Category Archives: Jurnal de tătic

Jurnal de tătic. Cu gura căscată la Facebook-ul nevestei


Foto Alex Mazilu

Miercuri, 18 aprilie, 2018. Îmi pârâie telefonul și mă anunță că m-a ”tăguit” nevastă-mea într-o postare. O citesc și rămân cu gura căscată.
Imediat am căzut pe gânduri: o fi de bine sau de rău ce scrie Silvana acolo? Că e adevărat pot să confirm cu mâna pe inimă, atâta cât mi-a mai rămas nedată. Și în paginile acestui Jurnal am scris de câteva ori că, de când am două fete, sunt în căutarea unei lumi care să aibă două ”luni” pe cer, ca să le pot dărui fără să am scandal în casă. Am mai scris și că ele, la 9 și 5 ani, mă cunosc atât de bine încât mă joacă pe degete. Dar recunosc și că nu mă deranjează.
Iată postarea Silvanei: (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Capra roșie, cu două țâțe negre și trei picioare

Pentru cei curioși de motivul pentru care deschid această filă de Jurnal cu o poză cu o capră cu țâțe negre și trei picioare vă anunț că în imagine nu e o capră cu țâțe negre și trei picioare. Chiar dacă așa pare. Explicația e mai jos.
”Adevărata binecuvântare a sărbătorilor Paștelui o simți mai bine dacă ești înconjurat de oameni dragi!” Asta i-am spus soacră-mii când i-am lăsat fetele în grijă și am plecat singur cu nevastă-mea.
A apucat să ne umple un sac cu mâncare și, când să ne ureze ”distracție plăcută”, biata femeie a văzut că vorbește deja singură.
Ultimele două zile de vacanță le-am petrecut toți patru în liniște, Sofia și Alecsia la bunici, unde e o adevărată competiție națională a răsfățatului, iar noi acasă, fiecare cu bolul lui de floricele și cu ochii în ecranul personal, urmărind toate filmele pe care în ultima perioadă le întrerupeam din cele mai variate motive, de la ”Cum poți să te uiți la crimele alea, nu vezi că sunt fetele în cameră?” la ”Tati, pune Obladi!”
Aveam oricum toți tolbele pline de amintiri frumoase din cele câteva zile petrecute împreună.
Prima a descris-o Silvana perfect pe pagina ei de Facebook și o voi ”fura” ca atare. E dela ”coada” la spovedanie pe care toate trei au suportat-o cu stoicism și, așa cum fac mereu, cu foarte mult râs:
”În această dimineață, Alecsia s-a spovedit pentru prima dată în viața ei lungă de până acum … 9 ani ! Ieri am stat de vorbă puțin despre asta, am asigurat-o că secretele pe care le va spune vor fi între ea, duhovnic și Dumnezeu și că cel mai important va fi să nu mintă…
Buuuun! Cu “lecțiile” astfel învățate, hotărâte, am plecat azi cu Alecs și Sofi la biserica noastră. Tot drumul, Sofi (5 ani) era stresată.
“Mami, eu nu vreau să mă spovedesc ! Clar!”
Îi explic că ea e încă mică și se va împărtăși fără spovedanie și că doar Alecs va face asta…
“Mami, eu nu îi spun secretele mele Părintelui!”
Ok.
La biserică, rând mare de așteptat. Stăm cuminți, cu capul acoperit, încet, până ajungeam și noi.
Așteaptă Sofi stresată toată…
La un moment dat, își trage hotărât baticuțul de pe cap și îmi zice:
“Mami, eu plec acasă ! Dacă mă spovedește din greșeală ? Ce fac ? “
“Cum din greșeală Sofi? “
“Da! Dacă face Părintele o magie de la Dumnezeu și vorbește gura fără mine toate secretele mele ? “
“Sofi, nu se poate asta ! “
“Mami, cel mai bine, știi ce fac ? Nu mă uit în ochii Părintelui deloc ! Ca să nu îmi transmită magia !
Povestea asta cu așteptarea a durat cam două ore. Erau mulți copii și m-a bucurat asta. Păstrăm credința mai departe.
P.S. Totul a fost mai plăcut atunci când a apărut din întâmplare Andrei, unul din prietenii preferați ai Alecsiei. Un băiețel cuminte și delicat astfel încât, “acasă la Dumnezeu” era de-a dreptul”simpatic”. Dacă nu le era foame, ar mai fi stat un pic! Felicitări părinților lui! A fost o surpriză plăcută să îi întâlnesc acolo !
P.S.1. Sofi avea puțină dreptate… în Piața Iancului sunt cel puțin 2 biserici cu 5 preoți magici… cu priviri blânde, calde, blajine, cu zâmbetul pe chip, atât cât să îți inspire curaj și speranță, cu fruntea plecată întru smerenie pură, cu energia “magică” a credinței …
P.S.2. Nu știu dacă Alecsia va alege să păstreze același duhovnic la care în următorii câțiva anișori se va spovedi … și când va fi mare, și va decide singură asta ! Cert este că e preotul care i-a citit Sfânta Taină a Botezului și care a scăldat-o în Casa lui Dumnezeu… Când îi povesteam azi asta, se uita cu ochii jucăuș la mine rușinată… “Vai mami, m-a văzut dezbrăcată Părintele ?” “Da, mami, te-a văzut! Erai doar o mogâldeață de omuleț pe-atunci!””
Nu știu ce secrete poate ascunde Sofia la nici 6 ani de nici Dumnezeu nu poate să le afle, dar să notez ce s-a întâmplat cu o seară înainte. Știindu-mă neîndemânatic la încondeiat, am spus că voi orna salata a la boeuf, preferând să iau asupra mea această responsabilitate, mai ales că salata urma să o luăm cu noi la bunici, să o ”sacrificăm” după slujba de Înviere. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Cum am eșuat în prima și ultima încercare de a fi vegan


Foto Alex Mazilu

Nu pot concepe Paștele fără flori de liliac, dar anul ăsta sfânta sărbătoare a picat prea devreme, așa că probabil că va trebui să mă adaptez.
În copilărie, când se apropia sărbătoarea despre care știam că nu trebuie să vorbesc la școală, mama alinia pe o măsuță de la marginea sufrageriei un coș cu ouă vopsite, unele având abțibilduri jucăușe peste micile defecte de culoare, un cozonac gras și rumen și o pască mare și oacheșă ca un ochi de copil care luminează în întuneric. Niciodată nu lipsea de pe măsuță glastra cu un mănunchi de crengi de liliac înflorit.
Doamne, cum se adunau toate parfumurile astea! Miroseau a sărbătoare, a casă.
Liliacul mi-a rămas întipărit pe suflet din cauza unei povești din copilărie.
Într-o seară din preajma Paștilor, mama s-a așezat pe canapeaua din sufragerie. Casa strălucea, ouăle luceau și ele, cozonacul răsfăța cu parfum de nucă arsă camera, iar pasca binecuvânta în jurul său cu semnul crucii desenat din șuvițe răsucite de cocă. Mama era frântă, dar eu probabil o necăjeam, având chef de joacă, după ce o zi întreagă ea și bunica nu prea avuseseră timp de mine. Sau poate nu-i făceam nimic și doar a avut o idee de joacă înainte de a alunga prin somn truda pregătirilor.
”Ia-ți scăunelul și așează-te lângă măsuță. Uită-te bine la florile de liliac. Dacă găsești una cu trei sau cinci petale rupe-o încet. Să nu le rănești și pe celelalte! Îți pui o dorință și ai să vezi că se împlinește!”
Mi-am tras scaunul atât de amenințător de aproape de măsuță că puteam să mușc din parfumul cozonacului sau să simt pe limbă brânza trecută prin tainice alchimii în măruntaiele pascăi. Și am început să caut. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Dedicat unei femei frumoase

-E o femeie foarte frumoasă.
-Frumoasă rău?
Era evident că nu pot scăpa de Sofia doar cu o descriere sumară, așa că…
-Uite, Tati, a văzut-o o dată. E o femeie înaltă, mlădioasă…
-Ce e aia mlădioasă?
Sofia va face 6 ani în toamnă și i se clatină primul dinte de lapte! Ca să o scot de sub vălul aducător de frig al fricii am apelat la mult iubita poveste a Zânei Măseluță. Ba chiar, încă de la primul semn că dințișorul va cădea, am umblat prin sacul cu vechituri, am ales un bănuț de argint cu efigia Regelui Carol I, l-am curățat până și-a căpătat strălucirea de odinioară și mi-am pregătit o poveste despre primul Rege al României. La fel am făcut cu Alecsia și acum una dintre comorile ei de preț este o monedă cu Regele Mihai.
Vaaaai, ce prostie am scris! Eu n-am făcut nimic, Zâna Măseluță a adus bănuțul cu Mihai, acum câțiva ani! Eu doar am spus câteva povești unei copile care adormea la pieptul meu, strângând în palmă chipul de care i se legau visele.
-Tati, ce e aia mlădioasă? (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Bluesul unui forty niner!


Foto Alex Mazilu

Cât ai spune ”Tati, dă-mi pieptenul, dacă ai terminat cu el!” , liniștea familiei a zburat precum apa de pe aripile unei gâște. De unde cu câteva secunde în urmă puteai auzi cum musca-și scutură aripile de supărare că nu a găsit pe jos nici măcar o firimitură de pâine, acum ne puteai auzi de la un kilometru cum strigăm!
De fapt, se certau doar Silvana cu Sofia, restul fiind spectatori. Alecsia a renunțat rapid la statutul de necombatant și s-a aruncat în vâltoare. Pisica Mitzu a simțit că e rost de scărmăneală și s-a proțăpit în ușă, de unde vedea totul cât mai bine. Vasile, țestosul, a ridicat și el capul până spre marginea acvariului, sperând că din agitația fetelor din casă va sări la el în bazin vreun peștișor afumat.
Numai eu m-am afundat în canapea și, în loc să mă implic, măcar pentru a aplana conflictul, m-am trezit că filosofez pe marginea evenimentului. Uite – mă gândeam eu, privind detașat agitația – ce i-o fi trebuit Silvanei să se coboare la mintea unui prunc de 5 anișori? Așa, a spus Sofia o prostioară. Și ce? Ăsta e motiv să sară maică-sa ca arsă. Iar Alecsia, ce să mai zic, mă așteptam ca la 9 ani să fie mai matură și nu să se apuce și ea să crească zarva deja stârnită de mama și sora ei!
Și am mai avut o revelație, în timp ce mă minunam de propriul meu calm: am devenit mai înțelept!
Cum de am devenit înțelept? Telefonul de lângă mine vibra permanent, semn că micul lui computer contabiliza urările primite de la oameni dragi. Venea ziua mea și primele felicitări își făceau simțită căldura.
49!
Când am făcut eu ochi, un ”forty niner” era un căutător de aur, un strop din valul care a strâns visători din toată lumea și i-a dus în California anului 1849. Acum, un ”forty niner” e un om care-și atârnă planurile în cui, se așează comod la o pipă și privește agitația fără sens din jurul său. Care aur, frate, ne-am distrat și noi la câteva mii de kilometri de casă și apoi, rupți în fund, ne-am întors la casele noastre și ne-am petrecut bătrânețile vorbind la un pahar de whiskey despre tonele de bogăție care ni s-au strecurat printre degete!
Înțelept ajungi când de ziua ta lumea îți urează ”sănătate”, în loc de tradiționalul ”La mulți ani!” Când golanii copilăriei tale te sună și, în locul bancului scorojit cu ”cele 100 de fecioare care așteaptă să te îmbeți ca să te răpească”, își spun: ”Să fii sănătos, prietene, că, uite, Vasile, colegul nostru s-a dus…” (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Dor de ducă


Foto Alex Mazilu

A pocnit primul boboc de magnolie. A făcut un zgomot atât de puternic încât un pâlc de ghiocei aflați prin preajmă și-au scuturat coroanele și prin tulpinile lor a trecut ca un curent electric teama că scurta lor viață se apropie de sfârșit. Și au avut dreptate! Nici n-a trecut o zi și tulpinile lor goale și maronii s-au culcat pe-o parte, lăsând loc viorelelor să se înalțe peste umărul lor și să privească în voie parcul.
Apoi viorelele s-au lăsat într-o rână, sacrificându-și corolele pe altarul verii ce va să vie, și au apărut toporașii, brândușele, iar tot timpul, de pe cel mai înalt răsad, narcise delicate și trupeșe zambile au gonit aerul de iarnă și au tămâiat în urma lui cu parfum.
Când ultima zambilă și-a dat duhul roz, deasupra locului domina liliacul, cu trupul împodobit de mii de muguri colorați. Unii, mai îndrăzneți, ar fi explodat de bucuria venirii Paștilor, dar alții par a mai aștepta, ca să treacă și zăpada mieilor.
Dar și când ultimul buchet de liliac se va închide, (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Jurnal de tătic. Percepția bărbaților asupra fustelor scurte

Foto Alex Mazilu

-Tati, îți place fusta asta?
Sincer, mi s-a părut că Alecsia îmi arată o batistuță sau o băsmăluță smulsă de pe capul unei păpuși. ”Fustă” părea cam mult spus.
Dimineața, după ce toată lumea își primește micul dejun, rolul meu se încheie și scena casei este ocupată de agitația fetelor care-și aleg hainele pentru a pleca. Importanța lui Tati se reduce treptat, mergând spre zero barat.
Adevărul e că nu mă supără minutele de liniște de după agitația primelor pregătiri. Îmi trag lângă mine cafeaua și rămân în bucătăria pustie, pradă viciilor, gândurilor și maldărului de vase ce așteaptă să fie spălate.
În primele minute ale fiecărei zile sunt ”stăpânul mic-dejunului”. Trebuie să fiu sigur că Sofia găsește pe masă un bol de cereale cu lapte, dar și o jumătate de sandviș, dacă îi face poftă Alecsia. Pe aceasta din urmă o așteaptă cealaltă jumătate de chiflă. Silvana se mulțumește cu o cafea, îndulcită cu miere și diluată cu un strop de lapte. Pisica Mitzu nu concepe să se trezească și să nu fie paharul plin cu apă proaspătă (Ei bine, da, pisica noastră bea apă din pahar!) și un plic de mâncare răsturnat în castronel. În timp ce fetele mănâncă, am timp să prepar sandvișurile pentru pachetele Alecsiei și Silvanei. Evident, printre picături, arunc și doi pești uscați în bazinul lui Vasile, pentru că nicio broască țestoasă care se respectă nu poate vedea atâta agitație în jurul său fără să vâneze nimic!
Poate pentru cursivitatea poveștii din fila asta de Jurnal nu era nevoie de toată enumerarea asta, dar cred că, măcar uneori, trebuie menționate meritele unui bărbat la bunul mers al familiei! Mai ales că abia am scăpat cu viață după maratonul anual care se încheie pe 8 Martie. Sărutări de mâni, doamnelor!
-Tati, te uiți la fustă? E frumoasă?
Ați observat cum bărbații își schimbă părerea despre fuste în funcție de cine le poartă? Practic, oricâte generații corecte s-ar așeza peste noi, o fustă scurtă nu poate fi privită de toți la fel de corect politic. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Când coșarul de tinichea plânge pe umărul unui pisic sclipitor


Foto Alex Mazilu

Mă simt ca un coșar de tinichea, prea înțepenit de frig ca să se dezlege singur de șnurul care îl gâdilă pe burtă cu pămătufurile de la capete. Mi-aș arunca scara de pe umăr, dar un bold cu gămălia roșie mă țintuiește de un carton înflorat. Chiar dacă aș scăpa de aici, nu știu dacă aș răzbi dincolo de punguța transparentă în care sunt captiv.
Hai să zicem că aș ieși din pungă, tot nu m-ar ajuta la nimic. Mă simt ca și cum aș fi un coșar de tinichea, pe fundul unui sertar, sub zeci de alte mărțișoare peste care apasă, mai crunt decât orice greutate, nepăsarea.
Și asta se întâmplă tocmai anul ăsta, când Mărțișorul trebuia să treacă mai ușor decât orice altă sărbătoare.
Anul acesta am cumpărat mărțișoare fără să mai am vreo grijă. Am umblat printre tarabe și am luat ce mi-a plăcut, fără să mă gândesc la nimic altceva.
Nu mai caut de ani buni mărțișor cu micuțul Ponică, pentru că Alecsia a crescut și, la 9 ani, nu mai trebuie să îi agăți deasupra pătuțului copia jucărioarei cu care doarme, ca să dea cu ochii de ea când se trezește din somnul de bebeluș.
A crescut și Sofia și nu mai trebuie să caut măgăruși Aiurel care să-i amintească de păpușa nopților ei din fragedă copilărie, plușatul Olel.
Au trecut anii și nu mai sunt apostrofat dacă le cumpăr fetelor broșe, amenințându-le pielea trandafirie cu oțelul acului.
Acum, pur și simplu, merg printre tarabe, iau ce-mi surâde și am scăpat de obligații.
Am luat doi pisici pentru fete, o floare captivă-n rășină pentru nevastă-mea ( doar un nebun s-ar gândi că e un mesaj subliminal cum că mariajul e o închisoare pentru bărbați în floarea vieții!) și un gândăcel pentru soacră-mea. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Jurnal de tătic. Sofia cântă la trombon


Foto Alex Mazilu

Când Sofia a strănutat a treia oară, Silvana s-a oprit din ce trebăluia prin bucătărie, a lăsat cuțitul din mână, ca și cum îi era teamă să nu îl folosească aiurea, și a spus:
-Domnișoară, mâine stai acasă!
Sofia și-a frecat nasul cu mâneca de la bluză și a strigat la mine:
-Tati, mâine stăm acasă!
”Stăm” ăsta nu sună bine! Pentru a doua zi plănuisem mai multe drumuri, nu toate neplăcute sau legate de muncă. Am încercat să negociez.
-Tati vine seara acasă și stăm împreună.
Eu tot nu pricep cum de în toți anii de când trăiesc înconjurat de fete nu m-am învățat minte că nu prea are importanță ce spun sau ce vreau eu, lucrurile se tranșează în favoarea uneia dintre ele, fie fetele, fie mama lor sau, e drept, mai rar, în favoarea pisicii Mitzu.
Sofia s-a făcut că nu mă aude, dar a strănutat din nou, poate puțin forțat, apoi s-a întins după un șervețel și și-a suflat zgomotos nasul.
Văzând că nu îmi răspunde, am insistat, adăugând și un strop de infracțiune de corupție ”părinte-copil”:
-Și când vine Tati seara acasă poate aduce și vreo surpriză… vreo jucărie… (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Ce se alege de copiii cărora nimeni nu le spune povești?


Foto Alex Mazilu

Am sub ochi un ecran complet alb. Poți înșira cuvinte sau doar litere fără sens, ca niște mărgele vărsate pe nisipul de la picioarele unui băștinaș care-ți oferă în schimb aur, pietre prețioase. Dar de mărgele mele cine are nevoie? Ce stăpân al pământurilor necălcate până acum de străini ar ceda un grăunte de aur, un ciob de rubin ca să păstreze literele, mărgelele mele vărsate de pe ecranul complet alb?
Îmi place la nebunie povestea – aflată de mine încă din fragedă pruncie – conchistadorilor care au strâns primele grămăjoare de aur (din miile de tone pe care aveau să le care din America) oferind primilor indieni întâlniți mărgele din sticlă sau oglinjoare cu rame argintate.
”Mărgelele” mele sunt cuvintele, iar teritoriul pe care aș vrea să pun mâna, prin înșelătoria de Ev Mediu, sunt sufletele fetelor mele!
Asta poate și pentru că bunicul meu a reușit tot prin vorbe și povești să îmi fure sufletul. O poveste anume, am putea să-i spunem ”Povestea poveștilor”, am păstrat-o în memorie. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment