Una la Muie

Toată dezbaterea despre remanierea Guvernului îmi aminteşte de un banc senzaţional cu un ungur la bufetul gării. Dar înainte de a-l spune, vreau să comentez, tot e un termen la modă, gestul câtorva democrat-liberali de a propune depunerea mandatului de către Emil Boc, propunere făcută la şedinţa lor de miercuri seară. S-a spus că aceştia, în frunte cu Elena Udrea şi Sever Voinescu, transmit mesajul preşedintelui de a fi schimbat Cabinetul care a dus partidul la limita de jos a sondajelor. Nu cred, dimpotrivă, în spatele lor este, fără îndoială, mesajul preşedintelui, dar şi convingerea acestuia că nu se poate întâmpla nimic în Parlament şi că Guvernul va trece hopul. Adică oamenii ăştia – şi şeful lor – nu înţeleg că partidul nu mai poate fi strunit, că pur şi simplu există riscul trădărilor masive şi că nu le mai pot controla nici măcar sperietorile tradiţionale ca Vasile Blaga sau Adriean Videanu. Adică… sunt pe altă lume!

Şi acum bancul. Se aşază ungurul la o masă la bufetul gării şi îi spune chelnerului: „Vreau dai la mine una la muie!“ Se uită ăla la el, nu pricepe ce se întâmplă, şi îl cheamă pe şeful de sală. „Dai la mine una la muie sau fac reclamaţie!“, spune ungurul nervos că nu e servit. Şeful ridică din umeri şi îl „serveşte”. A doua zi, la tribunal, judecătorul îl întreabă pe şeful de sală: „De ce l-ai lovit pe Janosz?“ „Pai, el mi-a cerut să-i dau una la muie…“ „Minte, domnu’ judecător, eu am cerut una la muie, soră la portocala, el mi-a dat una la muie, soră la moartea…“

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

One Response to Una la Muie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *