Șefia Serviciului de Informații Externe a devenit subiect de zvonuri. Deja circulă 4 nume pe care le enumăr și eu, în ordinea în care cred că se joacă șansele lor de a fi numiți pe locul eliberat de Mihai Răzvan Ungureanu: Mihai Stănișoară, Cezar Preda, Teodor Baconschi și generalul Silviu Predoiu, actualul director interimar. Fiecare dintre ei are destule persoane de partea sa pentru a putea accede la funcția râvnită. După mine, Stănișoară s-a ”conservat” cel mai bine pentru această funcție, ferindu-se de lupte politice de prim plan. Dar… pentru că există și un ”dar”, la această oră mai circulă pe piață o variantă. E vorba de desemnarea la conducerea SIE a unui reprezentant al Opoziției, cel mai probabil un pesedist. Ce susține zvonul? Desemnările anterioare pentru șefia serviciilor secrete făcute de Traian Băsescu ar fi un argument pro. De asemenea, efectul pe care o atare propunere l-ar avea asupra Opoziției și al unității USL ar fi și el un argument. Ce ar avea Puterea de pierdut? Probabil că nimic, cel desemnat urmând să devină fidel președintelui la câteva secunde după ce-și aude numele. Asta dacă nu e deja fidel… Iar pedeliștii nu ar crâcni pentru că sunt captivi în planul ”Ungureanu, locomotiva partidului”.
Până la auzirea numelui ”alesului” se mai cuvin câteva alegații. Se spune că directorul SIE e propus de președinte și numit de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, așa cum prevede Legea 1/1998, la articolul 6. Tehnic asta ar fi de ajuns, dar probabil că Opoziția ar insista pe respectarea articolului 65 din Constituție care, la alineatul 2, litera h, spune că șefii serviciilor secrete sunt numiți după votul camerelor reunite ale Parlamentului. Asta e o problemă pentru că Senatul și Camera sunt aproape blocate prin greva USL. Ar urma secvențe hilare, comisia de control a SIE ar fi doar o reuniune de 3 parlamentari (dacă e desemnat Preda, rămân 2!) și aducerea parlamentarilor Coaliției la serviciu cu avionul, rata, mașina, autobuzul…
Dacă strângerea cvorumului ar fi o piedică în numirea unui nou șef la SIE, ocolirea votului ar putea fi justificată prin aceea că în regulamentul privind organizarea ședințelor comune, la articolul 1, litera 7, se vorbește doar de votarea directorului SRI! Toate aceste aberații vin pentru că modificarea Constituției în 2003 nu a fost urmată, în 2006, de modernizarea legilor Siguranței Naționale.
Totuși, ocolirea Parlamentului ar fi un precedent periculos, dat fiind că până acum Claudiu Săftoiu, în octombrie 2006, și Răzvan Ungureanu, în decembrie 2007, au trecut prin votul camerelor reunite. Puterii i-ar fi imposibil de explicat de ce această procedură este evitată în 2012.
Toate aceste hățișuri fac și mai credibil zvonul că postul i-ar fi oferit unui om provenit din rândurile Opoziției… vedem.
Update: În weekend a mai apărut o variantă, tot foarte credibilă, desemnarea unui consilier prezidențal la conducerea SIE. Altul decât deja vehiculatul Valeriu Turcan, care a părăsit Palatul pentru mediul privat. Pe această listă sunt 2 nume și unul chiar provine din rândurile Opoziției.

Cică Mihai Răzvan Ungureanu preia de la Emil Boc biroul, secretara, ce mai era pe la Palatul Victoria. La un moment dat, cei doi rămân singuri și Boc îi întinde două plicuri.
-Uite, Răzvane, dacă ești vreodată în impas, deschide primul plic. Dacă lucrurile se înrăutățesc iar, deschide și al doilea plic.
Trec lunile, situația economică se înrăutățește, în loc să apară prosperitatea, sărăcia se adâncește. Disperat, Ungureanu deschide primul plic și citește: ”Dă vina pe mine.” Se conformează și organizează o conferință de presă în care spune că Guvernul Boc a lăsat o moștenire grea, imposibil de rezolvat atât de repede. Imaginea sa se îmbunătățește, câștigă timp.
Dar, peste ceva timp, lucrurile iau iar o întorsătură proastă. Disperat, deschide al doilea plic și citește: ”Pregătește două plicuri!”

Nu cred că mai e vreun secret pentru nimeni că zilele astea am asistat la un ”concurs de frumusețe” al cărui premiu este candidatura la prezidențialele din 2014 ( 2013?) concurs câștigat de Mihai Răzvan Ungureanu. Pierzătorul este guvernatorul BNR Mugur Isărescu și, așa cum reiese din ieșirile sale publice din ultimele zile, e supărat pentru asta.
PD-L, dar și celelalte partide din actuala Coaliție de guvernare, nu au un candidat viabil pentru prezidențiale, iar căutările prin măruntaiele partidelor s-au dovedit zadarnice, așa că au început ”vânătoarea” în afara celor legitimați în Modrogan. Un avantaj la căutare era și că știau cu cine se bat, respectiv cu Crin Antonescu. Au fost multe nume testate, dar să ne oprim asupra a două dintre ele, Mihai Răzvan Ungureanu și Mugur Isărescu. Ultimul a fost ”testat” la capitolul ”popularitate” prin diverse experimente, de la investiții în poze alături de lideri ai unor organizații de influență, până la simpozioane la care și-a schimbat discursul tehnic pe unul mai uman, mai pe înțelesul tuturor. A eșuat, dar ăsta nu ar fi fost un impediment, pentru că mai era timp de lucrat la capitolul imagine. Dar… pentru că există și un ”dar”… se pare că mai era un hop. Hop pe care Mugur Isărescu nu a avut curajul să-l sară. E vorba, evident, de acela al asumării asocierii pe față de aceste partide, adică de a gira un Cabinet care să ia măsurile populiste, aducătoare de voturi. Poate că un element care a cântărit mult este și că în anul 2000 a mai trecut prin experiența schemei ”premierul care devine președinte”. Da, poate că Mugur Isărescu nu a pierdut cursa, ci a renunțat… Și apoi i-a părut puțin rău. De acum, ține doar de Ungureanu de a acționa de așa natură ca soluția Isărescu să nu mai fie luată-n calcul. Altfel rămâne cum am stabilit, ziua când Ungureanu a fost validat e ziua când a marcat primul punct la prezidențiale.
Ce importanță are asta pentru USL? Pentru Crin Antonescu e o luptă mai ușoară cu Ungureanu decât cu Isărescu, dar, esențial, este ca actualul Cabinet să nu supraviețuiască dincolo de alegerile parlamentare.