Jurnal de tătic. Luni, 13, înainte de marți, Sfântul Valentin

jurnal 77

Căldura casei și canapeaua moale m-au făcut să închid ochii. Nu e rău pentru un bărbat să-și tragă puțin sufletul înainte de Marele Maraton. Cum care Maraton? Cel cu obstacole, Ziua lu’ Valentin, Dragobete, Mărțișor și Ziua Femeii.
Tragi aer în piept, scrutezi viitorul cam cum se uita Eastwood la The Bad și la The Ugly și apoi te cuibărești pe canapea și te uiți la calendar: Luni, 13. Anul ăsta, maratonul începe într-o Marți. Ca și cum nu era de ajuns că începe, o mai face și cu stângul și sub privirile unei mâțe negre care tocmai a traversat.
Maratonul e o succesiune de zile adunate de prin rafturile supermarketurilor care rămăseseră la un moment dat cu inimioare pe stoc, scurse din ulcelele de lut puse la uscat pe uluci, scuturate din cușmele dacilor întorși după ce au dat jos toate cojoacele Babei Dochia sau stoarse din îmbrățișarea unui proletar cu ”tovarășa sa de viață”.
Dar să nu dea dracu’ să vă închipuiți că se scapă ușor din maratonul 14 februarie-31 martie. Cele mai periculoase capcane sunt cele de genul ”Vai, iubitule, nu te frământa, eu nu țin la zile din astea!” De-a lungul anilor mulți am căzut în hăul de sub înșelătoarele cuvinte. Ele înseamnă un singur lucru: ”Sper că tu ții la zilele astea… atât de speciale!”
Nu e o soluție nici să proclami una sau alta dintre zile ca fiind ”consumiste”, ”comuniste” sau ”prostii de babe”. Declari Ziua Îndrăgostiților o făcătură de marketing? Așteptările tovarășelor de viață se vor canaliza pe restul, care nu mai sunt inventate de vreun contabil înghesuit de lăzile pline de cupidoni. E Ziua Femeii o tinichea comunistă, care-ți trezește amintiri urâte? Perfect, îți rămân Dragobetele – că doar din dragoste de tradiții ai sărit Valentinul – și Mărțișorul.

De ăsta din urmă chiar nu scapi. Nu mai merge ca-n copilărie, să înghiți cretă și febra să te țină ferecat în casă. Așa că umbli ca un idiot din loc în loc și mesteci cu gura deschisă un ”Uite, un semn de primăvară de la mine!”
Soluția mea – sigur, de bărbat care într-o casă plină are un singur aliat, țestosul Vasile, și ăla stă tăcut în bazinul lui – e să nu sar niciuna din aceste zile, deși vreo două mi se par pure prostii. Nu spun acum care.
Un ghiocel, o inimioară, bătrânul coșar din alamă… poate și fiindcă-mi place zâmbetul lor. De fapt, îmi place zâmbetul oricărei femei.
Dar asta nu înseamnă că azi nu mă afund în moliciunea canapelei și, prin fumul de caisă confiată al pipei, scrutez viitorul cum se uita Eastwood la The Bad și, mai ales, la The Ugly. Luni 13, înainte de Marți, Sfântul Valentin!
PS Uneori o tachinez pe Alecsia. Acum m-am gândit să-i spun că ”Ai multe păpuși, nu îți mai trebuie și o inimioară de pluș!” S-a oprit și s-a uitat la mine cu niște ochi în care am văzut cum undeva în adânc, sub scoarța căpruie, încolțește sămânța unei femei.
”Văd eu ce fac cu ele?”
”Cu ele – am întrebat eu, intrigat – păi ce, o să fie mai multe?”
”Sigur!”

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *