Jurnal de tătic. Cea mai frumoasă poveste din lume

jurnal 73


Uneori, Sofia, chiar dacă are numai 4 ani…
-Tati, îți spun o poveste!
Stă la mine în brațe, cu ceafa-i împarfumată sprijinită de umărul meu și ne uităm la televizor. Filmul s-a terminat, dar nu mă înduram să mă ridic. Eram împietrit, atât de drag îmi era.
Nici ea nu se mișca, deși pe ecran deja puricii dansau peste un logo cu tot atâta personalitate cât o muscă privită din spate.
-Tati! Asculți povestea?
Ascult orice, numai nu-mi lua parfumul tău din brațe!
-Tatiiiii! Ascultă!
-Ascult! Spune povestea!
Și-a luat un aer serios, s-a întors puțin spre mine.
-A fost o dată ca niciodată, când plopul micșunici și purici…
Asta cred că e vina mea. Seara, când le mai spun povești, trec cam repede peste ”a fost odată ca niciodată, pe când plopul făcea mere și răchita micșunele, iar puricele se încătușa cu 999 oca de fier și sărea până-n înaltul cerului”… De obicei, la ”cerului”, pleoapele fetelor se îngreunează și mie vocea îmi devine tărăgănată…
-A fost un tătic foarte frumos…
Pleoapele mi s-au încătușat în 999 oca de fier și visul mi-a zburat până-n înaltul cerului, acolo unde timpul îngheață.
Povestea continua, undeva departe, jos, într-o lume despre care auzisem vag, unde copiii cresc și părinții îmbătrânesc, dar acum, măcar pentru câteva minute, nu-mi păsa de lumea aia îndepărtată… Eram pentru totdeauna statuia unui ”tătic foarte frumos”…
Atunci, din lumea aia de departe s-a auzit:
-Și tăticul ela împălat…

Deja statuia Tăticului mi-o imaginam ecvestră, cu un paloș ridicat deasupra capului, gata să scurteze cu un cap orice Făt-Frumos care se ridica pe vârfuri și își rotea privirea după fiicele împăratului.
-Împălatul avea tlei fete…
Brusc, din lumea viselor în care mă trimisese Sofia, am simțit nevoia să cobor – fără cal sau paloș – și să lămuresc ceva:
-Cum 3 fete, Sof? Două, tu și Alecs!
S-a uitat la mine ca și cum aș fi îmbrăcat-o pe Albă ca Zăpada într-un trening roz:
-Tati, nu tu ești împăratul! E o poveste!
Uneori, prefer ca poveștile să treacă brusc de la puricele înlănțuit direct la ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”!
Ș-am încălecat pe-a șa…
PS Eu și fetele chiar avem o poveste specială. Povestea acestei povești o găsiți AICI.

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *