Jurnal de tătic. La mulți ani, Olel!

Olel este un măgăruș de pluș. V-am mai vorbit de el, că doar e cel mai bun prieten al Sofiei. În funcție de starea de spirit a celei mai mici zâne din viața mea, îl cheamă Olel, Lel, Leliță, Leluț, iar înainte de culcare îl strigă Leli.
Uneori are o viață de rahat. E azvârlit spre cele mai dure suprafețe din casă. Mânat cu un chiot de luptă, câteodată prinde o viteză demnă de un spiriduș care se hrănește doar cu ardei iute.

jurnal 49

Niciodată nu i-a dispărut zâmbetul timid de pe figură. Dă în el ca la fasole, zâmbetul e acolo. Îl pupă, îl îmbrățișează, dulcea grimasă e fixă ca basorelieful de pe ochii Anei a Meșterului Manole.
De la un timp, însă, pare și un pic gânditor. L-am surprins de vreo două ori pe lângă Ponică, plușul-frate al Alecsiei. Până mai ieri, Ponică era permanent după Alecisa. Se uita la noi sfidător pe sub coama-i din mătase roz. Acuma, când fata are deja 6 ani și nu-i mai e frică să exploreze singură lumea, Ponică stă de pomană, iar noaptea nu mai e un înger păzitor, ci o pernuță parfumată.

Olel simte parcă trecerea timpului. Îl apasă ca o bătrânețe și acum, parcă nu-i arde de nimic când toți ne pregătim să strigăm; ”La mulți ani Olel! Ai făcut deja 3 ani!”
Olel știe – ca orice jucărie de pluș – că partea vioaie a vieții sale se apropie de sfârșit și urmează să-și facă loc în lumea, deocamdată mică, a amintirilor din copilărie.
Așa că să trăiești Olel!
Și ție la mulți ani, Sofia!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *