Jurnal de tătic. 5 și 5 semne ale mirării

Cred că dacă vreodată mă voi reapuca de băutură va fi într-o zi de 27 octombrie. Poate va fi ca acum, soare cu dinți de răcoare, sau poate va ploua cu găleata. Voi merge printre castanele căzute pe asfalt și pe una dintre ele, cea mai dolofană o voi lovi cu vârful cizmei de cowboy. O voi urmări zburând spre nicăieri și apoi îmi voi continua drumul, strivind frunze moarte.
Cred că dacă vreodată mă voi reapuca de băutură voi alege o cârciumioară din Obor, cu parfum de pastramă și bule de acid din tulburelul de căpșunică.
Am să caut un loc ascuns între panourile de stuf uscat, undeva mai retras unde ”șaraimanul” se aude în surdină, acoperit de vocile bețivanilor care strigă unii la alții prin cortina groasă a aburilor de alcool. Odată așezat la masă îmi voi scoate din buzunar partenerul de băutură.

jurnal 23

Oborenii mei sunt oameni obișnuiți de ani buni cu nebuni de tot felul, veniți din toate colțurile țării să-și caute aici norocul, așa că nu cred că vor spune ceva dacă mă vor vedea că așez în fața mea un măgăruș de pluș.
Probabil că bătrânul Olel va fi jigărit, cu culorile spălăcite și Dumnezeu știe dacă va mai avea funda roșie din coadă. Dar eu îl voi privi cu drag.
Între noi va fi un fund de lemn pe care-și lasă seva o bucată de pastramă de oaie, cu un fir de grăsime arsă de foc. O voi tăia pe un pat de cimbru cu un strop de unt și înainte de a o condamna la cunoștința cu măselele mele o să o înmoi și în puțină sare, doar așa cât să pară tulburelul și mai dulce decât l-a lăsat natura.
Dacă o fi ca vreodată să mă reapuc de băutură, o să pun un strop de copil de vin și în paharul măgărușului. Voi ciocni cu el.
-Să ne trăiască fata!
Dacă tot o să ajung să cinstesc un pahar cu un măgăruș, fie el și de pluș, probabil că asta ar fi pentru că el are timp de pierdut cu mine. Adică nu are de gonit coșmaruri în timp ce stă în brațele unei fetițe care doarme. Nu pupă lovituri în fluierul piciorului sau nu ascultă la urechile-i clăpăuge păsurile prințesei care l-a ales, încă de când a făcut ochi, drept cel mai drag prieten, confident, jucărie… și cine știe câte alte misiuni o mai avea neobositul Olel.
Dacă ajunge Olel să bea cu mine înseamnă că Sofia a crescut și nu mai are nevoie de el. Se descurcă singură.
Și dacă e așa pot bea și eu un pahar de tulburel de căpșunică, îndulcit de sarea din pastramă.
Până atunci mai e, abia de 5 ori am închinat pe 27 octombrie un pahar de must și am spus în sinea mea:
-La mulți ani, unul dintre cei trei sori ai mei!
PS Ai văzut, Silvana, 3 nu 2!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *