Jurnal de tătic… fără copii. Perechea de dame și mama lor

Părinții fără copii duc o viață de cucuvele. Redescoperă noaptea.

jurnal 5 1

Tocmai ce am ieșit din joc. Toate fisele din fața mea au dispărut ca prin farmec, așa că m-am dus spre fotoliile chibiților și m-am așezat pe cel eliberat de rezerva care mi-a luat deja locul la masa de joc.
Am pierdut cu dame. Mi se întâmplă rar chestia asta. Două plus a treia, mama lor, înseamnă destul de multe dame pentru un biet jucător, dar cele trei ochioase nu au făcut decât să mă încingă ca niște excelente lapdancers, să mă facă să arunc cu jetoanele pe masă, lăsându-mă apoi să mă uit în gol, după ce un comesean a etalat trei ași. Când damele mele s-au întors în pachet nici măcar nu au schițat un gest de adio.
După ce mi-am pus un pahar uriaș de suc și am aprins o țigară de foi din suportul umplut permanent, cu generozitate, de gazdă, am început să pândesc dansul cărților pe plușul verde, cântărind din ochi fiecare jucător, sperând ca unul să iasă și să-mi elibereze din nou un loc.
În noaptea aia nu mă grăbea nimic. Nu conta cât de târziu aveam să mă strecor în pat, niciun ciuf auriu nu o să clatine a mustrare, spunându-mi, pe jumătate adormită, ”Tati, să nu-l trezești pe Olel!”
Am zâmbit. Într-o noapte, astă iarnă, aveam toate simțurile amorțite după ultimele mâini, dar nu am adormit până ce nu i-am cântat ceva de nani lui Olel. Ce să faci, dacă fiica ta de nici 5 ani nu are pe lume prieten mai bun decât un măgăruș din pluș albastru? Și un singur tată care-l poate legăna aproape de zori.
De unde eram vedeam cum unul dintre jucători, aflat cu spatele la mine începuse să parieze pe orice carte. Semnul aproape sigur că un loc se va elibera în curând.

Am rotit trabucul între degete, lăsând focul să ardă o nervură de frunză mexicană și m-am gândit că mâine nu are de ce să sară cineva peste mine în pat, strigând: ”Tati, e târziu, nu-mi faci tartina pentru școală?” Se întâmplă când ai și o fiică de 8 ani, ca una să te ia în primire noaptea și cealaltă să te ia de nou dimineața.
Prin fum am întrezărit că tipul care miza pe orice carte avea două dame. Aproape că am vrut să-i spun că asta nu e seara damelor, când l-am văzut ridicându-se și strângând un pot măricel de pe masă. Asta e, mai aveam de așteptat pe margine.
Apropos de dame și cărți, acum câțiva ani, când Alecsia era la grădiniță, a întrebat-o cineva ce-a făcut în seara precedentă și fetița a răspuns imediat: ”Tati a dat banii pe cărți!” ”Asta e foarte frumos – a replicat adultul interesat de un asemenea subiect – și ce cărți îi plac?” Alecsia a știut răspunsul și la întrebarea asta: ”Damele, damele îi plac cel mai mult!”
Acum aș fi scos damele din cele 52 de surate plastifiate, doar ca să nu mă mai încurce vreodată! Tipul pe al cărui loc pusesem ochii pierdea din nou. Și țigara e pe sfârșite. În mod normal, cam pe la ora asta nevastă-mea îmi dă un mesaj: ”Eu și fetele ne culcăm. Întârzii?”
Ah, femeile știu să pună-n într-un SMS toată istoria relațiilor dintre cele două genuri! Da, întârzii, odată pe săptămână vin târziu! Știu să nu-l trezesc pe Olel, să mă trezesc dimineață, pentru că Alecsiei îi plac tartinele făcute de mine! Știu toate astea. Și tu le știi!
Dar în noaptea asta presărată de dame purtătoare de noroc sau de ghinion nici măcar mesajul ăsta nu a venit. Curios, parcă-mi lipsește! Fetele sunt în vacanță la bunici, perechea mea de dame norocoase se alintă pe plușul de iarbă din inima Bucovinei și parcă văd cum un pui de cucuvea lovește flămând cu ciocul în streașină, ca un dealer care ciocănește cu arătătorul pachetul, nerăbdător să întoarcă următoarea carte după ce șirul de pariori își ostoiește pofta de risc.
De mai bine de-o lună, noi copilărim prin Capitală, mințindu-ne că treburi urgente și importante ne țin aici, departe de ele.
L-am auzit pe tip spunând cam fără poftă ”All in” și am știut că, imediat după river, se va elibera un loc. M-am ridicat, dar nu ca să mă așez pentru câteva ore la masa de joc. Mi-am dat seama că dimineața am ceva de făcut. Pur și simplu perechea de dame pe vroiam să pariez nu era în pachetul întins pe pluș.
La dracu’ cu Bucureștiul ăsta care nu valorează nici pe sfert cât cârâitul unei răpitoare care-ți smulge o bucată de carne din vârful pensetei!
PS Am ajuns acasă și am deschis ușa încet. Am văzut lumină. Silvana era în sufragerie. Punea lucruri într-o geantă de voiaj.
Primul lucru pe care am vrut să-l spun a fost: ”Stai, draga mea, orice ar fi, putem îndrepta! Uite, azi am venit devreme!” Dar nu am apucat. A vorbit prima:
-Pun câteva lucruri, să ne fie mai ușor când ne hotărâm să mergem la fete.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *