Una fierbe ouăle, una le înfășoară în pergamentul din care-și vor trage zeci de culori și a treia… le sparge. O operațiune de asemenea anvergură are nevoie și de un supraveghetor, ochi vigilenți și o minte ageră care să intervină când e nevoie de experiență. Pentru această ultimă sarcină m-am oferit eu, cu altruismul și spiritul de sacrificiu care trebuie să-l caracterizeze întotdeauna pe capul familiei.
-Tu n-o vezi pe Sofia ce face?
Curios, deși nu e acasă, mi s-a părut că o aud pe soacră-mea, taman când mă gândeam la capul familiei.
-Tati, tu nu te uiți la Sofia?
Nu numai că o vedeam, dar o și ajutam pe Sofia… Tabloul era așa: Silvana supraveghea oala în care fierbeau ouăle, înarmată cu o paletă din oțel, parcă pregătită să îi dea în cap celui care ar fi vrut să sară din apa clocotită. Era roșie ca un rac, de la aburi, dar nu e dramatic pentru că ea chiar e Rac. Alecsia le învelea și avea mâinile atât de colorate că o puteai pune în coșul de răchită pe care Iepurașul avea să-l fure și să-l ascundă-n grădină. Sofia, cea mai mică din trupă, lua câte un ou și-l bușea de masă. Supraveghetorul îl curăța, îl dădea cu sare și-l degusta.
După mine, operațiunea decurgea perfect, dar niciodată bărbatul și femeia nu vor vedea la fel pregătirile de sărbătoare.
-Parcă spuneai că te duci la biserică! Ia-o și pe Sofia.
Adevărul e că-mi doream să merg la cele 12 Evanghelii. Slujbele în Bucovina au un parfum aparte.
-Ba nu, merg eu, Sofia te ajută în continuare, mami.
Când ieșeam cu Alecsia pe poartă, am auzit-o din nou pe Silvana: ”Sofia, lasă ouăle!”. Dar noi ne îndepărtam deja.
-Tati, de ce se vopsesc ouăle?
Alta era situația dacă te întreabă un adult, dar Alecsia are 7 ani. Cum să-i spui cu execuția pe crucea de lemn, despre sângele care curge peste coșul cu ouă? E parcă prea devreme, dar nici nu vreau să o îndepărtez de credința noastră.
-Ca să știe Iepurașul pe care să le ascundă-n grădină.
-Pe bune?
M-am oprit. Ne-am așezat în iarbă. Am scos pipa din buzunar și am lăsat mirosul de caisă confiată să se alerge cu floarea de liliac înspre apa Moldovei. Mă gândeam ce le transmit, de fapt, fetelor, dacă la multe din ele inventez povești? Oul înroșit, pâinea din Vinerea Mare, le spui din prima povestea morții, cea a trădării? Și atunci de ce să nu aștepți cu toată povestea până când o pot asculta întreagă? Sau poate episoadele presărate cu basme de tot felul pregătesc sufletul pentru a prelua cândva toată tradiția? Semnul crucii, la început ca un mimetism copilăresc și abia mai târziu află că e una dintre porțile spre construcția din sufletul părinților? Nu știam dacă să merg la biserică sau înapoi acasă.
-Hai, tati, mergem?
Liliacul a învins caisa, care s-a stins de supărare în vatra pipei. Și m-am ridicat.
Foto Alex Mazilu
