Fata bătrână. La mulți ani, Ducu Bertzi!

Cum stătea cu țigara tremurândă, agățată-n colțul gurii, m-am gândit să-i curm sevrajul și am aprins bricheta…
-Doamnă, pot să vă ofer un foc?
Și-a pus mâna peste a mea, a apăsat puțin, flacăra a înlemnit.
-Domnișoară!
Abia apoi s-a aplecat și a luat foc din burta aurie a flăcării, și mai uimită de cuvântul care a căzut ca un cuțit ce a curmat mângâierea de pe mână.
-Mă scuzați, mă gândeam că…
-Nu face nimic.
Acest ”nu face nimic” suna ca și cum îl repetase de mii de ori. După gesturi care au rănit-o, vorbe care au mințit-o. Și atunci mi-am dat seama că ochii ei ”sună” ca o doină, gemută tot mai sfâșietoare de la an la an.

O vedeam peste ani.

vineri 18 septembrie

O vedeam peste ani, cum pune mâna pe mâna altui bărbat. Mângâierea e tot mai aspră, flacăra brichetei nu mai înlemnește, ci se retrage, speriată de jocul fantomatic al umbrelor pe care le zgândăre printre cutele pielii ei. Îl oprește și pe el la fel:
-Domnișoară!

Și anii trec din nou. Mâna nici nu se mai ridică, iar când flacăra coboară spre țigară, privirea ei o oprește la mijlocul drumului:
-Domnișoară!
Și iar trec ani. Până și pe crucea ei scrie ”Domnișoară” și nimeni nu aprinde o brichetă să dea foc candelei tremurânde, agățată în colțul gardului.
Dacă o avea gard.
Atunci am văzut-o ridicându-se. A venit spre mine și doina-mi suna tot mai tare-n urechi. A băgat mâna în poșetă. Mă așteptam la încă o țigară și atunci am aprins bricheta, tânjind după atingerea de acum câteva minute. Flacăra a înlemnit.
Cu o mișcare dibace și-a potrivit o verighetă pe inelar. Strălucirea ei în dreptul flăcării m-a orbit pentru o fracțiune de secundă.
-Domnișoară…
A râs și m-a lăsat cu flacăra aprinsă, să-mi ardă ca o candelă la căpătâiul concepțiilor din vremuri demult apuse.

PS Când a fost scrisă doina asta – care acum sună ca un prohod al regulilor sociale care se nasc și mor odată cu luminarea minților – ea se cânta fetelor de numai 16 ani! Când a cules-o Ducu, vârsta urcase deja spre 30. Acum ea se cântă… doar ca o doină frumoasă. Precum cântecele de haiducie sau de cătănie.
Ah, și să nu credeți că glumeam în titlu: La mulți ani, Ducu Bertzi!

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *