Scandalurile Șerban Nicolae și Victor Ponta miros a diversiuni

Observând desfășurarea a zeci de campanii de presă din ultimii ani, poți afirma, cu mâna pe inimă, că strategiile propagandiștilor de dreapta și cele ale agitatorilor de stânga diferă foarte mult, dar fiecare dintre ei și-a păstrat și perfecționat metoda încă de pe vremea strămoșilor ideologici, cederiștii și feseniștii. O să încep cu agitatorii de dreapta, pentru că restul materialului va fi dedicat celor de stânga. ”Dreptacii” au o metodă clară atunci când vor să impună pe agenda publică o anumită informație: orchestra lor de alămuri țipă obsesiv un mesaj unic. Oricare ar fi subiectul discuției, orice i-ai întreba, răspunsul lor e același: ”Uite ce grozăvie s-a întâmplat!” Dacă li se spune că nu ăsta e subiectul, sar ca arși și urlă că se mușamalizează oroarea! Cu timpul, mesajul e repetat atât de des încât pare că e cel mai important din istoria recentă a țării.
Dimpotrivă, strategia stângii a fost mereu de a nu răspunde la primul val de acuze. Să spere că interlocutorul se va plictisi să repete în gol același mesaj și că disputa se va încheia de la sine. Când au posibilitatea de a controla agenda publică, agitatorii de stânga au preferat soluția diversiunii, pentru a ieși dintr-o situație încurcată. Așa se face că, taman când te concentrezi pe un subiect, apare o altă temă și îți e imposibil să nu o dezbați.
De aceea, când aud cinci propagandiști cunoscuți ca fiind de dreapta că strigă un mesaj unic, încep să fiu atent, poate deslușesc ce efect urmăresc de fapt. Tot așa, când în mijlocul unui scandal care ține stânga în corzi, apare un subiect nou, sunt atent la felul în care, încet-încet, se lasă tăcerea peste principalul motiv de ceartă.
Din aceste motive nu-mi plac două teme care ne asaltează de ceva vreme. Prima este amendamentul făcut de senatorul Șerban Nicolae la Legea Grațierii. Acest amendament are în el confirmarea tuturor atacurilor care au vizat PSD în ultimii ani. Să faci o asemenea lege – în mijlocul disputei pentru OUG 13 – pare prostia supremă. Totuși nu se poate să nu remarc o serie de avantaje politice pe care le aduce apariția acestui scandal, stârnit de inițiatorul amendamentului care oricum era unul dintre cei mai antipatizați pesediști pentru adversarii partidului. Adică nu are nimic de pierdut.
În primul rând, atenția s-a mutat de la Guvern la Parlament, asta în condițiile în care, de la promulgarea Bugetului încoace, până și președintele Klaus Iohannis se străduiește destul de mult să-și repare relația cu Cabinetul Sorin Grindeanu. Apoi acest amendament a permis principalilor lideri ai PSD să se declare împotriva grațierii faptelor de corupție, tocmai când aveau mai mare nevoie, adică aveau de discutat cu străini, Liviu Dragnea în Israel și Grindeanu cu liderii europeni.
Plus că nu cred că ar fi vreun politician din cele două mari partide, PSD și PNL, care să fie chiar atât de supărat dacă ar trece un asemenea amendament.
Al doilea scandal care intrigă este cel al plecării lui Victor Ponta din PSD. El are trei componente, despre care se discută de mult timp, încă din timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Prima este așa-zisa scoatere de pe liste a membrilor Guvernul Ponta și marginalizarea lor. A doua este eterna ceartă dintre Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin și, în fine, a treia, ruperea dintre UNPR și PMP.

Toate trei sunt adevărate, dar important în aceste lupte este să vedem care ar fi finalitatea. Un partid de stânga în care să se unească fugari din PSD, ALDE și PMP? Posibil, dar ce ar putea ei să facă împreună?
Nu-i văd susținând sau chiar participând la o guvernare alternativă la cea PSD-ALDE. Nu-i văd asociați PNL și USR, ca apoi să mai spere să strângă la viitoarele alegeri măcar vreun vot. Seamănă mai degrabă cu strategia lui Vasile Turcu de a scăpa de datorii decât cu vreun plan politic viabil.
Să facă un grup de independenți în Parlament, sperând că restul formațiunilor din jurul lor se prăbușesc? Ar fi acoperiți de anonimat și apoi foamea îi va îndemna spre o tabără sau alta, oferindu-și ajutorul pentru câte un proiect aducător de o friptură.
Poate se rup cele trei grupuri, dar nu vor avea pondere pentru a schimba majorități și, dacă o fac, răsturnarea înseamnă doar finalul unei agonii prea lungi ale unor personaje căzute de mult.
Eu observ doar cum Nicolae a reușit să mute tunurile de pe Guvern și cum Ponta încearcă să-și renegocieze poziția în partid, așa cum anul trecut a reușit același lucru cu ajutorul diversiunii ”Ponta-Premierul PRU”. Cearta asta mai are un avantaj, mai schimbă temele dezbaterilor despre PSD de la corupție și acapararea Justiției la unele mai lumești, cum ar fi Orgoliul.
PS Nu vi se pare că sunt destule voci care cred că cel mai important mesaj pentru România politică este că Dacian Cioloș își face partid, dacă nu i se pun sub pernă PNL și USR? Corul e doar o presiune pe cele două partide să facă primul pas și să-i ofere șefia. Nu o vor face. Nici partidele, nici Cioloș partidul.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *