Jurnal de tătic. ”Supozitul” pe gospodărie

jurnal 96

-Tati, ce e aia ”impozit”?
Orice părinte știe că, oricât ți-ai păzi copilul, tot ajunge să afle cuvintele urâte. Fie că descrie anatomia în cel mai golănesc argou, fie te trezești că spune prin casă ”impozite”, ”taxe” sau mai știu eu ce vorbă care deranjează. La 8 ani, Alecsia a auzit multe cuvinte de acest fel, de la colegii de școală, de pe stradă. Cât poți s-o păzești!
-Impozit înseamnă banii pe care îi câștigă mami și tati, dar nu mai vin cu ei acasă. Îi dai statului să facă borș cu ei! Ăăă, nu, să facă școli, grădinițe, parcuri sau ce-or mai face cu ei.
-Aha…
Nu părea să înțeleagă. De obicei nu insist pe teme din astea care spulberă inocența din ochii lor de îngeri, dar acum am mai adăugat:
-Vezi tu, câștigi, să zicem, 3 lei. Statul ia 2 și tu vii acasă cu 1.
-Aha, adică avem un leu!
-Da, avem un leu.
-Și ce facem cu el?
Discuția nu derapa, dar Silvana a ridicat ochii din telefonul pe care-l chinuia pe Facebook și s-a băgat în seamă, ca orice mamă când e o discuție tată-fiică:
-Luăm haine, mâncare…

Atunci a intervenit și Sofia care, deși are numai 4 ani, simțea că trebuie să aibă un cuvânt de spus legat de bugetul familiei.
-Și jucării!
-Da, și jucării!
Atunci Sofia a devenit atentă. A lăsat deoparte tableta pe care, de câteva zeci de minute, izbea un pisic de un perete și a spus:
-Azi ai plătit supozite?
Normal că am izbucnit toți în râs. Eu m-am oprit primul și i-am răspuns:
-Da, am plătit!
-Atunci hai să luăm jucării, că azi am mâncat!
Scurt și pragmatic.
Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *