Alecu, Alecsia și Sofia-Alexandra… vă dați seama ce e în sufletul casei noastre pe 30 August? Sigur, când am ales numele mă gândeam că vom avea Revelionul nostru sub soare arzător, până acum, însă, am sărbătorit o singură dată și atunci ne-a luat mult să o convingem pe Sofia – nu avea nici măcar 2 ani! – că nu e ”Sfântul Tati”, ci o sărbătoare colectivă.
Mie mi-a plăcut gluma Sofiei, dar în seara aia Silvana mi-a spus că ar fi fost mult mai bine ca fetele să se numească Silvia și Silvana și că, oricum, dacă e să fie un sfânt al familiei, cel mai nimerit ar fi fost Sfânta Mami.
După mine, însă, există o logică în faptul că majoritatea sfinților din calendar sunt bărbați!
Anul ăsta onomastica ne-a prins despărțiți. Fetele trăiesc cu maximă savoare agonia vacanței de vară, mami și tati sunt la București, cu treburi ce nu vor fi niciodată la fel de importante ca acelea pierdute nefiind lângă fete.
Ziua mea a început ok. Stăm la cafea în sufragerie. Silvana se joacă pe telefon. Eu am deschis tutunul primit de câteva zile, dar pe care am promis să nu-l încep decât de Sfântul Alexandru, tutun adus de la aproape o mie de kilometri, prin complicitatea Silvanei cu niște prieteni dragi ca soarele de la malul mării.
Cafeaua se răcise. Tăceam – cum se tace în mai toate casele în care s-au consumat de mult mai toate vorbele și gesturile – și ne uitam la ceas.
-Eu sun!
Am spart eu tăcerea. Puțin temător, ca în bancul ăla de pe vremuri, în care primul din casă care vorbea spăla vasele.
-Am promis că sunăm la 10. Mai sunt câteva minute. Trebuie să le trezească, să le îmbrace, micul dejun și apoi pleacă la târg. Chiar nu ai răbdare? Dacă sunăm acum…
Parcă le și vedeam, la masă…
În timp ce mă boscorodea, a pus mâna pe telefon.
-O fac de gura ta…
-Dar eu…
-Bună, mamă! Sunteți gata? Lasă, sunăm mai târziu. Sau mai bine suni tu când sunteți în mașină. Știam, dar Alecu…
Nu a închis imediat, ceea ce însemna că de la celălalt aparat au mai răsunat ceva vorbe despre mine.
Planul fusese simplu, de ziua lor, fetele urmau să ajungă la un târg al meșteșugarilor, la vreo 60 de kilometri de casă. Noi am promis solemn să nu sunăm până nu sunt toți în mașină, ca să nu perturbăm programul de dimineață, ce trebuia să funcționeze ca o acțiune a pompierilor.
Am rămas din nou tăcuți.
-Știi că eu…
-Nu erau gata! Dacă măcar odată te-ai fi ocupat…
Tutunul era bun, exact cum mi-l aminteam. Poate îl îndesasem prea mult în pipă…
-Habar nu ai cum e să pregătești fetele pentru plimbare. Tu stai la cafea și, pac, fetele sunt gata!
Sau poate era puțin prea umed. La următoarea pipă, cred că o să o umplu și o să o las vreo oră la uscat.
-Știi doar să te fălești cu ele. ”Uite ce prințese are tati!”
Mă gândesc, poate o pipă din cocean de porumb ar fi mai potrivită pentru tutunul ăsta.
Atunci a sunat telefonul.
Noi pe speaker, ei pe speaker.
-La mulți ani, tatiiii!
-Iubitele lui tata! Să trăiți și voi!
Nu am să vă forțez glicemia cu ce vorbe am aruncat în eter!
După ce am închis telefonul…
Am tăcut un timp. Amândoi. Apoi am simțit că Silvana vrea să spună ceva. Am zis să readuc o amintire frumoasă:
-Sfântul Tati… ții minte cum zicea anul trecut Sof?
S-a uitat la mine ca și cum m-a prins cum scriu pe tort porcării cu un fir de ciocolată.
-Ce știi tu? Doar prințese ai în cap, dar…
Tutunul era perfect. Mergea perfect în pipă din briar. O să încerc și în pipă de…
Ah, și e o logică pentru care în calendar sunt mai mulți bărbați printre sfinți.
