Jurnal de tătic. Iartă-mă, dragă Jurnalule! Și ceva despre fragi, soacre, bujori, fete, căpșuni și neveste

jurnal bujori

Le-am lăsat acolo unde fragii se ascund timizi pe sub frunze și fac vara geloasă strigându-i în față: Noi iubim primăvara!

jurnal 1 1

Și din partea cealaltă a grădinii, căpșunele le răspund, întinse la umbră: Hai, prichindeilor, eliberați ringul, e vremea greilor dulceții!

jurnal 1 2

Când ne-am urcat în mașină, eu și nevastă-mea, aproape plângeam. Pentru aproape o lună lăsam în grija Bucovinei tot ce avem mai de preț. Am ieșit pe poartă și fără a întoarce privirea știam că ne fac toți cu mâna.
În fiecare an pățesc asta, când lăsăm fetele în curtea de povești a bunicilor. La plecare mă îneacă lacrimi, dar după un kilometru, unul dintre noi răsuflă apăsat și rostim aproape simultan:
-Am rămas singuri. O lună…
O să revin la discuția din mașină dintre doi soți care tocmai realizau că urmează o perioadă lungă fără copii și bunici, dar înainte vreau să îmi cer scuze de la cineva foarte drag.
Dragă Jurnalule,
De mai bine de două săptămâni nu m-am mai atins de coperțile tale. Iartă-mă, fie ca pedeapsa-mi să fie uitarea care să mă priveze de amintirile astea! Dar trebuie să mă înțelegi. Înainte de Rusalii, știi tu, vacanța aia mică dinainte de vacanța mare, ne-am așezat totți 4 la masă și am dezbătut o problemă importantă. Îți amintești? Am votat. Fiecare a avut un vot egal, chiar dacă Sofia are 4 ani, Alecsia deja 8, Silvana are gura mare și eu, fiind căsătorit, se poate bănui că votez doar dacă să dau dreptate prin vorbe sau numai cu o mișcare ușoară a capului. Întrebarea pe care trebuia să ne pronunțăm a fost simplă: ”Prelungim vacanța de Rusalii până-n… septembrie?” Ca argumente aveam că, scăzând săptămâna ”Altfel”, fetele mai aveau doar câte 5 zile de final de an.
Nu mai contează ce și cum, cert e că în proporție de 3 la 1 am ales să…
Dragă Jurnalule,
Tu, în locul meu, ai fi stat pe calculator să scrii? Apoi a urmat despărțirea ( pentru că votul, normal, nu se referea și la mine și Silvana) și, te întreb din nou: tu scriai dacă rămâneai singur cu nevasta, după un an de intimitate în 4? Ai fi riscat să citească soacra amintirile tale din perioada asta?
Iartă-mă dragul meu Jurnal,
Dar au urmat zilele de singur acasă. Ai fi riscat să citească soția filele tale de amintiri?
Iată-mă acum, după o lungă pauză, din nou la tastatură.
Să revin la povestea cu soții singuri într-o mașină care umplea de kilometri golul dintre București și Bucovina.
La vreun sfert de oră după ce am plecat, Silvana a deschis vorba:
-Ai văzut? Râdea.
Nu am răspuns imediat. Imaginile încă mă chinuiau. Sofia era ascunsă-n tufa de bujori.
-Mie așa mi s-a părut, că râdea.

Vorbele Silvanei nu mă îndemnau încă la o dispută. Când am plecat, Alecsia era în mijlocul curții. M-a pupat cam grăbită, ca și cum și pe sufletul ei cât un nor de puf de păpădie era cam multă ”intimitate în 4”. Am spus totuși ceva, doar ca să nu creadă nevastă-mea că am adormit pe ”locul mortului”:
-Nu, cred că plângea. Nu râdea, de ce să râdă când noi plecam?
Socrul meu se făcea că are treabă prin curte. Când sunt momente din astea, mereu își găsește ceva de făcut.
-Hai, măi, dacă nici eu nu o cunosc. Nu plângea!
În fine, ultima lăsată în ziua aia tristă, prima cu soare din colțul nostru de Rai era mama Silvanei. Ce masă de ”la revedere” organizase! Parcă știa biiata femeie că mă îndrept spre lumea ”parizerului țărănesc cu roșii”!
-Uite că eu cred că plângea!
-Ești nebun, de ce să plângă mama că plecăm noi?
Nu am mai continuat disputa. Era inutilă, plus că nu prea aveam argumente. Câte soacre plâng când le pleacă ginerii?

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *