Jurnal de tătic. Așa nu mai merge, o dăm pe Sofia!

Uneori mă uit la câte o floare și cad pe gânduri.

jurnal 94

-Dau un bănuț pentru gândurile tale!
Jocul ăsta al copilăriei Alecsiei ne face pe amândoi să zâmbim. Pe vremuri – parcă a trecut o veșnicie, dar asta se întâmpla acum 3-4 ani – eu îi spuneam că-i dau tainul pentru a pătrunde în gândurile ei, de zână. Negociam ”la sânge” și, până la urmă, dădeam, peste bănuțul prăpădit promis, pupici, păpuși sau Luna de pe cer. Când se îndestula din promisiuni, ceda și-mi spunea… Eh na, doar nu o să vă spun secretele pe care Alecsia mi le împărtășea când avea 4 ani!
Acum Alecsia a crescut, are 8 ani, dar uneori, când mă vede îngândurat, se bagă în sufletul meu și-mi spune:
-Dau un bănuț pentru gândurile tale!
Și de aici jocul decurge mereu la fel. Eu spun:
-Păi, dă-mi bănuțul!
Întind mâna și aștept bănuțul. Alecsia se încruntă, se preface încurcată și apoi rostește, cu glas mieros:
-Tati, mă poți împrumuta cu un bănuț?
-Sigur!
Bag mâna în buzunar, scot un ban – de preferat bancnotă – și îl întind. Ea îl ia și, brusc, se înveselește, ca și cum cel mai mare urs din pădure tocmai a căzut în capcana ei:
-Tati, ține-ți gândurile, că m-am răzgândit, nu îți mai dau un bănuț pe ele!
Și dispare, precum o petală de vișin în fântână. Iar eu – cu banii luați – încep să râd, pentru că gândurile oricum au zburat și ele.

jurnal 94 2

PS
Drumul de Humor la București e lung, mai ales că farmecul dispărut al vacanței adaugă zeci, sute, mii de kilometri. Suntem pleoștiți toți patru în mașină și Silvana a vrut să ne învesească făcând planuri de viitor:
-În toamnă, o dăm și pe Sofia la balet! Gata, face 5 ani și o dăm!
Doar o mamă poate să creadă că un tată și două fete pot fi înveseliți cu planuri legate de perioada școlii, când ei sunt amărâți că se încheie vacanța de primăvară iar cea de vară pare că e la mii de ani lumină distanță!
-Dacă nu îi place la balet, o dăm la dansuri. Ceva trebuie să îi placă!
Când pleci, în mai, din Bucovina spre Bărăgan, parcă faci o radiografie primăverii. Pornești de unde liliacul abia înflorește și treci printre câmpurile de rapiță mirosind a miere, ca apoi să te oprești unde deja castanii sunt plini de sfeșnice alb-gălbui. Toate aceste parfumuri colorate fac și mai greu de suportat imaginea toamnei apăsătoare când încep fetele școala sau grădinița. Deodată Sofia a izbucnit în plâns:
-Mamiii, nu mă da la nimeni! O să fiu cuminte, dar nu mă da! Eu vreau să stau cu voi!
Nu înțelegea, săraca, de ce rădeam toți trei, iar Alecsia a luat-o-n brațe și a pupat-o:
-Nu te dăm, Sofia, mergem amândouă la balet! Nu Mami?
-Mergem toate trei!
Sincer, pe moment, m-am simțit puțin exclus, dar nici nu cred că locul meu ar fi la școala de balet…

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *