Costumul de zână nu mai e de actualitate…
-Tati, ăsta l-am purtat anul trecut!
Au! Cum de nu m-am gândit la astfel de argumente când am râs fericit – de două ori!- în maternitate că am fată?
Nici cel de pinguin nu mai e de actualitate.
-Tati, ăsta e de bebeluș!
Ok, îl pasăm Sofiei. Așa că problema ”Îmi iei costum, că avem petrecere de Halloween?” s-a tranșat cu un ”Da” ferm, dar e doar un capac pentru îndoieli.
Dar ce costum? Prințesă? Nu, că are Alexandra. Regină? Nu, că asta e mami! Pirat? E de băieți!
-Tati, vreau de vampir sau de vrăjitoare.
Unde sunt dorințele pline de candoare din poveștile adulților despre copii? Și ce caută Halloween ăsta în viața mea? ”E doar un joc” vor spune mulți dintre voi. ” E un bal mascat, importat de la un popor care știe să se distreze!”
Așa părea și Sfântul Valentin, acum 20 de ani. O glumiță a îndrăgostiților, un prilej în plus de a smulge alesei o sărutare și acum… să dea mama dracului să uiți să iei o ”atenție” de 14 februarie!
Anul trecut am scobit, cioplit și desenat un dovleac. S-a uscat pe dulap până l-am aruncat. Cum facem și cu bradul de Crăciun. Când s-au amestecat tradițiile? Ce talmeș-balmeș de legende, credințe, superstiții am eu de explicat copiilor când vor ajunge la vârsta când vor ”rumega” răspunsurile primite la sutele de ”deceuri” pe care acum le toarnă încă mecanic…
-Tati, mergem la magazin?
-Hai!
Atunci am auzit-o și pe Sofia:
-Cotum spiliduș, nu pingu!
Ok, luăm și unul de spiriduș.
