Mi-a murit iubita!

Am iubit o femeie superbă. Mult m-a iubit Dumnezeu că mi-a scos-o în cale exact când nu mai așteptam o mare dragoste sau când eram atât de comod așezat în fotoliul vieții încât nu îmi trebuia să mă mai ridic ca să caut flori de câmp.
A apărut în viața mea așa cum parfumul caprifoliului invadează încăperile de la etaj și transformă tihna-n freamăt.
Am savurat-o ca pe zahărul pudră de pe prăjitura bunicii, am consumat-o în loc de antreu, fel principal și mai ales desert. Am mâncat din ea până nu a mai avut resurse să se refacă.
Și a început să moară.
Să dispară bucăți din ea.
I s-a stins zâmbetul șăgalnic. L-a pierdut născând. Apoi i s-a înăsprit palma deprinsă să mângâie. Pasul ca de podium de modă a devenit tiptilul de dimineață când se trezește prima.
Încet, încet a murit la ea superbul adulat și a devenit frumusețe caldă și respectabilă.
A căzut și am pus peste ea perna grea a căsniciei și am ținut apăsat în ciuda zbaterilor ei. Până nu a mai mișcat și atunci am așezat pe trupul ei piatra funerară.
Și acum sunt prizonierul acestui mormânt în care zace iubita mea de odinioară. Din când în când,de sub piatra casei de piatră mai răzbate parfumul de caprifoliu și atunci tihna devine freamăt. Și mă laud că asta am vrut de când mi-a apărut pentru prima oară în viață, chiar când nu mai aveam nevoie de o dragoste mare.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

2 Responses to Mi-a murit iubita!

  1. Mirela says:

    Buna seara. Un text de suflet extraordinar!

  2. Anonim says:

    frumos dar melancolic! ajuta-ti femeia, preia din responsabilitati si ei, ii va fi mai usor sa fie iubita de odinioara. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *