Vorbind cu SirBlues despre Mame Zaharisite

6.58… 6.59… 7.00

Alarm… Snooze/Dismiss?

Nici una nici alta, o lăsă să cânte, acordurile bluesului umplând camera în care primele raze de soare se strecurau pe lângă draperii şi alungau întunericul. Nu îi plăcea ce vedea, aşa că a mai ţinut ochii închişi. Fiecare nerv îi spunea să se ridice, să oprească dracului alarma până nu scula tot blocul, să îşi facă o cafea şi, dacă are destul creier, să înghită măcar unul din pateurile rămase de aseară înainte de a fuma. Dar sufletul… întinse mâna după ţigări, aprinse una şi savură fumul gros. Muzica urla în continuare, chitara înghesuind în colţurile camerei ultimele fire de întuneric, în timp ce pianul le strivea sub clape, lovindu-le sacadat şi sadic.

Se gândi la câtă treabă avea. Biroul îl aştepta, mailuri nedeschise, o mătuşă căreia îi promisese de o săptămână că o va vizita. Service… trebuia să ajungă şi la service cu maşina. Vocea cântăreţului părea că are nevoie de un pahar cu tărie. Zicea aşa: ”Mamă zaharisită, întoarce-te la mine, am nevoie de zahărul tău de trei ori pe zi, să-mi îndulcească mizeria!”.

Şi el avea nevoie de ceva. Dar de unde? Ea plecase, ştia asta perfect. Şi-o repeta în fiecare dimineaţă, când găsea patul rece în stânga lui. Când se oprea mereu la timp să nu facă de pomană două căni de cafea, când nu mai avea pe cine aştepta pe alee până se încălzea maşina, când seara nu îl mai certa nimeni că sunt atâtea westernuri vechi pe lume… Îşi dădu seama că vorbea singur.

Întinse mâna şi găsi lângă pat sticla pe care nu o putuse termina astă-noapte. Când o agită, mirosul înţepător al whiskyului păru să îl învioreze şi pe chitarist. Spunea: ”Din zahărul tău, contrabandiştii fac cel mai bun whisky şi toţi se laudă că îi ştiu gustul…!”.

Se ridică-n capul oaselor şi sorbi o gură sănătoasă. Se strâmbă şi ridică sticla înspre telefonul ce îşi continua netulburat programul: Să trăieşti, şi… Sugar Mamas, please come back to us!

Spre ultimele acorduri simţi că durerea lui părea mai mică decât a tipului din cântec. Măcar el nu murea dacă nu se întorcea ea, poate doar mai lenevea câteva zile-n pat. Plus că nu ştia mulţi care se puteau lăuda că au gustat din zahărul ei. Asta îi dădu curaj. Ascultă atent toată povestea şi compară fiecare episod… Categoric, SirBlues o dăduse-n bară mai rău decât el!

Bău din nou şi se lăsă pe spate, îşi promise să închidă ochii doar jumătate de oră până alarma va suna din nou. Şi mai vede atunci dacă s-a schimbat ceva…

P.S.: Sugar Mama Blues No. 1 este piesa lui Tampa ”Guitar Wizard” Red, dar în interpretarea lui Sonny Boy Williamson a devenit una dintre melodiile blues de carieră din lume. Poate şi pentru că furtunoasa viaţă a interpretului a făcut ca majoritatea pieselor sale să devină celebre, chiar dacă nu au fost scrise de el. Sonny Boy, unul dintre primii care a folosit muzicuţa albilor în melodiile cântăreţilor de culoare, a trăit puţin, doar 34 de ani, perioada sa de glorie fiind legată de existenţa barului Leland, din Chicago, loc frecventat chiar şi de temutul Al Capone. La 1 iunie 1948, Sonny Boy a fost omorât în timpul unei încăierări de stradă.

Sugar Mama Blues (piesă în stilul hokum, bluesuri umoristice, cu puternică tentă sexuală) a devenit în timp un simbol al iubirii, imposibilă ca relaţie de lungă durată în acea perioadă, dintre o femeie mai în vârstă (mamă zaharisită) şi un tânăr, ea dând apoi numele mai multor case matrimoniale din America. Unii susţin că melodia nu e scrisă nici măcar de celebrul partener al lui Williams, Tampa Red, ci e de fapt culeasă din zona sa  natală, Georgia, dar acest gen de confuzii era frecvent în anii de început ai secolului XX, când primul care tipărea o piesă se putea declara şi autorul ei. Indiferent de origini, melodia poartă amprenta rătăcitorilor rapsozi ce îndulceau serile mafioţilor în anii prohibiţiei.

Versiunea de la începutul acestui text este a doi muzicieni români de valoare, doi oameni preocupaţi de istoria muzicii pe care o interpretează. E vorba de Vali ”SirBlues” Răcilă şi Raul Kusak. Acesta este un om cu adevărat ”de colecţie”, actor profesionist, el a făcut târziu Sociologia şi acum se dedică persoanelor cu nevoi speciale, fiind profesor la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică Răcăţei. Din când în când îşi ia chitara şi cântă blues la festivaluri sau în cluburi, apariţia sa părând ruptă din imaginile cu celebrii rednecks din Dixie, cu pălăria pe ochi şi ţinând chitara pe genunchi, cu corzile în sus, cântând la ea slide, aşa cum puţini pot face în Europa. Porecla, SirBlues, este o adaptare a salutului servus la muzica sa preferată. Raul este şi el un personaj, pianist de excepţie, a gustat succesul alături de mulţi muzicieni de primă mână, din cele mai variate stiluri, de la folk la rock, dar când cântă blues pianul său pare atins de divinitate.

Cei doi au înregistrat un album – ce va fi lansat pe 26 februarie, la Festivalul de Blues de la Sighişoara – album în care nu doar cântă… ci aproape că îşi deapănă unul celuilalt amintiri, folosind ca pilde acorduri inventate de părinţii bluesului modern. La acest album au ajutat Nicu Alifantis, ca producător, inginerul de sunet Victor Panfilov şi colegul meu Cristi Şuţu, ultimului aparţinându-i fotografiile de pe copertele discului. Pe acolo a trecut şi autorul Textelor de Vineri, motiv pentru care aveţi acum în premieră Sugar Mama Blues…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

3 Responses to Vorbind cu SirBlues despre Mame Zaharisite

  1. vlad says:

    Daca n-as citi vorbele insiruite mai sus, as da capul, ca piesa de deschidere e o „vechitura” autentica, doar masterizata modern, atat de fidel e conservat spiritul si soundul bluesului adevarat! Incredibil cat de „americaneste” poate suna un blues, facut pe malul Dambovitei! Jos palaria pentru domnii profesori Racila si Kusak, pentru o lectia de blues autentic! Iar in fata d-lui Alifantis, ma inchin pentru „nebunia” de a produce muzica de valoare in tara, inundata de poluare fonica! Felicitari pentru toti cei implicati in realizarea acestui proiect minunat! Daca pe acest CD ar fi doar aceasta singura piesa, merita sa-l cumperi!

  2. Scarlet says:

    Nici nu ştiu ce sa spun mai întâi…
    O melodie veche intr-o versiune noua. Frumoasa! ASA am văzut din nou ca acelaşi lucru nu are aceleaşi valente cateodata. Ca si omul. El poate fi corect, dar necinstit. Vechi, dar modernizat. Ca si cum as taia mamaliga cu sabia laserul.
    Mamaliga rămâne, persoana care o taie se schimba.
    Ca si o idee frumoasa. O transforma in realitate doar cine crede in ea!
    Vivendi…o alta forma de a transforma ceva vechi in nou. Cinstit si onest! Cât de mult curaj îţi trebuie sa o poţi face? Cata demnitate? Probabil, e greu sa nu calci in picioare vechiul de dragul…noului.
    Si culmea, mereu vine ziua in care sufletul îţi va plânge după…zahăr.

  3. stoita emilia says:

    *** La nebunie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *