Jurnal de tătic. Dosul Sofiei

De multe ori, când eram singuri acasă, Sofia și cu mine ne jucăm de-a ”ascunsea” și ea se ascundea așa:

jurnal 87

De o mie de ori de am fi jucat într-o singură zi, ea se ascundea tot acolo, în spatele canapelei.
Ah, cum se mai hlizea pe înfundate când mă prefăceam că nu o văd și mă plimbam în jurul ei și spuneam:
-Unde o fi Sof? Olel, știi tu unde e Sof?
Măgărușul de pluș nu răspundea, dar din spatele canapelei răsuna cel mai dulce râs din lume!

Uneori mă grăbeam și mă duceam direct la ascunzătoarea, mai mult de poveste decât ruptă din realitate, și puneam mâna pe spatele ei.
Se enerva, dar – cum să vă spun – până și supărarea ei îmi părea mai dulce decât mierea.
Acum câteva zile, am rămas din nou singuri și ne-am apucat de jocul nostru, micul secret tată-fiică. Am numărat până la 10 și apoi am început să o ”caut”. Strigându-l pe Olel, m-am dus unde știam că e, grăbit, ca nu cumva să pierd vreuna dintre chicotelile atât de dragi, dar, surpriză. Nu era acolo!
Am găsit-o târziu, bine camuflată, între hainele din șifonier și am înțeles ceva.
Crește!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *