Faţă de cur

M-am uitat fix în ochii ei, am întins mâna mea peste masă şi am cuprins-o pe a ei. Am strâns puţin, doar cât să-i atrag atenţia că vreau să îi spun ceva important şi am scos cel mai bun compliment care mi-a trecut prin minte: „Ai o faţă de cur!”

fata

Probabil din cauza unei timidităţi bine ascunse sub platoşa de dur, încerc de fiecare dată să îmi aleg cât mai bine cuvintele. Sigur, asta implică să ai mereu la îndemână un arsenal de sinonime, să jonglezi cu ele, astfel încât fiecare nuanţă a ideii de exprimat să ajungă la interlocutor.

Un termen civilizat ar fi „dos”, dar parcă e prea general, poate însemna şi spatele sau ceva scuns, dosit după o uşă de debara. Ceva care nu e folosit, menit secretului. Nu era cuvântul potrivit.

Poate infantilul „poponeaţă” sau „popou” ar fi mers în acea situaţie. Dar nici acest cuvânt nu îmi place pentru că sugerează o joacă, ceva neserios, ceva de al cărui nume fugi. E un pseudonim pe care-l foloseşti doar din jenă faţă de cuvântul adevărat.

Un alt sinonim ar fi „fund”, dar e prea unisex, prea aminteşte de faptul că, până la urmă, nu suntem chiar atât de diferiţi. Plus că e banalizat, de vreme ce fund avem şi bărbaţii, femeile, dar şi sacii. Nu, nu era potrivit.

„Cur”, în schimb, descrie şi partea de trup la care te uiţi, dar are în el o nuanţă aparte. Venit din argou, din lumea dură a străzii, „cur” poartă în el şi dorinţa mea, promisiunea că un simplu licăr în ochii ei mă va face să rup hainele de gentleman de pe mine şi să mă arunc cu maximă masculinitate într-o relaţie cu ea…

În fine, complimentul meu nu a avut efectul scontat. Aş spune chiar dimpotrivă!

Poate că „faţă” nu a fost folosit bine? Mergeau mai bine „chip”, „mutră”?

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *