Category Archives: Jurnal de tătic

Jurnal de tătic. Balenele albastre din viața noastră

-Sofia, dă-te jos de acolo!
Zâna asta mică are pasiunea de a alerga pe marginea spătarului de la canapea. Zici că e la ”roata morții”! De câte ori face asta, îmi îngheață sufletul. Orice aș vrea să spun nu-mi iese decât un țipăt, tradus, destul de aproximativ, ca:
-Sooof! Dă-te jos!
Părinții au un fel al lor, unic, de a reacționa la realități care pe alții i-ar lăsa reci. Nu e chiar snoavă aia cu drobul de sare! Oricât te educi să nu reacționezi ca un apucat, instinctul este de multe ori mai puternic decât rațiunea. Poate că asta e iubirea, o spaimă continuă.
De câteva zile, poate și din cauza faptului că mă aflu undeva la confluența fluxurilor de informații despre noua isterie mondială, drama asta cu ”Balena Albastră” m-a impresionat. E a treia sau a patra oară-n viață când mă identific în știrile de zi cu zi, nu ca gazetar, ci ca părinte.

jurnal 88

-Alecsia, o să cazi!
Are un fix fata asta să se urce pe scheletul din lemn al baldachinului de la caleașca din camera lor. Se bălăngăne ținându-se doar într-o mână sau se sucește din picioare de ajunge cu capul în jos. Când o văd atârnată ca o maimuțică, respirația mi se îngreunează și mă aud strigând:
-Măi, ține-te bine!
”Balena asta Albastră”, dacă o exista, înoată în ape al căror țărm nu e în preajma noastră. Totuși am o strângere de inimă când aud de ea, chiar dacă fetele – deși se joacă pe un telefon și o tabletă – nu prea au acces la internet. Nu au cartele și stăm cu ochii pe ele, în ora de wi-fi pe care le-o permitem seara. Sunt oricum prea mici pentru a ajunge în grupurile din care idioții ăștia de ”curatori” ai Balenei își aleg victimele. Știu toate astea și totuși…
-Ce ai, dragă, de țipi așa! Mi-a sărit inima!
Silvana e mai calmă decât mine, când vine vorba de situații din astea. Amândoi știm că mai rău faci dacă țipi ca nebunul, poți speria copilul și să îl faci să cadă doar pentru că se sperie de vocea ta. Mă autoeduc, atât cât pot, dar încă mă mai ia gura pe dinainte. Până acum am provocat o singură tragedie cu obiceiul ăsta de a striga când mi se pare că fetele se pun în pericol, în joaca lor.
O să vă povestesc, dar mai întâi vreau să vă mai spun ceva. Am fost printre primii care au înțeles că jocul ăsta blestemat, ”Balena Albastră”, a murit odată cu arestarea inițiatorului său. Că acum doar niște nenorociți se dau drept ”curatori”, administratori” sau ”călăuze” și profită de inocența sau disperarea unor adolescenți care simt că le ajunge puținul din viață trăit. Că e o modă care se întinde, găsind teren fertil în faptul că întotdeauna vor exista adolescenți care nu pun preț pe viața lor și adolescenți care se distrează chinuind. Știu că problema asta e departe de noi și totuși…
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Dacă mama mea ar fi avut timp să țină un Jurnal

jurnal 87

Am terminat ultimul meu text de la această rubrică încredințat că momentul când voi închide coperțile ”Jurnalului de tătic” se apropie atât de repede că nici nu voi avea timp să mă dau din calea lui. Mă va lovi așa cum o poate face numai momentul când realizezi că nu mai ești ”Tati” ci ”Tata”, că păpușa caldă cu care adormeai în brațe, furând un prinț și un spiriduș din visele ei, a crescut și te împinge când vrei s-o pupi de față cu alții.
Am încheiat fila trecută așa:
Dragă Jurnalule,
Au zburat anii ăștia drept în flacără. Cred că în curând ne despărțim, dar tare drag îmi ești!
PS Am stat mult cu laptopul deschis. Am sta până mi s-a părut că neantul îmi răspunde: ”Hei, mai sunt vreo 4 ani!” „4 ani – i-am răspuns – trec imediat. Noi doi, dragă Jurnalule, știm asta…”
Noi doi și orice părinte din lume.
Ah, Doamne, dă-mi putere să sărut mâna fiecărei doamne care mi-a transmis să nu renunț la filele pe care le murdăresc aproape zilnic cu petalele care cad din florile pe care (nu numai virtual) le ofer fetelor!
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Dragă Jurnalule, cred că vine vremea să ne despărțim…

jurnal 86

Dragă Jurnalule,
Parcă așa ar fi trebuit să înceapă fiecare filă, semn că hârtia prinde viață și devine însuflețitul tău confident, prietenul cel mai bun, care doar ia act de amărăciunile sau bucuriile tale. Și nu judecă, pentru că, vorba aia, ”hârtia suportă orice”.
Ia, să încep din nou:
Dragă Jurnalule,
Deși îmi ești mai drag decât orice altceva am scris în ultimii 30 de ani, cred că se apropie momentul să ne despărțim. Fetele cresc. Alecsia are 8 ani. Citește foarte bine. Umblă pe net. Acum câteva zile mi-a spus:
-Tati, tu mai scrii ”Jurnalul de tătic”?
-Păi cum nu, prințesa mea? Scriu cât pot de des.
-Pot să te rog ceva?
-Orice!
-Să nu îmi spui… când scrii! Da?
Ce părinte nu are un nume de alint pentru copilul său? Și care adult vrea să-l strige maică-sa sau taică-su pe ”porecla” copilăriei? Niciunul! Așa că și eu am eliminat numele cu care o alint pe Alecsia, dar…
Dragă Jurnalule,
Trebuie să recunoști că ăsta nu e semn bun pentru relația dintre noi doi!
Apoi Sofia… are doar 4 ani și ceva, dar crește repede, mai ales că e călăuzită de soră-sa. Hai să-ți dau o veste, Jurnalule.
Acum câteva seri, ne jucam de-a cuvintele. De fapt, vroiam să treacă timpul și să o convingem pe Silvana că e momentul să ne dea desertul, clătite cu dulceață de căpșuni.
-Silvana, contrar părerii tale, toți am terminat felul al doilea!
Farfuriile nu erau nici pe departe goale, dar atenția ni se mutase pe teancul de clătite și pe eticheta pe care bunica scrisese cu grijă: ”Căpșuni 2016”. Alecsia m-a imitat:
-Contrar, mami!
Apoi am auzit altă voce, venită de pe un loc al colțarului destul de apropiat de clătitele care nu mai păreau chiar așa de multe?
-CONTRAR!
Eu, nevastă-mea și Alecsia ne-am oprit. Chiar și pisica Mitzu a ridicat ochii. Pot să mă jur că și țestosul Vasile a scos capul din apa acvariului, deși e în altă cameră.
-CONTRAR!
Alecsia s-a ridicat cu picioarele pe băncuța din bucătărie:
-Mami, l-a spus pe ”R”!
Automat, am repetat:
-L-a spus pe ”R”!
Silvana a intervenit și ea:
-L-a spus pe ”R”! Alecu, ia mâna de la clătite!
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Iubire, lavandă și Sofia cu ochelari

Un lucru miraculos la viața de tată, mai ales dacă alege să-și noteze toate trăirile mai importante într-un Jurnal, este că abia apucă să-și aleagă vorbele pentru o amintire că imediat apare alta, parcă mai frumoasă, mai plină de lucruri pe care vrei să ți le amintești peste ani. Uite așa mi s-a întâmplat mie acum cu două povestioare despre iubire. Le iau pe rând, prima și apoi a doua. Din a doua vă dau doar un indiciu, o poza:

jurnal 85 1

Nu știu ce m-a apucat, de un timp încoace, dar m-am îndrăgostit de parfumul de lavandă. Poate doar îmi e dor de puloverele mamei, abia scoase din șifonier sau de obrazul proaspăt bărbierit al bunicului, nu știu de unde mi-a venit, dar caut mirosul ăsta sau îl adaug în tot mai multe locuri. Îmi place pentru că parcă-mi vorbește, parcă-mi spune povești despre aerul mișcat de haina lordului când o oferă iubitei fragile. Pui câteva picături deasupra candelei și parfumul pare că vine din sticla franțuzească, anonimă ca formă, ca orice recipient pentru esențe, dar maestrul parfumier știe că-n ea e singura aromă care n-are nevoie de niciun partener chimic ca să răspândească aroma răcoritoare a iubirii curate…
Hai că m-am lungit, dar, trebuie să recunoașteți, nu poți spune doar ”Îmi place lavanda!” și să treci mai departe, ca și cum parfumul mov nu merită câteva cuvinte!
Fetele au un proiect care trebuie dat gata până de Florii… Uneori am impresia că scurta lor copilărie e acum segmentată în proiecte, ba la grădi, ba la școală, ba la after, cum era, pe vremea noastră, făcută din jocuri. Ca să folosesc un limbaj pe care-l înțeleg și eu, fetele se joacă zilele astea de-a ”obiectele de vândut/schimbat la Târgul de Florii”. Abia ce-am trecut cu bine de ăla cu ”Târgul de primăvară”, știți care, ăla cu viceprimarul și bomboana, dacă nu știți, citiți AICI.
Silvana a tot citit pe net cum e cu săpunul făcut în casă, a mai vorbit ea cu alte mame și a ajuns la concluzia că Alecsia va ”scoate la vânzare” săpunuri.
Nu vă spun ce a comandat, ce topește și ce uleiuri pune, pentru simplul fapt că nu știu, iar eu, din fire, sunt mai ”consumist”, adică nu cred că în casă poți face chiar orice sau că unele lucruri nu merită să le meșterești singur. Ba nu! Formula corectă este NU CREDEAM!
Legat de proiectul/jocul ăsta, eu am avut un singur plan. Știam că mai mulți copii înseamnă mai multe mămici. Mai știam că mai mulți copii cu mai multe mămici înseamnă că… eu am plecat devreme, deoarece treburi urgente mă chemau în oraș. Lucrul în ”laborator” stătea să înceapă, când am pășit grăbit dincolo de prag.
De pe unde eram, cu ajutorul Facebook-ului am ”monitorizat” situația, doar așa cât să știu dacă mai am casă sau sunt blestemat să trăiesc de acum încolo într-o savonieră!

jurnal 85 2

Seara, când am ajuns, fetele deja dormeau, maică-sa era pe telefon cu o mămică despre gândul că poți face în casă cosmetice fără nu știu ce substanță care a înspăimântat netu’. M-am strecurat în bucătărie, gândind că deschid laptopul și poate mai notez ceva în Jurnal. Aici m-a izbit parfumul atât de drag.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Uneori, destul de rar, umblu cu 3 fuste la mine

Nu vreau să vă las impresia greșită cum că aș crede în spiriduși, dar trebuie să recunoașteți că pe Pământ încă se întâmplă multe lucruri pe care nu reușim să ni le explicăm. Atunci când cunoașterea se lovește de zidul lipsei de logică, omul ridică întrebător fruntea spre cer și caută în zei, zâne sau spiriduși soluția pentru ce i se întâmplă.
În ultimii ani am observat că lucrurile cele mai stranii se petrec în camerele unde stau copiii. Lași un obiect unde crezi că e locul său și e de ajuns să te întorci o secundă că-l găsești mutat. Asta în cel mai bun caz, de multe ori nu-l mai găsești niciodată. Se întâmplă chiar să ieși cu spatele spre ușă, fără să-ți muți privirea de pe obiectul respectiv. Să închizi, chiar să încui ușa și, după un minut, când verifici din nou lucrul e dus de la locul lui!
Uneori spiridușii apar în poze, dar cu ochiul liber nu-i vezi aproape niciodată când mută obiecte prin casă.

jurnal 84

Seara, stăteam toți 4 în sufragerie și așteptam semnalul de împrăștiere pe care urma să-l dea Silvana. Întârzia și deja începusem să fim agitați. La un moment dat a vorbit:
-Mâine duci tu fetele?
-Da!
Nu avea importanță că nu apucasem eu să răspund și că vocea care se auzise era a Sofiei.
-Îți las cu ce să le îmbraci.
Cred că atunci, când toți eram atenți la ce spune Silvana, a intrat spiridușul în casă și a zburat direct în camera fetelor.
Asta cu ”îmbrăcatul fetelor” e simplă ca instrucțiunile de asamblare pentru un șifonier. Când citești, pare mai simplu decât să te joci în părul iubitei, dar practica… Femeile pur și simplu nu înțeleg că bărbații nu sunt făcuți, genetic, să îmbrace o persoană de sex opus! Ele pot, cu ușurință, să îmbrace sau să dezbrace orice om. Noi nu ne descurcăm la o jumătate din aceste activități.
Problema care se dă e simplă: ai două fete, una de 4 ani și una de 8, două maldăre de haine, puse pe scaune diferite și trebuie să respecți doar următoarele instrucțiuni, clare ca apa de izvor:
-Uite aici e dresul alb, colanții negri și bluza albă, fusta pentru after o pui în ghiozdan. Pentru Sofia e dresul roz, colanți roșii și bluza cu ariciul auriu. Deasupra le pui puloverul gri, Alecsiei și cel cu inimioare, Sofiei. Cred că Alecsia poate ieși mâine doar cu ”puful” mov.
”Puful” mov e o hăinuță din imitație de blană de urs de pluș, care mie-mi place la ne…
-Mai bine iau geaca. Mă joc mai bine în ea.
-Bun, iei geaca…
Deja eram derutat. Am luat ”puful” și l-am pus în dulap, ca să nu încurce. E adevărat, însă, n-am scos geaca.
-Când ajungi la grădi…
Când instrucțiunile de la două operațiuni distincte – echipatul Alecsiei și cel al Sofiei – se amestecă, lucrurile devin puțin neclare.
-La grădi, îi scoți colanții și puloverul, îi pui fusta roz de voal și…
-Nu fusta roz de voal, aia roz de pantaloni!
Pentru Sofia, fusta ”de pantaloni” e o fustă din material de blugi. Personal, dacă tot e să aleg între două fuste roz, nu văd de ce m-ar deranja că una e de voal și alta din doc, dar ce știu bărbații!
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Sofia are talent de olimpică la română. E pârâcioasă!

M-a iritat foarte tare faptul că săptămâna trecută, la olimpiada de limba română, elevii din 3 județe au avut ca subiect să conceapă un denunț, punându-se în pielea unui politruc. Și m-am gândit să vă spun o poveste.

jurnal 83

Când nu au chef de somn, dar programul impus de Silvana se așează peste ele mai implacabil ca întunericul de afară, fetele găsesc mii de motive ca să-l alunge din cameră pe Moș Ene. Și i-au învățat atât de bine obiceiurile bătrânului de poveste care îngreunează pleoapele cu praf de stele că au întotdeauna metoda ideală de a-l goni.
Cel mai bine reacționează Moșul la chirăieli. Orice fel. Fie imiți cum ar vorbi – de n-ar fi de pluș – măgărușul Olel, fie nechezi cum ar face-o Pony dacă nu ar fi un boț de vată adunată-n pânză roz. Sau – cel mai bine – stârnești vocile a zeci de făpturi adunate din toate lumile ce conviețuiesc paralele.
Necazul cu Moș Ene ăsta e că, atunci când fuge din camera fetelor, se agită prin toată casa și întotdeauna dă peste Silvana. Și atunci să te ții!
Ok, asta e varianta de basm, dar ce ar fi o casă cu o prințesă de 8 ani și una de 4 dacă cele mai banale lucruri nu s-ar vedea măcar puțin încețoșate de la aburul feeriei?
O explicație mai simplă ar fi că strigătele trezesc tot blocul și n-au cum să-i scape tocmai mamei lor, care oricum, în fiecare seară, după ce le culcă, mai stă vreo jumătate de oră cu urechile ciulite.
Și, când aude că ”programul de somn” e întârziat peste măsură de hărmălaie, sare ca arsă, aprinde lumina la ele și începe: dacă nu tăceți, mâine nu aveți tabletă și telefon!
Cea mai mică, Sofia, a cam prins mișcarea și s-a învățat să o contracareze. Nu să facă liniște, nu, asta nu, pentru că e mult prea haios să bagi groaza în bietul Moș Ene și să-l faci să sară-n sus, să scape săculețul cu praf de stele și să se rostogolească printre păpuși!
Dar, după ce tot blocul stă-n vârful patului, ridicat pe-un cot și spune ”Ah, sunt ai lui Alecu!”, Sofia sare din patul lor caleașcă roz, vine fuga în sufrageria unde știe că suntem noi și spune:
-Mami, Lesa – așa-i spune ea sorei ei – nu mă lasă să dolm!
La început o credeam și unul dintre noi mergea la ele, să rezolve treaba. De cele mai multe ori, obosită de școală, vise și after, Alecsia dormea. Sau se prefăcea atât de bine că adormea rapid. Așa că acum, când Sofia repetă figura, răspundem invariabil:
-Treci imediat în pat!
-Dar, Mami, Lesa…
-De ce ești pârâcioasă? Hai, la culcare imediat!
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Am 4 mărțișoare. Care e pentru soacră-mea?

jurnal 82

Am luat patru mărțișoare, Sofia, Alecsia, Silvana și soacră-mea. Vă propun o ghicitoare, care e cel pentru mama Silvanei? Vă spun mai târziu răspunsul. Mai întâi trebuie să suportați o lamentație masculină de primăvară.
Vedeți dumneavoastră, mă adresez acum mai mult eventualului meu public din sexul frumos, alegerea mărțișoarelor nu e o treabă foarte ușoară. M-am mai plâns eu de chestia asta pe blog, dar parcă mereu mai găsesc câte ceva de spus pe tema asta.
Acum vreo două seri eram în curtea unui târg de mărțișoare cu mai mulți prieteni. Zice unul, privind spre tarabele care începeau deja să se strângă – era seara, destul de târziu – ”La mine e simplu. În fiecare an cumpăr pui de găină. Mici și galbeni, din plastic, din puf sau ceramică, pui să fie. Și spun: Uite, ca mărțișor, o poză cu mine copil!”
Na, lui îi convine! Îl cheamă Găină. Și femeile cică luau micul ornament și spuneau: ”Vai, ce drăguț, un puiuț! Ca tine!” Și țoc, un pupic de primăvară.
Dar noi, ceilalți, ce facem? Pe vremuri era mai simplu. Mă refer la vremurile când dinozaurii abia muriseră, când televizoarele mergeau după ora 22.00 doar pe bulgari și pe blocurile unde-s acum sigle de bănci scria ”Ceaușescu-eroism, România-comunism!” Găseai doar coșari, trifoi cu 4 foi și gărgărițe. Era un circuit al mărțișorului în natură. În fiecare casă intra anual o anumită cantitate de coșari, trifoi sau buburuze. Aceeași cantitate ieșea spre alte case. Se plimbau mărțișoarele de la o familie la alta până ruginea alama sau vopseaua se ciobea. Deși cunosc cazuri în care câte un coșar vrednic mai circula cel puțin un sezon chiar dacă avea un picior negru și unul arămiu.
Sigur, pentru situațiile ”delicate” erau mărțișoarele de la ”Fondul Plastic”. Alea erau cam ca florile din piele, lemn sau lut, luate azi din târgurile de artizani.
Când eram mic, îmi amintesc că priveam ca pe o corvoadă periplul de la o colegă la alta, cu punga de coșari, buburuze și lucerne, primite în anii trecuți de mama. Într-un an, aflând eu de o ”metodă sigură” de chiul, am mâncat o cretă întreagă, așteptând zadarnic să mă doboare febra fix pe 1 Martie. Țin minte că aproape a mers, dar nu cât să mă lase părinții să stau acasă, așa că anul următor am încercat ”rețeta sigură”: creta colorată!
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Cum l-am prins pe viceprimar că fură!

Toate fetele din casă lucrează la ”Floricelele cu bomboană cu cocos”, pe care Alecsia urma să le vândă la ”Târgul de Primăvară”. Evident, mai puțin pisica Mitzu care, de câte ori aude despre opere de caritate, se scarpină după urechea dreaptă cu piciorul din spate-dreapta și apoi adoarme pe una dintre pernuțele de pe canapea. E adevărat că face asta aproape tot timpul, dar parcă e mai ostentativ gestul când se discută despre ”strâns bănuți” și ”donații”.
Cum ”grădinăritul” din hârtie colorată nu e specialitatea mea…

jurnal 81

… chibițam și vorbeam despre ale mele, despre primari, viceprimari, pisici, căței și hamsteri. Dacă vreți să știți ce-mi măcina creierii, găsiți AICI.
La un moment dat, Alecsia a ridicat ochii din ce făcea și a spus:
-Tati, ce e ăla viceprimar?
La 8 ani ai ei mi se pare normal să știe ce e ăla hamster, dar să nu fi auzit de viceprimari.
-E un adjunct al primarului.
A fost rândul Sofiei să întrerupă lucrul. De fapt, e vina mea, știam că nu explici cuvinte de față cu un copil de 4 ani, dacă nu ești pregătit să faci față unei avalanșe de ”de ce” și ”da’ aia ce-i”. Sof a întrebat:
– Da’ ce-i aia ”adjunct”?
Silvana nu întrerupea lucrul nici moartă, deși putea să mă ajute, eu mergând pe un drum mult mai periculos decât bucățile de hârtie colorată pe care le măcelărea.
Așa că m-am descurcat singur:
-Adjunctul e unul care face treaba când lipsește șeful.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Unde-i intra căpcăunului, când se tolănea pe canapea, cornul unicornului


Nu știu cum era pe vremea zânelor, dar acum e tare greu să trăiești cu un unicorn în casă. Dacă te așezi pe canapea, îți intră-n fund. Cornul lui – prilej de multe legende despre puterile lui miraculoase – își face drum prin carne cu o viteză demnă de o cauză mai bună. Când îl scoți, tu înjuri și el cântă. Îl pui alături, poate chiar îl arunci pe jos, dar, nu știu cum se potrivesc lucrurile că, atunci când te reașezi, unicornul e iar pe traiectorie, cu magicul corn tot în sus.
Poate că pe vremea zânelor unicornii nu se țineau în casă. În pădure, scăldați în lumina lunii răsfrântă din apa izvorului, poate că erau drăguți.
Dar imaginați-vă dacă un singur unicorn provoacă atâta suferință, cum e când ai doi în casă! Unul e din ceva dur, cioplit ca în stâncă, dar al doilea e moale ca o pernuță. Ăsta are și el magia lui,
Pe lângă borcanul bunicii, în care a adunat toată vraja căpșunilor de astă vară, găsești urma lăbuței lui. Și pe dulapul pe care lingurița a rămas lipită. Vrei să iei un pahar de apă, dai întâi unicornul la o parte. Întinzi mâna după telecomandă, în locul butoanelor care ar putea să-l oprească pe Sponge Bob simți plușul.
Nu știu cum era pe vremea când zânele și unicornii stăpâneau pământul, dar cred că un căpcăun mare și chel a decis la un moment dat – frecându-și fundul accidentat de cornul vreunei cabaline de basm – că locul unicornilor e în pădure, al zânelor e pe un pat de flori și al căpcăunilor e pe canapea, cu o pipă în mână, urmărind un film în care elfii se aleargă unii pe alții prin prerie.
Și totuși cum au ajuns unicornii din nou în casă? Puși la locul lor, unde inspiră poeme brodate din florile din părul îndrăgostiților, deodată reapar în coliba căpcăunului, pe canapea, în borcanul cu dulceață…
Eu cred că a venit odată căpcăunul acasă și a găsit unicornii în camera zânelor și…

jurnal 80
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Buba din amor!

Cine n-a făcut buba din amor? Mai țineți minte cum e când suferi din dragoste?
Prima rază de soare a apucat să se spargă-n munții de gheață de pe marginea străzii și imediat aerul a început să miroasă a ghiocei.

jurnal 79

Dar căldura nu ajunge la tine. Te ghemuiești ca și cum știi că nicăieri în lume nu mai e căldură decât în tine.
Părul îți stă în dezordine și nu-ți pasă. Doar suflă în breton să nu-ți cadă în ochi și apoi închide-i.
Plușul cu care dormi de-o viață e lângă tine, căzut pe spate. Parcă nu-l vezi, dar strângi în brațe o pernă, de parcă ar avea suflet. Dar perna n-are mâini, să-ți răspundă la îmbrățișare și o arunci la picioare.
Mâncarea n-are gust, dulceața din căpșunile din grădina bunicii pare de burete, siropul de păpădie pare apă de ploaie…
Atunci o lacrimă se adună în colțul ochiului și, până să apuci s-o prinzi sub pleoapă, alunecă pe obraz. Cade și, când te uiți după ea, vezi că la ușă e o jumătate de iepuraș roz.
(mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment