am ieșit pe poartă și fără a întoarce privirea știam că ne fac toți cu mâna.
În fiecare an pățesc asta, când lăsăm fetele în curtea de povești a bunicilor. La plecare mă îneacă lacrimi, dar după un kilometru, unul dintre noi răsuflă apăsat și rostim aproape simultan:
-Am rămas singuri. O lună…
O să revin la discuția din mașină dintre doi soți care tocmai realizau că urmează o perioadă lungă fără copii și bunici, dar înainte vreau să îmi cer scuze de la cineva foarte drag.
Dragă Jurnalule,
De mai bine de două săptămâni nu m-am mai atins de coperțile tale. Iartă-mă, fie ca pedeapsa-mi să fie uitarea care să mă priveze de amintirile astea! Dar trebuie să mă înțelegi. Înainte de Rusalii, știi tu, vacanța aia mică dinainte de vacanța mare, ne-am așezat totți 4 la masă și am dezbătut o problemă importantă. Îți amintești? Am votat. Fiecare a avut un vot egal, chiar dacă Sofia are 4 ani, Alecsia deja 8, Silvana are gura mare și eu, fiind căsătorit, se poate bănui că votez doar dacă să dau dreptate prin vorbe sau numai cu o mișcare ușoară a capului. Întrebarea pe care trebuia să ne pronunțăm a fost simplă: ”Prelungim vacanța de Rusalii până-n… septembrie?” Ca argumente aveam că, scăzând săptămâna ”Altfel”, fetele mai aveau doar câte 5 zile de final de an.
Nu mai contează ce și cum, cert e că în proporție de 3 la 1 am ales să…
Dragă Jurnalule,
Tu, în locul meu, ai fi stat pe calculator să scrii? Apoi a urmat despărțirea ( pentru că votul, normal, nu se referea și la mine și Silvana) și, te întreb din nou: tu scriai dacă rămâneai singur cu nevasta, după un an de intimitate în 4? Ai fi riscat să citească soacra amintirile tale din perioada asta?
Iartă-mă dragul meu Jurnal,
Dar au urmat zilele de singur acasă. Ai fi riscat să citească soția filele tale de amintiri?
Iată-mă acum, după o lungă pauză, din nou la tastatură.
Să revin la povestea cu soții singuri într-o mașină care umplea de kilometri golul dintre București și Bucovina.
La vreun sfert de oră după ce am plecat, Silvana a deschis vorba:
-Ai văzut? Râdea.
Nu am răspuns imediat. Imaginile încă mă chinuiau. Sofia era ascunsă-n tufa de bujori.
-Mie așa mi s-a părut, că râdea.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Păcălirea soacrei. Pe roluri!

Când telefonul sună la 6.00, doar două cuvinte îți trec prin minte. Poliția? Soacra? Răspunsul îl găsiți în povestioara care urmează…

jurnal 90 1

Mulți m-au întrebat în ultimele două săptămâni ce s-a întâmplat cu ochelarii Sofiei. Acum ceva timp îi purta, dar, de mai bine de două săptămâni, intelectualul accesoriu a dispărut. Ca la orice enigmă, soluția cea mai simplă este cea reală. Adevărul este că i-am pierdut. Sau asta am crezut până acum, că ne-am dovedit neputincioși în fața neatenției și ochelarii au intrat în pământ. Acum știu un al doilea adevăr! Mai crunt!
Am fost, toți maturii din casă, victimele unei conspirații.
Sofiei nu îi place să poarte ochelarii. Cărui copil îi place? Dimineața, când pleca la grădi, se prefăcea că-i uită și alergam după ea, în ultimul moment, să-i fixăm pe fața care se ferea de parcă o ardeau!
Am încercat toate ”rețetele”. O lăudam, i-am băgat-o pe aia cu ”Semeni cu Tati” (în fine, poate că asta nu a fost cea mai bună treabă), am căutat poze cu dive din toată lumea care poartă ochelari. Și n-o mințeam, mie chiar mi se pare că – și cu ochelari și fără – e una dintre cele două cele mai frumoase fete din lume. Și mă știți că nu sunt subiectiv pe tema asta!
În toate demersurile de a o convinge să poarte ochelarii, Alecsia părea să ne ajute cât poate ea de mult. În fraza asta e un cuvânt cheie: PĂREA. Alecsia ne ajută de multe ori în formarea Sofiei. Ca soră mai mare, Alecsia o învață poezii, cântece, repetă cu ea rolurile pe care Sof le are la serbări. Doamne, cât de dulci erau când repetau împreună ”Eu sunt zâna cea mai mică, mică-mică, frumușică”!
La sfârșitul vacanței de 1 mai, când ne pregăteam toți 4 să părăsim casa bunicilor, în mijlocul holului erau câteva zeci de genți, pline cu lucruri pe care le cărasem de pomană de la București până-n inima Bucovinei și acum trebuia să le ducem înapoi, pentru că nu puteam supraviețui fără ele în tumultul marelui oraș.
Silvana și cu mine calculam cam câte mașini ne-ar mai trebui ca să le urcăm pe toate, socrii erau pleoștiți că le luam nepoatele, iar Sofia și Alecsia făceau exact la ce te aștepți când printre picioare ți se învârt fără rost o fetiță de 8 ani și una de 4.
La un moment dat, vocea soacră-mii a devenit din melancolică ostășească:
-Hai, Sofia, ia-ți ochelarii și mergeți la mașină!
De obicei ordinele astea se execută instant, dar acum, o oră mai târziu, toți șase răsturnasem casa cu fundul ei bucovinean în sus. Am căutat până și în cele mai nebănuite locuri din casă, șopron, grădină sau în magazia de lemne. Nici cotețul cățelului vecinilor nu a scăpat. Ochelarii au dispărut ca și cum îi înghițise pământul!
Am plecat nervoși, promițându-ne unii altora că data viitoare vom fi mai atenți.
Au trecut zilele și, într-o dimineață, pe la 6.00, a sunat telefonul. În general, când telefonul sună înaintea ceasului, îți trec prin minte doar două cuvinte: Poliția? Soacră-mea?
Nu era Poliția. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. ”Supozitul” pe gospodărie

jurnal 96

-Tati, ce e aia ”impozit”?
Orice părinte știe că, oricât ți-ai păzi copilul, tot ajunge să afle cuvintele urâte. Fie că descrie anatomia în cel mai golănesc argou, fie te trezești că spune prin casă ”impozite”, ”taxe” sau mai știu eu ce vorbă care deranjează. La 8 ani, Alecsia a auzit multe cuvinte de acest fel, de la colegii de școală, de pe stradă. Cât poți s-o păzești!
-Impozit înseamnă banii pe care îi câștigă mami și tati, dar nu mai vin cu ei acasă. Îi dai statului să facă borș cu ei! Ăăă, nu, să facă școli, grădinițe, parcuri sau ce-or mai face cu ei.
-Aha…
Nu părea să înțeleagă. De obicei nu insist pe teme din astea care spulberă inocența din ochii lor de îngeri, dar acum am mai adăugat:
-Vezi tu, câștigi, să zicem, 3 lei. Statul ia 2 și tu vii acasă cu 1.
-Aha, adică avem un leu!
-Da, avem un leu.
-Și ce facem cu el?
Discuția nu derapa, dar Silvana a ridicat ochii din telefonul pe care-l chinuia pe Facebook și s-a băgat în seamă, ca orice mamă când e o discuție tată-fiică:
-Luăm haine, mâncare… (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Hoața de vise!

-Ți-am furat viseleeeeeeeeeee!
Nimic nu se compară cu trezitul, taman din miezul somnului de frumusețe, în țipătul de acvilă nervoasă al Sofiei și cu perna trasă brusc de sub cap. Capul se izbește de saltea și, dacă a rămas în el ceva nezguduit, resturile de creier zboară în mii de cioburi, ca și cum strigătul e un glonț care spulberă o sticlă goală.
Când am reușit să deschid ochii, Sofia stătea între mine și soarele care dizolvase fereastra. Smocul ei auriu strălucea ca o aură. Râdea de nu mai putea, cu perna mea ținută strâns, la piept.
”Ți-am furat visele!” Cuvintele astea tot îmi sunau mai bine decât oricare urare de dimineață pe care am auzit-o vreodată.
M-am așezat pe marginea patului și ii-am spus:
-Și ce-o să faci tu cu visele mele? Nu-ți trebuie la nimic!
-Dorm cu ele în brațe!

jurnal 95

PS Sofia are de predat un proiect la grădiniță, ”Fantezie și culoare”! La puțin peste 4 ani!
Nu am mai făcut ca la lucrarea despre Primăvară, când am uitat de tema ei – povestea asta o aveți AICI. Acum, cu o săptămână înainte de predare, știam toți că face un copac.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Așa nu mai merge, o dăm pe Sofia!

Uneori mă uit la câte o floare și cad pe gânduri.

jurnal 94

-Dau un bănuț pentru gândurile tale!
Jocul ăsta al copilăriei Alecsiei ne face pe amândoi să zâmbim. Pe vremuri – parcă a trecut o veșnicie, dar asta se întâmpla acum 3-4 ani – eu îi spuneam că-i dau tainul pentru a pătrunde în gândurile ei, de zână. Negociam ”la sânge” și, până la urmă, dădeam, peste bănuțul prăpădit promis, pupici, păpuși sau Luna de pe cer. Când se îndestula din promisiuni, ceda și-mi spunea… Eh na, doar nu o să vă spun secretele pe care Alecsia mi le împărtășea când avea 4 ani!
Acum Alecsia a crescut, are 8 ani, dar uneori, când mă vede îngândurat, se bagă în sufletul meu și-mi spune:
-Dau un bănuț pentru gândurile tale!
Și de aici jocul decurge mereu la fel. Eu spun:
-Păi, dă-mi bănuțul!
Întind mâna și aștept bănuțul. Alecsia se încruntă, se preface încurcată și apoi rostește, cu glas mieros:
-Tati, mă poți împrumuta cu un bănuț?
-Sigur!
Bag mâna în buzunar, scot un ban – de preferat bancnotă – și îl întind. Ea îl ia și, brusc, se înveselește, ca și cum cel mai mare urs din pădure tocmai a căzut în capcana ei:
-Tati, ține-ți gândurile, că m-am răzgândit, nu îți mai dau un bănuț pe ele!
Și dispare, precum o petală de vișin în fântână. Iar eu – cu banii luați – încep să râd, pentru că gândurile oricum au zburat și ele.

jurnal 94 2

PS
Drumul de Humor la București e lung, mai ales că farmecul dispărut al vacanței adaugă zeci, sute, mii de kilometri. Suntem pleoștiți toți patru în mașină și Silvana a vrut să ne învesească făcând planuri de viitor:
-În toamnă, o dăm și pe Sofia la balet! Gata, face 5 ani și o dăm!
Doar o mamă poate să creadă că un tată și două fete pot fi înveseliți cu planuri legate de perioada școlii, când ei sunt amărâți că se încheie vacanța de primăvară iar cea de vară pare că e la mii de ani lumină distanță!
-Dacă nu îi place la balet, o dăm la dansuri. Ceva trebuie să îi placă!
Când pleci, în mai, din Bucovina spre Bărăgan, parcă faci o radiografie primăverii. Pornești de unde liliacul abia înflorește și treci printre câmpurile de rapiță mirosind a miere, ca apoi să te oprești unde deja castanii sunt plini de sfeșnice alb-gălbui. Toate aceste parfumuri colorate fac și mai greu de suportat imaginea toamnei apăsătoare când încep fetele școala sau grădinița. Deodată Sofia a izbucnit în plâns:
-Mamiii, nu mă da la nimeni! O să fiu cuminte, dar nu mă da! Eu vreau să stau cu voi!
Nu înțelegea, săraca, de ce rădeam toți trei, iar Alecsia a luat-o-n brațe și a pupat-o:
-Nu te dăm, Sofia, mergem amândouă la balet! Nu Mami?
-Mergem toate trei!
Sincer, pe moment, m-am simțit puțin exclus, dar nici nu cred că locul meu ar fi la școala de balet…

Foto Alex Mazilu

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment