Jurnal de tătic. Unde-i intra căpcăunului, când se tolănea pe canapea, cornul unicornului


Nu știu cum era pe vremea zânelor, dar acum e tare greu să trăiești cu un unicorn în casă. Dacă te așezi pe canapea, îți intră-n fund. Cornul lui – prilej de multe legende despre puterile lui miraculoase – își face drum prin carne cu o viteză demnă de o cauză mai bună. Când îl scoți, tu înjuri și el cântă. Îl pui alături, poate chiar îl arunci pe jos, dar, nu știu cum se potrivesc lucrurile că, atunci când te reașezi, unicornul e iar pe traiectorie, cu magicul corn tot în sus.
Poate că pe vremea zânelor unicornii nu se țineau în casă. În pădure, scăldați în lumina lunii răsfrântă din apa izvorului, poate că erau drăguți.
Dar imaginați-vă dacă un singur unicorn provoacă atâta suferință, cum e când ai doi în casă! Unul e din ceva dur, cioplit ca în stâncă, dar al doilea e moale ca o pernuță. Ăsta are și el magia lui,
Pe lângă borcanul bunicii, în care a adunat toată vraja căpșunilor de astă vară, găsești urma lăbuței lui. Și pe dulapul pe care lingurița a rămas lipită. Vrei să iei un pahar de apă, dai întâi unicornul la o parte. Întinzi mâna după telecomandă, în locul butoanelor care ar putea să-l oprească pe Sponge Bob simți plușul.
Nu știu cum era pe vremea când zânele și unicornii stăpâneau pământul, dar cred că un căpcăun mare și chel a decis la un moment dat – frecându-și fundul accidentat de cornul vreunei cabaline de basm – că locul unicornilor e în pădure, al zânelor e pe un pat de flori și al căpcăunilor e pe canapea, cu o pipă în mână, urmărind un film în care elfii se aleargă unii pe alții prin prerie.
Și totuși cum au ajuns unicornii din nou în casă? Puși la locul lor, unde inspiră poeme brodate din florile din părul îndrăgostiților, deodată reapar în coliba căpcăunului, pe canapea, în borcanul cu dulceață…
Eu cred că a venit odată căpcăunul acasă și a găsit unicornii în camera zânelor și…

jurnal 80

Spuneți sincer, nu sunt unicornii cele mai dulci ființe?

PS Pentru că nevastă-mea a început deja să povestească o secvență din casă, m-am gândit să-mi notez și eu în Jurnal ce s-a întâmplat. Într-o seară eram toți 4 la masă. Și, cum în perioada asta de foc, între Valentine’s Day și toată Luna Femeii, parcă nu mai există alt subiect, Alecsia m-a întrebat:
-Tati, tu cum o strigai pe Mami când vă iubeați?
V-am mai spus că Alecsia e convinsă că viața unui cuplu se împarte-n două: perioada cât se iubesc și căsătoria.
-Păi, na, nu mai știu…
Silvana a corectat brusc lipsa mea de memorie:
-Îmi spunea ”pisoi” sau ”prințesă” și uneori îmi spunea…
-Așa e, și mie un coleg de la școală îmi spune ”pisoi” și ”prințesă”!
Nu mai contează ce a urmat. Poate a urmat doar cum eu repet tâmp și obsesiv, pisoi-prințesă, prințesă-pisoi, pisoi…
PPS Cică de Dragobete e bine să spui ”Te iubesc!”. Ei bine, în felul lui, cu textul ăsta am bifat de trei ori obligația!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *