Jurnal de tătic. Melodia de Valentine’s Day pentru un tată de fete: Dă, mamă, cu biciu-n mine!

Du-te, Valentine’s Day! Du-te și lasă-mă-n durerea mea!
Hai să o reluăm de unde ne-am despărțit luni, când am publicat ultima filă de Jurnal de tătic. Seara, vrând să o tachinez pe Alecsia – 8 ani, fraților tați de fete, 8 ani! – i-am spus că nu-i mai iau anul ăsta o inimioară de pluș, de Valentine’s Day, că are destule păpuși și nu mai are unde s-o pună. Ea m-a măsurat – cam cum face arheologul cu osul de elefant blănos – și mi-a spus că o vedea ea ce face cu INIMIOARELE pe care le va primi. Mai mult, era SIGURĂ că nu va fi doar o singură inimioară.
Normal că m-am întrebat: îi spune Ziua Îndrăgostiților – și nu Ziua Îndrăgostitului – pentru că e vorba de un cuplu de îndrăgostiți sau se referă la numărul mare de îndrăgostiți de aceeași fată? La dracu’, nu-mi fac bine dilemele astea!
A trecut și noaptea de 13 spre 14, a venit Ziua Sfântului Valentin. În noaptea aia am visat cum Alecsia, sărmana, stă lipită de un perete și cum o gașcă de zurbagii – nici unul mai înalt de-o șchioapă – aruncă-n ea cu inimioare și cupidoni din pluș. Ca viteazul din poveste, m-am pus în fața ei și, cu o rachetă de tenis de foc, loveam fiecare ghem umplut cu vată care țintea să-mi necăjească fata.
Visul continua și seara, numărând inimioarele din casă, aveam să aflu că racheta mea de foc fusese pistol cu apă, pentru că inimioarele au ajuns la noi și, după hlizeala de clopoțel îmbătat cu nectar, părea că fata nu e deloc necăjită de inimioare. Ba dimpotrivă! Atunci m-am trezit din somn, transpirat și cu pumnii strânși. Nu știam atunci câte surprize reale îți poate rezerva seara…
Numai că era prea devreme să-mi pese. Îmi spuneam: ”Fie ce-o fi!” Între timp s-a întâmplat altceva, mai grav.
Dimineață, la cafeaua-mi târzie, mă uitam pe Facebook. Uitasem de Alecsia și de visul meu cu hlizeala pe inimioare. La un moment dat, văd că nevastă-mea postează o poză cu Sofia – 4 ani, fraților tați de fete, 4 ani! – cu o ditamai inimioara pe piept!

jurnal 78

După cum vedeți, nici ea nu pare necăjită de roșia povară!
Dacă apare și pisica Mitzu cu un Cupidon blănos în colți…Dar nu, Mitzu a stat, cât mi-am băut eu cafeaua, și s-a uitat la țestosul Vasile. Cred că l-ar fi invitat la cina de Ziua Îndrăgostiților. Deși nu cred că avea gânduri prea romantice.
PS Pe la miezul zilei, telefonul a pârâit discret. Un mesaj de la Silvana: ”Ce faci diseară?”
Hopa, îmi spun în gând, înainte de a răspunde, uite că până la urmă e ceva bun în Ziua asta a Îndrăgostiților. Mă și vedeam invitat la o cină romantică, la sfârșitul căreia nevastă-mea îmi spune că a lăsat copiii la soacră-mea. Am scris: ”Nimic deosebit, de ce?”
Mesajul ei de răspuns a întârziat. M-am gândit că probabil căuta în telefon vreun maimuțoi haios ca să însoțească invitația. Apoi a venit mesajul.
”Perfect. Atunci stai tu cu copiii, că eu am întâlnire cu fetele în oraș? Iar mama și tata ies la masă, la un restaurant, de Valentine’s Day. Ce prostie, nu?”
O altă surpriză, însă, mă mai aștepta. Seara pusese stăpânire pe orașul luminat de candele roz, dar Ziua Înamoraților nu se terminase încă…
Va urma.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *