Jurnal de tătic. Am 4 mărțișoare. Care e pentru soacră-mea?

jurnal 82

Am luat patru mărțișoare, Sofia, Alecsia, Silvana și soacră-mea. Vă propun o ghicitoare, care e cel pentru mama Silvanei? Vă spun mai târziu răspunsul. Mai întâi trebuie să suportați o lamentație masculină de primăvară.
Vedeți dumneavoastră, mă adresez acum mai mult eventualului meu public din sexul frumos, alegerea mărțișoarelor nu e o treabă foarte ușoară. M-am mai plâns eu de chestia asta pe blog, dar parcă mereu mai găsesc câte ceva de spus pe tema asta.
Acum vreo două seri eram în curtea unui târg de mărțișoare cu mai mulți prieteni. Zice unul, privind spre tarabele care începeau deja să se strângă – era seara, destul de târziu – ”La mine e simplu. În fiecare an cumpăr pui de găină. Mici și galbeni, din plastic, din puf sau ceramică, pui să fie. Și spun: Uite, ca mărțișor, o poză cu mine copil!”
Na, lui îi convine! Îl cheamă Găină. Și femeile cică luau micul ornament și spuneau: ”Vai, ce drăguț, un puiuț! Ca tine!” Și țoc, un pupic de primăvară.
Dar noi, ceilalți, ce facem? Pe vremuri era mai simplu. Mă refer la vremurile când dinozaurii abia muriseră, când televizoarele mergeau după ora 22.00 doar pe bulgari și pe blocurile unde-s acum sigle de bănci scria ”Ceaușescu-eroism, România-comunism!” Găseai doar coșari, trifoi cu 4 foi și gărgărițe. Era un circuit al mărțișorului în natură. În fiecare casă intra anual o anumită cantitate de coșari, trifoi sau buburuze. Aceeași cantitate ieșea spre alte case. Se plimbau mărțișoarele de la o familie la alta până ruginea alama sau vopseaua se ciobea. Deși cunosc cazuri în care câte un coșar vrednic mai circula cel puțin un sezon chiar dacă avea un picior negru și unul arămiu.
Sigur, pentru situațiile ”delicate” erau mărțișoarele de la ”Fondul Plastic”. Alea erau cam ca florile din piele, lemn sau lut, luate azi din târgurile de artizani.
Când eram mic, îmi amintesc că priveam ca pe o corvoadă periplul de la o colegă la alta, cu punga de coșari, buburuze și lucerne, primite în anii trecuți de mama. Într-un an, aflând eu de o ”metodă sigură” de chiul, am mâncat o cretă întreagă, așteptând zadarnic să mă doboare febra fix pe 1 Martie. Țin minte că aproape a mers, dar nu cât să mă lase părinții să stau acasă, așa că anul următor am încercat ”rețeta sigură”: creta colorată!

Dar acum? Păi ce, mai găsești în magazine produsele cu savoarea de altădată? Cred că nici creta de la supermarket nu mai e ce era odată…
Am încercat și eu rețeta cu ”mărțișorul personalizat”, dar e greu când nu te cheamă simplu, găină, armăsar, dulău sau mai știu eu cum. Ca Alecu oferta e mică. Poți lua un berbec, o oaie sau un miel. Nu merge. Cum ar suna dialogul:”Uite, în loc de mărțișor, o poză cu mine mic!” Iar ea ia obiectul alb, se uită la el și zice: ”Vai, ce drăguț, o oaie! Ca tine!” Și niciun ”țoc, un pupic de primăvară”, că cine se pupă cu pastrama? Nu, nu merge chiar la orice nume și prenume!
Cu fetele din casă e și mai greu. Acum, la cei 8 ani ai Alecsiei și cei 4 ai Sofiei, a dispărut principala problemă. Cât erau foarte mici, nu știu cum se făcea dar orice ornament era cu ac de siguranță. Și stai și rupe-l, repară stricăciunile făcute lui Pony sau Aiurel! Cum au crescut, ca din neant au răsărit și mărțișoarele care amintesc de jucăriile lor preferate fără acul amenințător! Dar lor nu le mai trebuie astea! Acum vor bijuterii!
Acum… acum am luat și eu patru mărțișoare, cum m-a dus mintea, pentru Alecsia, Sofia, Silvana și soacră-mea…
Care e pentru mama Silvanei? Eh na, cum să vă spun înainte să ajungă la ea. Cu soacrele nu e de glumă!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. Am 4 mărțișoare. Care e pentru soacră-mea?

  1. Cristi says:

    Ghici trifoi cu patru foi ce-i. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *