Povara unui prenume. Să zicem… Alecu

Azi scriu doar pentru două persoane, dar nu mă supăr dacă „trageţi cu urechea” la ce am de spus. Scriu pe net, pentru că unul dintre destinatari este prea departe ca să mă audă direct, chiar şi în mileniul comunicaţiilor instant, iar celălalt e prea mic deocamdată să citească şi vreau cuvintele astea să-i rămână pentru când o fi destul de mare să se întrebe de ce tatăl ei nu e la fel cu ceilalţi taţi. Vreau să le spun o poveste pe care nu o ştie nimeni întreagă, dar pentru fragmente din ea sunt destui care ar putea băga mâna-n foc că e reală. Şi e reală, sută la sută… Din păcate.

Prenumele mele reale sunt Alexandru şi Dan, dar nimeni nu m-a strigat vreodată aşa. Cred că, după atâţia ani, nici nu aş reacţiona la ele. Alecu, aşa îmi spun toţi încă de când am făcut primii paşi, nu am ştiut niciodată cine mi-a ales porecla asta, diminutiv, sau ce-o fi, dar cel – sau cea – care a făcut-o mi-a schimbat viaţa. Se spune că un prenume îşi pune amprenta pe destinul copilului, aşa o fi, dar am văzut mulţi Bogdan care nu erau dăruiţi de Dumnezeu cu nimic şi destui Alexandru care nu au învins nici măcar la o partidă de popa-prostu’. Alecu însă are o putere (bună, rea, doar la bilanţul final vom şti) ieşită din comun, fără a fi printre sfinţi, ci, cred eu, din cauza unei melodii tembele de copii, „Nea Alecu, nea Alecu tunde oaia şi berbecu’”.

Pentru cei care mă cunosc acum, personajul de la începutul acestei poveşti le va părea un extraterestru. Are păr, câţiva anişori, dar povestea se perpetuează până face 14 ani, când merge pe holul şcolii nu se dezlipeşte de pereţi. Nu ridică ochii şi ar roşi la orice mustrare i-o face învăţătoarea. Oricum, a evoluat de la grădiniţă, acum ştie deja să se lege singur la şireturi şi nu mai aşteaptă o colegă pentru a traversa strada! Tresare la zgomote, dar unul anume îl face să plângă, când colegii fac roată în jurul lui şi cântă „nea Alecu, nea Alecu…” nu-l loveau, nu-l ciupeau, nu aruncau cu lucruri scârboase în el, doar îi cântau. Şi îl durea. Şi nu avea ce face. Acasă putea discuta despre asta doar cu mama lui, tatăl adoptiv, profesor universitar, cu o funcţie de conducere, nu avea timp să asculte prostii, iar femeia îi spunea că trebuie să înveţe, să ia note bune şi premiile vor alunga orice jignire adusă de copiii proşti. Notele şi premiile nu alungau însă nimic. Credeţi-mă, când te cheamă Alecu înţelegi perfect bancul cu Ion Căcat care se duce la primărie să-şi schimbe numele în Vasile Căcat, pentru că voia să se serbeze de Revelion. Avea, puştiul din poveste,  şi un refugiu.

Sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 în România. Proastă perioadă să faci o pasiune pentru vreo latură a artei. Mai ales western… La tv se dădea rar câte un film, căruia i se tăia genericul şi i se inventa un nume, cât mai fără legătură cu originalul, iar la cinema erau programate doar pe litoral, vara. Un bunic al cărui suflet nu s-a adaptat niciodată la chingile comunismului l-a îmbolnăvit pe copil cu poveşti despre cowboy, dueluri, onoare, plecări spre zări îndepărtate. Filme mai găseai poate pe atunci, păstrez şi acum cotoarele de la abonamentele la Cinematecă sau Arlus, dar muzica eroilor din poveştile bunicului o găseai mai greu. Un disc cu Kenny Rogers, câteva casete înregistrate pe sub mână la defuncta Radioprogresul şi, pe la începutul anilor ’80, a scos Electrecord două discuri cu melodii country&western înregistrate probabil într-un studio din RDG. Erau pe ele celebrele „Oh Susanna“ şi „Red River Valley“, dar, pe discul al doilea, prima pe faţa a doua (discutăm, evident, de discuri de vinil!) era o melodie pe care nu o ştia nimeni în ţara noastră, „A Boy Named Sue“.

Prost interpretată pe disc, cu o pedal steel guitar prea agresivă pentru o piesă vorbită, ce m-a şocat atunci a fost povestea. Eroul principal primeşte, de la tatăl lui care l-a părăsit de mic, numele de Sue, şi trebuie să devină un dur pentru a se proteja împotriva celor care râd de prenumele lui. Devine un luptător… cu pumnii de fier, cu pistol, cuţit şi tot tacâmul unei poveşti western. Sigur, nici autorului, nici mie, ascultând-o, nu ne-a trecut prin cap că mai era şi soluţia schimbării numelui buclucaş! Mai mult de un an, ascultând în paralel Nea Alecu şi povestea lui Sue, m-am gândit că poate premiile la şcoală nu sunt soluţia. Poate că rezolvarea era în pumni!

Nu din muzică te schimbi, ci dintr-o conjunctură, o rudă destul de nebună să te ducă într-o sală de forţă săpată sub pista de ciclism de la Dinamo şi poate şi prea rutinata scăpare din lesă a unui copil tocilar. Dumnezeu ştie, deşi ceva amănunte trebuie să fie şi pe la contracandidatul său! Cauţi ceva într-o lume care nu e ta? Probabil ca nu, ce găseşti vine de la sine. Şi vin, dacă nu ai astâmpăr. Începi cu un grup de prieteni, vă spuneţi „bandă”, apoi simţi teritorialitatea, ţi-o aperi, apoi „teritoriul” devine oraşul. Prenumele cândva de batjocură a devenit poreclă, nume de oraş. Cu mici variaţii, evident, cel mai mult mi-a plăcut cum îl striga un anumit neam ţigănesc, Alekaya. Să povestesc prin câte sau prin ce am trecut de-a lungul anilor? Nu, e de-ajuns că aproape orice film sau melodie despre viaţa de stradă din România sunt copilării pentru speriat copii care întârzie noaptea prin cluburi.

Dumnezeu a vrut ca impulsul dat de primii ani de „tocilărit” să fie destul de puternic pentru a mă ţine de şcoală şi  am o vorbă, de care unii râd crezând că e o glumă, când eu am început a doua facultate, prietenii mei din adolescenţă erau la a doua recidivă. Lecţiile de stradă au ajutat numele de Alecu să se impună atât cât s-a putut şi în alte lumi, cred că acum, după aproape 30 de ani, din orice mediu ar proveni, oameni cu minte de copii care ar vrea să se prindă într-o horă şi să-mi cânte „Nea Alecu” în batjocură, s-ar gândi de două ori înainte de-a o face. Ba, mai mult, cântecul cu tunsul oii şi a berbecului a devenit una dintre melodiile mele preferate.

Adică până la urmă a fost un nume bun şi mă bucur că am insistat să-l păstrez prin toate lumile pe unde m-a purtat o viaţă frumoasă, inedită şi plină de lecţii bune, pentru că toate provin de la El. Mă bucur şi că îl folosesc drept semnătură. Am să revin la acest nume, dar acum aş vrea ca acei doi pentru care am scris să asculte povestea băiatului ce a luptat să-şi păstreze numele. Nu mai e versiunea redegistă, ci originalul, cântat de Johnny Cash. Aveam să aflu, după mulţi ani, că e scrisă, culmea, de un autor de benzi desenate, Shel Silverstein, devenit cunoscut nu pentru că a cochetat cu muzica country, ci pentru cărţile pentru copii. Povestea e inspirată de un avocat, celebru în anii ’60, care a fost botezat Sue, în amintirea mamei sale care a murit la naştere. În melodie, tânărul se întăreşte în lupte cu un singur scop, să-şi întâlnească şi să-şi ucidă tatăl care l-a batjocorit. Se găsesc, se luptă, nu se dovedesc unul pe celălalt şi atunci se acceptă ca tată şi fiu.

Când o melodie te obsedează, cauţi şi asemănări cu tine. De exemplu, Cash a cântat prima oară acest cântec pe 24 februarie 1969, în concertul care l-a relansat, ţinut într-o închisoare celebră. Adică melodia e mai bătrână decât mine doar cu o lună. Tipul din poveste îşi pierde în bătaie o bucată de ureche, or, o bucată din una dintre urechile mele a rămas acum mulţi ani într-o fundătură de stradă bucureşteană! Sper că şobolanul care a râgâit după ce a găsit-o pe jos a murit în chinuri la o deratizare!

Eram mic şi în preajma mea erau cinci oameni când mi s-a spus prima oară Alecu. Se pare că Dumnezeu a avut mai mare nevoie decât mine de trei dintre ei, al patrulea nu-mi mai poate răspunde la nici o întrebare, iar al cincilea… În fine, poate aflu cât de curând cum m-am potcovit cu numele ăsta. 40 de ani am fost prea ocupat să mă lupt să nu-l schimb, acum, când mă simt OK cu el, parcă m-ar interesa.

„A Boy Named Sue”

My daddy left home when I was three
And he didn’t leave much to ma and me
Just this old guitar and an empty bottle of booze.
Now, I don’t blame him cause he run and hid
But the meanest thing that he ever did
Was before he left, he went and named me „Sue.”

Well, he must o’ thought that is quite a joke
And it got a lot of laughs from a’ lots of folk,
It seems I had to fight my whole life through.
Some gal would giggle and I’d get red
And some guy’d laugh and I’d bust his head,
I tell ya, life ain’t easy for a boy named „Sue.”

Well, I grew up quick and I grew up mean,
My fist got hard and my wits got keen,
I’d roam from town to town to hide my shame.
But I made a vow to the moon and stars
That I’d search the honky-tonks and bars
And kill that man who gave me that awful name.

Well, it was Gatlinburg in mid-July
And I just hit town and my throat was dry,
I thought I’d stop and have myself a brew.
At an old saloon on a street of mud,
There at a table, dealing stud,
Sat the dirty, mangy dog that named me „Sue.”

Well, I knew that snake was my own sweet dad
From a worn-out picture that my mother’d had,
And I knew that scar on his cheek and his evil eye.
He was big and bent and gray and old,
And I looked at him and my blood ran cold
And I said: „My name is ‘Sue!’ How do you do!
Now your gonna die!!”

Well, I hit him hard right between the eyes
And he went down, but to my surprise,
He come up with a knife and cut off a piece of my ear.
But I busted a chair right across his teeth
And we crashed through the wall and into the street
Kicking and a’ gouging in the mud and the blood and the beer.

I tell ya, I’ve fought tougher men
But I really can’t remember when,
He kicked like a mule and he bit like a crocodile.
I heard him laugh and then I heard him cuss,
He went for his gun and I pulled mine first,
He stood there lookin’ at me and I saw him smile.

And he said: „Son, this world is rough
And if a man’s gonna make it, he’s gotta be tough
And I knew I wouldn’t be there to help ya along.
So I give ya that name and I said goodbye
I knew you’d have to get tough or die
And it’s the name that helped to make you strong.”

He said: „Now you just fought one hell of a fight
And I know you hate me, and you got the right
To kill me now, and I wouldn’t blame you if you do.
But ya ought to thank me, before I die,
For the gravel in ya guts and the spit in ya eye
Cause I’m the son-of-a-bitch that named you „Sue.'”

I got all choked up and I threw down my gun
And I called him my pa, and he called me his son,
And I came away with a different point of view.
And I think about him, now and then,
Every time I try and every time I win,
And if I ever have a son, I think I’m gonna name him
Bill or George! Anything but Sue! I still hate that name!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

10 Responses to Povara unui prenume. Să zicem… Alecu

  1. Irina says:

    Textele de vineri imi plac cel mai mult. Asta de azi merita un zece cu steluta.

  2. fanel says:

    Un text superb, Alecule!

  3. Pongo says:

    Adevarul este ca cei care nu au avut nicio porecla nu isi dau seama cat de greu e cu poreclele astea pentru un copil cateodata..
    Dar vorba aia, what doesn’t kill you makes you stronger

  4. Baietel says:

    Sint unul dintre cei care si-au permis sa vi se adreseze (din simpatie si o eventuala buna cunoastere a interiorului Dumneavoastra moral). Cu acelasi respect,tin sa va aduc la cunostiinta ca mi-a lipsit si revista anterioara si don Emilio Berdeli, dar si doamna STAN, care a disparut brusc, dupa decesul parintelui, si am avut o bucurie netarmuita cind a-ti reaparut, si desi aveti varsta fiului meu, va apreciez in multe, aproape in toate , si va (i-mi) doresc sa Fiti sanatos,si la fel de realist si talentat, nea A L E C U …

  5. nea ALECU says:

    du-te-n …….ica noastra,ti-am gasit urechea in buzunarul lui Gorbaciov,ti-a adus-o el sa tragi cu ea la vanturile de la puterea,putoarea dreacului.

  6. nemuriciu says:

    Doamne… cat pupat in cur. Saracu om acum trebuie sa-si puna pampers sa nu se spuzeasca de la balele voastre. Cat despre poveste… e adevarata insa lipsesc destule amanunte din viata de oras, numele mentorului, al prietenilor de care s-a folosit si i-a abandonat, perioada cand era dependent de „gin”, inselaciunile, bisnita, femeile din Sexy Club, bataile, de la Sarpele Rosu, etc., porecla in sine nu inseamna nimic… fara toate celelalte fapte.

  7. Baietel says:

    @nyomoricu mit love: CULTURA ta, pare substantiala si profunda cu inspiratie probabila de closet comunal, nici nu are rost sa-ti explice cineva ca nea ALECU nu a scris la gazeta de perete care intradevar pare nec plus ultra pt. o …valoare ca tine. HAI ,mars la haizla, ca nici apa trasa nu o meriti…

  8. nemuriciu says:

    @baietel: E adevarat nu am cultura „gradele” si calitatea lui nea Alecu. El este un domn… eu doar o zdreanta folosita si aruncata, o jucarie de care s-a plictisit. Intr-o zi vei intelege exact sensul acelor cuvinte pe care azi le aperi si elogiezi in numele „tatalui” tau spiritual. Esti un mare prost dle Topala.

  9. Baietel says:

    @nyomoricu candidu:tu nu esti prost, deloc nu esti prost. Esti tampit, dar trateaza-te, nu trece.

  10. TRAIAN IOACHIM says:

    cine am fost si unde am locuit intr-o viata anterioara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *