Jurnal de tătic. Păcălirea soacrei. Pe roluri!

Când telefonul sună la 6.00, doar două cuvinte îți trec prin minte. Poliția? Soacra? Răspunsul îl găsiți în povestioara care urmează…

jurnal 90 1

Mulți m-au întrebat în ultimele două săptămâni ce s-a întâmplat cu ochelarii Sofiei. Acum ceva timp îi purta, dar, de mai bine de două săptămâni, intelectualul accesoriu a dispărut. Ca la orice enigmă, soluția cea mai simplă este cea reală. Adevărul este că i-am pierdut. Sau asta am crezut până acum, că ne-am dovedit neputincioși în fața neatenției și ochelarii au intrat în pământ. Acum știu un al doilea adevăr! Mai crunt!
Am fost, toți maturii din casă, victimele unei conspirații.
Sofiei nu îi place să poarte ochelarii. Cărui copil îi place? Dimineața, când pleca la grădi, se prefăcea că-i uită și alergam după ea, în ultimul moment, să-i fixăm pe fața care se ferea de parcă o ardeau!
Am încercat toate ”rețetele”. O lăudam, i-am băgat-o pe aia cu ”Semeni cu Tati” (în fine, poate că asta nu a fost cea mai bună treabă), am căutat poze cu dive din toată lumea care poartă ochelari. Și n-o mințeam, mie chiar mi se pare că – și cu ochelari și fără – e una dintre cele două cele mai frumoase fete din lume. Și mă știți că nu sunt subiectiv pe tema asta!
În toate demersurile de a o convinge să poarte ochelarii, Alecsia părea să ne ajute cât poate ea de mult. În fraza asta e un cuvânt cheie: PĂREA. Alecsia ne ajută de multe ori în formarea Sofiei. Ca soră mai mare, Alecsia o învață poezii, cântece, repetă cu ea rolurile pe care Sof le are la serbări. Doamne, cât de dulci erau când repetau împreună ”Eu sunt zâna cea mai mică, mică-mică, frumușică”!
La sfârșitul vacanței de 1 mai, când ne pregăteam toți 4 să părăsim casa bunicilor, în mijlocul holului erau câteva zeci de genți, pline cu lucruri pe care le cărasem de pomană de la București până-n inima Bucovinei și acum trebuia să le ducem înapoi, pentru că nu puteam supraviețui fără ele în tumultul marelui oraș.
Silvana și cu mine calculam cam câte mașini ne-ar mai trebui ca să le urcăm pe toate, socrii erau pleoștiți că le luam nepoatele, iar Sofia și Alecsia făceau exact la ce te aștepți când printre picioare ți se învârt fără rost o fetiță de 8 ani și una de 4.
La un moment dat, vocea soacră-mii a devenit din melancolică ostășească:
-Hai, Sofia, ia-ți ochelarii și mergeți la mașină!
De obicei ordinele astea se execută instant, dar acum, o oră mai târziu, toți șase răsturnasem casa cu fundul ei bucovinean în sus. Am căutat până și în cele mai nebănuite locuri din casă, șopron, grădină sau în magazia de lemne. Nici cotețul cățelului vecinilor nu a scăpat. Ochelarii au dispărut ca și cum îi înghițise pământul!
Am plecat nervoși, promițându-ne unii altora că data viitoare vom fi mai atenți.
Au trecut zilele și, într-o dimineață, pe la 6.00, a sunat telefonul. În general, când telefonul sună înaintea ceasului, îți trec prin minte doar două cuvinte: Poliția? Soacră-mea?
Nu era Poliția.

-I-am găsit – am auzit în telefon vocea entuziasmată a mamei Silvanei – erau între grilajul și perna spătarului balansoarului!
Am închis, bântuit de sentimente contradictorii. Primul era unul de vină că nu căutasem și acolo, apoi era de invidie, că soacră-mea desface în zori balansoarul ca să-l scuture de praf. Apoi m-am gândit că doar un nebun ar fi demontat balansoarul în căutarea unei perechi de ochelari și m-am liniștit, spunându-mi că, dacă vrei să scoți praful din mobilă, o poți face și la 10, după ce ai băut o cafea.
Prima care a apărut în bucătărie, probabil simțind că laptele cald începuse să înmoaie cerealele. Am luat-o direct:
-Auzi? Doina a găsit ochelarii Sofiei. Știi unde erau? În balansoarul din dormitorul lor!
Alecsia s-a șters la ochi de amețeala somnului și a spus, pe nerăsuflate:
-Ah, păi, să vezi. Când am plecat, noi am sperat că ne lăsați acolo și am dus în dormitor câteva jucării. Când am văzut că nu ne lăsați, am venit repede și probabil ochelarii au rămas acolo.
Povestea părea credibilă. Ce copil preferă școala sau grădinița în locul vântului de libertate din grădina bunicilor?
Apoi a apărut Sofia.
-Buni ți-a găsit ochelarii. Știi unde erau?
Sof s-a uitat la soră-sa, a tras aer în piept și a spus:
– Când am plecat, noi am sperat că ne lăsați acolo… ăăăăă (Alecsia a aprobat-o dnd din cap)… și am dus în dormitor câteva jucării. Ăăăăă… ( Alecsia iar a dat din cap)… când am văzut că nu ne lăsați, am venit repede și… ăăă (Alecsia s-a încruntat la ea)…ăăăă… probabil ochelarii au rămas acolo. A fost bine, Lesa?
Deduceți dumneavoastră ce s-a întâmplat. Noi le-am pedepsit! Au de învățat două fabule. Pe roluri!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *