Zile fără ea

vineri 20 noiembrie

Nu îmi plac diminețile fără ea.
Sunt foarte lungi. Interminabile. Cafeaua pare că nu se mai termină. Orice plan faci pentru ziua care stă să înceapă se năruie când te gândești mai bine la el.
Nu-mi place să-mi beau cafeaua de dimineață fără ea. Ziua pare fără speranțe. E ca și cum stai acasă, răcit și vezi la meteo că vremea la mare va fi frumoasă, însorită și valurile blânde.
Veștile sunt bune, dar parcă-ți pare rău să le auzi.
Nu-mi place nici pauza de prânz fără ea.

Mâncarea nu are același gust. Ce ar trebui să fie cald, aburul să ajute gustul să se desprindă din materie, e prea rece. Acrul e dulce, săratul e amar. Din multe e prea puțin și din restul e prea mult.
Nu îmi place prânzul fără ea. E ca un fast food pentru oameni care nu vor să se afle că au mâncat acolo.
Cina fără ea e tristă. E ca un film fără final. O intrigă fără deznodământ.
Nu-mi place cina fără ea. E ca o salată fără toppinguri. Friptura pare arsă, deși sângele îți zâmbește roz când o tai. Prăjitura nu e ornată cu flori din frișcă.
Cina fără ea e fără personalitate, ca floricelele de porumb mâncate pe întunericul din sala de cinema. Și filmul e prost. Și stai la jumătatea rândului plin.
Nu-mi plac zilele fără ea. Dar ce vreți să fac?

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.