Jurnal de tătic. Orice bărbat trebuie să audă măcar o dată asta: Iau copiii și plec la mama!


jurnal 22

E clar că reprezentările lui Dumnezeu ca bărbat au și un sâmbure de adevăr, pentru că altfel nu se explică faptul că orice mascul aude măcar odată-n viață expresia:
-Mâine plec la mama. Cu copiii!
Sigur, din melodii, poeme, teatru sau film, v-ați obișnuit cu bărbatul care cade pradă disperării după ce aude aceste cuvinte, amenință că-și ia viața, se agață de trena doamnei sau se târâie în urma ei, înmuind podeaua cu șiroaie de lacrimi. Doamnelor, aceste secvențe sunt rodul îndelungilor exerciții pentru a vă fi pe plac. De fapt, orice bărbat știe că e esențial ca la auzul vorbelor respective trebuie să se comporte exact cum speră femeia de lângă el. Motivul e simplu: altfel ea se răzgândește și nu mai pleacă!
De aceea când eu am auzit anunțul sec și fără drept de negociere, am lăsat să curgă câteva secunde, apoi am abandonat telefonul pe care ”cetuiam” cu băieții și am spus.
-Cum vrei…
Punctele de suspensie le-am ”rostit” din privire. Am lăsat apoi privirea să coboare, trăgând fruntea după ea, tot mai jos, tot mai jos, până ce a părut că durerea mă încovoaie.
Exercițiul masculin de generații a aruncat cu timpul deoparte reacțiile exagerate. Acum poate că era timpul de un leșin sau să pun mâna pe spadă, dar reacțiile trebuie adaptate la vremuri, chiar dacă femeia care te anunță că ia copiii și pleacă a avut mereu același ton, din preistorie până acum.
-Da, iau fetele și plec la mama.

Cu fruntea plecată, păream înfrânt de veste, dar asta nu înseamnă că ochii nu vedeau ce scriu băieții pe chat: ”Ne strângem joi la un poker! Să confirme cine vine.”
Riscam prea mult dacă aș fi vrut să tastez un răspuns. Silvana era cu ochii pe mine ca pe butelie.
-Evident, dacă vrei poți să vii cu noi. Mama s-ar bucura să apărem toți!
De multe lucruri sunt nesigur în viață dar gradul de bucurie al unei soacre care-și vede ginerele nu face parte dintre ele.
-Nu cred că pot lipsi atâta timp…
Am închis ochii și mi s-a părut că aud jetoanele zăngănind pe masă. Parcă vedeam cum îmi sună telefonul și ca la un semn toată lumea tace în jurul meu.
-Da, iubita, ce faci? Ah, eu sunt de mult acasă, tocmai mă culcam, tu?
Reveria nu a durat mult. Chiar dacă planurile îmi dansau în minte, mutra mea era tot tristă. Cred că am exagerat, pentru că Silvana s-a ridicat de la locul ei și mi-a aplicat un pupic de a răsunat casa.
-Hai, nu te supăra. N-are rost să stea fetele închise în casă dacă tot e vacanța și e încă frumos în Bucovina!
Atunci mi-am dat seama că metodele din vechime mai trebuie încă prelucrate. Nu am abandonat mutra tristă, dar, cât Silvana se întorcea la locul ei, am apucat să scriu pe chat: ”Prezent!”
-Dacă ești așa de supărat, eu nu stau. Le duc și mă întorc a doua zi.
Am abandonat imediat și tristețea și chat-ul:
-Și… când pleci?
-Miercuri, așa că joi seara sunt înapoi.
Mi-am luat telefonul și m-am dus pe balcon. ”Scuze, băieți, acum mi-am adus aminte. Joi seară am o emisiune.”
Dă-le la dracu de cărți!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *