Jurnal de tătic. Porumbelul din Camera de Spiritism

jurnal 76 1

Cât din urâtul sau răul lumii poți ascunde de copii? Cine decide ce , când și cum să afle că pământul nu e o imensă tartă de căpșuni din care toată viața mănânci pe săturate? Am mai spus-o (și e prea târziu ca să mă mai schimb) mă număr printre cei care ar prelungi copilăria fetelor mele cât mai mult posibil. Normal, nu-mi iese întotdeauna.
Realitatea hâdă vine ca o pâclă peste casa păpușilor despre care noi credem că este ascunzătoarea veșnică pentru inocența copiilor noștri. Normal că nu e veșnică, dovada cea mai bună fiind chiar noi.
E un gest egoist, știu asta. Doar un nebun și-ar dori un copil care să rămână toată viața închis într-un ou de ciocolată! Pe de altă parte, fiecare părinte și-ar dori să prelungească tot mai mult clipele în care zânele și zmeii răsar din dulăpiorul cu scutece!
Lungă introducere, dar și multe zbateri am avut până marți.
Marți seară am discutat cu Alecsia despre Moarte. Și am râs!
Imediat după ce a împlinit 8 ani, Alecsia a plecat în tabără. Poate vă amintiți că, deși e deja a doua oară când e singură și departe de noi, noi n-am stat liniștiți, urmărind pozele de pe grupul părinților din clasa ei și bucurându-ne când o vedeam râzând în diverse locații.
Așa am văzut-o râzând la Câmpina, la Castelul construit de Bogdan Petriceicu Hașdeu. Un edificiu care ascunde între zidurile lui durerea că fiica sa, Iulia, a murit la doar 18 ani. Pe moment am înghețat. Dacă mă întreabă despre moartea fiicelor? Copiii mor? Ce-i spun?
Eu am constatat de când sunt tată că pur și simplu nu mai suport unele povești care altădată mă făceau să vibrez. Propriile temeri au omorât unele istorioare, iar un părinte are ceva temeri!

jurnal 76 2

Apoi am alungat gândurile negre, gândind că într-o tabără vezi atât de multe locuri încât multe le uiți. Dar luni, în ultima seară a taberei, am văzut un desen despre ce l-a impresionat pe fiecare dintre copii. Alecsia a desenat castelul și niște fantome. Am știut atunci că oul de ciocolată are o nouă fisură și că nu trebuie să o cârpesc, ci să o umplu cu vorbe… Atâta doar că eram sigur că nu îmi voi putea găsi vorbele potrivite.
Marți seara, după ce a trecut bucuria regăsirii – alimentată de chiotele Sofiei și de un șuvoi de amintiri și poze făcute cu telefonul – am rămas singur, cu Alecsia cocoțată pe genunchii mei. Mi-a descris castelul și mi-a spus povestea, ca pe un basm care i se poate întâmpla Scufiței Roșii sau Cenușăresei, dar nu nouă. Atunci, din poveștile ei, mi-am amintit. În mansarda Castelului bântuit de dragostea tată-fiică e o cameră.

În mijlocul ei tronează statuia unui porumbel. ”E Sfântul Duh”, mi-a spus Alecsia, combinând ce a văzut cu ce a reținut la ora de Religie. Am răsuflat ușurat, ne pregăteam să trecem la altă amintire din excursie.
-Tati, când erai tu mic erau telefoane?
-Erau, din alea fixe. Ca să vorbești cu cineva, trebuia să fie acasă.
E incredibil cum unele amintiri de-ale noastre le par copiilor de acum simple basme. Telefonul fix pare copiilor de azi la fel de îndepărtat ca moartea și durerea din Castelul Hașdeu.
-Dar știi că înainte de asta, oamenii vorbeau prin porumbei?
-Da, ai dreptate, erau porumbei călători.
-Tati – m-a strâns în brațe și și-a culcat fruntea pe umărul meu – tati, noi nu o să vorbim niciodată prin porumbei…
Poate că statuia porumbelului era Sfântul Duh, dar aia e camera în care bătrânul savant se înconjura de diverși și comunica, prin spiritism, cu fiica lui. ”Camera de Spiritism”! Porumbelul e și simbolul mesajelor schimbate între două suflete. Unite pentru o vecie, vecie care unuia dintre ei i s-a părut prea scurtă.
Prea multă seriozitate pentru un tată care se regăsește cu fiica lui. Chiar și după o despărțire de doar 4 zile. Așa că imediat am izbucnit amândoi în râs, fără niciun motiv. Doar așa, că ne avem unul pe celălalt.
PS Voi știți cât de multe înțeleg, de fapt, copiii?
Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *