Jurnal de tătic. ”Vacanța fără poze e ca curtea fără roze!”

jurnal 8

Ați trimis sau ați primit în ultimii ani vreo vedere din vacanță? Eu nu. Deși recunosc faptul că mi-aș fi dorit să primesc și, de câteva ori, privind standul de cărți poștale din holul vreunui hotel dintr-o zonă mai acătării, m-am gândit că ar fi frumos să trimit cuiva o imagine și câteva rânduri. În cele mai multe cazuri era vorba de persoane pe care le știam nădușite pe drumul de acasă spre serviciu și mă gândeam că o imagine din vacanța altora le va prinde la fel de bine ca un fular înfășurat de două ori în jurul gâtului.
Nu am făcut-o, probabil că dintr-un amestec de comoditate, frică de ridicol sau chiar un strop de rușine că mesajul meu ar fi putut să fie citit de poștași cu picioarele umflate de mers sau de funcționare nervoase din naștere. Nu că aș crede că mesajele celelalte nu sunt citite și de alții, în afara adresanților…
Totuși, vederile, cărțile poștale aveau farmecul lor. Scrisul de mână, semnătura, chiar și alegerea timbrului erau lucruri la fel de importante ca și alegerea imaginii din standurile care, pe vremuri, erau mari cât o vitrină de magazin.
Căciulata, Venus, Băile Herculane, Cap Aurora, Cozia, Bran, câte destinații erau tot atâtea colecții de vederi umpleau holurile hotelurilor sau magazinele de suveniruri. Unele cu poze mai elaborate, altele mai rudimentare, moda vremii profita de faptul că abia de vedeai vreun turist cu aparatul de fotografiat atârnat de gât. Cei mai mulți apelau pentru poze de vacanță la pozarii din parcuri sau de pe plajă, celebrii ”Vacanța fără poze e ca curtea fără roze!” Dacă îți făceai singur fotografiile trebuia după aia să umbli pe la ”Studio foto-developări”, asta dacă nu te numărai printre cei foarte puțini care aveau acasă o ”cameră obscură” și toate ustensilele necesare.
Într-un fel cărțile poștale sunt bunicile postărilor de azi de pe rețelele de socializare. Acum aproape 30 de ani, prindeai prin sindicat bilete la Mangalia doar extra-sezon, te ploua de se dizolva în butelcă uleiul de plajă, dar alegeai o vedere cu valurile care se sfărâmă-n dig și apoi urcă-n cer pe scara din raze de soare și te scoteai, măcar în fața rudelor și prietenilor.
Tu mâncai la ”împinge-tava”, pe fugă, că ”se termina seria” ( ei bine da, la hoteluri masa era la ore fixe și, pentru că erau prea mulți turiști, se mânca pe serii) dar cumpărai o ilustrată cu faleza din Constanța plină de lumini, scriai pe spate ”Vă pupăm de pe însoritul Litoral!” și te asigurai de înjurăturile colegilor programați cu vacanțele în septembrie, că, deh, nu au copii. Mucegăiai de frig în cameră la Călimănești, cu mirosul de la cantină zgâriind la geamul tău, dar cumpărai o vedere de la Cozia și le scriai celor de acasă: ”Doar voi lipsiți pentru ca această vacanță să fie perfectă!”
E ca și acum, cu postările din concediu pe Facebook, doar că trebuia să pui mâna să scrii, iar de fotografie se ocupa statul. Ești la all inclusive la bulgari, pui o poză cu soarele scufundându-se în mare și tastezi: ”Eu și marea…” Cui îi pasă că în spatele tău sunt 15.000 de turiști care ascund două sandvișuri cu ce n-au mai putut mânca din farfuria de la cină!

Pe ilustrata din vacanță până și semnătura era elaborată. Nu îi semnai pe toți, de-a valma sau ”Tanță, Costel și copiii”. Toate aveau o logică. Trimiteai vederea părinților ei, semnai ”Costel, Tanța ” și copiii se treceau ”în ordinea numerelor de pe tricou, fiecare fiind pus să-și scrijelească numele cum putea. La părinții lui, se inversa treaba, Tanța trecând prima, pentru ca să înțeleagă soacra că nora, respectiv, ginerele, vezi Doamne, s-a gândit primul la ei.
Zile în șir aș putea să vorbesc despre cărțile poștale trimise sau primite în lunile de vară, dar, vorba nevesti-mii care citește peste umărul meu, ce treabă are chestia asta cu Jurnalul de tătic? Păi are, frate, că Alecsiei i-am luat cartelă pentru telefonul mobil și trimite wapp-uri. Și poate nu numai mie. Și asta mă frământă încât mă enervează totul în jurul meu. Chiar și ilustratele de vacanță de acum 30 de ani, deși fata n-are decât 8!
Cred că de nervi am și ales o fotografie cu Sofia cu un telefon în mână. Bine că am ales măcar una frumoasă, făcută de Oxana Panfilov!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *