Jurnal de tătic. Capra roșie, cu două țâțe negre și trei picioare

Pentru cei curioși de motivul pentru care deschid această filă de Jurnal cu o poză cu o capră cu țâțe negre și trei picioare vă anunț că în imagine nu e o capră cu țâțe negre și trei picioare. Chiar dacă așa pare. Explicația e mai jos.
”Adevărata binecuvântare a sărbătorilor Paștelui o simți mai bine dacă ești înconjurat de oameni dragi!” Asta i-am spus soacră-mii când i-am lăsat fetele în grijă și am plecat singur cu nevastă-mea.
A apucat să ne umple un sac cu mâncare și, când să ne ureze ”distracție plăcută”, biata femeie a văzut că vorbește deja singură.
Ultimele două zile de vacanță le-am petrecut toți patru în liniște, Sofia și Alecsia la bunici, unde e o adevărată competiție națională a răsfățatului, iar noi acasă, fiecare cu bolul lui de floricele și cu ochii în ecranul personal, urmărind toate filmele pe care în ultima perioadă le întrerupeam din cele mai variate motive, de la ”Cum poți să te uiți la crimele alea, nu vezi că sunt fetele în cameră?” la ”Tati, pune Obladi!”
Aveam oricum toți tolbele pline de amintiri frumoase din cele câteva zile petrecute împreună.
Prima a descris-o Silvana perfect pe pagina ei de Facebook și o voi ”fura” ca atare. E dela ”coada” la spovedanie pe care toate trei au suportat-o cu stoicism și, așa cum fac mereu, cu foarte mult râs:
”În această dimineață, Alecsia s-a spovedit pentru prima dată în viața ei lungă de până acum … 9 ani ! Ieri am stat de vorbă puțin despre asta, am asigurat-o că secretele pe care le va spune vor fi între ea, duhovnic și Dumnezeu și că cel mai important va fi să nu mintă…
Buuuun! Cu “lecțiile” astfel învățate, hotărâte, am plecat azi cu Alecs și Sofi la biserica noastră. Tot drumul, Sofi (5 ani) era stresată.
“Mami, eu nu vreau să mă spovedesc ! Clar!”
Îi explic că ea e încă mică și se va împărtăși fără spovedanie și că doar Alecs va face asta…
“Mami, eu nu îi spun secretele mele Părintelui!”
Ok.
La biserică, rând mare de așteptat. Stăm cuminți, cu capul acoperit, încet, până ajungeam și noi.
Așteaptă Sofi stresată toată…
La un moment dat, își trage hotărât baticuțul de pe cap și îmi zice:
“Mami, eu plec acasă ! Dacă mă spovedește din greșeală ? Ce fac ? “
“Cum din greșeală Sofi? “
“Da! Dacă face Părintele o magie de la Dumnezeu și vorbește gura fără mine toate secretele mele ? “
“Sofi, nu se poate asta ! “
“Mami, cel mai bine, știi ce fac ? Nu mă uit în ochii Părintelui deloc ! Ca să nu îmi transmită magia !
Povestea asta cu așteptarea a durat cam două ore. Erau mulți copii și m-a bucurat asta. Păstrăm credința mai departe.
P.S. Totul a fost mai plăcut atunci când a apărut din întâmplare Andrei, unul din prietenii preferați ai Alecsiei. Un băiețel cuminte și delicat astfel încât, “acasă la Dumnezeu” era de-a dreptul”simpatic”. Dacă nu le era foame, ar mai fi stat un pic! Felicitări părinților lui! A fost o surpriză plăcută să îi întâlnesc acolo !
P.S.1. Sofi avea puțină dreptate… în Piața Iancului sunt cel puțin 2 biserici cu 5 preoți magici… cu priviri blânde, calde, blajine, cu zâmbetul pe chip, atât cât să îți inspire curaj și speranță, cu fruntea plecată întru smerenie pură, cu energia “magică” a credinței …
P.S.2. Nu știu dacă Alecsia va alege să păstreze același duhovnic la care în următorii câțiva anișori se va spovedi … și când va fi mare, și va decide singură asta ! Cert este că e preotul care i-a citit Sfânta Taină a Botezului și care a scăldat-o în Casa lui Dumnezeu… Când îi povesteam azi asta, se uita cu ochii jucăuș la mine rușinată… “Vai mami, m-a văzut dezbrăcată Părintele ?” “Da, mami, te-a văzut! Erai doar o mogâldeață de omuleț pe-atunci!””
Nu știu ce secrete poate ascunde Sofia la nici 6 ani de nici Dumnezeu nu poate să le afle, dar să notez ce s-a întâmplat cu o seară înainte. Știindu-mă neîndemânatic la încondeiat, am spus că voi orna salata a la boeuf, preferând să iau asupra mea această responsabilitate, mai ales că salata urma să o luăm cu noi la bunici, să o ”sacrificăm” după slujba de Înviere.

Așa că fetele s-au apucat de vopsit.

Cel mai mult am râs la inevitabilul moment al alegerii ouălelor care să poarte portretul fiecăruia dintre noi. Normal, cel mai reușit mi s-a părut cel botezat ”Tati galben”, dar trebuie să recunosc aveau farmec și celelalte.
Când a venit rândul ornării salatei, sâmbătă după-amiază, am început prin a concepe un iepuraș din feliuțe de gogoșar murat și măsline. Poate că seamănă puțin cu un țap roșu de furie și cu ochii înnegriți de ură, dar intenția contează.
Apoi – nu știu ce mi-a venit! – am vrut să fac doi ochi de copil care se holbează la iepuraș. Acum mă uit la poze și nu cred că mi-au ieșit ochii foarte bine. Ok, sunt gata să accept că seamănă cu niște țâțe! Dar cele trei picioare sunt iarba unde Iepurașul ascunde ouăle, doar că nu am avut verdeață la îndemână și am improvizat tot din măsline. De ce am folosit negre și nu verzi? Simplu, pe alea verzi le-am mâncat!
Când am descoperit salata la nocturna masă de Paști, impresiile celor care au privit artisticul ornament au fost împărțite. A soacră-mii m-a marcat. Ea a spus: ”Hai, mamă, să o tăiem mai repede până nu văd copiii așa o grozăvie!”

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. Capra roșie, cu două țâțe negre și trei picioare

  1. Elena CLEJA says:

    iarasi un text hazliu despre o familie in care toata lumea are idei neasteptate!foarte frumos,”tati galben”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *