Jurnal de tătic. Și gheața mi-a fugit de sub picioare

Când toată lumea din jurul tău pare un uriaș castel de nisip, din care valurile au lăsat doar o plăcintă urâtă, cu resturi de pene de pescăruș murdare… când cetățile durate în jurul tău se dovedesc castele din cărți de joc și un trișor a tras dama de la temelie doar pentru că-i trebuia lui la o cacealma… când totul pare să se destrame și afli că realitatea era doar o perdea murdară prin care vedeai deformat ce e afară… Te agăți de ceva care pare mai solid decât orice… Chiar dacă e doar zăpadă… Un munte de zăpadă…

jurnal 71

Nici nu știu dacă îmi amintesc de vreun dar primit în crăciunurile copilăriei care să-mi fi făcut inima să chiuie așa cum erau anunțurile că zăpada prelungea vacanța de iarnă. Ce-ți mai puteai dori? Zile libere neprevăzute, ca o comoară descoperită pe poteca întortocheată din pădure, munți de zăpadă gata de construit cazemate sau ”grenade” numai bune pentru a-i ataca pe inamicii ale căror suflete cântau același imn de luptă cu tine: ”Există Trenul din Franța!”
Dar Trenul ăsta din Franța doar oprește la tine, ca într-o haltă anonimă de câmpie. Nici măcar barieră nu e pe marginea drumului. Nimic nu-l poate întârzia. Stă cât să arunce sacul de corespondență și nici măcar nu are răbdare să vadă dacă are cine să-l ridice.
A trecut Trenul din Franța… parcă nici n-am apucat să ne bucurăm de el. Azi era aici și, într-o dimineață, ne-am trezit că Silvana aleargă prin casă, trage de noi și spune – cui îi era dor de vorbele astea? – ”Hai, că e 7 și jumătate!”

Luni, după ce – miraculos! – Trenul a zăbovit o săptămână-n plus în gara noastră, abia s-a auzit la noi în casă un ”Nu vleau la glădi…”, ca un mieunat timid, că tăvălugul pregătirilor ne-a luat pe sus pe toți. Acum, seara, când am terminat toate treburile, am pornit prin ger spre casă.
Gândurile se amestecau. În cocktailul ăsta erau râsul meu de acum zeci de ani, când nimeream adversarul drept în fes cu ăl mai rotund bulgăre și chiotele fetelor când au chinuit sania în cele mai inimaginabile chipuri. Vacanță… unde mama dracului se duc trenurile din Franța după ce pleacă de la noi?
Vacanțele sunt păturile moi, comode pe care te așezi și lași gândurile bune să te cuprindă. Nici nu apuci să te destinzi că Trenul pleacă din mica ta gară și trage după el așternutul călduros al zilelor libere.
Cam aici am ajuns cu gândurile când asfaltul de sub picioarele mele a devenit gheață și pasul meu apăsat a devenit zbor de pasăre, urmat de aterizare de piatră. Cât ai spune ”Băga-mi-aș…”, eram întins pe trotuar. Ultimul gând, înainte de a-mi număra oasele, ca să văd dacă nu lipsește niciunul, a fost: ”Nici de-o săptămână nu a plecat Trenul din Franța și, uite, necazurile au început!”

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *