Jurnal de tătic. Dă-o-ncolo pe femeia care vorbea de alegeri!

jurnal-67

Le-am simțit pe lângă mine ca pe vântul care doar zgândăre ramurile copacilor. Era un amestec de parfum, șușoteli și păr ciufulit. Când au ajuns la câțiva centimetri de mine, Alecsia a pus mâna pe Sofi și a oprit-o:
-Stai, Tati are treabă?
Nu aveam nicio treabă, tolănit pe canapea, urmăream a mia știre inutilă despre alegeri. Nu putea fi ceva mai important decât ce aveau ele să-mi spună. Fața serioasă a Sofiei mă anunța că e ceva ce necesită imediata mea atenție.
-Spuneți, prințeselor – din telecomandă am tăiat brusc vocea unei doamne care se plângea că n-o iubesc destui români sau că n-o iubesc sincer, o prostie oricum – ce s-a întâmplat, Sof?
Cea mică – 4 ani, ce vreți? Nu prea are răbdare când are ceva de spus – a dat să vorbească, dar Alecsia a luat cuvântul prima:
-Sofia are joi serbare, la grădi. Știi ce poezie are? Poezia mea, de la serbarea de când eram eu la grădi.
-Ba e poezia mea!
Simțeam miezul unui conflict.
-Sof, acum poezia e a ta. Acum doi ani a fost a Alecsiei. La anul o să o spună alt copil…
În gând mi-am spus: ”Dacă până la anul nu-l interzic ăștia de tot la grădiniță pe Moș Crăciun”.
-Ia spune-mi poezia.
-Tati.
-Da, Alecsia, hai să o ascultăm pe Sof…
Cea mică a tras aer în piept și a spus pe nerăsuflate:
-Dlagi pălinți și dlagi bunici….
-Tati!
-Alecsia, las-o pe Sof să spună…
-Tati, dar când am spus eu poezia ai spus că nimeni nu o spune ca mine!
Sofia nu a reacționat din prima. A lăsat întâi să curgă și al doilea vers:
-Glupa noastlă de pitici…

Apoi s-a oprit. A mărit ochii și a țipat:
-Tati, eu spun bine poeziaaaaaa!
Aia mare se pregătea să spună și ea ceva, dar i-am retezat-o:
-Fiecare spune foarte bine poezia. Tu când erai mică, acum Sofia…
Alecsia iar se pregătea să vorbească.
-Te rog, Alecsia!
Dar cine poate opri un spiriduș de cuvinte când are el treabă să iasă pe gură:
-Tati, Sofia spune poezia minunat! Spune mai departe!
-Glupa noastlă de pitici s-a plegătit de selbare… ăăă… ăăă
Alecsia a preluat, cu un aer de educatoare:
-Hai, Sof: Pentru că e o seară…
-Maleeee!
Apoi boarea de parfum, șușoteli și păr ciufulit a dispărut.
Și eu i-am mulțumit lui Dumnezeu.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *