Jurnal de tătic. Ce face Alecsia când îi e dor și ce ar trebui să fac eu

Sunt sigur că s-a bucurat când m-a văzut. Doar că n-a avut nicio reacție. Poate a zvâcnit o lăbuță sau a scuturat dintr-o ureche, dar eu n-am observat. Mai entuziastă a fost soacră-mea. Măcar a spus ”Bună” și imediat s-a ferit din calea Sofiei care venea ca o ghiulea ca să-mi explodeze-n brațe.
Dar ce pretenții să ai de la o pisicuță care din viață înțelege doar…

jurnal 6

Da, am făcut cunoștință cu Pufoșica, mâțul care a intrat în viața fetelor de curând, în săptămânile cât ele au fost la bunici iar noi am copilărit prin prăfuitul București! Acum, când toți ne-am reunit în curtea bunicilor, depărtarea e uitată și ultimele ei fărâme sunt luate de răcoritorul vânt bucovinean, care duce spre luncă și aroma grătarului cu care ne așteptau.
Doamne, cum a fost regăsirea cu fetele după o lună în care ne-au despărțit Milcovul, Siretul, Bistrița, apa Moldovei și mai știu eu câte obstacole!
Nu am contabilizat pupicii sau îmbrățișările, le-am pierdut firul și nici n-am putut păstra măsura între cele date și cele primite!
Sofia m-a târât – da, o mogâldeață de 5 ani poate trage după ea și un munte de om! – spre tufele de zmeură și, în timp ce-mi oferea bobițe zemoase, doar puțin stoarse-ntre degete, a început să mă aducă la zi cu ce s-a mai întâmplat.
-Tati, graurii au mâncat vișinele curățate pentru compot!
Îmi amintesc momentul, deși parcă bunica ni l-a descris puțin altfel la telefon. Și nu era nici fulg de graure în povestea ei.
-Lui Pufoșica îi place să urce în pat!

Și aici erau ceva neconcordanțe între ce auzisem noi și ce povestea acum Sof. Pufoșica și doi frați blănoși care abia făcuseră ochi au aterizat în curtea mătușii fetelor. Dintre cei 3 pisoi, unul l-au primit fetele. În prima seară, Sofia nu a înțeles ce înseamnă ”Hai să vedem dacă se adaptează la noi în curte” așa că a sustras animăluțul și l-a ascuns în pat. O zi și o noapte au căutat pisicul și nimeni nu a observat că una dintre păpușile de pluș de pe perna Sofiei toarce!
În timp ce vorbeam cu Sofia, lângă noi a apărut și Alecsia.
-Tati, ai fost la tine în dormitor?
Prins cu pupatul fetelor și cu dezmierdatul pisicii nu ajunsesem.
-Vă lipsesc niște lucruri…
Cât lipsim noi, dormitorul nostru e transformat de fete în ”casa de păpuși”. De obicei nu dispar lucruri, ci apar unele noi, așa făcându-se că te mai lungești în pat cu o sirenă înfiptă-n spate sau dimineața calci pe un unicorn.
-Nu te interesează ce lipsește?
Nu am apucat să răspund, tocmai mă fascina cum ultimele raze de soare ale zilei care se topeau în ochii ei.
-Am luat un tricou de-al tău și unul de-al mamei pentru că ne era dor de mirosul vostru!
M-am topit ca o vișină prea coaptă, tăvălită-n zahăr. Cum să nu ți se umple ochii de fericirea lacrimilor când zâna asta de 8 ani tocmai îți spune ”te iubesc, mi-a fost dor de tine”?
De multe ori fetele m-au făcut să simt că un copil iubește necondiționat, așa cum soarele te dezmiardă pe plajă fără să-i pese dacă ești tânăr, bătrân, urât sau frumos. Una dintre fete e caldă ca soarele iar cealaltă știe să te răcorească în zilele toride. Știind că nu-s un as al certurilor și un ageamiu în ale pedepselor, una mi-a spus basme doar ca să nu spun un mustrător ”M-ai dezamăgit că ai făcut aia sau aialaltă”. Cealaltă a găsit una dintre cele mai dulci metafore ale dorului.
Alecsia mi-a întrerupt firul zborului spre al nouălea cer:
-Tati, mi-ai luat cartelă de telefon? Sau ție nu ți-a fost dor de mine?
Ce spuneți, mi-a fost dor de ea?

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *