Jurnal de tătic. Iubire, lavandă și Sofia cu ochelari

Un lucru miraculos la viața de tată, mai ales dacă alege să-și noteze toate trăirile mai importante într-un Jurnal, este că abia apucă să-și aleagă vorbele pentru o amintire că imediat apare alta, parcă mai frumoasă, mai plină de lucruri pe care vrei să ți le amintești peste ani. Uite așa mi s-a întâmplat mie acum cu două povestioare despre iubire. Le iau pe rând, prima și apoi a doua. Din a doua vă dau doar un indiciu, o poza:

jurnal 85 1

Nu știu ce m-a apucat, de un timp încoace, dar m-am îndrăgostit de parfumul de lavandă. Poate doar îmi e dor de puloverele mamei, abia scoase din șifonier sau de obrazul proaspăt bărbierit al bunicului, nu știu de unde mi-a venit, dar caut mirosul ăsta sau îl adaug în tot mai multe locuri. Îmi place pentru că parcă-mi vorbește, parcă-mi spune povești despre aerul mișcat de haina lordului când o oferă iubitei fragile. Pui câteva picături deasupra candelei și parfumul pare că vine din sticla franțuzească, anonimă ca formă, ca orice recipient pentru esențe, dar maestrul parfumier știe că-n ea e singura aromă care n-are nevoie de niciun partener chimic ca să răspândească aroma răcoritoare a iubirii curate…
Hai că m-am lungit, dar, trebuie să recunoașteți, nu poți spune doar ”Îmi place lavanda!” și să treci mai departe, ca și cum parfumul mov nu merită câteva cuvinte!
Fetele au un proiect care trebuie dat gata până de Florii… Uneori am impresia că scurta lor copilărie e acum segmentată în proiecte, ba la grădi, ba la școală, ba la after, cum era, pe vremea noastră, făcută din jocuri. Ca să folosesc un limbaj pe care-l înțeleg și eu, fetele se joacă zilele astea de-a ”obiectele de vândut/schimbat la Târgul de Florii”. Abia ce-am trecut cu bine de ăla cu ”Târgul de primăvară”, știți care, ăla cu viceprimarul și bomboana, dacă nu știți, citiți AICI.
Silvana a tot citit pe net cum e cu săpunul făcut în casă, a mai vorbit ea cu alte mame și a ajuns la concluzia că Alecsia va ”scoate la vânzare” săpunuri.
Nu vă spun ce a comandat, ce topește și ce uleiuri pune, pentru simplul fapt că nu știu, iar eu, din fire, sunt mai ”consumist”, adică nu cred că în casă poți face chiar orice sau că unele lucruri nu merită să le meșterești singur. Ba nu! Formula corectă este NU CREDEAM!
Legat de proiectul/jocul ăsta, eu am avut un singur plan. Știam că mai mulți copii înseamnă mai multe mămici. Mai știam că mai mulți copii cu mai multe mămici înseamnă că… eu am plecat devreme, deoarece treburi urgente mă chemau în oraș. Lucrul în ”laborator” stătea să înceapă, când am pășit grăbit dincolo de prag.
De pe unde eram, cu ajutorul Facebook-ului am ”monitorizat” situația, doar așa cât să știu dacă mai am casă sau sunt blestemat să trăiesc de acum încolo într-o savonieră!

jurnal 85 2

Seara, când am ajuns, fetele deja dormeau, maică-sa era pe telefon cu o mămică despre gândul că poți face în casă cosmetice fără nu știu ce substanță care a înspăimântat netu’. M-am strecurat în bucătărie, gândind că deschid laptopul și poate mai notez ceva în Jurnal. Aici m-a izbit parfumul atât de drag.

L-am căutat din ochi, dar candela era stinsă, nici vreun băț aromat nu ardea. M-am uitat după vreo farfurioară în care să fie câțiva picuri de esență sau vreo pungă cu flori uscate și măcinate.
Parfumul venea de undeva, dar nu ghiceam locul. M-am așezat și m-am lăsat pradă poveștii din el. Lordul și fecioara erau la marginea câmpului de lavandă și răcoarea venea dinspre el, ca un fior care-i făcea să se cuprindă de după umeri…
Atunci am văzut pe masă o floare ca de gheață. Cumplitul ger trebuie că prinsese flori de lavandă, scufundate în câteva lacrimi transparente de zâne și o floare roz, furată probabil din vizuina unui vrăjitor care-și bate joc de toți cupidonii din lume.
Am luat floarea și parfumul atât de drag m-a îmbătat. M-am dus spre sufragerie, unde Silvana încă vorbea:
-Da, dragă, Alecsia a vrut și de lavandă. Eh na, nu știu de ce, poate fiindcă-i place lui Alecu…
N-am întrerupt-o. Am pus floarea pe masa unde aveam să așez pipa ”de seară” și m-am dus la ușa fetelor. Dormeau, dar prin lemn le-am auzit visele. Un ponei roz și un măgăruș albastru striveau flori de lavandă și umpleau aerul cu răcoare…
Bine, bine, dar a doua poveste?
A doua poveste e doar o poză. Sofia poartă de azi ochelari. Și e frumoasă…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *