Jurnal de tătic. Bun la pat

Dacă mă treziţi brusc din somn şi mă puneţi să spun repede 30 de lucruri pe care nu aş vrea niciodată să le aud din gura fetelor mele, sunt în stare să le enumăr până să deschid ochii. Problema e că lista se întinde de la o zi la alta, de la o clipă la alta, ca o gumă de mestecat lipită între doi pantofi.
Nu există soluţii! Tu asigură-te că spune „Bună seara”, „Mulţumesc” sau „Te rog” şi roagă-te la Dumnezeu ca la fiecare perlă să apuci să arunci un „Vai, să nu mai spui aşa ceva!” Sau orice altceva care să acopere rumoarea de după zborul porumbelului cufurit verbal.
Ah, şi roagă-te să fie cât mai puţini de faţă când perla sare din gură. Nu cere imposibilul, cineva tot va fi acolo!

jurnal 3

-Tati e bun la pat.
Poate dacă vocea care spune asta avea măcar drept de vot şi înlocuia „Tati” cu cel puţin un „Iubi” nu aş fi făcut faţa unui clovn care se trezeşte în cuşca leilor. Evident că regretam că invitasem în acea seară la noi mai multe perechi de prieteni.
-Să pun nişte muzică?

Am crezut că limbariţa licitatorilor de vite va acoperi perla Alecsiei. Poate trece.
Hai nu, pe bune? Cum să treacă? Dacă o păţea altul, eu o lăsam să treacă? Nici vorbă!



-Alecsia, dar de unde ştii tu? A întrebat primul dintre prietenii aflaţi în încăpere.
-Chiar, spune-ne şi nouă, se băgă în discuţie şi nevasta altuia. Eu cred că ne minţi! Uite – mă măsoară din priviri soţia prietenului meu – mie nu-mi pare bun la pat.
-Alecsia, nu te duci în camera ta să te joci?
Încercam şi eu să fiu diplomat.
-Nu mă joc la ora asta, îmi spune şi apoi se întoarce spre cei care o jughineau cu întrebările. Nu mint! Şi apoi, cu ochii mijiţi şi cu pumnişorii strânşi a adăugat: Întrebaţi-o şi pe mami!
Prietenii noştri râdeau. Noi tăceam, eu roşu, Silvana roşie. O altă prietenă aflată în cameră (am apucat să vă spun că nu are rost şi farmec să te faci de rahat într-o încăpere goală?) a căutat un cuţit să-l răsucească-n rană:
-Şi cum ai aflat tu asta cu bun la pat? Hai să zicem că mami înţeleg ce şi cum a aflat, dar tu?
-Mami, spune-le tu!
Alecsia căuta ajutor.
-Da, să ne spună Silvana! Strigară prietenii noştri în cor.
Revin şi arăt: eu roşu, Silvana vânătă!
-Hai, mami, spune-le! Când dormim toţi trei, tati mă lasă să pun picioarele pe el, să-i fac mâna pernă şi îl ţine şi pe Ponică pe cap! Nu e bun?
Toţi au căzut de acord că sunt „bun la pat”, ba chiar câţiva s-au oferit să mă testeze ca pernă pentru picioare.
A fost o seară reuşită până la urmă. Nu te poţi supăra pe copii şi pe felul cum asociază uneori cuvintele auzite la orice colţ de stradă cu trăirile experimentate.
Noaptea, cu Ponică pe faţă şi cu o mână înţepenită sub un smoc ondulat, am visat cum voci mai mature repetau insistent cuvintele ce aproape îmi stricaseră cina cu prietenii.
Aveam pe mine şi două picioruşe care mă înghionteau casnic de câte ori zâmbeam satisfăcut în vis.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

2 Responses to Jurnal de tătic. Bun la pat

  1. Pingback: Jurnal de tatic. Bun la pat | BabyMall Blog

  2. pandhoraa says:

    chiar esti un bun povestitor…ai conturat atmosfera din cateva cuvinte, ai un fel cinematografic de a scrie 🙂
    delicioasa poveste! sau mai bine as spune ca esti bun la povestit… :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *