Un dentist sucevean ar putea fi primul căzut în războiul pro și anti vaccinare. Amănunte senzaționale ”de pe front”

DSP Suceava a anunțat că va sesiza Colegiul Medicilor privind cazul lui Mircea Pușcașu, un doctor care nu susține vaccinarea oligatorie. Anunțul a fost făcut cu 24 de ore înainte de a expira ultimatumul primit de ministrul Sănătății pentru rezolvarea crizei rujeolei, dar medicul sucevean e cunoscut de cel puțin 4 ani ca adversar al unor vaccinuri, despre care susține că au în compoziție aluminiu.

De câteva zile, problema vaccinării obligatorii este din nou pe tapet, mai ales din cauza obligării ministrului Florian Bodog de către premierul Mihai Tudose la luarea unor măsuri concrete pentru stoparea epidemiei de rujeolă. Unul dintre episoadele acestui război s-a consumat la Suceava, unde Direcția de Sănătate Publică pare să fi pornit un adevărat război cu un medic stomatolog. Cum subiectul vaccinării face parte din seria celor despre care fiecare consideră că deține adevărul absolut și trebuie să-și sfâșie virtual adversarii de opinii, soarta stomatologului sucevean a reaprins spiritele între militanții pro și anti vaccinare.

mircea puscasu - facebook
Mircea Pușcașu – foto FB

IMPORTANT: Asta nu e dezbatere sau o părere despre vaccinarea populației. Pentru lămuriri citiți Post Scriptum-ul care se află, cum altfel, taman la sfârșitul acestui text destul de lung.

Atacul DSP

Marți, 25 iulie, a fost organizată o conferință de presă la DSP Suceava. Directoarea adjunctă a instituției, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu a alansat un atac la adresa unui stomatolog din oraș.

catalina zorescu - facebook
Cătălina Zorescu – foto de pe FB

Reproduc declarația ei, așa cum a fost redată în Monitorul de Suceava: „Am fost surprinşi în urma vizionării pe un post de televiziune local a unui reportaj în care un coleg, medic stomatolog, expune false argumente ştiinţifice, cu mare putere de convingere, în care el îşi exprimă opinia antivaccinare şi susţine că vaccinurile sunt nocive, omoară copiii. Sigur că noi ştiam de activitatea acestui coleg de mai mult timp, dar nu credeam că se va ajunge până în acest punct în care suntem nevoiţi să facem o sesizare către Colegiul Medicilor Dentişti. Ne vom adresa atât Colegiului Medicilor Dentişti Suceava, cât şi Colegiului Naţional al Medicilor Dentişti din România pentru analizarea activităţii extraprofesionale a acestui medic, deoarece nu ni se pare normal ca un coleg care a trecut printr-o Facultate de Medicină, care are cunoştinţe cât de cât medicale, să facă asemenea afirmaţii în mod repetat şi în mod public. Toate afirmaţiile acestea pot fi cu mare uşurinţă combătute şi demontate, dar din păcate răul a fost deja făcut, probabil mulţi părinţi îşi pun deja un semn de întrebare după ce au vizionat aceste materiale”.
Declarația nu trebuie scoasă din contextul social și politic în care s-a produs. Miercuri, exact a doua zi, expira ultimatumul dat de Mihai Tudose lui Florian Bodog, cel care deja își trăise weekendul sub o ploaie de știri cum că ar putea fi primul ministru remaniat din actualul Guvern. Motivul era tocmai epidemia de rujeolă și campania de vaccinare. Era clar pentru multă lume că, dacă ministrul avea să fie salvat de la remaniere, vor cădea alte capete. Așa cum avea să se întâmple, vizați au fost în special șefii de direcții de sănătate județene. Cinci dintre ei au fost demiși miercuri seara, dar până la anunțul ministrului nimeni nu știa care vor fi ”aleșii”.
Sunt persoane ca Mircea Pușcașu țapii ispășitori ai zonelor unde campania de vaccinare nu merge bine? Carențele organizatorice, de aprovizionare, distribuție trec pe planul al doilea dacă lupta pro-vaccinare se concentrează pe astfel de personaje?

Ținta perfectă

Dar cine e medicul căruia DSP crede că ar trebui să îi fie retras dreptul de liberă practică?

El se numește Mircea Cristian Pușcașu, are în jur de 40 de ani și este un personaj destul de cunoscut în Bucovina, mai ales pentru ideile sale și temele pentru care militează. Se autodeclară, ca orientare politică: ”naționalist creștin etnocentrist monarhist legionar mistic”, evident că autodefiniția este o ironie la adresa celor care se grăbesc să-i catalogheze opiniile pe diverse subiecte ”fierbinți”.
Surprinzător este faptul că doctorul Cătălina Zorescu s-a mirat de un interviu pentru presa locală dat de Pușcașu, un interviu care nu iese prin argumentație și ton cu nimic în afara discursurilor obișnuite ale stomatologului. Interviul despre care directoarea declară că ar fi mirat-o în 25 iulie datează din 31 mai! Abia atunci l-au văzut cei de la DSP? Nu cred, Suceava e un oraș relativ mic, în care toți se cunosc și cam știu ce face vecinul lor.
Mai mult. Așa cum spuneam, doctorul Pușcașu este un personaj cunoscut în zonă. Este președintele Asociației Bucovina Profundă, foarte activ pe blogul acestei societăți. Pe lângă problema vaccinării obligatorii, el manifestă păreri despre cele mai variate subiecte, de la tradiție, credință sau familia tradițională. Păreri care toate intră m în contradicție cu ale ”moderniștilor”.
Nu vreau să intru în disputa ”vacciniști-antivacciniști”, e interminabilă și nu e pe deplin lămurită nici în țările unde ea a început de mai bine de două decenii. Argumentele directoarei de la DSP pro-vaccinarea obligatorie sunt cele pe care le auziți peste tot, iar ale stomatologului sunt și ele departe de a fi noi.
Problema este a momentului în care s-a sesizat DSP, într-un moment de criză, nu atât epidemiologic, cât administrativ, un moment în care ministerul face curățenie în ”desepeurile” județene.
Numai în acest an, doctorul Mircea Pușcașu a avut două luări de poziție legate de vaccinare, fiecare după ce a participat la consultările organizate de Ministerul Sănătății pe tema mult disputatei Legi a Vaccinării Obligatorii. De fiecare dată stomatologul sucevean a fost foarte vehement. Atunci DSP nu a luat nicio poziție. Nu există consemnări ale unor evenimente de genul discuțiilor cu medicul, ascultarea sau contracararea părerilor sale, într-un cadru public sau privat.
Încă un element important. Pe youtube.com există TREI conferințe la care a participat și Mircea Pușcașu. Ele sunt datate din: 11 octombrie 2012, 19 septembrie 2013 și 10 decembrie 2014! Și atunci cum de au aflat la sfârșitul lui iulie 2017 cei de la DSP ”cu surprindere”?
Trebuie spus că la aceste conferințe au participat și preoții pentru care abia acum a fost trasă de mânecă Patriarhia Română.
Un efect imediat al anunțului privind sesizarea Colegiului a fost că Mircea Pușcașu a postat pe pagina sa un nou atac la adresa unor produse folosite la vaccinare și, sunt convins, a avut 279 de like-uri și… 285 de distribuiri!


Ce ar putea spune Colegiul Medicilor

La ora redactării acestui material nu știm nici dacă s-a făcut sesizarea despre care se vorbea pe 25 iulie, așa că e prematur să aflăm răspunsul Colegiului Medicilor. Un posibil răspuns vine de la medicul Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, universitate pe care a absolvit-o și Mircea Pușcașu.
Vasile Astărăstoae a scris: ” De peste 250 de ani de când Edward Jenner, în anul 1796, a făcut prima inoculare antivariolică, oamenii cred că vaccinarea este o manoperă eficientă și cu riscuri minore în prevenția bolilor transmisibile. Dovezile obținute până în prezent par să susțină acest punct de vedere. Dar există și astăzi milioane de oameni care nu cred în vaccinuri. Unii sunt total antivacciniști (vaccinarea este periculoasă și nenaturală, vezi filozoful Ivan Ilich – Nemesis Medicine) sau moderați care contestă abuzul în vaccinologie și apăra autonomia persoanei. Atitudinea lor deranjează autoritățile sanitare și fanaticii vaccinologiei.
În acest context, o doamnă directoare de la DSP Suceava s-a gândit cum poate să se remarce și să-și mulțumească șefii din Minister, mai ales că însuși premierul Tudose (da, chiar domnul Tudose), se interesează de campania de vaccinări. Avea în județ un medic stomatolog care scria pe Facebook articole antivaccinare. Cum să-l pună la punct? Lapidarea, arderea pe rug sau ostracizarea i-ar fi plăcut, dar nu erau posibile. Să-l dea în penal? Imposibil pentru că medicul nu făptuise o acțiune sau inacțiune materială de a împiedica vaccinarea. Și culmea, în Codul Penal nu este trecut delictul de opinie. Încă. Se poate remedia aceasta omisiune în viitor. Să-l sancționeze administrativ, nu poate pentru că nu îi este subordonat. Și atunci Bingo! Răspunderea disciplinară. Îl reclamă la Colegiu Medicilor Dentiști cu solicitarea de a i se interzice practicarea medicinei. În baza cărei prevederi din lege? Ce articol din Codul deontologic sau din lege a încălcat medicul respectiv? Astea sunt amănunte, fleacuri care nu o interesează pe doamna directoare. Scopul a fost realizat. Toată țara a auzit de ea, șefii sunt mulțumiți, vacciniștii o aplaudă, antivacciniști o blamează – este vedetă.
Ridicolul situației mă întristează pentru că reflectă modul superficial și primitiv în care este tratată o problema atât de serioasă cum este problema vaccinărilor. În locul unor dezbateri profunde și argumentate, în locul unui dialog se recurge la folosirea bâtei și a pumnului în gură.”

Ce spune legea

La ora asta legea nu spune nimic despre medicii care nu agreează vaccinarea. Prevederi clare în ceea ce îi privește vor apărea abia după ce ”Legea privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România” va trece de Parlament. Până atunci proiectul poate suferi modificări, va fi discutat cert și la Curtea Constituțională. Deja au fost făcute modificări, față- de proiectul inițial și asta pentru că, dincolo de inițiativa lăudabilă social, legea are și câteva prevederi concepute pompieristic.
În proiectul de lege se vorbește, la capitolul al IV-lea, dedicat Grupului Tehnic a Activităților de Vaccinare, despre sancționarea medicilor. Citez din articolul 11, alineatul 4, litera P: Grupul Tehnic ”se autosesizează, răspunde la sesizări, analizează și atunci când este cazul sesizează Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România, ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România, Colegiul Farmaciștilor din România precum și alte organisme abilitate atunci când se constată fapte săvârșite de către membrii cu drept de liberă practică precum participarea la acțiuni anti-vaccinare, transmiterea de informații incorecte sau nedovedite științific, acțiuni sau manifestări care pun în pericol sănătatea publică.”
Până la apariția acestei legi, abilitatea Colegiului Medicilor de a discuta cazuri precum cel al stomatologului Mircea Pușcașu este cel puțin discutabilă.
Oricum, legea nu modifică și atribuțiile acestor colegii, așa că nu știm ce se va întâmpla după ce se primesc aceste sesizări, legate de campaniile anti-vaccinare. Poate că apariția legii va obliga la modificări și la nivelul colegiilor. E cale lungă până atunci.
Post Scriptum Lupta DSP Suceava cu medicul Mircea Pușcașu nu ține numai de a ne vaccina sau nu copiii, ci de libertatea de a îți expune punctul de vedere pe orice temă și de oricare parte a baricadei vrei să te situezi. Spun asta în condițiile în care sunt părinte, obsedat de sănătatea fetelor noastre. Când a fost vorba de vaccinuri, eu și nevastă-mea, un jurnalist și un jurist, am mers pe mâna medicilor, considerând că nu avem de ce să ne dăm noi cu părerea pe probleme medicale. Fetele noastre sunt la zi cu programul de vaccinare. Dar – pentru că există și un ”dar” – nu cred că soluția este pumnul în gură, interzicerea părerilor, excluderea din medicină a persoanelor care au altă părere. E o tâmpenie să interzici idei și discursuri, de orice fel. Mă manifest de câte ori am ocazia pentru libertatea cuvântului și combaterea ideilor nocive cu argumente.
Poate și pentru că aveam 20 de ani când a fost împușcat ultimul nebun care credea că e singurul deținător al adevărului absolut. O mențiune: se pare că sunt în eroare când spun ”ultimul care deține adevărul absolut”.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *