Category Archives: Jurnal de tătic

Jurnal de tătic. Ce se alege de copiii cărora nimeni nu le spune povești?


Foto Alex Mazilu

Am sub ochi un ecran complet alb. Poți înșira cuvinte sau doar litere fără sens, ca niște mărgele vărsate pe nisipul de la picioarele unui băștinaș care-ți oferă în schimb aur, pietre prețioase. Dar de mărgele mele cine are nevoie? Ce stăpân al pământurilor necălcate până acum de străini ar ceda un grăunte de aur, un ciob de rubin ca să păstreze literele, mărgelele mele vărsate de pe ecranul complet alb?
Îmi place la nebunie povestea – aflată de mine încă din fragedă pruncie – conchistadorilor care au strâns primele grămăjoare de aur (din miile de tone pe care aveau să le care din America) oferind primilor indieni întâlniți mărgele din sticlă sau oglinjoare cu rame argintate.
”Mărgelele” mele sunt cuvintele, iar teritoriul pe care aș vrea să pun mâna, prin înșelătoria de Ev Mediu, sunt sufletele fetelor mele!
Asta poate și pentru că bunicul meu a reușit tot prin vorbe și povești să îmi fure sufletul. O poveste anume, am putea să-i spunem ”Povestea poveștilor”, am păstrat-o în memorie. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Tată de fete caut cuțit. Și piatră

Mult timp nu i-am înțeles pe Ducu și al său ”așa-mi vine câteodată să dau cu cuțitu-n piatră!”. Ce vină are piatra? Maramureșeanul ridica din umeri când îl întrebam asta și nu-mi răspundea ca și cum, vezi Doamne, noi oborenii nu avem cum pricepe cum gândesc cei de pe malul Izei. Nici pe aia cu ”dacă în viață n-am noroc” nu prea am cum s-o pricep, pentru că văd că lumea mea are doi sori, unul cocoțat pe cer de 9 ani iar celălalt făcându-și loc pe boltă de mai bine de 5.
Totuși, de ceva timp, când bărbații intră din țarcul ale cărui garduri se întind de la Valentine’s Day până pe 8 Martie, mă trezesc uneori uitându-mă după un cuțit și o piatră. Iar asta se-ntâmplă pentru că un tată de fete nu-i făcut din stâncă să dai în el cu lama.
Fără prea mare legătură cu gândurile de mai sus, aș vrea să notez în Jurnal cum pe 14 februarie, seara, pe profilul Silvanei a apărut o poză…

… și un text scurt: ” Tacs, dacă tot nu te grăbești acasă, atunci trebuie să știi că florile astea pe care le vei găsi în vază sunt primite de Sofi azi … 😜 ❤️
P.S. Lui … (nu are rost să dau numele băiețelului) i-a spus de ieri că îi plac freziile galbene… 😂 😂 ”
Am ajuns acasă destul de repede după ce am văzut postarea nevestei. Frezia galbenă trona pe masa din sufragerie, iar alături de ea, pus într-un păhărel de țuică, era ghemuit un buchețel de ghiocei.
După salutări, pupături de regăsire și verificarea buzunarelor mele după zilnica ”atenție” cuvenită fetelor când vin acasă, Silvana mi-a spus povestea freziei care-și revărsa parfumul în sufragerie.
-Când plecam de la grădi, Sof a început să strige că și-a uitat florile. Îi spun ”ce flori, mami?” După cum știi, ca și tine, uitasem că e Ziua Îndrăgostiților…
Au femeile un stil de a împăna cele mai dramatice povești cu tot felul de nimicuri! Dar n-am intervenit, am lăsat-o să spună.
-Ne-am întors la dulăpiorul ei și erau puse florile astea. Se ciufuliseră rău, cum le-a pus ea și i-am spus să le lăsăm acolo. Atunci o mămică din spatele meu mi-a spus: ”Nici să nu te gândești să le lași! Am alergat toată dimineața după frezie galbenă!” de după mămică se vedea un băiețel, roșu la față, dar mândru că Sof nu a uitat floarea în dulap.
-Sofia – am spus – păi e frumos să le ceri băieților cadouri? Și de unde până unde frezii galbene?
-Tati – s-a răstit Sofia la mine, deja plictisită de sporovăiala noastră în jurul florii – frezia galbenă e floarea preferată a mamei. Și știam că nu îi aduci flori azi!
Uneori am impresia că sunt victima unei conspirații. Vorba lu’ Ducu, ”când s-o împărțit norocu’ fost-am eu dus la lucru”!

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Ferește-te de prinți, fata mea, chiar și atunci când îți fac daruri!

Eu cred că un tată de fată care poate spune la sfârșitul vieții că nu s-a temut niciodată de nimic nu a trecut cu adevărat prin viață. Eu recunosc, unele lucruri îmi dau fiori.
O să notez în pagina asta de Jurnal un eveniment din categoria: ”De ce are fire de păr alb până și un tată de fete chel ca un bec”!
În viața noastră și-a făcut loc de câțiva ani un băiețel, colegul și prietenul Alecsiei încă de când erau amândoi la grupa mică de la grădiniță. Acum sunt în clasa a doua și tot mai mereu îi vezi împreună.
Am apucat să vă spun că tații de fete au parte în viață de mulți fiori? Cred că da. În următorii ani o să vă mai vorbesc despre asta. Sigur!
Băiețelului blond ca un bulgăre de soare îi spunem simplu în discuțiile dintre noi: ”Prințul”. Porecla o are de când aveau 4 ani și se pregăteau pentru prima lor serbare. Alecsia era – NORMAL! – prințesă. M-am trezit că ne sună mama băiețelului și ne întreabă ce culoare are floarea de la mâna Alecsiei, ca să știe ce inel îi oferă… și așa i-a rămas numele, Prințul. Ne-a topit inima tuturor!
Între timp, familiile noastre s-au apropiat, iar copiii au rămas nedespărțiți.
Acum, după 5 ani, la petrecerea dată de ziua Alecsiei, Prințul iar a căutat un cadou special.
A bătut-o pe maică-sa la cap până a convins-o. Au ticluit și un plan.
La petrecerea care a avut loc acum, vineri, Prințul a venit doar cu un buchet de flori!
Abia după vreo două ore, la ușa locului de joacă s-a produs ceva agitație. Toți copiii au dispărut de pe ringul de dans, de la trambulină sau de la jocurile electronice. Toți erau la ușă.
Taman la petrecerea Alecsiei a venit Andra Gogan. Vocea din Soy Luna, inflexiunile din spatele doctoriței Plușica, alinturile din glasul Sofiei Întâi! (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Jucăria care face răhăței!


Ziua Alecsiei a fost delicioasă.

Nu chiar ca în poza lui Alex Mazilu, dar ne-a umplut sufletele de dulceață.
Am căzut de comun acord asupra faptului că a fost o aniversare reușită toți cei din casă, de la morocănosul broscoi ”țestos” Vasile până la veșnic nesatisfăcuta mâță Mitzu, trecând, evident, prin cea mai greu de mulțumit prințesă din lume, Sofia, și mama care-i seamănă perfect din punctul ăsta de vedere, nevastă-mea.
Găselnița a fost ideea Alecsiei de cadou: Tati, Mai, știu ce facem de ziua mea. Mergem la cumpărături și luăm tot ce vreau eu!
Pe drumul spre magazin, ideea nu mai părea chiar așa de bună, mai ales mie nu mi se mai părea chiar atât de strălucită, poate și pentru că în buzunarul de la haina Alecsiei era cardul meu! Dar o dată face fiica ta 9 ani! Am zis că, fie ce o fi, merită să le vezi chicotind, pe ea și pe soră-sa care abia a împlinit 5 ani, și făcând planuri despre ce vor cumpăra.
Surpriza a fost că fetele nu s-au aruncat la cumpărături, așa cum m-aș fi așteptat. Și-au făcut un plan strict, câte păpuși va lua fiecare, cam ce jocuri și câte, ce atenții trebuie luate pentru terți. E adevărat că între rafturile cu zeci de mii de jucării și câteva mii de prostioare roșii ( doar buzunarele din toate lumea se pregătesc pentru 14 februarie!) , înțelegerile de acasă au fost încălcate de vreo două ori, dar nu dureros pentru posesorul cardului. Iar inima posesorului s-a înmuiat ca o lingură de înghețată scăpată-n ciorba de pe aragaz când a văzut că ”atențiile” erau două căni cu inimioare, pentru că ”E Ziua Îndrăgostiților și pentru Mami cu Tati” și o pernă pufoasă pentru canapeaua din sufragerie, luată ”să stea Mitzu pe ea când suntem toți la un film”!
Aproape că nici nu mi-a mai păsat că în coșul de cumpărături era și un cadou pentru un băiețel, tot din motive de Valentine’s Day! Nu mi-a păsat, dar am reținut amănuntul.
O să vă spun, însă, ceva ce m-a marcat. Alecsia și-a cumpărat un cățel din plastic care face răhăței. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Jurnal de tătic. 9 x 365 = Offff!

De câțiva ani ani buni am răspunsul pregătit dacă Dumnezeu și-ar răsturna regulile vechi de când lumea și, ca prin minune, mama m-ar putea întreba din nou: Ce ți-ai dori de ziua ta?
Așa da uitării toate listele pe care le făceam când eram de-o șchioapă, cowboys din plastic, pistolul cu capse sau camionul cu remorcă. Aș spune, cu ochii în lacrimi: Mamă, ții minte prăjitura ta cu dulceață de caise? Aia cu blat crocant și cu zăbrele dulci de cocă arsă peste pătura de aur dulce și parfumat? Da, aia pe care o făceai mereu, de sărbători, de aniversări, duminicile când ne strângeai pe toți la masă! Da, exact prăjitura aia pe care speram mereu să nu o mai faci și apoi o devoram. Mamă, asta aș vrea de ziua mea.
Acum e rândul meu să pun întrebarea cheie:
-Alecsia, ce ți-ai dori de ziua ta?
Alecsia face 9 ani și, în timp ce-și micșorează ochii de prințesă, semn că ia o decizie importantă, gândurile mele o iau razna. Ce ar vrea să audă un tată de fată la întrebarea asta? (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Alecsia a făcut prima constatare amară din viață

Tastez: ”A început școala!” Când am auzit din spate:
-Și grădinița!
Trebuie să mă obișnuiesc cu faptul că Jurnalul meu are cel puțin un cititor fidel, Alecsia. Gata, face 9 ani! E în clasa a doua, citește, scrie, are telefon, nu mai poți ascunde nimic de ea. De fapt, legat de Jurnalul meu de tătic m-a avertizat de prin vară: ”Tati, mai scrii până fac 10 ani și gata!”
Am întrebat-o atunci dacă o să mai pot scrie despre Sofia. Ea are abia 5 ani, negociem dacă în toamnă merge la clasa 0, mai sunt zeci, poate sute de momente de parfum copilăresc cu care să încarc serverul de amintiri.
-Și cum, să scrii doar despre ea?
-Tu crești, faci 10 ani, poate te-ar deranja ce scriu eu.
-Ah – a îngăimat – cresc… (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Jurnal de tătic. Textul pe care nu aș fi vrut niciodată să îl scriu!

Ca tătic nu am altă amintire din zilele astea decât furia care mă cuprinde când văd că ăștia au politizat spaima noastră naturală, de părinți. De la asigurările pe care le așteptam că astfel de situații nu se vor mai repeta atât de ușor am ajuns să asistăm la certuri între derbedei politici și la amenințări cu retragerea sprijinului ca să rămână unul sau altul în fotoliul pe care se afla când a văzut la televizor, la sfârșitul săptămânii trecute, că un cretin ne aleargă plozii la ușa blocului.
Când văd că pe mine mă obsedează cum să le învăț pe fete să se apere, iar alții vor doar să-și rezolve mai vechi, îmi vine să pun mâna pe un bolovan! Îmi pun problema existențială dacă să le învăț să lovească, să țipe, să muște, pentru că în situații ca astea nu are cine să le apere. Îmi refac programul pentru ca fetele să nu mai fie singure nici măcar o secundă și, vorbind cu alți părinți, aflu că nu sunt singur pe acest front, ”părinți contra viața de toate zilele”.
Dincolo de părinții îngrijorați ce am găsit? O dezbatere dacă idioții ăștia sunt bolnavi și, în loc să le facă societatea tușeul rectal care să-i arunce-n izolare, n-ar fi mai bine să le aplicăm ”prișnițe” cognitiv-comportamentale și să le oblojim buba de la cap. Discuția asta m-a scârbit, pentru că sunt momente în care pur și simplu nu e de bun-simț să deschizi anumite subiecte. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Scufița Roșie pleacă de la nevastă-mea la soacră-mea

jurnal 38

Foto: Alex Mazilu

-Scufița Roșie a pus într-un coșuleț merinde pentru Bunicuța și…
-Tati, ce e aia „merinde”?
-Adică mâncare. I-a dus Bunicuței plăcinte…
-Buni nu mănâncă plăcinte. Buni face plăcinte bune.
-Buni din poveste nu face plăcinte bune sau pur și simplu nu a făcut plăcinte în acea zi și Scufița i-a dus unele făcute de mami.
-Mami face plăcinte bune?
-Uite, Sofia, vrei să-ți spun povestea sau ai chef de joacă?
-Povestea.
-Ok, hai că încep din nou: Scufița Roșie a plecat prin pădure ca să-i ducă merinde Bunicii…
-Tati, toate merindele sunt plăcinte?
-Nu, merinde sunt și brânza…
-Buni nu mănâncă brânză. Poate să-i ducă zacuscă? (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Dilema Sofiei pentru noul an: Clasa 0 sau Grădi?

jurnal 37

Alecsia s-a născut în februarie 2009. Sofia, în octombrie 2012. Secolul ăsta m-am căsătorit o singură dată. Mileniul al treilea a ajuns la vârsta majoratului și deja mi-a dat destule încercări. Am trecut cu bine peste cele mai multe dintre ele, dar acum chiar sunt în fața unei cumpene.
Când 2017 se făcea scrum de artificii și 2018 ne asurzea cu uralele din stradă, Sofia mi-a șoptit dorința pe care și-a pus-o la trecerea dintre ani.
Ah, știu de mic faptul că dorințele spuse cu voce tare nu se împlinesc, dar știu și că unele dorințe nu se împlinesc chiar dacă le închizi în cele mai solide cufere ale sufletului. Asta din urmă am aflat-o mai târziu. Crescusem. Dar acum Sofia nu a încălcat legea de aur a dorințelor, de a le spune doar în gând. Ea ne-a spus-o mie și lui Olel, măgărușul de pluș care-și face datoria de prieten tăcut și fidel tocmai din toamna lui 2012 și tatăl care e încă o bună bucată din întreg Universul.
Acum sunt în dilemă, după ce Sof ne-a pasat povara dorinței ei ascunse și după ce am petrecut noaptea de Revelion înlocuind zurgălăii cu clinchetul pietrelor și al jetoanelor (aflând astfel că anul ăsta voi avea mai mult noroc în dragoste decât la jocuri).
Sunt în dilemă, exact cum am fost legat de Alecsia, cu aproape 3 ani în urmă: clasa O sau prelungim grădinița cu un an?
Sofia mi-a spus că dorința ei e să împlinească 6 ani și să meargă la școală! A adăugat și un ”Tati, te ocupi tu?” plin de subînțelesuri.
Cred că asta e eterna dilemă a oricărui părinte: un an în plus de copilărie sau ”începem” școala? Pe de o parte, clasa 0 e o prelungire a grădiniței, un fel de talmeș-balmeș între joacă și învățătură. Pe de altă parte, parcă sunt tributar calculelor copilăriei mele, să ai 7 ani în clasa întâi, majoratul să-l faci spre sfârșitul liceului și să termini facultatea înainte de a împlini un sfert de veac.
Asta e problema cu copiii născuți primăvara sau toamna, niciodată nu au vârsta potrivită pentru a începe grădinița sau școala: ori sunt cu câteva luni prea mici, ori cu câteva luni prea mari! (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Cum mi-am luat fustă de crăciuniță și costumaș de balet!

jurnal 36

Când am cerut o fustiță de crăciuniță, fata de dincolo de tejghea s-a oprit din ce făcea și s-a uitat la mine cam ne-european.
M-a măsurat din ochi și m-a întrebat, cu îngrijorarea profesionistă a cuiva care se află în fața pericolului de a nu putea servi un client:
-Ce… ce măsură? Știți – a lăsat privirea în jos, parcă recunoscându-și neputința – nu avem chiar toate măsurile.
Nu luasem în calcul că nu găsesc măsura potrivită.
Am arătat pe mine că aș vrea ca fusta să se termine la o palmă sub fund.
-Cam atât de lungă. Adică să nu fie prea scurtă, dar nici cât o rasă de călugăriță.
Am zâmbit cu ceea ce mie mi se părea a fi un subînțeles amabil. Fata a trecut peste lungime rapid:
-Cu volane sau tu-tu? Știți – iar m-a privit profesionist – la volane intră mai mult material.
Eh, aici m-a încurcat. Aveam varianta ”sună o autoritate”. De fapt, când un bărbat e trimis să cumpere o fustiță de crăciuniță, e obligatoriu să aibă o autoritate pe care să o poată accesa oricând.
N-am sunat, ci am întrebat pe wapp: ”Volane sau tu-tu?” Răspunsul întârzia iar vânzătoarea mă presa:
-Roșie cu auriu sau cu argintiu? Cu blăniță albă cred că e exagerat pentru dumneavoastră.
Acest ”pentru dumneavoastră” a sunat ciudat. Oare fata credea că nu știu dacă de Sărbători să mă îmbrac în fustă de crăciuniță tu-tu sau cu volane? Dacă mă simt mai cool cu auriu, argintiu sau înfășurat pe pulpe cu blăniță?
-Auzi, domnișoară, am nevoie de o fustiță pentru fiică-mea. Are 8 ani, face 9 și îi trebuie pentru…
Femeia a răsuflat ușurată. Probabil se temuse că trebuie să mă examineze după ce aș fi probat în cabina minusculă fustița de crăciuniță.
Peste o oră eram acasă. ”Autoritatea” de pe wapp își dăduse acordul pe fusta fotografiată pe umeraș, plecasem din magazin însoțit de mulțumirile vânzătoarei, pentru că luasem și un costum de balet pentru Sofia.
Ah, poate credeți că am venit acasă cu prima fustă fotografiată sau cu primul costumaș care să ne placă mie și vânzătoarei! Nici gând! La costumașe am avut noroc, ”autoritatea” și-a dat acordul la al treilea. La fustițe, am fotografiat vreo 8 modele până am primit un ”ok, ia-o pe asta că am treabă”. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment