Jurnal de tătic. Ochii soacrei nu mint!

jurnal 34

Știam că sunt frumos, dar parcă atâta strălucire nu am emanat niciodată. Cum stăteam în mijlocul scenei, privind dincolo de microfon. De-a lungul timpului multe haine au stat bine pe mine, dar probabil că niciuna nu m-a îmbrăcat mai frumos decât vestuța aia, cu blană de oaie pe margini.
Întotdeauna m-am suspectat că am ceva talent actoricesc, dar nu cred că am reușit vreodată să transmit mai multă emoție ca în după-amiaza aia de acum peste 40 de ani.
De unde știu că e așa, că eram strălucitor, manechin de costume populare și un actor desăvârșit? Simplu, din ochii înlăcrimați ai unei femei care stătea în primul rând al sălii de festivități a grădiniței din coasta Oborului. Ochii ei nu mint!
Ochii mamei nu știu să mintă!
Cert e că atunci, pe loc, nu am știut cât de grozav am fost la serbarea de la grădiniță, poate că singura amintire păstrată e bucuria că mi-am văzut mama mândră. Dumnezeu să o odihnească! Dar abia peste mulți ani am înțeles mecanismul ochilor de părinte spectator la serbarea copilului. Am înțeles și acum, miercuri, la serbarea Sofiei.
Doamne cât era de frumoasă și cum se alinta când mă căuta din ochi prin sală și mă vedea topit! A recitat strofele perfect și a dansat ca o floare de cireș în vânt.
Revenind la amintirile mele din copilărie,

să știți că de-a lungul anilor m-a bătut gândul de câteva ori că poate nu eram atât de minunat pe scena din lemn învechit a grădiniței pe cât mă reflectau ochii mamei mele. Poate și pentru că simt că s-ar putea să fiu subiectiv legat de Sof, am apelat la o persoană pe care o consider un munte de obiectivitate. Plus că aflasem zicala că ”fiecare cioară-și vede copilul frumos”. Ori e clar că puii de cioară au, probabil, multe calități, dar frumusețea nu e printre ele.
Soacră-mea era lângă mine, la serbare. Avea ochii în lacrimi. Nu am mai întrebat nimic. Aveam deja a doua părere avizată: Sofia era cel mai frumos copil de pe scenă!
M-am mai liniștit, pentru că îmi e uneori teamă că sunt atins de ”sindromul puiului de cioară”, dar ochii de soacră nu mint niciodată.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *