Tratament pentru Flori, o frigidă, geloasă şi a dracu’

Viaţa te aduce de multe ori în nişte situaţii ciudate. Pe mine, de exemplu, din grija pentru sifonul din pardoseala băii mici, am ajuns să îmi iau la revedere pe vecie de la o femeie pe care nici nu o cunoşteam.
Nea Biju – instalatorul recomandat de o vecină care are o prietenă a cărei soră făcuse ceva reparaţii-n casă – stătea cu fundu-n sus şi cotrobăia în măruntaiele instalaţiei. Din partea cealaltă a bucăţii de carne şi pantalon pe care mi-o arăta s-a auzit:
-Se mai înfundă de la păr.
M-am frecat pe chelia lucie şi am dat din cap, negândind că poziţiile noastre nu-i permiteau să mă vadă. Nu l-a deranjat şi a spus:
-Am înţeles că sunteţi un fel de scriitor.
Am dat din nou din cap. „Un fel de” suna ameninţător, dar nu sesizasem atunci. Observasem doar cum pantalonii salopetei lui Nea Biju coborau la fiecare mişcare şi dezveleau nişte chiloţi care mă făceau să cred că e neînsurat. Mă înşelam.
-Am nevoie de ajutorul dumneavoastră.
Şi uite aşa, el dând din fund şi eu din cap, m-a convins să-i concep o scrisoare, „doar câteva rânduri, dar bine simţite”, prin care el îşi lua adio de la Flori, nevastă-sa. Eu eram la laptop, el cu şarpele de metal în mână.

Convenisem ca el să-mi spună câte un motiv pentru care o lasă pe Flori, iar eu să-i dau forma „simţită”. Am pus o melodie care să mă inspire, el fiind de acord, cu menţiunea că „nu-i bai, da’ se cam tânguie ăsta”.

Primul motiv de despărţire:
-Mă freacă la cap că beau la salar’ cu băieţii.
Am notat: Dragă Flori, Un bărbat trebuie uneori să ia decizii grele, chiar dacă sufletul îi plânge. Vezi tu, farmecul unui bărbat este să se mişte fără constrângeri şi, dacă ele apar, se cambrează ca un armăsar când simte căpăstrul. Ieşirile cu băieţii nu înseamnă nimic pentru mine, dar ştiind că tu mi le interzici mă duc la bar şi uit de timp.
-Nu stă la… în fine, înţelegi mata că eşti scriitor.
Am completat mesajul: Iubirea mea e o floare şi o floare are nevoie de soare şi apă ca să trăiască. Izvorul lor e la tine, dar l-ai oprit de prea mult timp.
Am continuat pe linia asta fadă, dar speram că Flori o să priceapă că animalele sălbatice pleacă dintr-o pădure în care a secat izvorul.
-Domnule scriitor, problema mare e că mă toacă toată ziua cu una Gina, o vecină care are bărbatu’ plecat în Italia. Ştii, mata, zice că…
Dragă Flori, cea mai cruntă tortură este să bănui că aş putea lua din căminul nostru căldura pe care ţi-o pun la picioare chiar dacă tu nu o vrei…
Mesajul era aproape gata şi eu mă gândeam că Flori asta a lui nea Biju este o muiere frigidă, geloasă şi a dracului, iar singurul tratament părea a veni dintr-o poză care mă obseda de ceva vreme.


received_10206119816901832

Una din asta, dacă doar o părăseşti, rămâne ca o capcană în drumul altor bărbaţi şi e un fel de datorie masculină să o îndepărtezi din drum.
Am intrat în mailul bărbatului, am transmis şi apoi stăteam amândoi la o cafea, ascultându-l pe bietul om când se plângea de muierea lui.
Tocmai mă pregăteam să-i spun că gata, a scăpat, când mailul, uitat deschis pe laptopul meu, a pâlpâit. I-am deschis şi i-am citit
„Vai Bijule, mâncaţi-aş sufletul! Ce cuvinte ca-n Guţă! Te iubesc, mă nebunule! Vino acasă să poooooooopik la greu! Flori a ta”
Omul a înjurat şi a plecat. Bodogănea ceva despre scriitorii care nu înţeleg nimic din viaţa oamenilor simpli.
Eu mă gândeam, însă, că tratamentul pentru frigidele gelose şi ale dracu’ nu e punga pe faţă, ci un strop de… tandreţe.

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *