Jurnal de tătic. A murit doamna de la farmacie!

Textul ăsta nu e despre dispariția Stelei Popescu, o doamnă a bucuriei, ci despre teama permanentă a părinților că nu reușim să le transmitem copiilor măcar câteva dintre lucrurile pe care le iubim, care ne încântă. Eu am cedat de multe ori în fața Alecsiei, preferând comoditatea unui ”Bine, fie, e ca tine!” în loc să lupt pentru ceva ce știu sigur că ar fi trebuit să facă parte din bagajul ei de cunoștințe, de sentimente. Cred că uneori și părinții mei au cedat, dar cumva, fără să simt, am preluat multe din iubirile lor.
Vinerea trecută, dimineață, Alecsia mi-a spus, înainte de a pleca la școală:
-A murit doamna de la farmacie.

jurnal 30

Am înțeles imediat că se referă la Stela Popescu și nu am căutat să aflu cum de știe un copil de 8 ani de moartea unei persoane. Nu erau nici 24 de ore de când se aflase cumplita veste. Sunt destul de obișnuit ca felurite informații să ajungă la fete, indiferent cât zid am face noi, părinții, între ele și realitate.
Alecsia a plecat rapid, înainte de a apuca să am vreo reacție. Am vrut să-i spun că e în eroare, că Stela Popescu e o stea adevărată, nu ”doamna de la farmacie”, că reclamele sunt doar o întîmplare într-o viață aurită.
M-am decis atunci, pe loc, ca după ce termină școala, să am o discuție cu Alecsia despre Stela, despre teatrul de revistă și despre rolul râsului în viața noastră. Am ales și câteva clipuri pe care urma să i le arăt.
Nu ne-am întâlnit după școală. A rămas cu un coleg să se joace, să-și facă temele sub atenta supraveghere a mamei lui.
Asta mi-a permis să aleg mai multe clipuri, să le sortez cumva în mintea mea. Să îmi pregătesc și un mic discurs, să înțeleagă că acum 30 de ani erau curajoși cei care scăpau fie și măcar o aluzie despre vreun aliment care lipsea din galantare.
Aici, mărturisesc, îmi trebuia ceva curaj, pentru că îmi amintesc cum, acum vreo 3 ani, am încercat să-i explic cum de în copilăria mea erau numai două ore de program la televizor. Cum îi explici asta unui copil care are permanent în preajma sa 4-5 surse de imagini mișcătoare?
După un dialog de câteva minute, a înțeles că era unul Ceaușescu care oprea aparatele după două ore. ”Cam ca Mami”, a conchis atunci Alecsia, dar e normal la 5 ani să o vezi pe maică-ta ca pe un dictator blond!
Abia îmi pregătisem povestea despre Stela, că Alecsia a venit acasă doar să se schimbe și să fugă la școala de circ.
În noaptea aia a rămas la bunici, așa că mica mea oră de ”culturalizare” s-a amânat pentru sâmbătă.
Sâmbătă a trecut pe acasă doar ca să se dichisească pentru o petrecere cu niște colegi. Cine avea minte să stea să asculte cuplete vechi? Nimeni, așa că am rămas cu discursul pregătit tocmai pentru duminică seară, pentru că sâmbătă a aterizat din nou la bunici, iar duminică dimineață am avut eu treabă.

Duminică, însă, am luat-o pe Alecsia pe genunchi, aveam telefonul la îndemână și eram gata să rezolv nedreptatea făcută memoriei artistei. Alecsia avea și ea telefonul ei în mână.
Principala mea grijă era că peste ani Alecsiei îi vor lipsi din comoara pe care o va lua la plecare din casă tocmai lucrurile pe care noi punem preț. Dar, ca un făcut al acelor zile, fata a vorbit prima:
-Tati, trebuie să-ți arăt ceva. Uite, dacă dai căutare…
-Alecsia, lasă asta, eu vreau să-ți spun că…
-Nu, ai răbdare, dacă scrii aici ”STELA” apar lucruri minunate. Vai cât am râs cu colegii și am ascultat niște cântece! Îl știi pe ăla cu Luță? Știi ce drăguță era doamna de la farmacie când era tânără?
E o binecuvântare că la copii ajung și informațiile care le cresc comoara din suflet. Nu am apucat să-mi trăiesc căldura pe care Alecsia mi-a turnat-o peste suflet când a vorbit din nou:
-Tati, tu erai drăguț când erai tânăr?
Ah, copiii din ziua de azi!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *