Category Archives: Jurnal de tătic

Jurnal de tătic. Textul pe care nu aș fi vrut niciodată să îl scriu!

Ca tătic nu am altă amintire din zilele astea decât furia care mă cuprinde când văd că ăștia au politizat spaima noastră naturală, de părinți. De la asigurările pe care le așteptam că astfel de situații nu se vor mai repeta atât de ușor am ajuns să asistăm la certuri între derbedei politici și la amenințări cu retragerea sprijinului ca să rămână unul sau altul în fotoliul pe care se afla când a văzut la televizor, la sfârșitul săptămânii trecute, că un cretin ne aleargă plozii la ușa blocului.
Când văd că pe mine mă obsedează cum să le învăț pe fete să se apere, iar alții vor doar să-și rezolve mai vechi, îmi vine să pun mâna pe un bolovan! Îmi pun problema existențială dacă să le învăț să lovească, să țipe, să muște, pentru că în situații ca astea nu are cine să le apere. Îmi refac programul pentru ca fetele să nu mai fie singure nici măcar o secundă și, vorbind cu alți părinți, aflu că nu sunt singur pe acest front, ”părinți contra viața de toate zilele”.
Dincolo de părinții îngrijorați ce am găsit? O dezbatere dacă idioții ăștia sunt bolnavi și, în loc să le facă societatea tușeul rectal care să-i arunce-n izolare, n-ar fi mai bine să le aplicăm ”prișnițe” cognitiv-comportamentale și să le oblojim buba de la cap. Discuția asta m-a scârbit, pentru că sunt momente în care pur și simplu nu e de bun-simț să deschizi anumite subiecte. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Scufița Roșie pleacă de la nevastă-mea la soacră-mea

jurnal 38

Foto: Alex Mazilu

-Scufița Roșie a pus într-un coșuleț merinde pentru Bunicuța și…
-Tati, ce e aia „merinde”?
-Adică mâncare. I-a dus Bunicuței plăcinte…
-Buni nu mănâncă plăcinte. Buni face plăcinte bune.
-Buni din poveste nu face plăcinte bune sau pur și simplu nu a făcut plăcinte în acea zi și Scufița i-a dus unele făcute de mami.
-Mami face plăcinte bune?
-Uite, Sofia, vrei să-ți spun povestea sau ai chef de joacă?
-Povestea.
-Ok, hai că încep din nou: Scufița Roșie a plecat prin pădure ca să-i ducă merinde Bunicii…
-Tati, toate merindele sunt plăcinte?
-Nu, merinde sunt și brânza…
-Buni nu mănâncă brânză. Poate să-i ducă zacuscă? (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Dilema Sofiei pentru noul an: Clasa 0 sau Grădi?

jurnal 37

Alecsia s-a născut în februarie 2009. Sofia, în octombrie 2012. Secolul ăsta m-am căsătorit o singură dată. Mileniul al treilea a ajuns la vârsta majoratului și deja mi-a dat destule încercări. Am trecut cu bine peste cele mai multe dintre ele, dar acum chiar sunt în fața unei cumpene.
Când 2017 se făcea scrum de artificii și 2018 ne asurzea cu uralele din stradă, Sofia mi-a șoptit dorința pe care și-a pus-o la trecerea dintre ani.
Ah, știu de mic faptul că dorințele spuse cu voce tare nu se împlinesc, dar știu și că unele dorințe nu se împlinesc chiar dacă le închizi în cele mai solide cufere ale sufletului. Asta din urmă am aflat-o mai târziu. Crescusem. Dar acum Sofia nu a încălcat legea de aur a dorințelor, de a le spune doar în gând. Ea ne-a spus-o mie și lui Olel, măgărușul de pluș care-și face datoria de prieten tăcut și fidel tocmai din toamna lui 2012 și tatăl care e încă o bună bucată din întreg Universul.
Acum sunt în dilemă, după ce Sof ne-a pasat povara dorinței ei ascunse și după ce am petrecut noaptea de Revelion înlocuind zurgălăii cu clinchetul pietrelor și al jetoanelor (aflând astfel că anul ăsta voi avea mai mult noroc în dragoste decât la jocuri).
Sunt în dilemă, exact cum am fost legat de Alecsia, cu aproape 3 ani în urmă: clasa O sau prelungim grădinița cu un an?
Sofia mi-a spus că dorința ei e să împlinească 6 ani și să meargă la școală! A adăugat și un ”Tati, te ocupi tu?” plin de subînțelesuri.
Cred că asta e eterna dilemă a oricărui părinte: un an în plus de copilărie sau ”începem” școala? Pe de o parte, clasa 0 e o prelungire a grădiniței, un fel de talmeș-balmeș între joacă și învățătură. Pe de altă parte, parcă sunt tributar calculelor copilăriei mele, să ai 7 ani în clasa întâi, majoratul să-l faci spre sfârșitul liceului și să termini facultatea înainte de a împlini un sfert de veac.
Asta e problema cu copiii născuți primăvara sau toamna, niciodată nu au vârsta potrivită pentru a începe grădinița sau școala: ori sunt cu câteva luni prea mici, ori cu câteva luni prea mari! (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Cum mi-am luat fustă de crăciuniță și costumaș de balet!

jurnal 36

Când am cerut o fustiță de crăciuniță, fata de dincolo de tejghea s-a oprit din ce făcea și s-a uitat la mine cam ne-european.
M-a măsurat din ochi și m-a întrebat, cu îngrijorarea profesionistă a cuiva care se află în fața pericolului de a nu putea servi un client:
-Ce… ce măsură? Știți – a lăsat privirea în jos, parcă recunoscându-și neputința – nu avem chiar toate măsurile.
Nu luasem în calcul că nu găsesc măsura potrivită.
Am arătat pe mine că aș vrea ca fusta să se termine la o palmă sub fund.
-Cam atât de lungă. Adică să nu fie prea scurtă, dar nici cât o rasă de călugăriță.
Am zâmbit cu ceea ce mie mi se părea a fi un subînțeles amabil. Fata a trecut peste lungime rapid:
-Cu volane sau tu-tu? Știți – iar m-a privit profesionist – la volane intră mai mult material.
Eh, aici m-a încurcat. Aveam varianta ”sună o autoritate”. De fapt, când un bărbat e trimis să cumpere o fustiță de crăciuniță, e obligatoriu să aibă o autoritate pe care să o poată accesa oricând.
N-am sunat, ci am întrebat pe wapp: ”Volane sau tu-tu?” Răspunsul întârzia iar vânzătoarea mă presa:
-Roșie cu auriu sau cu argintiu? Cu blăniță albă cred că e exagerat pentru dumneavoastră.
Acest ”pentru dumneavoastră” a sunat ciudat. Oare fata credea că nu știu dacă de Sărbători să mă îmbrac în fustă de crăciuniță tu-tu sau cu volane? Dacă mă simt mai cool cu auriu, argintiu sau înfășurat pe pulpe cu blăniță?
-Auzi, domnișoară, am nevoie de o fustiță pentru fiică-mea. Are 8 ani, face 9 și îi trebuie pentru…
Femeia a răsuflat ușurată. Probabil se temuse că trebuie să mă examineze după ce aș fi probat în cabina minusculă fustița de crăciuniță.
Peste o oră eram acasă. ”Autoritatea” de pe wapp își dăduse acordul pe fusta fotografiată pe umeraș, plecasem din magazin însoțit de mulțumirile vânzătoarei, pentru că luasem și un costum de balet pentru Sofia.
Ah, poate credeți că am venit acasă cu prima fustă fotografiată sau cu primul costumaș care să ne placă mie și vânzătoarei! Nici gând! La costumașe am avut noroc, ”autoritatea” și-a dat acordul la al treilea. La fustițe, am fotografiat vreo 8 modele până am primit un ”ok, ia-o pe asta că am treabă”. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Secretul salatei de boeuf care cucerește orice bărbat

jurnal 35

Crăciunul și Revelionul fără salată de boeuf sunt ca nunta fără soacră. N-au farmec! Iar salata de boeuf neornată e ca mireasa fără jartieră. Parcă-i lipsește ceva, deși ingredientele de bază sunt aceleași!
Ornatul salatei de boeuf e o adevărată artă și femeia care nu o stăpânește în veci nu poate să se numească gospodină.
Când eram mic, de sărbători, îmi amintesc cum se apropia ora la care casa trebuia să se umple de musafiri iar mama tot mai alerga între bucătărie și sufragerie, plângându-se că mai are ceva de făcut și că nimeni nu o ajută.
Nici nu avea cine să o ajute, că doar ea știa cum se face ultima și cea mai importantă treabă: ornatul salatei de boeuf.
Ornamentul de pe salată e ”marca înregistrată” a unei gospodine adevărate. Cel mai des întâlnim oameni de zăpadă grăsuți, cu corpul și capul din albuș de ou fiert, atent păstrat încă de când puneai gălbenușul la maioneză, cu ochi din bucățele de măslină și nasul dintr-o așchie de morcov murat.
Alte gospodine optează pentru puii albi, cu creste și ciocuri din gogoșar ținut din toamnă în oțet. Puiul de pe salată are și el ochi decupați din carnea măslinei sau din două boabe de muștar.
Mai sunt fețele de tot felul, de la moși cu barbă de albuș și căciulă de gogoșar la fete cu păr lung cât firul de la ramura de pătrunjel uscat și ochi din smaralde decupate din ultima măslină volo care a scăpat de mâinile puse pe furtișag ale copiilor. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Ochii soacrei nu mint!

jurnal 34

Știam că sunt frumos, dar parcă atâta strălucire nu am emanat niciodată. Cum stăteam în mijlocul scenei, privind dincolo de microfon. De-a lungul timpului multe haine au stat bine pe mine, dar probabil că niciuna nu m-a îmbrăcat mai frumos decât vestuța aia, cu blană de oaie pe margini.
Întotdeauna m-am suspectat că am ceva talent actoricesc, dar nu cred că am reușit vreodată să transmit mai multă emoție ca în după-amiaza aia de acum peste 40 de ani.
De unde știu că e așa, că eram strălucitor, manechin de costume populare și un actor desăvârșit? Simplu, din ochii înlăcrimați ai unei femei care stătea în primul rând al sălii de festivități a grădiniței din coasta Oborului. Ochii ei nu mint!
Ochii mamei nu știu să mintă!
Cert e că atunci, pe loc, nu am știut cât de grozav am fost la serbarea de la grădiniță, poate că singura amintire păstrată e bucuria că mi-am văzut mama mândră. Dumnezeu să o odihnească! Dar abia peste mulți ani am înțeles mecanismul ochilor de părinte spectator la serbarea copilului. Am înțeles și acum, miercuri, la serbarea Sofiei.
Doamne cât era de frumoasă și cum se alinta când mă căuta din ochi prin sală și mă vedea topit! A recitat strofele perfect și a dansat ca o floare de cireș în vânt.
Revenind la amintirile mele din copilărie, (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. O constatare: Moș Nicolae există sau nu…

jurnal 33

E atât de multă gălăgie, mitinguri, bocete, scandaluri, încât mintea nu mai are unde să se ascundă ca să-și tragă sufletul. Parcă nu mai există loc pe care dihonia să nu și-l aroge și atunci mintea se ascunde în casă, printre jucăriile fetelor, doar-doar o putea să răsufle și să bea o gură de fericire ca să spele gustul de mizerie.
Nici nu știu dacă, în afară de cele despre Sărbătorile de iarnă, există pe lume poveste din familie care să întărească mai bine zidul pus în calea urâțeniei din lume.
Având în casă două fete, de 8 și 5 ani, simt că ne apropiem de momentul în care moșii Nicolae și Crăciun vor păși înapoi în lumea imaginarului și vor elibera locurile de lângă ghetuțe sau de sub brad pentru realitatea searbădă a ”consumismului”. Ne apropiem de momentul în care scrisorile pentru Moșu’ vor fi sacrificate și înlocuite cu negocierile mult mai directe și mai eficiente cu tati.
Deja Alecsia, cea mai mare, simte că moșii ăștia nu mai sunt ce păreau a fi când era mică, mai mititică decât sacul de jucării, și se înfiora de teamă și plăcere când arătarea roșie, cu barbă albă ca zăpada de pe picioarele colindătorilor o lua pe genunchi și-i asculta poezia învățată. Vorbește la școală cu colegii, începe să analizeze realitatea cu ochi tot mai spălați de ceața basmelor copilăriei timpurii. Cu câteva zile înainte de noaptea miraculoasă în care încălțările de la ușă se umplu taman cu lucrurile pe care ți le doreai, Alecsia m-a bordat serioasă:
-Auzi, Tati, tu ai vreo legătură cu Moș Nicolae? (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Discriminare clară. Activități în familie: mersul la COAFOR!

jurnal 32 1

E noapte. Sofia învață să doarmă-n fund. Mă sfătuiește și pe mine să încerc, pentru că e miercuri seară, seara când familia doarme într-un singur pat, pentru că începe mini-vacanța de 1 Decembrie și nu vrea să ”doarmă singură, aicea, sus”! Îi fac pe plac, așa că mă așez cu perna la spate și, în loc să privesc fix tavanul, ca orice om normal care vrea să adoarmă, mă holbez la ușa dormitorului, gândindu-mă că ar fi minunat să mă lase fetele să ies și să trag o țigară în bucătărie!
Nu mă lasă, așa că adormim amândoi cu bărbiile căzute-n piept, cocârjați, ca impiegații de gară, între două personale.
Alături de noi, Alecsia, Silvana și plușații Ponică și Olel se răstigneau pe salteaua moale.
Dacă eu m-am supus dulcelui chin pentru că așa-mi ceruse Sof, motivația ei era mult diferită – și, așa cum știți, total inaccesibilă mie – nu vroia să își strice părul!
Povestea dormitului în fund, începuse cu câteva ore înainte când, terminându-și treburile mai repede, nevastă-mea a luat fetele și s-au dus la coafor. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Cum, Doamne iartă-mă, să nu o iubești!

jurnal 31

Foto Alex Mazilu

Tocmai intram în mini-vacanță. Adică pe canapeaua devenită neîndestulătoare eram toți patru, fiecare cu câte un telefon, laptop sau tabletă în mână. În fața noastră, televizorul mergea în gol, cu sonorul oprit.
Agitația săptămânii care scutura din calendar foaia lui noiembrie se transforma în dulcea lene pe care nu ai vrea să o duci nici măcar dintr-o cameră-n alta, darămite să o mai și scoți din casă.
Dar Dumnezeu, când a vrut să fie o măsură-n toate, adică și în liniște, nu a creat doar tatăl și fetele lui, ci a furat o amărâtă de coastă și a făcut femeia. Femeia din casa noastră și-a scos căștile din urechi și i-a făcut Alecsiei un semn să și le scoată și ea.
-Ai teme pentru vacanță?
Toți am oprit aparatele și ne uitam la Silvana ca la unul care a venit cu colivă la masa de Revelion. Alecsia nu s-a pierdut cu firea:
-Nu, mami, nu avem teme!
-Sigur?
Cât fetița de numai 8 ani se gândește cât de mult știe maică-sa despre temele de vacanță, profit să vă spun că eu nu cred că aș fi făcut față copilăriei dacă ai mei ar fi avut atâtea metode de a mă urmări tot timpul. Mi-aș fi luat lumea-n cap și aș fi luat calea codrului! Dar cred că și ai mei, Dumnezeu să-i ierte, ar fi dus mâinile la inimi mult mai devreme, asaltați de imagini pe wapp sau messenger cu pagini din culegeri, fotografiate de părinți care cum ajung acasă cotrobăie prin ghiozdane. Păi dacă săraca mama ar fi ”cetuit” cu profesoarele mele pe diverse grupuri… Doamne, nici nu vreau să mă gândesc! Mama lua un ”extraveral” pe lună, taman în ziua când era ședința cu părinții, dar dacă ar fi urmărit ”în timp real” ce se întâmplă în clasă, cred că pedepsele aplicate mi s-ar fi terminat tocmai când mă eliberam din cătănie.
-Nu, mami, nu am teme!
-Sigur? Te mai întreb o dată.
-Poate e ceva, dar…
-Alecsia, ai de făcut exercițiile de la pagina 41 până la 48!
Am înlemnit toți, Sofia, Alecsia, eu și pisica Mitzu. Mâța cred că a înlemnit mai mult din solidaritate că ea n-are niciodată nimic de făcut, fie zi de vacanță fie zi de muncă. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. A murit doamna de la farmacie!

Textul ăsta nu e despre dispariția Stelei Popescu, o doamnă a bucuriei, ci despre teama permanentă a părinților că nu reușim să le transmitem copiilor măcar câteva dintre lucrurile pe care le iubim, care ne încântă. Eu am cedat de multe ori în fața Alecsiei, preferând comoditatea unui ”Bine, fie, e ca tine!” în loc să lupt pentru ceva ce știu sigur că ar fi trebuit să facă parte din bagajul ei de cunoștințe, de sentimente. Cred că uneori și părinții mei au cedat, dar cumva, fără să simt, am preluat multe din iubirile lor.
Vinerea trecută, dimineață, Alecsia mi-a spus, înainte de a pleca la școală:
-A murit doamna de la farmacie.

jurnal 30

Am înțeles imediat că se referă la Stela Popescu și nu am căutat să aflu cum de știe un copil de 8 ani de moartea unei persoane. Nu erau nici 24 de ore de când se aflase cumplita veste. Sunt destul de obișnuit ca felurite informații să ajungă la fete, indiferent cât zid am face noi, părinții, între ele și realitate.
Alecsia a plecat rapid, înainte de a apuca să am vreo reacție. Am vrut să-i spun că e în eroare, că Stela Popescu e o stea adevărată, nu ”doamna de la farmacie”, că reclamele sunt doar o întîmplare într-o viață aurită.
M-am decis atunci, pe loc, ca după ce termină școala, să am o discuție cu Alecsia despre Stela, despre teatrul de revistă și despre rolul râsului în viața noastră. Am ales și câteva clipuri pe care urma să i le arăt.
Nu ne-am întâlnit după școală. A rămas cu un coleg să se joace, să-și facă temele sub atenta supraveghere a mamei lui.
Asta mi-a permis să aleg mai multe clipuri, să le sortez cumva în mintea mea. Să îmi pregătesc și un mic discurs, să înțeleagă că acum 30 de ani erau curajoși cei care scăpau fie și măcar o aluzie despre vreun aliment care lipsea din galantare.
Aici, mărturisesc, îmi trebuia ceva curaj, pentru că îmi amintesc cum, acum vreo 3 ani, am încercat să-i explic cum de în copilăria mea erau numai două ore de program la televizor. Cum îi explici asta unui copil care are permanent în preajma sa 4-5 surse de imagini mișcătoare?
După un dialog de câteva minute, a înțeles că era unul Ceaușescu care oprea aparatele după două ore. ”Cam ca Mami”, a conchis atunci Alecsia, dar e normal la 5 ani să o vezi pe maică-ta ca pe un dictator blond!
Abia îmi pregătisem povestea despre Stela, că Alecsia a venit acasă doar să se schimbe și să fugă la școala de circ.
În noaptea aia a rămas la bunici, așa că mica mea oră de ”culturalizare” s-a amânat pentru sâmbătă.
Sâmbătă a trecut pe acasă doar ca să se dichisească pentru o petrecere cu niște colegi. Cine avea minte să stea să asculte cuplete vechi? Nimeni, așa că am rămas cu discursul pregătit tocmai pentru duminică seară, pentru că sâmbătă a aterizat din nou la bunici, iar duminică dimineață am avut eu treabă. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment